În ultimii ani, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a învederat autorităților române de zeci de ori necesitatea adoptării unor reforme prin care justiția română să recapete elementele necesare funcționarii sale în baza principiilor independenței, meritocrației, eficienței și responsabilității.
Legile justiției, adoptate în anul 2022, au adus un regres inacceptabil, sistemul judiciar fiind afectat grav în privința pilonilor săi, a fundamentelor unei justiții independente.
Nu numai că autoritățile relevante nu au reacționat sub nicio formă pentru a corecta erorile de legiferare din 2022, dar constant, aproape în fiecare an, ori de câte ori există perioade electorale, propun intempestiv modificarea condiţiilor de vechime minimă ori a condiţiilor de vârstă necesare pensionării magistraților, ceea ce reprezintă o afectare a independenței și a încrederii legitime a persoanelor în cauză (judecători sau procurori) în exercițiu la data modificării acestor dispoziții și care ar putea determina pensionarea imediată a peste 1000 de magistrați.
Statutul judecătorilor și procurorilor trebuie să fie unul previzibil, iar nu modificat de zeci de ori în câțiva ani, în scopuri electorale ori pentru a determina crize de personal și pensionarea a mii de judecători. Acest dezastru se poate realiza imediat prin recenta propunere legislativă care, sub pretextul îndeplinirii cerințelor din ”Jalonul 215. Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale, PNRR”, schimbă din nou statutul magistraților, sub aspecte asupra cărora Curtea Constituțională a României a trasat linii roșii clare, iar Comisia Europeană a emis o evaluare pozitivă.
Ca efect al Deciziei nr.724 din 19 decembrie 2024 a Curții Constituționale, nu există informații potrivit cărora Comisia Europeană ar fi solicitat Guvernului României să mărească din nou vârsta și vechimea de pensionare, iar pensia de serviciu să se stabilească într-un cuantum de 65% (redus de la 80%) din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării, pentru că este evident că acest aspecte sunt neconstituționale, așa cum reiese și din Decizia nr.467 din 2 august 2023 a Curții Constituționale.
De altfel, textul tranzitoriu propus este precar redactat, lipsit de logică matematică, întrucât face să rămână fără niciun efect o parte semnificativă a situaţiilor practice existente, respectiv ipoteza magistraților născuți începând cu anul 1981, aceste persoane putând beneficia de pensia de serviciu doar la împlinirea vârstei maxime de pensionare, indiferent de vechimea în funcție acumulată, contrar deciziilor Curții Constituționale.
Carta Europeană cu privire la statutul judecătorului, emisă de Consiliul Europei, stabilește în mod indubitabil un reper fundamental în materie: ”cuantumul pensiei judecătorului trebuie să fie cât de apropiat posibil de nivelul ultimei sale remunerări”.
Deciziile Curții Constituționale a României nu s-au născut din neant, printr-un complot al unor judecători constituționali, așa cum afirmă diverse voci neavizate, ci au urmat tot aceste principii europene, România fiind stat membru al Consiliului Europei.
De asemenea, Codul Statelor Unite ale Americii, Capitolul 28, Secțiunea § 371, stabilește clar că un judecător, dacă alege să se pensioneze, „va primi, pe tot parcursul vieții sale, o anuitate egală cu salariul pe care îl primea la momentul pensionării” (spre exemplu, pentru anul 2025, salariul pentru judecătorii de la curțile de apel din SUA a fost de 262.300 USD, sumă care va constitui și cuantumul pensiei lor anuale, în caz de eliberare din funcție prin pensionare).
Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr.724 din 19 decembrie 2024, a criticat tocmai faptul că legiuitorul nu a respectat principiul independenței justiției, sub aspectul securității financiare a magistraților, care impune asigurarea unor venituri din pensii apropiate celor pe care magistratul le avea în perioada în care era în activitate. Aceste considerente ale deciziei Curții Constituționale fixează un obiectiv primordial, respectiv faptul că valoarea pensiei de serviciu să fie cât mai apropiată posibil de aceea a ultimei remunerații primite, ceea ce înseamnă că baza de calcul al pensiei de serviciu trebuie să fie cât mai apropiată de cuantumul venitului ce reprezintă indemnizația pentru activitatea desfășurată în calitate de magistrat, respectiv a funcției, gradului profesional și vechimii avute.
