Forumul Judecătorilor din România își exprimă profunda tristețe pentru decesul judecătorului Bogdan Marin de la Tribunalul București, în urma infectării cu SARS-CoV-2. Încă o dată, în scopul protejării vieții și a sănătății personalului din instanțe, a tuturor colegilor magistrați, avocați, grefieri și, în același timp, a justițiabililor, dată fiind regretabila lipsă de reacție a autorităților, pe fondul creșterii numărului de persoane infectate în instanțe și parchete, asociația solicită restrângerea activității de judecată la soluționarea cauzelor urgente

Nu există, în contextul pandemic actual, nicio scuză pentru refuzul autorităților (Parlamentul României, Guvernul României, Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, în limita competențelor legale) de a lua măsurile pe care asociațiile profesionale ale magistraților (Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție) le-au solicitat de nenumărate ori în ultimele opt luni: proceduri urgente legislative și administrative în scopul diminuării răspândirii infecțiilor respiratorii cauzate de virusul SARS-CoV-2, inclusiv prin restrângerea fazei orale în unele dintre cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești și prin digitalizarea justiției în România.

În acest moment însă, în actualele condiții de lucru, situația pare scăpată de sub control, numărul judecătorilor, procurorilor și grefierilor infectați din instanțe și parchete fiind în continuă creștere, culminând, astăzi, cu decesul colegului judecător Bogdan Marin de la Tribunalul București. Ne putem doar imagina șocul prin care trec familia și colegii, constatând, totodată, fragilitatea măsurilor luate până în prezent în instanțe și parchete, impactul semnificativ pe care lipsa unei reforme profunde și ferme îl are pentru viața nu doar a colegilor noștri, ci și a avocaților ori a justițiabililor.

Solicităm adoptarea cu prioritate și celeritate a tuturor măsurilor legale care să permită restrângerea activității de judecată la soluționarea cauzelor urgente, având în vedere curba ascendentă de infectare, carantinarea unor zone din țară și riscul carantinării rapide a altora, situația din sistemul public de sănătate, gradul de ocupare a secțiilor ATI și tragismul care izvorăște din cumularea tuturor acestor factori.

Transmitem, pe această cale, condoleanțe familiei îndoliate!

Asociația Forumul Judecătorilor din România

No related posts.

Leave a comment


8 − six =