Memoriu pentru respectarea statului de drept în România. Mandat de reprezentare

 

 Asociația “Forumul Judecătorilor din România”, Asociația ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” și Asociația ”Inițiativa pentru Justiție” dau publicităţii Memoriul pentru respectarea statului de drept în România:

 

„Uniunea Europeană este o uniune de drept, în care actele instituțiilor sale sunt supuse controlului conformității, în special cu tratatele, cu principiile generale de drept și cu drepturile fundamentale. În baza art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, ”Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați.”

În România, la 23 august 2017, Ministrul Justiției a propus un set de modificări pentru ”legile justiției” (Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004 și Legea nr. 317/2004), fără studii de impact și fără o prealabilă consultare cu privire la unele aspecte legislative esențiale, pentru asigurarea transparenței decizionale, în raport cu magistrații (judecători și procurori) și societatea civilă. Ulterior, s-a declanșat și procedura de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală, precum și a unor acte normative din domeniul combaterii corupției și a evaziunii fiscale. Procedura este în curs de finalizare.

Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public au exprimat constant puncte de vedere negative la adresa demersurilor de modificare a cadrului normativ, atrăgând atenția asupra afectării sistemului de justiție și, implicit, a statului de drept. Patru mii (4000) de judecători și procurori (din totalul de aproximativ 6800) au semnat un memoriu prin care au cerut abandonarea demersurilor de modificare a ”legilor justiției”. Cu privire la propunerile de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală, toate instanțele și parchetele s-au exprimat, în urma consultării magistraților prin adunările generale, în sensul respingerii modificărilor propuse. 

În ciuda punctelor de vedere exprimate de cvasimajoritatea magistraților, toate aceste modificări de esență pentru ”legile justiției” au fost adoptate într-o procedură parlamentară lipsită de dezbateri reale și fără studii de impact, fapt însoțit de emiterea, în ultimele luni, a nu mai puțin de 4 ordonanțe de urgență care modifică legile justiției în direcții ce încalcă Mecanismul de cooperare și verificare, rapoartele sale constante și fundamentele unei magistraturi firești într-un stat democratic. Aceste modificări au potențialul de a produce deteriorarea accentuată a sistemului judiciar, creșterea necontrolată a criminalității, disoluția autorității de stat, aspecte ce au fost condamnate de Comisia Europeană în repetate rânduri.

Efectele cumulate ale modificărilor aduse până în prezent pot fi rezumate astfel:

  1. Deteriorarea accentuată a sistemului judiciar și afectarea funcționării justiției ca serviciu public

– Promovarea magistraților, prin eliminarea criteriilor obiective de competență profesională, poate deveni, indirect, un instrument de influențare a soluțiilor pronunțate de instanțele de control judiciar.

– Prin aplicarea prevederilor acestor norme, până la finele anului 2022, există premisele reducerii numărului de magistrați cu peste 2000. De altfel, acest fapt a fost subliniat și în rapoartele Comisiei de la Veneția.

– Scăderea semnificativă a numărului de magistrați va conduce subsecvent la aglomerarea activității unităților de parchet și a instanțelor de judecată, la prelungirea nepermisă a termenelor de judecată și la scăderea calității actului de justiție.

  1. Influențarea actului de justiție

– S-au instituit mecanisme de control și presiune asupra magistraților, prin intermediul secției pentru cercetarea magistraților. Conducerea acestei secții este desemnată de o comisie alcătuită din anumiţi membri ai Secţiei de judecători din cadrul CSM, cu încălcarea principiului separaţiei carierelor, membri care ulterior îşi exprimă şi votul în Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în timp ce actele procesual penale întocmite de procurorii din cadrul Secţiei sunt sustrase de la controlul ierarhic al Procurorului General al României.

– De asemenea, controlul și presiunea se pot exercita asupra magistraților și prin intermediul Inspecției Judiciare, a cărei conducere a dobândit puteri nemaiîntâlnite (inspectorul-șef numind, dintre inspectorii judiciari, pe cei care vor ocupa funcțiile subsecvente de conducere, în baza unei simple evaluări a proiectelor de management specifice fiecărui post de conducere, controlând selecţia inspectorilor judiciari, conducând activitatea de inspecție şi pe cea de cercetare disciplinară, fiind singurul titular al acţiunii disciplinare și totodată ordonatorul principal de credite).

– Este instituită o răspundere materială a magistraţilor, într-o formă agravată, pentru erori judiciare, în condiţiile în care stabilirea existenţei acestui caz de răspundere presupune rejudecarea unei cauze definitiv soluţionate, în cadrul căreia magistratul nu este parte. Regresul Ministerului Finanţelor este obligatoriu, ţinând cont şi de raportul consultativ al Inspecţiei Judiciare (raport care este supus confirmării inspectorului-şef).

– Este introdusă posibilitatea de înlăturare din funcţie a unui magistrat pentru simpla existenţă a cazierului fiscal (fără nicio ierarhizare sau stabilire a unei legături între faptă şi exercitarea funcţiei), în condiţiile în care actualmente cazierul fiscal cuprinde peste 300 de contravenţii, ce sunt stabilite prin Ordin al Președintelui ANAF (care este un factor de decizie numit pe criterii eminamente politice), iar aplicarea acestei sancțiuni este lăsată la latitudinea subiectivă a Secțiilor pentru judecători sau pentru procurori ale CSM.

– Controlul asupra procurorilor va putea fi exercitat fie direct de către factorul politic, prin Ministrul Justiției (care va putea da îndrumări cu privire la prevenire și combaterea eficientă a criminalității), fie prin intermediul Procurorului General al României, procurorului-șef al Direcției Naţionale Anticorupţie sau procurorului-șef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a căror numire o controlează discreționar Ministrul Justiției.

– Există riscul ca organele judiciare, parchetele, în special, să se transforme în instrumente de luptă politică, la dispoziția deținătorilor puterii politice. Se vor crea premisele pentru favorizarea corupției la nivel înalt și/sau în sistemul judiciar.

Înfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracțiunilor din justiție presupune o competenţă exclusivă care nu mai există în cazul niciunei categorii socio-profesionale, fără nicio garanţie procedurală în ipoteza în care chiar membrii Secţiei speciale s-ar afla în situaţia de a fi investigaţi pentru vreo infracţiune, astfel încât să se evite crearea unei imunităţi penale de facto. Recomandările din Raportul Comisiei Europene, dat publicității în luna noiembrie 2018, avizul Comisiei de la Veneția din octombrie 2018, precum și concluziile și recomandările raportului GRECO din martie 2018 au fost în sensul renunțării la înființarea acestei secții.

Deja, prin activitatea sa, Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție pune mari semne de întrebare, mai ales cu privire la preluarea unor dosare penale de la DNA și de la alte unități, dosare de mare importanță, în care se fac cercetări față de persoane din legislativ și executiv, promotori ai înființării secției speciale.

Totodată, Inspecția Judiciară acționează deseori vădit nefondat și inclusiv împotriva magistraților care critică modificările legislative. Modul defectuos de lucru este reflectat în procentul foarte mare de acțiuni promovate și respinse definitiv. Astfel, în anul 2017, au fost respinse definitiv 55,55%, din acțiunile disciplinare promovate împotriva judecătorilor și 38,46% din acțiunile disciplinare promovate împotriva procurorilor, iar în anul 2018 au fost respinse definitiv 40% din acțiunile promovate împotriva judecătorilor și 66,67% din cele promovate împotriva procurorilor. Au fost declanșate acțiuni disciplinare împotriva Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorului General al României, fostului Procuror-Șef al Direcției Naționale Anticorupție, precum și împotriva altor procurori cu funcții de conducere din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Cu toate acestea, mandatele inspectorului-șef și adjunctului său au fost prelungite ca efect al unui act normativ – Ordonanța de urgență a Guvernului nr.77/2018 – adoptat intuitu personae – ”Ținând cont de necesitatea asigurării interimatului de persoane care au dat dovada competenței profesionale și manageriale, exercitând deja funcțiile respective, având o cunoaștere aprofundată a activității Inspecției Judiciare și susținând un concurs atât la momentul numirii inițiale, cât și la momentul reînvestirii pentru un nou mandat, în condițiile legii”.

Nu există nicio intenţie a Guvernului și a Parlamentului de a adopta măsuri pozitive de natură legislativă şi administrativă în scopul suspendării activităţii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie până la pronunţarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-127/19, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor, precum şi pentru revenirea la competenţa partajată a structurilor de parchet în funcţie de obiectul infracţiunilor (DNA – în ceea ce priveşte corupţia, DIICOT – în ceea ce priveşte crima organizată, parchetele nespecializate – în ceea ce priveşte infracţiunile de drept comun etc.), astfel încât să se respecte sistemul limitărilor şi al echilibrelor, specific oricărui stat democratic. De asemenea, nu există nicio intenție de a se proceda la abrogarea unor dispoziții din legile justiției și din ordonanțele de urgență subsecvente, criticate de Comisia Europeană, Comisia de la Veneția şi GRECO, respectiv, după caz, de a se proceda la revizuirea unor prevederi ale acestor acte normative, după o reală consultare a sistemului judiciar.

