Față de informațiile vehiculate în mass-media privind intenția de adoptare a ordonanțelor de urgență ce au ca obiect modificarea legislației penale și procesual penale, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor, Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție fac un apel la factorii de decizie de a stopa aceste demersuri care aduc atingere principiilor de bază ale procesului penal.
Modificările vehiculate în spațiul public vizează o schimbare fundamentală a politicii penale a statului și a modului în care societatea se poate apăra de infractori. O astfel de schimbare majoră nu poate fi adoptată în procedură de urgență, fără niciun fel de evaluare și studiu sociologic sau criminologic și fără o consultare reală și aprofundată la nivelul tuturor actorilor implicați și a societății în general.
Adoptarea acestor măsuri va duce la crearea unei impunități generale, în special în cazul infracțiunilor grave. Măsurile din ordonanța de urgență combină: limite scăzute ale pedepselor,
dezincriminarea unor forme agravate ale infracțiunilor; reducerea termenelor de prescripție generală; diminuarea termenului de prescripție specială; beneficii care duc la înlăturarea sau diminuarea răspunderii penale și rejudecarea cauzelor soluționate definitiv.
Pentru a evidenția această modalitate improprie de a legifera, subliniem că stabilirea termenelor de prescripție nu este un proces aleatoriu și discreționar care poate fi derulat oricum, ci trebuie să țină cont de factori obiectivi, cum sunt:
– gravitatea faptei, deoarece cu cât o faptă este mai gravă, aceasta are o pedeapsă mai mare și, în mod automat, un termen de prescripție mai lung;
– timpul necesar pentru organele judiciare să parcurgă toate etapele până la decizia finală, ținând cont de dimensionarea sistemului de justiție, încărcătura de dosare, particularitățile fiecărei etape a procesului penal, termenul mediu în care într-o anumită perioadă de timp se soluționează diferite tipuri de cauze, complexitatea regulilor de procedură etc.;
– timpul maxim în care tragerea la răspundere penală poate să își atingă scopurile, atât cel represiv cât și cel educativ;
– situația victimelor și a persoanelor păgubite care, în aceeași măsură ca persoanele cercetate, trebuie să își poată exercita drepturile și să obțină repararea vătămărilor, fie ele morale sau materiale.
În concepția Codului penal anterior, pentru asigurarea derulării procesului penal, tragerii la răspundere a persoanelor care au comis infracțiuni și, în același timp, pentru a evita o răspundere penală sine die, statul a optat pentru limite de pedeapsă mai mari, termene de prescripție generală comparabile cu termenele din actualul Cod penal și o prescripție specială care se împlinește dacă termenul general este depășit cu încă o jumătate.
În 2014, odată cu adoptarea noului Cod penal, legiuitorul a decis să reducă o parte din limitele de pedeapsă, să păstreze termenele de prescripție generală în aceleași limite și, pentru a asigura un timp suficient pentru derularea procesului penal, a mărit termenul în care se împlinește prescripția specială, prin impunerea regulii conform căreia prescripția specială se împlinește dacă termenul de prescripție este depășit cu încă o dată.
Pentru a exemplifica această schimbare, putem compara situația infracțiunii de furt. În vechiul Cod penal, furtul avea o pedeapsă maximă de 12 ani, un termen de prescripție generală de 10 ani și un termen special de prescripție specială de 15 ani. În actualul Cod penal infracțiunea de furt are o pedeapsă maximă de 3 ani, un termen de prescripție generală de 5 ani și un termen de prescripție specială de 10 ani.
Dacă s-ar adopta măsurile vehiculate în prezent, furtul ar avea o pedeapsă maximă de 3 ani, un termen de prescripție generală de 5 ani dar un termen de prescripție specială de numai 7 ani și 6 luni.
Modificările vehiculate în spațiul public nu țin cont de niciunul dintre modelele adoptate anterior, combinând doar dispozițiile favorabile persoanelor cercetate penal și ducând la imposibilitatea de a ajunge la o condamnare definitivă în cazul lor, deoarece:
– se modifică art. 154 alin. (1) lit. b) și c) din C. pen., reducându-se termenele de prescripție de la 10 ani la 8 ani și de la 8 ani la 6 ani, astfel încât infracțiunile pedepsite cu pedepse între 5 și 20 de ani se vor prescrie mai repede. Și în cazul în care în acest termen se întrerupe, va fi aplicabilă suplimentar și reducerea termenului de prescripție specială, printr-un singur act normativ fiind create două dispoziții în favoarea persoanelor cercetate.
