În ultimii ani, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a învederat constant autorităților române necesitatea adoptării unor reforme prin care justiția română să recapete elementele necesare funcționarii sale în baza principiilor independenței, meritocrației, eficienței și responsabilității.
Noile legi ale justiției, adoptate în anul 2022, s-au îndepărtat de la acest ideal, sistemul judiciar cunoscând un regres serios.
Reafirmăm că sunt urgent necesare reforme reale în justiție, care să pună în aplicare hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene și cerințele organismelor europene și internaționale relevante, mai ales Comisia de la Veneția și Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
Astfel, OCDE a reiterat observația privitoare la lipsa unor consursuri meritocratice privind promovarea magistraților, îndeosebi la Înalta Curte de Casație și Justiție, modalitățile de promovare bazate exclusiv pe o evaluare a hotărârilor judecătorești pronunțate de candidați pe parcursul întregii lor activități (însoțite de un interviu în fața Secției pentru judecători a CSM în privința promovării la ÎCCJ) fiind contestate sistematic de o parte serioasă a sistemului judiciar pentru lipsa unui caracter cu adevărat meritocratic.
Așa cum Comisia Europeană a solicitat de mai multe ori, trebuie introduse în legislație recomandările Comisiei de la Veneția din ultimul Aviz urgent, emis la sfârșitul anului 2022, respectiv: ”extinderea duratei mandatelor procurorilor de rang înalt de la trei ani, cât este în prezent, și eliminarea posibilității reînnoirii mandatelor, precum și consolidarea garanțiilor în cazul în care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție infirmă motivat toate măsurile și soluțiile adoptate de ceilalți procurori (cu excepția DNA și DIICOT). Printre alte modificări propuse se numără o selecție prin concurs pentru vicepreședinții instanțelor și procurorii șefi adjuncți ai parchetelor și stabilirea în mod clar a faptului că agenții poliției judiciare detașați pe lângă parchete nu au obligații de raportare față de Ministerul de Interne.”
Totodată, Comisia de la Veneția regretă faptul că legiuitorul nu a restabilit competențele de dinainte de înființarea SIIJ și recomandă restabilirea competențelor DNA de a investiga și urmări penal infracțiunile comise de judecători și procurori.
În plus, necesitatea modificării legislative privind modul de funcţionare al Inspecţiei Judiciare se impune inclusiv prin prisma hotărârii obligatorii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 11 mai 2023 (cauza C-817/21, Inspecţia Judiciară). CJUE a constatat consolidarea competențelor inspectorului‑șef în contextul mai global al reformelor privind organizarea sistemului judiciar român având ca obiect sau ca efect reducerea garanțiilor de independență și de imparțialitate a judecătorilor români, dar mai ales practica concretă urmată de inspectorul‑șef în exercitarea prerogativelor sale, cu referire explicită la Comisia Europeană, care ”menționează exemple care pot arăta că aceste prerogative au fost utilizate, în mai multe rânduri, în scopul controlului politic al activității judiciare, unele dintre aceste exemple figurând, de altfel, în rapoartele Comisiei către Parlamentul European și către Consiliu din 22 octombrie 2019 și din 8 iunie 2021 privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare [COM(2019) 499 final, p. 7 și 8, precum și COM(2021) 370, p. 18], de care autoritățile române trebuie să țină seama în mod corespunzător, în temeiul principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE, în vederea realizării obiectivelor urmărite prin Decizia 2006/928 (a se vedea paragraful 71 al hotărârii din 11 mai 2023)”.
Mai recent, Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE), prin Avizul nr. 27 (2024) privind răspunderea disciplinară a judecătorilor, a solicitat evitarea oricărui abuz în inițierea și desfășurarea procedurilor disciplinare, în lipsa oricăror probe. Aceste proceduri trebuie derulate într-un interval de timp rezonabil, fiind necesară reglementarea posibilității recuzării membrilor completului disciplinar. De asemenea, Avizul CCJE nr. 23(2020) privind rolul asociațiilor judecătorilor în sprijinirea independenței judiciare arată că ”judecătorii nu pot fi obligați să își dezvăluie calitatea de membru al unei asociații de judecători”, tocmai pentru a fi protejați și a preîntâmpina atacurile nejustificate împotriva acestora.
