Procedura de numire a unui nou președinte al instanței supreme a fost declanșată de Secția de Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii la data de 30 mai 2019, cu depunerea candidaturilor până la data de 1 iulie 2019, în condițiile în care funcția devine vacantă la 14 septembrie 2019.
Or, în conformitate cu dispozițiile art. 53 alin. 4 din Legea nr. 303/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 242/2018, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a exercita o funcție de conducere la nivelul instanței supreme își pot depune candidaturile pentru funcția de președinte sau vicepreședinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori președinte de secție, la Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la data la care funcția de președinte, vicepreședinte sau președinte de secție a devenit vacantă.
Aceeași dispoziție este reluată și de art. 35 alin. 2 din Regulamentul privind numirea în funcții de conducere a judecătorilor și revocarea din aceste funcții, aprobat prin Hotărârea nr. 573/10.04.2019 a Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru Judecători, publicată în Monitorul Oficial nr. 279/11.04.2019, Partea I.
Astfel, din simpla lectură a acestor prevederi legale, rezultă că perioada în care se pot depune candidaturile pentru funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție este de 30 zile, iar aceasta începe să curgă de la momentul expirării mandatului actualului președinte, întrucât la această dată se poate vorbi de vacantarea funcției.
Devansarea cu aproape trei luni a termenului de înscriere a candidaților împiedică depunerea candidaturii din partea persoanelor care ar fi împlinit condițiile legale necesare ulterior datei de 1 iulie 2019, respectiv în intervalul de 30 de zile calculat începând cu data de 14 septembrie 2019, când funcția de conducere devenea vacantă, la expirarea mandatului președintelui în exercițiu.
De asemenea, în măsura în care s-ar fi așteptat împlinirea termenului dilatoriu prevăzut de lege, procedura ar fi fost supusă legilor în vigoare la momentul inițierii acesteia, ceea ce ar fi putut presupune aplicarea unor norme de organizare judiciară noi, de imediată aplicare, ce ar fi putut fi adoptate în perioada următoare.
Este de notorietate că orice procedură care este declanșată în condiții de nelegalitate, existând riscul anulării acesteia, poate fi de natură a inhiba unele persoane care, îndeplinind cerințele legale, ar fi candidat în condiții procedurale normale.
Nu se poate justifica aparenta încălcare a unei dispoziții exprese a legii cu argumentul că se intenționează asigurarea unei continuități a funcției, deoarece, chiar și după expirarea mandatului actualului președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu putea exista un vid managerial, calitatea de conducător al instanței supreme putând fi exercitată de unul dintre vicepreședinți, existând posibilitatea delegării unui alt judecător în funcția de conducere temporar vacantă.
Având în vedere dezbaterea publică provocată cu privire la aceste aspecte, graba cu care s-a urmărit finalizarea acestei proceduri poate conduce la vulnerabilizarea instanței care trebuie să constituie coloana vertebrală a sistemului judiciar.
Nu mai puțin importantă este și împrejurarea că președintele astfel desemnat face parte de drept din colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție (și îl prezidează), luând decizii privind organizarea administrativ-judiciară a instanței supreme.
De asemenea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție este membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii, urmând a participa la adoptarea de acte administrative care pot fi contestate din cauza modalității de constituire a organismului decizional.
No related posts.