Singura marjă de apreciere lăsată de Curtea Constituțională a României vizează acele pensii ale unor magistrați stabilite anterior anului 2023, al căror calcul a condus la venituri mult mai mari decât ultima remunerație primită, diferențe asupra cărora Comisia Europeană a indicat că ar fi generatoare de inechități.
Orice reglementare referitoare la salarizarea şi stabilirea pensiilor magistraţilor trebuie să respecte cele două principii, al independenţei justiţiei şi al statului de drept, cadrul constituţional actual fundamentând securitatea financiară a magistraţilor.
Reafirmăm că, pentru a nu fi distruse complet fundamentele justiției române, Președintele interimar al României, Parlamentul României și Guvernul României trebuie să înțeleagă că sunt urgent necesare reforme reale în justiție, care să pună în aplicare hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene și cerințele organismelor europene și internaționale relevante, mai ales Comisia de la Veneția și Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
Astfel, OCDE a reiterat observația privitoare la lipsa unor concursuri meritocratice privind promovarea magistraților, îndeosebi la Înalta Curte de Casație și Justiție, modalitățile de promovare bazate exclusiv pe o evaluare a hotărârilor judecătorești pronunțate de candidați pe parcursul întregii lor activități (însoțite de un interviu în fața Secției pentru judecători a CSM în privința promovării la ÎCCJ) fiind contestate sistematic de o parte serioasă a sistemului judiciar pentru lipsa unui caracter cu adevărat meritocratic.
Așa cum Comisia Europeană a solicitat de mai multe ori, trebuie introduse în legislație recomandările Comisiei de la Veneția din ultimul Aviz urgent, emis la sfârșitul anului 2022, respectiv: ”extinderea duratei mandatelor procurorilor de rang înalt de la trei ani, cât este în prezent, și eliminarea posibilității reînnoirii mandatelor, precum și consolidarea garanțiilor în cazul în care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție infirmă motivat toate măsurile și soluțiile adoptate de ceilalți procurori (cu excepția DNA și DIICOT). Printre alte modificări propuse se numără o selecție prin concurs pentru vicepreședinții instanțelor și procurorii șefi adjuncți ai parchetelor și stabilirea în mod clar a faptului că agenții poliției judiciare detașați pe lângă parchete nu au obligații de raportare față de Ministerul de Interne.”
Totodată, Comisia de la Veneția regretă faptul că legiuitorul nu a restabilit competențele de dinainte de înființarea SIIJ și recomandă restabilirea competențelor DNA de a investiga și urmări penal infracțiunile comise de judecători și procurori.
Mai recent, Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE), prin Avizul nr. 27 (2024) privind răspunderea disciplinară a judecătorilor, a solicitat evitarea oricărui abuz în inițierea și desfășurarea procedurilor disciplinare, în lipsa oricăror probe. Aceste proceduri trebuie derulate într-un interval de timp rezonabil, fiind necesară reglementarea posibilității recuzării membrilor completului disciplinar. De asemenea, Avizul CCJE nr. 23(2020) privind rolul asociațiilor judecătorilor în sprijinirea independenței judiciare arată că ”judecătorii nu pot fi obligați să își dezvăluie calitatea de membru al unei asociații de judecători”, tocmai pentru a fi protejați și a preîntâmpina atacurile nejustificate împotriva acestora.