Spre exemplu, în cazul unei infracțiuni cu limită de pedeapsă 7 ani, în actuala reglementare, prescripția generală, calculată de la momentul comiterii faptei (și nu de la momentul în care fapta este sesizată, evident ulterior), este de 8 ani iar termenul maxim poate ajunge la 16 ani, în timp ce, conform modificărilor vehiculate, pentru aceeași infracțiune termenul de prescripție generală va fi de 6 ani, iar termenul maxim (prescripția specială) va fi de 9 ani:
– se modifică art 155 alin (3) C. pen. și prescripția specială se va împlini dacă termenul de prescripție este depășit cu jumătate, asta în cazul în care limitele de pedeapsă nu se măresc iar majoritatea infracțiunilor au limite de pedeapsă mai mici decât în vechiul Cod penal, de unde este împrumutată această regulă;
– dispar formele agravate ale anumitor infracțiuni, forme prin care legiuitorul arăta că faptele sunt mai grave, stabilea pedepse mai mari și totodată un termen de prescripție mai mare, în acest sens fiind imposibil de ignorat că infracțiunea pentru care nu se mai prevăd forme agravate este cea de abuz în serviciu, fiind abrogat articolul 13 ind.2 din Legea nr.78/2000, care reglementa abuzul în serviciu în cazul în care s-a obținut un folos injust, și eliminarea aceleiași infracțiuni din cuprinsul art.309 C.pen. care impune agravarea răspunderii dacă s-au produs consecințe deosebit de grave. Eliminarea abuzului în serviciu din cuprinsul art.309 C. pen. este cel puțin stranie având în vedere, pe de-o parte, că sunt păstrate în acest articol toate celelalte infracțiuni de serviciu care ar putea produce o pagubă, dar și, pe de altă parte, că această infracțiune este păstrată atunci când este vorba de cauze care diminuează răspunderea penală (a se vedea în acest sens modificarea art.308 C. pen., unde sunt enumerate toate infracțiunile de serviciu și se prevede că limitele de pedeapsă se reduc cu jumătate dacă este achitat prejudiciul).
Pentru a fi evidentă diferența, în momentul actual o infracțiune de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave are o pedeapsă maximă de 10 ani și 6 luni și un termen general de prescripție de 10 ani (20 de ani prescripție specială). Prin aplicarea modificărilor, aceeași infracțiune va avea o pedeapsă maximă de 7 ani și un termen general de prescripție de 6 ani (9 ani prescripție specială). În cazul în care se și achită prejudiciul, conform modificărilor preconizate, din cei 6 ani se mai reduce o jumătate, iar limita maximă va fi de 3 ani, cu un termen de prescripție generală de 5 ani (7 ani și 6 luni prescripție specială).
Mai mult, în corelație cu aceste modificări preconizate, puterea legislativă și puterea executivă nu iau nicio măsură privind dimensionarea și creșterea capacității logistice a sistemului judiciar, deși tehnologizarea, informatizarea și dimensionarea schemelor de personal sunt atributul lor exclusiv.
În aceste condiții, efectul cumulat al tuturor măsurilor legislative din ultimii doi ani este, în realitate, unul de blocare totală a uneia dintre puterile statului de celelalte două.
Aceste ultime proiecte de ordonanță de urgență, consecutiv celorlalte acte normative față de care o mare parte a judecătorilor și procurorilor protestează, atacă însăși structura sistemului de drept penal. Actul normativ trebuie să fie impersonal și difuz, fundamentat pe realitatea socială și motivat de nevoia de a răspunde unei situații concrete ori unui fenomen constatat în mod obiectiv. În acest moment, legea – nedezbătută public, neelaborată de puterea legislativă și nejustificată de vreo urgență – este adecvată doar nevoilor unui grup de persoane și nu nevoilor societății în ansamblu.
Asociația Forumul Judecătorilor din România
judecător Dragoș Călin, co-președinte
judecător Anca Codreanu, co-președinte
Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor
procuror Antonia Diaconu, co-președinte
procuror Cosmin Adrian Iordache, co-președinte
Asociația Inițiativa pentru Justiție
procuror Bogdan Pîrlog, co-președinte
procuror Sorin Lia, co-președinte
No related posts.