Referitor la posibilitatea numirii judecătorilor în funcția de ministru al justiției sau în alte funcții de demnitate publică numite, Comisia de la Veneția s-a pronunțat constant în sensul că ”judecătorii nu pot fi membri ai partidelor politice și nu pot participa la activități politice” [CDL-AD (2005)003, Aviz comun al Comisiei de la Veneția și OSCE/Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului cu privire la proiectul de lege constituțională privind revizuirea Constituției Georgiei, par.104[1]]. ”În plus, judecătorii nu ar trebui să se pună într-o poziție în care independența sau imparțialitatea lor ar putea fi pusă la îndoială. Acest lucru justifică normele naționale privind incompatibilitatea funcției judiciare cu alte funcții și este, de asemenea, un motiv pentru care multe state restrâng activitățile politice ale judecătorilor” [CDL-AD (2010)004, Raport privind independența sistemului judiciar, Partea I: Independența judecătorilor, par.62[2]]. De asemenea, Comisia de la Veneția a arătat că ”(…) judecătorul ar trebui să demisioneze înainte de a concura pentru o funcție politică, deoarece, dacă un judecător va fi candidat și nu va fi ales, acesta va fi, totuși, identificat cu o anumită tendință politică, în detrimentul independenței” [CDL-AD (2008)039, Aviz cu privire la proiectul de revizuire a Legii constituționale privind statutul judecătorilor din Kârgâzstan, par.45[3]].
În acest context, inclusiv Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr.45/2018, a reținut că ”atât timp cât persoana deține calitatea de judecător sau procuror, poate exercita numai activitățile specifice acestor funcții. Numirea sau detașarea acestora în funcții de demnitate publică, indiferent de denumirea pe care acestea o poartă, nu poate fi acceptată prin prisma exigențelor Constituției, întrucât se produce, în mod inevitabil, o modificare a felului muncii pe care aceștia o prestează, care, în realitate, justifică drepturile și obligațiile aferente statutului lor. Mai mult, întregul statut al judecătorului/procurorului, în mod axiomatic, se axează pe rolul lor constituțional, astfel cum este definit la art. 124 și 125, respectiv art. 131 și 132 din Constituție. Or, asumându-și, prin diverse mecanisme [numire/detașare], un rol diferit celui de înfăptuire a justiției și/sau de apărare a intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor, se încalcă în mod direct, pe de o parte, principiul independenței judecătorului, principiul separației puterilor în stat și dispozițiile referitoare la rolul și incompatibilitățile judecătorului [art. 1 alin. (4), art. 124 și art. 125 alin. (3) din Constituție], iar, pe de altă parte, dispozițiile constituționale referitoare la rolul și incompatibilitățile care însoțesc statutul procurorului [art. 131 și 132 din Constituție].”
În consecință, Curtea Constituțională a României a constatat că ”funcția de ministru al justiției este incompatibilă cu aceea de judecător/procuror, neputându-se cumula aceste două calități nici potrivit Constituției și nici Legii nr. 303/2004”.
Ca atare, propunerea de Guvern către Președintele României a numirii în funcția de ministru al justiției a unui magistrat în funcție, judecător în cadrul Curții de Apel Cluj, nesocotește în mod flagrant și nescuzabil dispozițiile Constituției României, precum și recomandările cu caracter de principiu ale organizațiilor internaționale relevante.
Mai mult, se conturează indicii că, prin acceptarea publică a acestei candidaturi, judecătorul în funcție încalcă același dispoziții constituționale (inclusiv decizia indicată a CCR), punându-se în discuție independența justiției în ansamblu, precum și separația puterilor în stat, așa cum a reținut Curtea Constituțională a României, constituind abateri disciplinare, în baza art.99 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, atât ”d) desfășurarea de activități publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuțiilor de serviciu”, cât și ”ș) nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii”, aspecte față de care Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară au obligația constituțională de a se autosesiza și a lua măsurile necesare respectării Constituției României.
Subliniem contextul în care această “nominalizare” a apărut, respectiv pe fondul unei dispute esențialmente politice, a unei lupte interne pentru îndepărtarea de către partidul de guvernământ a unui membru al său din funcția de ministru, fără explicații consistente privind această măsură intempestivă. În astfel de condiții, până și simpla acceptare de un judecător a includerii numelui său în disputa politică, pentru a determina preluarea prin decizie de partid portofoliului, poate crea pentru un observator extern și obiectiv percepția unei participări la jocuri de putere, de care un magistrat independent și imparțial trebuie să păstreze o distanță rezonabilă.
Totodată, această nominalizare politică, acceptată de judecătorul în cauză, președinte al Uniunii Naționale Judecătorilor din România, poate fi privită de publicul larg drept primirea unei recompense pentru activitatea efervescentă a asociației în cauză (alături de Asociația Magistraților din România) de sprijinire a unor modificări nocive aduse în ultimii trei ani de puterea politică legilor justiției, contrare statului de drept, contestate vehement de toate organizațiile internaționale relevante (Comisia de la Veneția, Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni, Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni, Comisia Europeană, Parlamentul European, GRECO etc.), Consiliul Superior al Magistraturii din România, cvasi-majoritatea instanțelor judecătorești și a parchetelor din România, dar și, în mod individual, de mii de judecători și procurori români (mai ales crearea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, propusă și susținută ferm de judecătorul candidat la poziția de ministru în ”Comisia Iordache”[4]). Față de aceste asociații de judecători și procurori, peste 2000 de colegi magistrați s-au delimitat individual în cursul anului 2018, considerând că pozițiile exprimate de-a lungul procesului legislativ au fost inadecvate pentru evoluția magistraturii. De asemenea, unele filiale ale acestor asociații s-au autodizolvat, iar foarte mulți membri au demisionat, din aceleași motive.
Nu în ultimul rând, numirea într-un guvern politic a unui judecător președinte al unei asociații profesionale va putea fi privită ca decredibilizând iremediabil activitatea acesteia, percepută la nivel public ca fiind eminamente legată de factorul politic și exponenții acestuia dintr-un anumit moment, având consecințe grave asupra imaginii întregii justiții din România și a corpului magistraților.
Asociația Forumul Judecătorilor din România
judecător Dragoș Călin, co-președinte
judecător Lucia Zaharia, co-președinte
Asociația Inițiativa pentru Justiție
procuror Bogdan Pîrlog, co-președinte
procuror Sorin Lia, co-președinte
procuror Ionuț Marcu, co- președinte
[1] A se vedea pagina web http://www.venice.coe.int/webforms/documents/default.aspx?pdffile=CDL-AD(2005)003-e [accesată ultima dată la 23 august 2019].
[2] A se vedea pagina web http://www.venice.coe.int/webforms/documents/?pdf=CDL-AD(2010)004-e [accesată ultima dată la 23 august 2019].
[3] A se vedea pagina web http://www.venice.coe.int/webforms/documents/?pdf=CDL-AD(2008)039-e [accesată ultima dată la 23 august 2019].
[4] A se vedea pagina web https://www.cotidianul.ro/argumentele-judecatoarei-dana-girbovan/ [accesată ultima dată la 23 august 2019].
No related posts.
1 Comment