În anul 2019, la peste 12 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, în condițiile în care România continuă să fie supusă unui Mecanism de cooperare și verificare (MCV) tocmai pentru alinierea sistemului său judiciar la standardele statelor cu tradiții istorice democratice, este inacceptabilă întoarcerea în timp, la reglementări legislative existente anterior anului 1989, prin readucerea justiției sub control politic și prin lărgirea nepermisă a atribuțiilor ministrului justiției.

Protestele magistraților, desfășurate necontenit în perioada 2017-2019, prin ieșiri pe treptele clădirilor instanțelor, purtarea de banderole albe, întreruperea sau suspendarea activității, au reprezentat ultima soluție pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă sistemul judiciar din România, în lipsa unei cooperări loiale, cu garanții credibile, din partea puterii legislative și a puterii executive și în condițiile în care Consiliul Superior al Magistraturii (în care anumiți membri au dobândit, prin efectul noilor reglementări legislative, atribuții sporite în raport de alți membri) nu a putut regla deficiențele consemnate în activitatea Inspecției Judiciare sau a intervenit cu prea mare întârziere ori deloc pentru apărarea independenței judecătorilor și a sistemului judiciar în ansamblu.

În atare coordonate, Comisia Europeană poate folosi toate instrumentele pe care le are la dispoziție pentru a promova și a pune în aplicare respectul pentru valorile europene de bază, prevăzute în articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, inclusiv statul de drept, în toate statele membre.

În vederea clarificării tuturor acestor aspecte, vă solicităm inițierea unui dialog concret, efectiv, cu magistrații români, sub coordonarea experților Mecanismului de cooperare și verificare, pentru a îmbunătăți cadrul constituțional și legislativ, după efectuarea studiilor de impact cuvenite și după prezentarea unor motivări serioase și credibile referitoare la modificările efectuate de autoritățile Statului român, în scopul modernizării și eficientizării justiției, în acord cu valorile fundamentale ale Uniunii Europene și cu principiile statului de drept.

Noi, subsemnații judecători, mandatăm Asociația “Forumul Judecătorilor din România”, iar noi, subsemnații procurori, mandatăm Asociația ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” și Asociația ”Inițiativa pentru Justiție” să ne reprezinte și să expună opiniei publice internaționale și oficialilor Comisiei Europene, la Bruxelles, punctul nostru de vedere.

Vă rugăm să primiți, Excelențele Voastre, expresia înaltei noastre considerații.”

Listă susțineri:

