Astfel, prin încheierea din 7 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. 3507/111/2016, Tribunalul Bihor, Secția Penală, a efectuat o trimitere preliminară, solicitând CJUE să răspundă următoarelor întrebări:
„1. Mecanismul de cooperare și verificare (MCV) instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006 și cerințele formulate în rapoartele întocmite în cadrul acestui Mecanism au caracter obligatoriu pentru statul român?
2. Articolul 2 corelat și cu art. 4 alin. 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretate în sensul că în cadrul obligației statului membru de a respecta principiile statului de drept se înscrie și necesitatea că România să respecte cerințele impuse prin rapoartele din cadrul Mecanismului de cooperare și verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei nr. 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, inclusiv în privința abținerii intervenției unei curți constituționale, o instituție politico-jurisdicțională, de a interpreta legea și de a stabili modul concret și obligatoriu de aplicare a ei de către instanțele judecătorești, competența exclusivă atribuită autorității judecătorești și de a institui norme legale noi, competența exclusivă atribuită autorității legislative? Dreptul Uniunii Europene impune înlăturarea efectelor unei astfel de decizii pronunțate de o Curte Constituțională? Dreptul Uniunii Europene se opune existenței unei norme interne care reglementează răspunderea disciplinară pentru magistratul care înlătură de la aplicare decizia Curții Constituționale, în contextul întrebării formulate?
3. Principiul independenței judecătorilor, consacrat de articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și de articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, astfel cum a fost interpretat prin jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră, hotărârea din 27 februarie 2018, Associacao Sindical dos Juizes Portugueses, C-64/16, ECLI:EU:C:2018:117), se opune substituirii competentelor lor de deciziile Curții Constituționale (Deciziile nr. 51 din 16 februarie 2016, Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 și Decizia nr. 26/16.01.2019), cu consecința lipsirii de previzibilitate a procesului penal (aplicare retroactivă) și a imposibilității interpretării și aplicării legii la cauza concretă? Dreptul Uniunii Europene se opune existenței unei norme interne care reglementează răspunderea disciplinară pentru magistratul care înlătură de la aplicare decizia Curții Constituționale, în contextul întrebării formulate?”
Contrar realității evidente, printr-o adresă emisă în data de 21 octombrie 2019 de Inspecția Judiciară, sub semnătura inspectorului-șef jud. Lucian Netejoru, la solicitarea președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, d-na jud. Lia Savonea, publicată în presă,[1] se susține că: „pe rolul Inspecției Judiciare nu există lucrări din categoria celor la care se referă solicitarea adresată instituției noastre. Facem precizarea că sesizările având ca obiect săvârșirea abaterii disciplinare anterior menționată au fost clasate”.
Aşa cum reiese din rezoluția nr. 2112/A/01.07.2019, publicată în extras tot de presă,[2] s-a început cercetarea disciplinară împotriva d-nei judecător G.C., pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. ș din Legea nr.303/2004, ceea ce dovedește caracterul fals al informațiilor comunicate de Inspecția Judiciară prin adresa nr. A19-3478/1 din 21.10.2019. Rezoluția menționată este semnată de inspectorul-șef jud. Lucian Netejoru, persoană care ulterior neagă existența unei atare proceduri disciplinare prin semnarea unei adrese solicitate de președintele CSM, destinată, cel mai probabil, utilizării la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
O atare situaţie reprezintă o ascundere grosolană a unei proceduri disciplinare inițiate față de un judecător care a sesizat, în exercitarea atribuțiilor sale jurisdicționale, Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o cerere de decizie preliminară, ce face obiectul cauzei C-379/19, Procuror DNA – Serviciul Teritorial Oradea, aspect care impune demisia imediată a inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare. Mai mult, conform art.321 alin.1 din Codul penal, „(1) Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.”
FJR amintește următoarele principii rezultate din jurisprudența CJUE privind atribuția judecătorilor de a sesiza Curtea, la adăpostul oricăror presiuni disciplinare (cauza C-8/19 PPU, RH, Spetsializiran nakazatelen sad – Tribunalul Penal Specializat, Bulgaria):
„38 (…) instanțele naționale au cea mai largă posibilitate de a sesiza Curtea în măsura în care consideră că o cauză pendinte în fața lor ridică probleme privind interpretarea sau aprecierea validității dispozițiilor dreptului Uniunii care necesită pronunțarea unei decizii de către acestea (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 iunie 2010, Melki și Abdeli, C‑188/10 și C‑189/10, EU:C:2010:363, punctul 41, precum și jurisprudența citată).
39 Mai precis, instanțele naționale sunt libere să exercite această opțiune în orice moment al procedurii pe care îl consideră adecvat. Astfel, alegerea momentului celui mai oportun pentru a adresa Curții o întrebare preliminară ține de competența exclusivă a acestora (Hotărârea din 5 iulie 2016, Ognyanov, C‑614/14, EU:C:2016:514, punctul 17 și jurisprudența citată).