Amintim și Recomandările Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) privind independența sistemului judiciar și răspunderea magistraţilor (Recomandările de la Varșovia) din anul 2023, care sugereză necesitatea altor modificări legislative: „consiliile judiciare nu ar trebui să fie dominate de judecători din instanțe de apel sau de la alte instanțe superioare. În cazul în care președintele unei instanțe este numit în consiliul judiciar, acesta trebuie să demisioneze din funcția de președinte de instanță; pentru a evita concentrarea excesivă a puterii într-un singur organism judiciar și percepția corporatismului, competențele sunt împărțite între organismele judiciare autonome, iar organismelor separate li se încredințează atribuții specifice ale administrației judiciare, cum ar fi selecția, promovarea și formarea judecătorilor, disciplina, evaluarea performanței și bugetul; procedurile disciplinare privind pe membrii consiliilor judiciare ar trebui să fie desfășurate de organisme care nu au în componență membri ai consiliului judiciar; în cursul cercetării disciplinare, judecătorul acuzat poate fi suspendat numai ca măsură temporară, în circumstanțe excepționale și cu plata indemnizaţiei; pentru a preveni percepția nepotismului, a corupției sau a altor influențe necuvenite, transferurile judecătorilor în cadrul secţiilor unei instanţe sau între instanțe ar trebui efectuate printr-un proces în care sunt stabilite în mod explicit criteriile de transfer și în care organismul responsabil cu luarea deciziilor cu privire la transferuri oferă o justificare clară și întemeiată legal pentru transferul sau refuzul acestuia; delegările sau detașările judecătorilor la alte instanțe sau instituții ar trebui să se facă pentru o perioadă fixă și limitată, dar nu mai mult de șase luni; mutarea între secții a unui judecător ar trebui efectuată numai cu acordul scris al judecătorului respectiv; consiliile judiciare și alte organisme autonome ar trebui să promoveze în mod proactiv egalitatea de gen în contextul funcțiilor lor și în sistemul judiciar în general”.
De asemenea, reglementarea medierii obligatorii în România este o soluție care nu mai poate fi evitată, susținută fiind și de hotărârile CJUE, pentru a evita condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului determinate de întârzierile firești în soluționarea cauzelor civile lato sensu, în coordonatele actuale ale lipsei acute de personal în sistemul judiciar.
Cel mai recent, ordonanța emisă de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la 3 septembrie 2024 în cauza C‑658/23, Investcapital Ltd, reconfirmă faptul că Directiva 2008/52 nu se opune, în principiu, unei reglementări naționale conform căreia recurgerea la mediere, înainte sau după începerea procedurii judiciare, este obligatorie sau face obiectul unor stimulente sau sancțiuni (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2017, Menini și Rampanelli, C‑75/16, EU:C:2017:457, punctele 49 și 50).
În plus, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a menționat că o reglementare națională precum cea din România, în temeiul căreia, în anumite tipuri de litigii în materie civilă, inclusiv cele susceptibile să intre în domeniul de aplicare al Directivei 2008/52, reclamanții sunt obligați să participe la o ședință de informare privind avantajele medierii, este în principiu compatibilă cu articolul 5 alineatul (2) din această directivă, sub rezerva ca o asemenea reglementare să nu împiedice părțile să își exercite dreptul de acces la sistemul judiciar.
În atare împrejurări, în România nu există niciun obstacol legislativ sau jurisdicțional care să împiedice legiferarea unei proceduri de mediere obligatorie, spre exemplu: în ceea ce privește cauzele din domeniul protecţiei consumatorilor, când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor; în anumite cauze din materia dreptului familiei; în domeniul litigiilor privind posesia, grăniţuirea, strămutarea de hotare, precum şi în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate; în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură; în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă; în litigiile civile a căror valoare este sub 100.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1.013 – 1.024 sau la cea prevăzută la art. 1.025 – 1.032 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În România există un corp pregătit de mediatori, avocații și notarii publici putând fi, de asemenea, antrenați în proceduri amiabile, iar medierea obligatorie ca o condiție de admisibilitate a acțiunii în justiție este deja legiferată în diverse state ale Uniunii Europene (a se vedea modelul italian, care poate deveni unul viabil și pentru România; modelul implică obligativitatea parcurgerii procedurii medierii anterior sesizării instanţei, costurile pentru prima şedinţă fiind suportate de stat, iar Curtea Constituţională a Italiei a validat constituţionalitatea acestui model, prin Decizia nr. 97 din 18 aprilie 2019) și susținută ferm de jurisprudența obligatorie a Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România
No related posts.