Amintim și Recomandările Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) privind independența sistemului judiciar și răspunderea magistraţilor (Recomandările de la Varșovia) din anul 2023, care sugereză necesitatea altor modificări legislative: „consiliile judiciare nu ar trebui să fie dominate de judecători din instanțe de apel sau de la alte instanțe superioare. În cazul în care președintele unei instanțe este numit în consiliul judiciar, acesta trebuie să demisioneze din funcția de președinte de instanță; pentru a evita concentrarea excesivă a puterii într-un singur organism judiciar și percepția corporatismului, competențele sunt împărțite între organismele judiciare autonome, iar organismelor separate li se încredințează atribuții specifice ale administrației judiciare, cum ar fi selecția, promovarea și formarea judecătorilor, disciplina, evaluarea performanței și bugetul; procedurile disciplinare privind pe membrii consiliilor judiciare ar trebui să fie desfășurate de organisme care nu au în componență membri ai consiliului judiciar; în cursul cercetării disciplinare, judecătorul acuzat poate fi suspendat numai ca măsură temporară, în circumstanțe excepționale și cu plata indemnizaţiei; pentru a preveni percepția nepotismului, a corupției sau a altor influențe necuvenite, transferurile judecătorilor în cadrul secţiilor unei instanţe sau între instanțe ar trebui efectuate printr-un proces în care sunt stabilite în mod explicit criteriile de transfer și în care organismul responsabil cu luarea deciziilor cu privire la transferuri oferă o justificare clară și întemeiată legal pentru transferul sau refuzul acestuia; delegările sau detașările judecătorilor la alte instanțe sau instituții ar trebui să se facă pentru o perioadă fixă și limitată, dar nu mai mult de șase luni; mutarea între secții a unui judecător ar trebui efectuată numai cu acordul scris al judecătorului resepectiv; consiliile judiciare și alte organisme autonome ar trebui să promoveze în mod proactiv egalitatea de gen în contextul funcțiilor lor și în sistemul judiciar în general”.
De asemenea, reglementarea medierii obligatorii în România este o soluție care nu mai poate fi evitată, susținută fiind și de hotărârile CJUE, pentru a evita condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului determinate de întârzierile firești în soluționarea cauzelor civile lato sensu, în coordonatele actuale ale lipsei acute de personal în sistemul judiciar.
Cel mai recent, ordonanța emisă de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la 3 septembrie 2024 în cauza C‑658/23, Investcapital Ltd, reconfirmă faptul că Directiva 2008/52 nu se opune, în principiu, unei reglementări naționale conform căreia recurgerea la mediere, înainte sau după începerea procedurii judiciare, este obligatorie sau face obiectul unor stimulente sau sancțiuni (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2017, Menini și Rampanelli, C‑75/16, EU:C:2017:457, punctele 49 și 50).
În plus, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a menționat că o reglementare națională precum cea din România, în temeiul căreia, în anumite tipuri de litigii în materie civilă, inclusiv cele susceptibile să intre în domeniul de aplicare al Directivei 2008/52, reclamanții sunt obligați să participe la o ședință de informare privind avantajele medierii, este în principiu compatibilă cu articolul 5 alineatul (2) din această directivă, sub rezerva ca o asemenea reglementare să nu împiedice părțile să își exercite dreptul de acces la sistemul judiciar.
În atare împrejurări, în România nu există niciun obstacol legislativ sau jurisdicțional care să împiedice legiferarea unei proceduri de mediere obligatorie, spre exemplu: în ceea ce privește cauzele din domeniul protecţiei consumatorilor, când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor; în anumite cauze din materia dreptului familiei; în domeniul litigiilor privind posesia, grăniţuirea, strămutarea de hotare, precum şi în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate; în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură; în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă; în litigiile civile a căror valoare este sub 100.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1.013 – 1.024 sau la cea prevăzută la art. 1.025 – 1.032 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În România există un corp pregătit de mediatori, avocații și notarii publici putând fi, de asemenea, antrenați în proceduri amiabile, iar medierea obligatorie ca o condiție de admisibilitate a acțiunii în justiție este deja legiferată în diverse state ale Uniunii Europene (a se vedea modelul italian, care poate deveni unul viabil și pentru România; modelul implică obligativitatea parcurgerii procedurii medierii anterior sesizării instanţei, costurile pentru prima şedinţă fiind suportate de stat, iar Curtea Constituţională a Italiei a validat constituţionalitatea acestui model, prin Decizia nr. 97 din 18 aprilie 2019) și susținută ferm de jurisprudența obligatorie a Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România
No related posts.