Conferinţa internaţională Medierea în Uniunea Europeană. Stadiu şi perspective

GEMME (ASOCIAŢIA MAGISTRAŢILOR EUROPENI CARE SUSŢIN MEDIEREA) – SECŢIUNEA ROMÂNĂ

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII

MINISTERUL JUSTIŢIEI

INSTITUTUL NAŢIONAL AL MAGISTRATURII

CONSILIUL DE MEDIERE

ACADEMIA ROMÂNĂ 

 

 

             Organizează vineri 29 octombrie 2010, începând cu orele 10.00, în Aula Magna a Universității Creştine Dimitrie Cantemir, cu sediul în Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 176, sector 4

 

 Conferinţa internaţională

“Medierea în Uniunea Europeană. Stadiu şi perspective”

 

            Obiectivul acestei conferinţe este acela de a reuni la Bucureşti experţi din ţară şi din străinătate, pentru a prezenta modul în care medierea a fost implementată şi funcţionează în România, dar şi în alte state. Totodată, vor fi expuse perspectivele şi planurile de viitor în promovarea şi aplicarea pe scară largă a acestei metode alternative de soluţionare a litigiilor la nivel naţional şi european.

            Sunt invitaţi să participe magistraţi, mediatori, avocaţi, notari şi jurişti  din România şi din străinătate, reprezentanţi ai sistemului legislativ şi executiv, precum şi alte persoane interesate în dezbateri privind viitorul medierii în statele Uniunii Europene.

            Conferinţa se va desfăşura în limbile română, engleză şi franceză, cu traducere simultană, agenda evenimentului fiind ataşată acestui anunţ.

            Înscrierea şi selecţia participanţilor se va face prin expedierea formularului de înscriere prin e-mail, până la data de 1 octombrie 2010, astfel:

–          pentru mediatorii români (170 locuri) către Consiliul de Mediere, www.cmediere.ro , e-mail  secretariat@cmediere.ro ;

–          pentru orice persoană interesată (avocați, notari etc.), care nu este membru GEMME (90 locuri), în ordinea cronologică a expedierii formularului de înscriere către Centrul de Mediere Craiova, www.mediere.ro ,  e-mail mediere@rdscv.ro;

–          pentru membrii GEMME – la GEMME – Secţiunea Română, www.gemme.eu , e-mail  dragosdotcalin@yahoo.co.uk .

           Taxa de participare, în cuantum 150 de RON (sau de 35 de euro) se va achita, după confirmarea participării, până la data de 10 octombrie 2010, astfel:

– către CONSILIUL DE MEDIERE (pentru cele 170 de locuri alocate mediatorilor români selectaţi de Consiliul de Mediere),

– către CENTRUL DE MEDIERE CRAIOVA (pentru cele 90 de locuri rezervate persoanelor care nu sunt membre GEMME,) – BCR Craiova RO97 RNCB 0134 0416 4579 0011 – cont în euro;  RO76 RNCB 0134 0416 4579 0001 – cont în lei.

             Participarea membrilor GEMME din ţară şi din străinătate este gratuită.

             Organizatorii încurajează participarea la lucrările conferinţei, inclusiv cu prezentări referitoare la probleme conexe ce ar putea fi de interes şi care vor putea fi cuprinse în mapa de materiale a conferinţei. În acest sens, participanții interesați pot adresa o solicitare de înscriere, trimiţând materialele la adresa de e-mail roxanamagis@yahoo.com .

             Informaţii suplimentare şi materiale referitoare la conferinţă vor fi disponibile la adresa http://www.gemme.eu/nation/romania .

 

          Pentru alte detalii, vă rugăm să contactaţi reprezentanţii GEMME – SECŢIUNEA ROMÂNĂ: d-na SANDA LUNGU – lungu_sanda@yahoo.com, d-na LUCIA ZAHARIA – lucia_zaharia@yahoo.com, d-na ROXANA LĂCĂTUŞU – roxanamagis@yahoo.com şi dl. DRAGOŞ CĂLIN – dragosdotcalin@yahoo.co.uk .

PARTENERI: UNIVERSITATEA CREȘTINĂ DIMITRIE CANTEMIR, EDITURA UNIVERSITARĂ, CENTRUL DE STUDII DE DREPT EUROPEAN, FORUMUL JUDECĂTORILOR DIN ROMÂNIA

PARTENERI MEDIA: AVOCATNET.RO, REVISTA FORUMUL JUDECĂTORILOR, AGERPRESS

No related posts.

Lasă un comentariu


4 + = eleven