  1. Abutnaritei Andreea Ionela, Judecătoria Brașov
  2. Acatrinei Alexandra, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului
  3. Acatrinei Alexandru, Judecătoria Gura Humorului
  4. Achim Ana-Maria, Judecătoria Ploiești
  5. Adam Amina Roxana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
  6. Adam Veronica, Tribunalul București
  7. Adomniței Cosmin, Judecătoria Timișoara
  8. Ailene Ancuta, Judecătoria Iași
  9. Ailioaie Andreea-Alexandra, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad
  10. Ailoaie Luminita, DNA
  11. Airinei Vasile, DIICOT
  12. Aisachioaiei Andreea Ionela, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău
  13. Alb Codruța Violeta, Tribunalul Maramureș
  14. Alba Radu Ioan, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea
  15. Albulescu Camelia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu
  16. Alexa Alexandru, Judecătoria Târgu Mureș
  17. Alexandrescu Loredana, Judecătoria Iași
  18. Alexandroiu Gabriela, Curtea de Apel Craiova
  19. Alexoaie Bogdan, Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni
  20. Alunaru Cristian Claudiu, Tribunalul Arad
  21. Amariei Ioan, DNA
  22. Amuscalitei Alin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
  23. Andone Alina Madalina, Judecătoria Sectorului 1 București
  24. Andreca Mihail, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
  25. Andrei Aneta-Violeta, DIICOT
  26. Andrei Camelia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța
  27. Andrei Camelia, Tribunalul Covasna
  28. Andrei Constantin Cristi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari
  29. Andreias Constantin, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov
  30. Andreica Lucia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
  31. Anghel Alexandru Bogdan, Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea
  32. Anghel Alexandru, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
  33. Antaloae Ovidiu, Judecătoria Oltenița
  34. Antohi Gabriela, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea
  35. Anton Mona, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad
  36. Anton Stefania, Curtea de Apel Suceava
  37. Antonache Alexandra, Judecătoria Sectorului 4 București
  38. Anuta Anisoara, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
  39. Apetri Oana Livia, Judecătoria Tîrgu Neamț
  40. Apetri Oana, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov
  41. Apostol Andreea, Judecătoria Sectorului 3 București
  42. Apostol Georgiana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța
  43. Apostol Iulia Emilia, Judecătoria Piatra Neamț
  44. Apostol Mihaela, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași
  45. Arabelea Fanel Gabriel, Tribunalul Olt
  46. Ardelean Cristian, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor
  47. Arion Florin, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău
  48. Arion Larisa, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău
  49. Armasu Dan Marius, Judecătoria Pașcani
  50. Aron Denisa, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal
  51. Arpinte Nicoleta, Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi
  52. Asmarandei Alexandru, Judecătoria Zărnești
  53. Asmarandei Andrei Iulian, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov
  54. Atomei Adriana, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău
  55. Avorniciței Corina Elena, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București
  56. Avram Anda-Elena, Judecătoria Satu Mare
  57. Avramescu Oana, Tribunalul Timiș
  58. Axenta Mircea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea
  59. Axinte Constantin, Judecătoria Turda
  60. Azamfirei Daniela, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați
  61. Bachios Diana-Andreea, Judecătoria Arad
  62. Bădan Mihaela, Parchetul de pe lângă Judecătoria Balș
  63. Bădulescu Mihaela Roxana Ioana, Judecătoria Sectorului 1 București
  64. Bălan Laurențiu Mihai, Tribunalul Covasna
  65. Balan Manuel Ciprian, Judecătoria Timișoara
  66. Bălășanu Alexandru, Judecătoria Botoșani
  67. Baldea Diana, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași
  68. Balulescu Andreea Rozalia, Judecătoria Timișoara
  69. Băluțoiu Andreea Corina, Judecătoria Sectorului 1 București
  70. Banea Marian, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba
  71. Banoti Madalina, Tribunalul Constanța
  72. Băra Bianca-Codruta, Judecătoria Caransebeș
  73. Băra Răzvan Alexandru, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
  74. Baran Florin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București
  75. Bărbieru Ionel, Judecătoria Botoșani
  76. Barbu Lavinia, Judecătoria Târgoviște
  77. Barbuceanu Cătălin George, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești
  78. Bărbulescu Codruț, Judecătoria Sfântu Gheorghe
  79. Bardaș Gelu Daniel, Judecătoria Galați
  80. Bârea-Brezae Alexandra, Tribunalul București
  81. Bartha Kinga-Agota, Judecătoria Sfântu Gheorghe
  82. Bătrînu Iuliana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani
  83. Bejan Vasile, DIICOT
  84. Belciug Dana, DNA
  85. Beldie-Canela Mihaela, DNA
  86. Belu Cristina Alexandra, Judecătoria Sectorului 1 București
  87. Belu Laura, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța
  88. Benchea Vlad, Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig
  89. Bene Ioan, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor
  90. Benedek Andreea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov
  91. Benegui Alexandra Daniela, Tribunalul Covasna
  92. Bențan Vlad Alexandru, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea
  93. Berchisan Alina Andreea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda
  94. Berende Ruxandra Maria, Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare
  95. Besu Ionel Laurențiu, Tribunalul Giurgiu
  96. Beteringhe Sorin, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor
  97. Bic Denisa Maria, Curtea de Apel Alba Iulia
  98. Bic Iustin, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia
  99. Bîcu Ilie, Judecătoria Botoșani
  100. Bidică Adriana, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea
  101. Bilan Paul, Tribunalul Vaslui
  102. Bilciu Iulia Ioana, DNA
  103. Birlog Madalina, Tribunalul București
  104. Birsasteanu Raluca, Tribunalul București
  105. Bîrță Tatiana, Judecătoria Craiova
  106. Birtoc Mihai, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
  107. Bîscă Elena, Judecătoria Arad
  108. Blănaru Dan, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc
  109. Blanaru Larisa Andreea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
  110. Blendea Oana, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța
  111. Boaje Cristina, Tribunalul București
  112. Boanca-Ivan Marlena, Curtea de Apel Târgu Mureș
  113. Bobin Florin Stelian, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București
  114. Bocai Adina, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași
  115. Bocăneală Daniela, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea
  116. Bochis Angela, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
  117. Bodean Claudia, Curtea de Apel Constanța
  118. Bodnar Alinel, Judecătoria Sectorului 3 București
  119. Bodu Ciprian DNA
  120. Boerosu Iustina Jora, Tribunalul Ilfov
  121. Bogatu Elena, Curtea de Apel București
  122. Bogdan Camelia, Curtea de Apel București
  123. Bogdan Niculescu, Judecătoria Topoloveni
  124. Boicean Danusia, DNA
  125. Boicu Delia, Tribunalul Vrancea
  126. Boieriu Lucian, Judecătoria Pitești
  127. Bojin Claudia, Tribunalul Constanța
  128. Bojin Mihaela, Judecătoria Târgu Jiu
  129. Bolla Ramona-Elena, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
  130. Bologa Crin, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj
  131. Bondar Elena Teodora, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea
  132. Bontea Cristina Augustina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani
  133. Borcoman Catalin, DIICOT
  134. Bordeianu Corneliu Cristian, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța
  135. Bordianu Dragoș, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași
  136. Bordianu-Plesescu Roxana-Angela, auditor de justiție, anul II
  137. Borlan Ionut, Judecătoria Cluj-Napoca
  138. Bortes Mihai, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
  139. Bosianu Diana Gabriela, Parchetul de pe lângă Judecătoria Hîrlău
  140. Bosie Laura, Curtea de Apel București
  141. Bosînciuc Paul Cosmin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște
  142. Bosnea Cristi Sorin, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara
  143. Boteanu Teona Gabriela, Judecătoria Baia Mare
  144. Botezatu Adina, Tribunalul Brașov
  145. Botogan Claudiu, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj
  146. Bozu George, DIICOT
  147. Bradean Raluca Cristina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad
  148. Bradu Andreea Mihaela, Tribunalul București
  149. Braic Florin, DIICOT
  150. Brates Livia, Judecătoria Alexandria
  151. Bratila Cristina Nicoleta, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești
  152. Bratu Gabriela, Judecătoria Piatra Neamț
  153. Bratu Tiberiu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București
  154. Bratuleanu Emilian Ionut, Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău
  155. Brem Ionela, auditor de justiție, anul II
  156. Brindea Dan Eugen, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj
  157. Brindea Oana-Rozalia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș
  158. Bubuiug Dan, DIICOT
  159. Buculea Raluca, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
  160. Bucur Ioana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina
  161. Bucur Iuliana Mihaela, Tribunalul Buzău
  162. Bucurică George, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin
  163. Budăi Remus, DNA
  164. Budei Claudia, Tribunalul București
  165. Budiana Raluca, Judecătoria Craiova
  166. Budulan Roxana, Curtea de Apel Timișoara
  167. Bulancea Marius, DNA
  168. Bulat Sergiu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău
  169. Bulbuc Andreea, Judecătoria Sfântu Gheorghe
  170. Bulmez Andreea, Judecătoria Giurgiu
  171. Bumbu Robert Constantin, Tribunalul Neamț
  172. Bunduc Marian Catalin, DIICOT
  173. Bunea Catalin, Judecătoria Sectorului 1 București
  174. Burcea Andreea Laura, Tribunalul Ilfov
  175. Burdan Adina Monica, Curtea de Apel Timișoara
  176. Burlacu Nicoleta, Judecătoria Timișoara
  177. Bursuc Andreea-Claudia, DIICOT
  178. Bușe Ionel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea
  179. Busu Diana, Judecătoria Constanța
  180. Bușulescu Andreea, Judecătoria Sectorului 1 București
  181. Buta Carla, Judecătoria Pașcani
  182. Butariu Adina Cristiana, Judecătoria Sectorului 5 București
  183. Buzenschi Veronica, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț
  184. Buzoianu Mihaela Alexandra, Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași
  185. Buzumat Irina, Judecătoria Brăila
  186. Cadea Stelian, Curtea de Apel Craiova
  187. Caian Gabriel, Judecătoria Craiova
  188. Căilean Andreea-Carolina, Tribunalul Mureș
  189. Calarasu Valina, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
  190. Călin Delia, Tribunalul București
  191. Călin Dragos, Curtea de Apel București
  192. Călin Roxana Maria, Tribunalul București
  193. Călina Ionuț, DIICOT
  194. Călinescu Diana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea
  195. Călușaru Cristina, Tribunalul Dolj
  196. Calusaru Marian, DNA
  197. Capitan Corneliu Lucian, Judecătoria Satu Mare
  198. Capota Crina-Cristina, Judecătoria Dej