40 Curtea a statuat deja că, pe de altă parte, competența conferită de articolul 267 TFUE oricărei instanțe naționale de a efectua o trimitere preliminară la Curte nu poate fi repusă în discuție prin aplicarea unor norme de drept național care permit unei instanțe sesizate în apel să reformeze decizia prin care se dispune o trimitere preliminară la Curte, să desființeze această trimitere și să oblige instanța care a pronunțat decizia menționată să reia procedura de drept intern care a fost suspendată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2008, Cartesio, C‑210/06, EU:C:2008:723, punctele 95 și 98). (…)
46 În al treilea rând, în ceea ce privește riscul unor sancțiuni disciplinare în caz de nerespectare a instrucțiunilor obligatorii ale instanței superioare, menționat de instanța de trimitere, și în legătură cu independența acesteia, Curtea a statuat deja că ea este esențială pentru buna funcționare a sistemului de cooperare judiciară constituit de mecanismul trimiterii preliminare prevăzut la articolul 267 TFUE, întrucât acest mecanism nu poate fi activat decât de un organism care are sarcina de a aplica dreptul Uniunii și care îndeplinește printre altele acest criteriu de independență [Hotărârea din 25 iulie 2018, Minister for Justice and Equality (Deficiențele sistemul judiciar), cunoscută sub numele „LM”, C‑216/18 PPU, EU:C:2018:586, punctul 54 și jurisprudența citată].
47 În această privință, la fel ca inamovibilitatea membrilor organismului în cauză sau perceperea de către aceștia a unei remunerații cu un nivel adecvat în raport cu importanța funcțiilor pe care le exercită, cerința de independență impune de asemenea ca regimul disciplinar al celor care au îndatorirea de a judeca să prezinte garanțiile necesare pentru a evita orice risc de utilizare a unui astfel de regim ca sistem de control politic al conținutului deciziilor judiciare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iulie 2018, Minister for Justice and Equality (Deficiențele sistemul judiciar), cunoscută sub numele „LM”, C‑216/18 PPU, EU:C:2018:586, punctele 64 și 67, precum și jurisprudența citată]. Constituie o garanție inerentă a independenței judecătorilor faptul de a nu fi expuși unor sancțiuni disciplinare pentru exercitarea unei opțiuni precum cea de a transmite Curții o cerere de decizie preliminară sau de a alege să aștepte răspunsul la o astfel de cerere înainte de a se pronunța cu privire la fondul litigiului cu care sunt sesizați și care este de competența lor exclusivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iulie 2016, Ognyanov, C‑614/14, EU:C:2016:514, punctele 17 și 25, precum și jurisprudența citată)”.
De asemenea, la 10 octombrie 2019, Comisia Europeană a decis să sesizeze CJUE cu privire la noul regim disciplinar aplicabil judecătorilor polonezi, solicitând Curții aplicarea unei proceduri accelerate. Mai precis, legislația poloneză permite ca judecătorii de drept comun să fie investigați și sancționați disciplinar pentru hotărârile pe care le-au pronunțat, inclusiv pentru exercitarea dreptului lor de a înainta Curții de Justiție a UE cereri de decizii preliminare în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Comisia Europeană, împreună cu alte instituții ale Uniunii și cu statele membre, este, în temeiul tratatelor, responsabilă de garantarea statului de drept ca valoare fundamentală a Uniunii Europene și de asigurarea faptului că legislația, valorile și principiile UE sunt respectate. Evenimentele din Polonia au determinat Comisia Europeană să lanseze, în ianuarie 2016, un dialog cu guvernul polonez în contextul Cadrului pentru consolidarea statului de drept și să activeze procedura prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din TUE la 20 decembrie 2017.
Asociația Forumul Judecătorilor din România
judecător Dragoș Călin, co-președinte
judecător Lucia Zaharia, co-președinte
[1] A se vedea pagina web https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2896527703691438&id=100000027101940
[2] A se vedea pagina web https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2896527703691438&id=100000027101940
No related posts.
1 Comentează
Stefano
Hai să începem cu selectarea, verificarea și încadrarea directă în magistratură a unor persoane care au un profil moral, o conduită în societate ireproșabilă și un profil psihologic potrivit. La admiterea în magistratură de anul acesta nu au promovat cca. 25 de candidați testarea psihologică și nu este întâmplător, unii se pare că aveau semne vizibile de tulburări, să nu ne trezim că apoi ne mirăm de ce ies și protestează cu pancarte pentru diverse probleme în dragoste sau personale în fața instanțelor. Este o problemă pe care trebuie să o rezolve psihologii la reexaminarea lor în 29-30.10 și să promoveze doar cei care întra-adevăr au profilul psihologic necesar unei astfel de poziții atât ca și judecător dar și ca procuror.