  199. Carali Andreea, Judecătoria Cornetu
  200. Caranic Vadim, Judecătoria Alexandria
  201. Carasel Stefana Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București
  202. Cărbunaru Ionica, Judecătoria Brăila
  203. Carlan Nicolae Sergiu, Judecătoria Cluj-Napoca
  204. Carnariu Bianca Dana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare
  205. Carnariu Mihai Madalin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare
  206. Cărpinean Cristiana-Camelia, Judecătoria Dej
  207. Carstea Alina, Judecătoria Târgu Mureș
  208. Casap Iulia, Judecătoria Oradea
  209. Câțu Lilişor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov
  210. Cătuna Daniela, Tribunalul Cluj
  211. Cazac Marius, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava
  212. Cazaceanu Ciprian, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București
  213. Cazacu Cerasela-Mădălina, Judecătoria Iași
  214. Cazacu Dan-Constantin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău
  215. Cazacu Radu, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București
  216. Cepes Mihai, Judecătoria Timișoara
  217. Cepoi Marian, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița-Năsăud
  218. Cercega Lidia-Claudia, auditor de justiție, anul II
  219. Cernea Silviu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
  220. Cherșa Ileana Florentina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia
  221. Chiazna Daniela, Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin
  222. Chicișan Augusta Maria, Curtea de Apel Cluj
  223. Chietraru Mariana, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș
  224. Chila Doina-Liliana, Judecătoria Arad
  225. Chiriac Cristina, DNA
  226. Chiriac Gabriela, DNA
  227. Chirilă Ana-Maria, Judecătoria Cluj-Napoca
  228. Chirila Cosmina, Judecătoria Cluj-Napoca
  229. Chirila Marius, DNA
  230. Chirilov Adina, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța
  231. Chiș Ioan Paul, DNA
  232. Chis Marta, Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou
  233. Chisbora Mircea Cristian, Tribunalul Bistrița-Năsăud
  234. Chitidean Valentin, Curtea de Apel Cluj
  235. Chivu Claudia Irina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
  236. Ciausu Rares, DIICOT
  237. Cîmpean Ioana Elena, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
  238. Cîmpean Ioana-Maria, Judecătoria Timișoara
  239. Cioban Vasile Călin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda
  240. Ciobanu Ionica-Daniel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal
  241. Ciobanu Mihaela, Tribunalul București
  242. Ciobanu Mioara Mariana, Judecătoria Slatina
  243. Ciocan Gheorghe, Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta
  244. Ciocan Radu Andrei, Tribunalul București
  245. Ciocântă Cristinel-Valentin, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău
  246. Ciolacu Cristian, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj
  247. Ciolcă Iuliana, Curtea de Apel București
  248. Ciopa Ani, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
  249. Ciornei Dan-Constantin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu
  250. Circiumaru Oprica Florin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
  251. Cirdei Loredana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava
  252. Cîrjan Vlad, Judecătoria Sectorului 4 București
  253. Cirneciu Felicia, Judecătoria Sectorului 2 București
  254. Cirneciu Liviu, Judecătoria Zărnești
  255. Ciulin Elena, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
  256. Ciuma Anca Maria, auditor de justiție anul II
  257. Ciungan Georgeta, Tribunalul Bihor
  258. Ciurcă-Roznovăț Roxana, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași
  259. Ciutac Mircea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila
  260. Coadă Aurora, Tribunalul Constanța
  261. Coadă Ciprian, Curtea de Apel Constanța
  262. Cobiscan Alexandru, Judecătoria Sectorului 1 București
  263. Coca Daniel Alin, DNA
  264. Cocoveica Ioana-Catalina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița
  265. Codrea Ruxandra, Curtea de Apel Timișoara
  266. Codreanu Alexandru, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov
  267. Codreanu Anca, Tribunalul Brașov
  268. Codreanu Bogdan, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov
  269. Codreanu Melinda, Tribunalul Covasna
  270. Codreanu Roxana, Judecătoria Constanța
  271. Cojoacă Traian, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria
  272. Colan Livia, Tribunalul Olt
  273. Colceriu Alexandru-Liviu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului
  274. Colceriu Cosmina-Mihaela, Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești
  275. Colceriu Sorin-Mihai, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita
  276. Coman Georgiana, Judecătoria Sectorului 2 București
  277. Coman Remus, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
  278. Conea Vlad-Alexandru, Judecătoria Giurgiu
  279. Conortos Camelia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța
  280. Conortos Constantin, DNA
  281. Constantin Alina, Judecătoria Târgoviște
  282. Constantin Irina, DNA
  283. Constantinescu Cristian, Tribunalul Prahova
  284. Constantinescu Cristina, Tribunalul Constanța
  285. Constantinescu Laurentiu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru
  286. Constantinescu Simona, DIICOT
  287. Constantinescu Sorin, DNA
  288. Constantinescu Valeria Maria, Judecătoria Sectorului 4 București
  289. Copacian Georgiana, Judecătoria Sectorului 2 București
  290. Corda Liviu-Tiberiu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău
  291. Corduneanu Anamaria, Tribunalul Botoșani
  292. Corduneanu Daniel, Tribunalul Bihor
  293. Corlățeanu Simina, Tribunalul Bihor
  294. Corogeanu Cristian Andrei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
  295. Corsei-VultureanuArina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București
  296. Coșarcă Nicolae, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș
  297. Cosma Tiberiu, DNA
  298. Cosnita Ciprian, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
  299. Costin Florian, Tribunalul Galați
  300. Cotea Carmen, Tribunalul Vrancea
  301. Cotoară Sabina, Judecătoria Aiud
  302. Cozmei Daniela, Judecătoria Iași
  303. Crăciun Andreea Maria, Judecătoria Giurgiu
  304. Crăciun Andreea, Judecătoria Craiova
  305. Crăciun Cristina, Tribunalul Timiș
  306. Crăciun Florian, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj
  307. Crăciun Vlad, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighișoara
  308. Crăciunescu Adrian, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea
  309. Crișan Daniel Alexandru, Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda
  310. Crisan Iulia, DNA
  311. Crisan Roxana, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș
  312. Cristea Ana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București
  313. Cristea Ștefan-Georgian, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați
  314. Crivăț Marius, DIICOT
  315. Croitoru Radu, Judecătoria Fetești
  316. Crudu Irinel Valeriu, DNA
  317. Cuciula Diana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea
  318. Cuciureanu Iulia Maria, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
  319. Curici Seia-Iasmina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Deta
  320. Daj Andreea, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
  321. Dan Roxana, Judecătoria Cluj-Napoca
  322. Danca George Daniel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna
  323. Dancă Oana, Judecătoria Sfântu Gheorghe
  324. Danciu Loredana Elena, auditor de justiție anul II
  325. Dănileț Cristi, Tribunalul Cluj
  326. Dâscă Adrian, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași
  327. David Dan Adrian, Judecătoria Deva
  328. David Maricel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov
  329. Deca Iulia Andreea, Judecătoria Sibiu
  330. Demian Anca, Judecătoria Hațeg
  331. Deriuș Laura, DNA
  332. Derlean Petru, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
  333. Dezso Dora Margit, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni
  334. Diac Ana-Maria, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București
  335. Dicianu Ion, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța
  336. Dieac Lucian, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț
  337. Dietrich Magdalena, Tribunalul Timiș
  338. Dima Matei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla
  339. Dimofte Marlena, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita
  340. Dincă Andrei-Radu, Tribunalul Teleorman
  341. Dinică Corina, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș
  342. Dinu Bogdan Justin, Judecătoria Sectorului 6 București
  343. Dinu Cristian, DIICOT
  344. Dinu Eugenia Viviana, Judecătoria Galați
  345. Dinu Ionut Alex, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște
  346. Dinu Mihai Adrian, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța
  347. Dinu Rebecca Zinca, Tribunalul București
  348. Diremia Vlad, Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede
  349. Dîrzeanu Iulian, Tribunalul București
  350. Dobre Aurelia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad
  351. Dobre Corina Teodora, Judecătoria Ploiești
  352. Dobre Mihai, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad
  353. Dobre Stefan, Tribunalul Militar București
  354. Dobrea Andrada, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București
  355. Dobrea Laura, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila
  356. Dobrea Maria Madalina, Judecătoria Tecuci
  357. Dobrescu Flaviu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
  358. Dobrin Lucia, Curtea de Apel Timiș
  359. Dohan Calin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău
  360. Dohan Oana, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj
  361. Dominte Ciprian, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna
  362. Doncea Andrei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
  363. Dorca Lavinia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia
  364. Dorcu Mihai Teodor, Judecătoria Videle
  365. Dordea Alexandra, DNA
  366. Dorina Grigore, DNA
  367. Dorobantu Radu, Judecătoria Bacău
  368. Doroftei Georgiana, Judecătoria Sibiu
  369. Dos Santos Rodriguez Cristina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
  370. Dragomir Diana, Judecătoria Sectorului 6 București
  371. Dragoș Chiriac, Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc
  372. Dragoș Olteanu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
  373. Dragota Larisa Petruta, Judecătoria Târgu-Jiu
  374. Dragu Corina, DNA
  375. Draguselea Diana Codruta, DIICOT
  376. Dreana Răzvan Adrian, auditor de justiție, anul II
  377. Drecea Nadina, Tribunalul București
  378. Drob Ana Melinda, Judecătoria Oradea
  379. Drulă Carim, Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea
  380. Duca Maria Violeta, Curtea de Apel București
  381. Dulgheru Emanuela, Tribunalul București
  382. Dumbraveanu Andreea Maria, Tribunalul București
  383. Dumitreasa Cristinel, Tribunalul Neamț
  384. Dumitrescu Cornelia, DIICOT
  385. Dumitriu Paul, DNA
  386. Dumitru Alexandru, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București
  387. Dumitru Andreea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București
  388. Dumitru Claudia, Tribunalul Covasna
  389. Dumitru Dan, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău
  390. Dumitru Irina, Tribunalul specializat Mureș
  391. Dundev Alma Maria, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighișoara
  392. Durnea Mihaela, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
  393. Duros Delia, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
  394. Duță Mihai-Gabriel, Judecătoria Roșiorii de Vede
  395. Duțescu Andra, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
  396. Enache Iulia, Judecătoria Bacău
  397. Enache Valentin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi
  398. Enculescu Veta, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași
  399. Ene Silviu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București
  400. Enescu George, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
  401. Fabian Orsolya Kinga, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita
  402. Fadei Pavel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
  403. Fagarasan Mariana, Curtea de Apel Târgu Mureș
  404. Falcan Dana, Tribunalul Iași
  405. Farcas Carmen-Mihaela, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța
  406. Filip Luminița Maria, Judecătoria Turda
  407. Filip Radu Daniel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București
  408. Filip Tudor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea
  409. Finica Sorina, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău
  410. Fitigau Vasile, Tribunalul București
  411. Fleckhammer Robert, DIICOT
  412. Flore Danina Oana, Judecătoria Timișoara
  413. Florea Alexandru, DIICOT
  414. Florea Corina Maria,Tribunalul Bihor
  415. Florea Cristian, DIICOT
  416. Florea Ecaterina, Tribunalul București
  417. Florea Ionela, DIICOT
  418. Florea Radu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda
  419. Florescu Gabriela, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea
  420. Florian Bogdan Lucian, Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare
  421. Flucsa Viorica, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș
  422. Focsa Lavinia, Judecătoria Sectorului 1 București
  423. Fota Carmen, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București
  424. Fraiu Flaviu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
  425. Frîncu Cristina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2
  426. Fundatureanu Adina, Curtea de Apel Pitești
  427. Fundatureanu Ioan, Curtea de Apel Pitești
  428. Furdui Andrei Ilie, Judecătoria Câmpeni
  429. Gabor Cristina, Judecătoria Cornetu
  430. Gabriel Mustata, Judecătoria Constanța
  431. Gaga Ioan, Tribunalul Cluj
  432. Gaisteanu Laura, Judecătoria Târgoviște
  433. Galatan Anisoara Voichita, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București
  434. Gândila Valentina, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș
  435. Gârda Cristina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați
  436. Garlici Elena, Tribunalul București
  437. Gâță Ana Maria, Judecătoria Sfântu Gheorghe
  438. Gavril Ducu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești
  439. Gavrilă George-Virgil, DIICOT
  440. Gavris-Todinca Veronica, Judecătoria Sighetu-Marmației
  441. Găzdac Bianca Laura, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş
  442. Geambașu Daria Alexandra, Judecătoria Tulcea
  443. Geantă Alexandru Ioan, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău
  444. Georgescu Ioana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București
  445. Georgiu Ioan, Judecătoria Gherla
  446. German Cristina Mariana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc
  447. Ghenu Andreea, DNA
  448. Gheorghe Costin Lucian, Judecătoria Cornetu
  449. Gheorghe Cristian, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București
  450. Gheorghe Ioana Cristina, Judecătoria Slatina
  451. Gheorghe Mihai Andrei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești
  452. Gheorghiu Anca Loredana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
  453. Gheorghiu Anca, Tribunalul București
  454. Gherasim Delia, Tribunalul Constanța
  455. Gherasim Ovidiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
  456. Gherghina Alina Nicoleta, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București
  457. Gherman Natalia, Judecătoria Oradea
  458. Ghiata Ana-Maria, Judecătoria Hârlău
  459. Ghica Alexandra, Judecătoria Sectorului 1 București
  460. Ghica Mihai Stefan, Judecătoria Cluj-Napoca
  461. Ghiciulescu Nicoleta, Tribunalul Timiș
  462. Ghidiu Liliana, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov
  463. Ghilan Irina Brînduşa, Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineşti
  464. Ghinea Alexandru Cosmin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești
  465. Ghira Raluca, Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești
  466. Ghita Bogdan, DNA
  467. Ghita Georgiana, Judecătoria Sectorului 1 București
  468. Ghiugan Ionela, Tribunalul București
  469. Gîlcescu Dan-Dumitru, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita
  470. Giorgian Daniel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați
  471. Gioroceanu Alina Mihaela, Tribunalul Olt
  472. Gitan Diana, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș
  473. Giurgiu Corina Maria, Judecătoria Bistrița
  474. Gliga Maria Liliana, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu
  475. Gogea Cristina, Tribunalul Covasna
  476. Gogea Stefanita, DIICOT
  477. Goia Gheorghe, Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin
  478. Golea Lorelei, Judecătoria Buzău
  479. Golgotiu Maria, Judecătoria Petroșani
  480. Gondor Oresia, Tribunalul Maramureș
  481. Gordan Sorin, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila
  482. Grădină Laura, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea
  483. Grăjdeanu Constantin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Liești
  484. Grecu Adrian, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș
  485. Grecu Camelia Dorina, Judecătoria Târgu Lăpuș
  486. Grecu Cristina, Tribunalul Ilfov
  487. Grecu Laurentiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj
  488. Grecu Ruxandra, Curtea de Apel București
  489. Grigoraș Laura, Judecătoria Turda
  490. Grigore Alina Gabriela, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște
  491. Grigore Corina, Judecătoria Iași
  492. Grigore Cosmin, Judecătoria Slatina
  493. Grigore Cristian, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita
  494. Grigorescu Vlad, DNA
  495. Grigorie Eugen Cristian, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova
  496. Grigorie Marinela, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova
  497. Grosu Crina Elena, Judecătoria Moreni
  498. Grosu Mihaiela, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
  499. Groza Anca Maria, Tribunalul Cluj
  500. Gudumac Octavian, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
  501. Guș Octavia Raluca, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba
  502. Guțu Ioana, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea
  503. Hanzu Silvia, Judecătoria Sectorului 3 București
  504. Haprian Mihaela, Tribunalul Satu Mare
  505. Harja Radu, Tribunal Bihor
  506. Harlambie Daniel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia
  507. Harsan Marius, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș
  508. Hauder Stefania-Dochita, Judecătoria Reșița
  509. Hira Madalina, DIICOT
  510. Hogaș Marius, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea
  511. Horge Diana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
  512. Horodniceanu Daniel, DIICOT
  513. Horodniceanu Diana, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași
  514. Horsia Alexandru, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
  515. Hutanu Ana Elena, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu
  516. Iacob Alexandra, Judecătoria Sectorului 6 București
  517. Iacob Laura-Mădălina, Judecătoria Ineu
  518. Iacob Mara, Judecătoria Constanța
  519. Iana Nicoleta Cecilia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău
  520. Iana Ovidiu, Tribunalul Buzău
  521. Iancu Traian Laurentiu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați
  522. Ianus Dragomir, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța
  523. Ibănescu-Larion Alexandra-Elena, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui
  524. Ichim Cristian, DIICOT
  525. Iftinca Voicu Ana Maria, Judecătoria Sectorului 1 București
  526. Iga Monica Maria, Judecătoria Sectorului 5 București
  527. Ignat Cristian, Judecătoria Balș
  528. Ilca Diana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare
  529. Iliescu Anca, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București
  530. Iliescu Ionel, DIICOT
  531. Imireanu Cristina, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași
  532. Indre Timea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi
  533. Innana Meleanca, Judecătoria Slatina
  534. Ion Anca Mihaela, Curtea de Apel Cluj
  535. Ion Dorina, Parchetul de pe lângă JudecătoriaSlatina
  536. Ion Izabela-Ana-Maria, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București
  537. Ion Mihaela, Judecătoria Buzău
  538. Ionaș Petru, Judecătoria Lugoj
  539. Ionascu Catalin Olivian, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău
  540. Ionescu Bogdan, Judecătoria Videle
  541. Ionescu Dana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare
  542. Ionescu Florina Carmen, Tribunalul Neamț
  543. Ionescu Georgiana, Judecătoria Petroșani
  544. Ionescu Irina, Judecătoria Constanța
  545. Ionescu Ruxandra Antoaneta, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
  546. Ionescu-Lupeanu Cristina, Tribunalul București
  547. Iordache Adrian Mihai, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște
  548. Iordache Alina Oana, Judecătoria Slobozia
  549. Iordache Cosmin Adrian, DNA
  550. Iordache Norica Nicoleta, Judecătoria Sectorului 1 București
  551. Iordache Valeriu Marcel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
  552. Iordache Viorel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța
  553. Iordan Laurentiu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București
  554. Iosifescu Răzvan Iulian, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita
  555. Iovan Anca, DIICOT
  556. Irimia Andreea Raluca Judecătoria Sectorului 3 București
  557. Irimia Andrei, DNA
  558. Isac Anamaria Iulia, Judecătoria Sibiu
  559. Isar Irina, DIICOT
  560. Ispas Angela-Bianca, Parchetul de pe lângă Judecătoria Săliște
  561. Ispasoiu Stefan Aurelian, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
  562. Ivan Catalin Marcel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș
  563. Ivan Lavinia Constantina, Judecătoria Pitești
  564. Jaga Cristina Paula, DIICOT
  565. Jalba Veronica, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța
  566. Jarca Cristian-Paul, auditor de justiție, anul II
  567. Jascanu Catalina Elena, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași
  568. Jere Amalia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc
  569. Jilavu Eduard Ștefan, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani
  570. Joldeș Liliana, Tribunalul Bistrița-Năsăud
  571. Jurca Andrei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
  572. Kozma Bartok Szende, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
  573. Lăncrănjan Alexandra Carmen, DNA
  574. Lapadat Coralia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
  575. Larion Iuliana Madalina, Tribunalul București
  576. Lăsconi Andra-Monica, Judecătoria Ploiești
  577. Layet Carmen, Judecătoria Buftea
  578. Lazăr Aida, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
  579. Lazăr Ana, Tribunalul Giurgiu
  580. Lazar Anca, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj
  581. Lazar Ancuța, Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare
  582. Lazar Justine Anca, Judecătoria Vălenii de Munte
  583. Lazureanu Gratiela, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța
  584. Leonte Luminita, DNA
  585. Leț Constantin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț
  586. Lia Sorin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia
  587. Liliana Cocis, Tribunalul Cluj
  588. Liposchi Nicolae, Judecătoria Brad
  589. Lixandru Ana-Maria, Judecătoria Slatina
  590. Lixandru Dan, Judecătoria Slatina
  591. Lohan Iulia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației
  592. Loor Vlad Alexandru, Judecătoria Turda
  593. Lovin Daniela, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București
  594. Luca Cristina Ramona, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași
  595. Luca Cristina, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț
  596. Luca Mihaela Cornelia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea
  597. Luca Mihaela Iulia, Judecătoria Brașov
  598. Luca Nicoleta, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
  599. Luca Valentin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig
  600. Lucaciu Nicoleta, Judecătoria Oradea
  601. Lucanu Iuliana, DIICOT
  602. Lulciuc Iulia Gabriela, Curtea de Apel Suceava
  603. Lungu Ramona, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad
  604. Lup Andreea, Judecătoria Satu Mare
  605. Lupes Catalina, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău
  606. Maceseanu Mihaela, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal
  607. Maciuc Sorin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București
  608. Maga Mihaela, Tribunalul Botoșani
  609. Maghiar Gabriela, Judecătoria Sfântu Gheorghe
  610. Man Ciprian, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor
  611. Manciu Paul, Judecătoria Moinești
  612. Mandache Ionuț, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași
  613. Mănescu Alexandra, Tribunalul București
  614. Manoiu-Olaru Alina Raluca, Judecătoria Petroșani
  615. Manole Dan, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
  616. Manole Narcis-Nicolae, Judecătoria Piatra Neamț
  617. Manolică Maria Irina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz
  618. Manoloiu Lucian, Judecătoria Slatina
  619. Manzu Aurelian, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad
  620. Marc Ionela Anca, Judecătoria Cluj-Napoca
  621. Marc Liliana Elena, Judecătoria Cluj-Napoca
  622. Marcu Ionuț, DIICOT
  623. Marcu Mariana Adina, Judecătoria Deva
  624. Marculescu Roxana, Judecătoria Sectorului 1 București
  625. Margan Marcela Delia, Judecătoria Timișoara
  626. Margina Cătălin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău
  627. Marginean-Peczi Anamaria, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
  628. Marian Clement Virgil, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla
  629. Marin Ana Corina, Judecătoria Vălenii de Munte
  630. Marin Ana Maria, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov
  631. Marinas Sorina, Curtea de Apel Craiova
  632. Marincas Minodora, Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare
  633. Marinel Nicolae, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt
  634. Maris Madalina, Judecătoria Baia Mare
  635. Maroti Kovacs Ildiko, Judecătoria Sfântu Gheorghe
  636. Marotineanu Remus, Judecătoria Timișoara
  637. Mateescu Andreea Alexandra, Tribunalul București
  638. Matei George Dorel, Curtea Militară de Apel
  639. Matei Gheorghe, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara
  640. Matei Viorica, Tribunalul București
  641. Meleaca Mirtha, Curtea de Apel Craiova
  642. Mercan Livia Maria, Tribunalul Argeș
  643. Mergeane Mihaela, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța
  644. Mesaroș Mihai, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
  645. Meszaros Tiberiu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag
  646. Mic Ioana, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare
  647. Mihaela Luciani, Judecătoria Sectorului 3 București
  648. Mihai Adrian, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad
  649. Mihai Alexandra, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
  650. Mihai Anca-Anamaria, Judecătoria Strehaia
  651. Mihai Andreea Cecilia, Curtea de Apel București
  652. Mihai Irina Maria, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște
  653. Mihai Laura Adina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
  654. Mihai Valentin, DIICOT
  655. Mihai-Popa Mihaela, DNA
  656. Mihailescu Catalin, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța
  657. Mihalache Cristina, Judecătoria Ploiești
  658. Mihoc Emanuel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighişoara
  659. Mihut Maria, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
  660. Militaru Ionuț, Curtea de Apel București
  661. Milu Ramona Gratiela, Curtea de Apel Brașov
  662. Mintari Mihaela, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași
  663. Mînzat Camelia, Judecătoria Dej
  664. Mircea Alexandra Nora, Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda
  665. Mircea Iuliana, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța
  666. Mirica Raluca, DNA
  667. Miroiu Floriana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București
  668. Miron Carmen, Judecătoria Oradea
  669. Miron Ciprian, Tribunalul Suceava
  670. Miron Simona, Judecătoria Botoșani
  671. Mirza Alina Liliana, Tribunalul Vrancea
  672. Miu Madalina, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași
  673. Miulescu Irina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia
  674. Moacă Mihaela Adriana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea
  675. Mocanu Irinel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
  676. Mocanu Mihai Dragos, Judecătoria Sectorului 4 București
  677. Mocioi Alin, Parchetul de pe lângă JudecătoriaConstanța
  678. Mocioi Cristina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag
  679. Mogoșanu Luiza, Judecătoria Slatina
  680. Mois Corina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare
  681. Moisa Cristina, Curtea de Apel Brașov
  682. Moldovan Anca, Curtea de Apel Cluj
  683. Moldovan Claudiu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești
  684. Moldoveanu Mihai Dan, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare
  685. Morar Ciprian, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea
  686. Moraru Alina, DNA
  687. Moraru Cristina, DIICOT
  688. Morișcă Ciprian, DNA
  689. Morișcă Emanuela, Tribunalul Suceava
  690. Mormoe Cătălin, Judecătoria Piatra Neamț
  691. Moroiu Laura, Judecătoria Piatra Neamț
  692. Moscu Alexandru, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui
  693. Mungiu Ramona, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București
  694. Munteanu Adriana-Natalia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița
  695. Munteanu Andreea, Judecătoria Petroșani
  696. Munteanu Bogdan, DNA
  697. Munteanu Cosmin Traian, Tribunalul Covasna
  698. Munteanu Crina, Tribunalul Bihor
  699. Munteanu Ionela, Tribunalul București
  700. Munteanu Iulia, Judecătoria Iași
  701. Munteanu Monica, DNA
  702. Munteanu Raluca Alexandra, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
  703. Murariu Ovidiu Daniel, Parhetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș
  704. Muraru Georgiana, Judecătoria Pucioasa
  705. Muresan Ana, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
  706. Muresan Corina Ioana, Curtea de Apel Târgu Mureș
  707. Muresan Cristina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București
  708. Muresan Flavius Gheorghe, Tribunalul Specializat Mureș
  709. Murgoi Anda, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia
  710. Mursoi Daniela, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj
  711. Muscalu Ramona, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov
  712. Mustață Liviu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia
  713. Naghiu Dida Adina, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor
  714. Nagy Csilla Noemi, Tribunalul Specializat Mureș
  715. Neacșa Mihaela, Tribunalul Argeș
  716. Neacsu Marilena, Tribunalul București
  717. Neacșu Mirel Emanuel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila
  718. Neagoe Vlad, Curtea de Apel Brașov
  719. Neagos Sorina, Curtea de Apel Alba Iulia
  720. Neagu Adrian, Judecătoria Arad
  721. Neagu Ana-Maria, Judecătoria Arad
  722. Neagu Creola, DIICOT
  723. Necula Mihai, auditor de justiție, anul II
  724. Neculaes Alina, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău
  725. Neculai Alina, Curtea de Apel Suceava
  726. Nedea Cristina, Judecătoria Sectorului 1 București
  727. Nedela Daniel Doru, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București
  728. Nedelcu Giulio-Costel, Tribunalul Galați
  729. Nedelcu Nicolae, Judecătoria Ploiești
  730. Negoiță Rozalia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea
  731. Negrau Andrei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta
  732. Negru Petronela, Judecătoria Brașov
  733. Negruț Cătălina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București
  734. Negulescu Ioana Luiza, Judecătoria Giurgiu
  735. Negulescu Mihai, DIICOT
  736. Nica Alina, Judecătoria Brașov
  737. Nica Felix, Judecătoria Timișoara
  738. Nica George, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București
  739. Nica Iulian, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov
  740. Nicoara Andra Laura, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
  741. Nicoara Damaschin Ioana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
  742. Niculeasa Daniela, Curtea de Apel Brașov
  743. Niculescu Oana, Tribunalul Timiș
  744. Nistor Cirstoc Alexandru Constantin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea
  745. Nistor Ovidiu Cătălin, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
  746. Nita Cosmin Marius, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești
  747. Niță Florin, Judecătoria Buftea
  748. Niță Manuela, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova
  749. Nita Oana, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
  750. Nita-Manole Simona Daniela, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești
  751. Nitescu Rodica, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
  752. Nițescu Simona, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București
  753. Nitica Malina, Judecătoria Timișoara
  754. Nitulescu Marie Jeanne, Judecătoria Sectorului 3 București
  755. Nor Bosnea Raluca, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
  756. Novitchi Antonia Agneta, Judecătoria Sectorului 6 București
  757. Oancea Alexandru, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla
  758. Oanes Corina Raluca, Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău
  759. Obreja Dan, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș
  760. Olaru Diana, Judecătoria Costești
  761. Olteanu Cosmin Alexandru, Judecătoria Giurgiu
  762. Onea Dalidis Nicoleta Irina, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova
  763. Onofrei Oana Andreea, Judecătoria Sectorului 1 București
  764. Onofrei-Nichiforel Marius, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani
  765. Oprea Alina, Judecătoria Pitești
  766. Oprescu Stefan Radu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari
  767. Oprisan Vica, Tribunalul Călărași
  768. Ordog Erika, Judecătoria Sfântu Gheorghe
  769. Orza Raluca Ioana, Tribunalul Specializat Mureș
  770. Ostafie Andrei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani
  771. Păcurar Adrian, Curtea de Apel București
  772. Pacuraru Mihaela, Parchetul de pe lângă Judecătoria Calarași
  773. Padeanu Cătălina, Judecătoria Craiova
  774. Păduraru Dragoș, DNA
  775. Paiusi Liviu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Darabani
  776. Paiusi Marius Teodor, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
  777. Palaghia Claudia Monica, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași
  778. Palaghia Marius Cătălin, Judecătoria Iași
  779. Palancanu Alina, Tribunalul Neamț
  780. Pana Ana Maria, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București
  781. Panainte Iulian, Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău
  782. Pandel Ciprian, Judecătoria Târgovişte
  783. Pantea Marius, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
  784. Pantiru Florin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
  785. Papuc Madalina-Diana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc
  786. Paraschiv Andreea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea
  787. Paraschivescu Angelica, DNA
  788. Pasăre Sorin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova
  789. Pasc Daniela Corina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea
  790. Pasca Tusa Dumitru, Judecătoria Reghin
  791. Pascaru Andrei Razvan, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău
  792. Pascaru Gema, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău
  793. Pascaru Stefana, Judecătoria Iași
  794. Pascu Diana Roxana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari
  795. Pascu Maria, Judecătoria Oradea
  796. Păsculeț Ioana, Curtea de Apel Cluj
  797. Pațanghel Ionuț Marian, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea
  798. Patras Alexandra, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași
  799. Patriche Anca, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București
  800. Pau Adriana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
  801. Paun Daniela Maria, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București
  802. Păun Violeta, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța
  803. Pavel Marinel Corneliu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt
  804. Pavel Ruxandra-Maria, Judecătoria Cluj-Napoca
  805. Pecincu Alexandru, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi
  806. Pelmus Atena, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș
  807. Pelmus Ciprian Ionut, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
  808. Pena Laura Nadia, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău
  809. Perianu Raluca, Judecătoria Sectorului 1 București
  810. Petculescu Adelina, Judecătoria Călărași
  811. Petrescu Adrian, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
  812. Petroșanu Ion, Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea
  813. Petruşcă Gabriela Amalia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București
  814. Pietraru Silvia Mariana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare
  815. Pintilei Silvia, Tribunalul Botoșani
  816. Pirlea Claudiu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați
  817. Pîrlog Bogdan Ciprian, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București
  818. Pîțu Oana DIICOT
  819. Pleșca Diana-Tatiana, Judecătoria Constanța
  820. Plic Răzvan, Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș
  821. Poenaru Ramona, Judecătoria Brad
  822. Pojoga Valentin Adrian, Judecătoria Zalău
  823. Pomană Florin, Tribunalul Sibiu
  824. Pop Ancuța, Judecătoria Reghin
  825. Pop Andrei, auditor de justiție, anul II
  826. Pop Anghel Marian, Curtea de Apel Alba Iulia
  827. Pop Bogdan Alexandru, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș
  828. Pop Ciprian Dumitru, Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduș
  829. Pop Florina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare
  830. Pop Laura, Judecătoria Târgu Mureș
  831. Pop Paula-Crina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina
  832. Pop Silvia-Mihaela, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târnăveni
  833. Popa Alina Diana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași
  834. Popa Doina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești
  835. Popa Florin, Judecătoria Oradea
  836. Popa Ioana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău
  837. Popa Marius, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
  838. Popescu Adrian, Judecătoria Cluj-Napoca
  839. Popescu Adrian, Judecătoria Târgoviște
  840. Popescu Alina, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov
  841. Popescu Alina, Tribunalul București
  842. Popescu Andreea Florina, Judecătoria Slatina
  843. Popescu Andreea Madalina, Judecătoria Sectorului 6 București
  844. Popescu Bogdan, Judecătoria Târgu Jiu
  845. Popescu Cristian Ovidiu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal
  846. Popescu Irina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești
  847. Popescu Iulia, Judecătoria Târgoviște
  848. Popescu Nicolae, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea
  849. Popescu Teodora, Judecătoria Mangalia
  850. Popovici Doina, Curtea de Apel Cluj
  851. Popovici Felicia, DNA
  852. Popovici Monica, Tribunalul Bihor
  853. Postolache Florin, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov
  854. Povăliceanu Claudia Cristina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
  855. Povăliceanu Cristina, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad
  856. Prata Vasile, DIICOT
  857. Preda Anisoara, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
  858. Preda Simona Claudia, Judecătoria Targoviște
  859. Predescu Monica Raisa, Judecătoria Ploiești
  860. Prepelita Nicolae, Tribunalul București
  861. Prilogan Claudia, Tribunalul București
  862. Prinose Elena-Georgiana, Judecătoria Sectorului 2 București
  863. Prodan Felicia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia
  864. Profira Cezar, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București
  865. Prună Mihai, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
  866. Prunea Alexandra Bianca, Judecătoria Târgu Mureș
  867. Puiulescu Cosmin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni
  868. Puscasu Adriana Lucia, Judecătoria Turda
  869. Raclaru Irina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighișoara
  870. Rad Iuliana, Judecătoria Târgu Mureș
  871. Radmacher Raul, DIICOT
  872. Radu Adrian, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
  873. Radu Cristina, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
  874. Radu Vlad Alexandru, Tribunalul Ilfov
  875. Răducu Liliana-Dorina, Judecătoria Sectorului 5 București
  876. Raducu Madalina, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov
  877. Raduica Adi Lucian, Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta
  878. Radulescu Cosmin, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova
  879. Radulescu Cristina, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj
  880. Rambu Mihaela Tereza, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași
  881. Ramirez-Molina Ioana, Tribunalul Cluj
  882. Razlog Ana Maria, Judecătoria Galați
  883. Renyi Erika, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj
  884. Resmerita Clement Mihai, DNA
  885. Rîmniceanu Maria, DIICOT
  886. Riza Florentin, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj
  887. Rizoiu Cristina Georgiana, Judecătoria Videle
  888. Robu Viviana Oana, Judecătoria Bălcești
  889. Rocsin Bogdan, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București
  890. Roescu Andreea, Judecătoria Râmnicu Vâlcea
  891. Roman Alexandru, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași
  892. Roman Nelu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare
  893. Romaş Marius, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea
  894. Romulus-Dan Varga, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
  895. Rosca Sergiu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare
  896. Rosiu Simona, Judecătoria Târgu Mureș
  897. Rosu Cristina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu
  898. Rotea Teodora, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța
  899. Rotundu Gabriela Adriana, Judecătoria Iași
  900. Rotundu Simion, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași
  901. Rus Lavinia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj
  902. Rus Lucian Claudiu, DNA
  903. Rusu Adrian, Judecătoria Alexandria
  904. Rusu Fănel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea
  905. Rusu Larisa, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani
  906. Rusu Melania Cristina, Judecătoria Pitești
  907. Ruță Ana Maria, Judecătoria Pitești
  908. Sabău Amaryl, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
  909. Sabău Delia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare
  910. Salajan Madalina, Judecătoria Marghita
  911. Șalaru Ilie Andrei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București
  912. Samoilă Octavian, Judecătoria Vâlcea
  913. Șandru Ioan, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
  914. Sandu Anca, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț
  915. Sandu Claudiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov
  916. Sandu Florentina, Judecătoria Oradea
  917. Sandu Maria Irina, Judecătoria Brașov
  918. Saracut Mihaela, Curtea de Apel Cluj
  919. Sarban Constantin Cristian, Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești
  920. Sarbu Brindusa Andreea, Judecătoria Sectorului 1 București
  921. Sas Anca Raluca, Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda
  922. Sas George Florin, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor
  923. Sas Remus, Curtea de Apel Suceava
  924. Sasu Mihaela, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș
  925. Satmarici Iulia-Diana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia
  926. Sauciuc Andrei, Judecătoria Iași
  927. Sauciuc Ramona Nicoleta, Judecătoria Pașcani
  928. Sava Alexandra Teona, Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău
  929. Sava Gheorghe Petru, DIICOT
  930. Savu Mihaela Iuliana, Tribunalul Olt
  931. Scaeteanu Corina, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța
  932. Scarlat-Comănescu Ionuț, Curtea de Apel Pitești
  933. Schipor Cristina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani
  934. Scutea Gabriela, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov
  935. Sendroni Mircea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
  936. Serban Daniel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
  937. Șerban Irina, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt
  938. Serban Madalina, Curtea de Apel Alba Iulia
  939. Șerban Oana Maria, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova
  940. Șerban Viorel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
  941. Serghei Cătălin, Tribunalul Neamț
  942. Sersea Oana-Georgiana, Judecătoria Sectorului 4 București
  943. Severincu Vlad Ionuț, Judecătoria Sectorului 6 București
  944. Sfica Irina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași
  945. Sfichi Bogdan, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București
  946. Sfiriac Mihaela, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj
  947. Siclitaru Diana. Judecătoria Sectorului 2 București
  948. Sighete Brigitte, Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș
  949. Sima Mădălina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
  950. Simion Beatrice, Judecătoria Sectorului 5 București
  951. Simion Daniel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani
  952. Simion Oana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
  953. Simon Antoniu, Curtea de Apel Cluj
  954. Simon Dragoș, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
  955. Simon Ligia, Tribunalul Maramureș
  956. Simon Oana, DIICOT
  957. Sîrbu Veronica, Judecătoria Sectorului 4 București
  958. Sisman Beatrice, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța
  959. Sitiavu Georgiana, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila
  960. Sofronia Sorin, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț
  961. Sohorca Florin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia
  962. Soltan Alexandru, DIICOT
  963. Soponar Adriana, Judecătoria Satu Mare
  964. Sorescu Teodora Gheorghe, Curtea de Apel Pitești
  965. Spinachi Alin Napoleon, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani
  966. Spineanu Gabriela, Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci
  967. Spita Madalina, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța
  968. Sprîncu Nicolae, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București
  969. Stamate-Tamasan Alina, Tribunalul Maramureș
  970. Stan Mircea, Curtea de Apel Pitești
  971. Stan Petru Rareș, DIICOT
  972. Stan Sever, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
  973. Stana Florentina, Tribunalul Olt
  974. Stăncescu Mihaela, Tribunalul București
  975. Stanciu Gabriela, DNA
  976. Stanciu Mihaela, Judecătoria Constanța
  977. Stanciu Mihai, DIICOT
  978. Stanciulescu Bogdan, Judecătoria Sectorului 2 București
  979. Stancu Costin Andrei, Curtea de Apel Pitești
  980. Stancu Dana Iuliana, Curtea de Apel Pitești
  981. Stancu Marius, Judecătoria Sectorului 1
  982. Stănculescu Catalin Nicolae, Judecătoria Calafat
  983. Stanila Fanel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța
  984. Stanila Simona, Judecătoria Slatina
  985. Stanta Doina, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova
  986. Stasiuc Madalina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș
  987. Stefan Dorina-Roxana, Judecătoria Craiova
  988. Stefan Gigi Valentin, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța
  989. Ștefănescu Anca, Judecătoria Giurgiu
  990. Stefaniu Bogdan, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna
  991. Stefaniu Simona, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna
  992. Sterea-Grossu Cosmin, Judecătoria Sectorului 4 București
  993. Stîngă Claudia, Judecătoria Sectorului 1 București
  994. Stoian Catalina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București
  995. Stoian Elena Daniela, Judecătoria Craiova
  996. Stoian Ioan-Andrei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin
  997. Stoica Bogdan, Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgășani
  998. Stoica Florin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște
  999. Stoica Roxana, Judecătoria Călărași
  1000. Stoicescu Mihnea, Judecătoria Sectorului 2 București
  1001. Stoicescu Stela, Judecătoria Sectorului 2 București
  1002. Strâmbei Cătălin, DNA
  1003. Streza Laurențiu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea
  1004. Stroescu Bobby Sorin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
  1005. Stroiu Oana, Curtea de Apel Brașov
  1006. Subtirelu Laura, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța
  1007. Suciu Andreea Simona, Judecătoria Sectorului 5 București
  1008. Șuiu Andrada Laura, Judecătoria Reșița
  1009. Sulu Marius, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov
  1010. Szoke Andrea, Judecătoria Brașov
  1011. Tabirta Lorin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
  1012. Taghiev Ramona, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău
  1013. Tanasă Cătălina-Elena, Judecătoria Piatra Neamț
  1014. Tănase Alina Elena, Tribunalul Brașov
  1015. Tanase Carmen, DIICOT
  1016. Tankó Emőke, Judecătoria Piatra Neamț
  1017. Țapliuc Cristina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași
  1018. Tascan Adriana, Judecătoria Buftea
  1019. Tatar Emanuela Anca, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila
  1020. Tătar Gabriel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
  1021. Tatu Adina Octavia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău
  1022. Tatu Dragos Daniel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău
  1023. Taus Simona, Judecătoria Brașov
  1024. Teliceanu Viorel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța
  1025. Temeian Marius, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare
  1026. Tentiuc Ellzica, Judecătoria Piatra Neamț
  1027. Teodorescu Vlad, Parchetul de pe lângă Tribunalul de Minori și Familie Brașov
  1028. Teodoru Raluca, auditor de justiție, anul II
  1029. Ticofschi Liviu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea
  1030. Tifachi Ionuț, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani
  1031. Țigler Larisa Ioana, Judecătoria Botoșani
  1032. Timis Elena Cosmina, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța
  1033. Timoașcă Maria, Tribunalul Constanța
  1034. Țirlea Adrian, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
  1035. Țîrlea Roxana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București
  1036. Tisu Cristina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea
  1037. Titu Adriana-Meda, DNA
  1038. Tocu Maria Magdalena, Tribunalul București
  1039. Todea Laurentiu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
  1040. Todoran Adrian Petre, DIICOT
  1041. Toduta Valentin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea
  1042. Tofan Florinela, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
  1043. Tokos Lehel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita
  1044. Toma Andreea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu
  1045. Toma Claudia, Judecătoria Târgu-Mureș
  1046. Toma Diana, Judecătoria Ploiești
  1047. Toma Elena Mihaela, Judecătoria Târgoviște
  1048. Tomescu Alexandra Sorina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București
  1049. Tomozei Adrian, Tribunalul Bacău
  1050. Toroiman Alen, DIICOT
  1051. Totora Vlad Cosmin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea
  1052. Trastau Olimpia-Maria, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș
  1053. Tremura Mirel Cristian, Judecătoria Oradea
  1054. Trenca Ionela Violeta, Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău
  1055. Trif Marian Mihai, Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda
  1056. Trofin Monica, Tribunalul Cluj
  1057. Trufan Andrei Radu, auditor de justiție, anul II
  1058. Truica Irina-Veronica, Judecătoria Sectorului 2 București
  1059. Tudor Aura Mădălina, Judecătoria Miercurea-Ciuc
  1060. Tuliță Cezar, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea
  1061. Tunsu Robert Iulian, Curtea de Apel Târgu Mureș
  1062. Ududec Anca, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
  1063. Ududec Ionel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
  1064. Ulianov Gabriel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța
  1065. Ungur Dănuț-Cornel, Tribunalul Arad
  1066. Unguras Florin, Judecătoria Turda
  1067. Ungurean Anda, Judecătoria Botoșani
  1068. Ungurean Andreea Elisabeta, Judecătoria Gherla
  1069. Ungureanu Alin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Deta
  1070. Ungureanu Alina Nicoleta, auditor de justiție, anul II
  1071. Ungureanu Cosmin, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea
  1072. Ungureanu Daniel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat
  1073. Ungureanu Elena Cerasela, Parchetul de pe lângă Tribunal Brașov
  1074. Uritescu Diana, Judecătoria Dej
  1075. Uritescu Valentin, Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș
  1076. Ursa Paul Ionel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
  1077. Ursu Oana Alina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu
  1078. Ursuț Cristian, Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle
  1079. Urziceanu Liviu, Judecătoria Arad
  1080. Uto Catalina Miruna Lorena, Judecătoria Ploiești
  1081. Vaduva Maria Valentina, Tribunalul Olt
  1082. Vale Daniel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș
  1083. Vârlugă Radu, Judecătoria Timișoara
  1084. Vartopeanu Madalina, Judecătoria Timișoara
  1085. Varvara Maria, Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman
  1086. Vasile Adriana-Mihaela, Judecătoria Constanța
  1087. Vasile Andra, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța
  1088. Vasile Marc Emilian, Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu
  1089. Vasile Roxana Iuliana, Judecătoria Sectorului 1 București
  1090. Vasile Tudor Iulian, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța
  1091. Vasilescu Alina, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța
  1092. Vasiliu Claudia, Tribunalul Neamț
  1093. Vasiu Tudor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin
  1094. Velican Ioan Adrian, Tribunalul Covasna
  1095. Velican Maria Daniela, Tribunalul Covasna
  1096. Verives Daniel, Judecătoria Podu Turcului
  1097. Vernea Ioana, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București
  1098. Vestemeanu Raluca, DIICOT
  1099. Viciu Maria Mirabela, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești
  1100. Vieriu Dorina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman
  1101. Vieriu Tudor Ionut, Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman
  1102. Vijelie Catalin-Mihai, Tribunalul Galați
  1103. Vîlcea Luciana Elena, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu
  1104. Vîlceanu Florin, Tribunalul București
  1105. Vilcu Oana-Evelina, Judecătoria Moreni
  1106. Visan Alexandra, Tribunalul București
  1107. Visan Cristian Stefan, Tribunalul București
  1108. Visovan Cristina-Ingrid, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației
  1109. Vlad Elena Claudia, Judecătoria Slatina
  1110. Vlad Felicia, DNA
  1111. Vlădescu Ilie Răzvan, Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia
  1112. Vlăsceanu Andreea Cristina, Judecătoria Râmnicu Vâlcea
  1113. Voiculescu Mădălina Amelia, Parchetul de pe lângă Tribunalul București
  1114. Voinea Georgiana Cecilia, Judecătoria Sibiu
  1115. Voinigescu Adrian, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București
  1116. Volintiru Alexandru-Nicolae, Judecătoria Sectorului 1 București
  1117. Voroneanu Denisia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani
  1118. Wechter Mircea Radu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș
  1119. Zafer Sadîc, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța
  1120. Zaharia George, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani
  1121. Zaharia Laura, DIICOT
  1122. Zaharia Lucia Ana Maria, Curtea de Apel București
  1123. Zaharia Mircea, Judecătoria Iași
  1124. Zaharia Mirela, Judecătoria Giurgiu
  1125. Zaharia Ștefania Nicoleta, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași
  1126. Zamfir Adelina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București
  1127. Zamfir Nicoleta Simona, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București
  1128. Zavalasi Doina, Curtea de Apel Craiova
  1129. Zdrenghea Bogdan, Curtea de Apel Cluj
  1130. Zdrugă Maria, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
  1131. Zeres Florin, Judecătoria Sibiu
  1132. Zetu Alexandra Iuliana, Judecătoria Suceava
  1133. Zglimbea Ramona, Tribunalul Dolj
  1134. Zgripcea Mihai Valentin, DIICOT
  1135. Zidarescu Virginia, Judecătoria Focșani
  1136. Zincă Thea, Tribunalul Bihor
  1137. Zlate Nadia, DNA
  1138. Zota Marcel, Judecătoria Săven

No related posts.

Lasă un comentariu


8 − = two