FJR apreciază că aceste modificări nu vor avea ca efect mult clamata eradicare a „abuzurilor”, ci împiedicarea anchetării unor cauze penale, în special a celor complexe.
Constatarea, cercetarea și judecarea, în interiorul termenului de prescripție, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în care sunt implicați funcționari publici de rang înalt, poate deveni iluzorie, lipsită de orice rezultat practic de prevenire și combatere a fenomenelor infracționale.
În lipsa unor studii de impact, a unor cercetări sociologice și a unor evaluări criminologice, se va ajunge la o cvasi-imunitate de drept material a acestor funcționari publici, fără să existe o justificare obiectivă şi rezonabilă.
In aceste condiții, atragem atenția asupra faptului că modificările legislative vizând termenele de prescripție pot avea ca efect încălcarea a cel puțin nouă articole din Constitutia Romaniei.
Reducerea termenelor de prescripție face ca anchetarea acestor infracțiuni să fie iluzorie, iar nu efectivă, încălcându-se astfel dispozițiile art. 16 alin.1 și 2 din Constituție: „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege”.
Conform art. 1 alin. 3 și 5 din Constituție: „(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate. […] (5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.
În contextul în care, mai ales în cauzele complexe, cu prejudicii uriașe inclusiv pentru bugetul public, cercetarea și judecarea unor infracțiuni, în interiorul termenului de prescripție a răspunderii penale, nu sunt obiectiv posibile în raport cu mijloacele juridice de care dispun organele statului, persoanelor vătămate li se încalcă dreptul de proprietate, prevăzut de art. 44 alin. 1 din Constituție, în măsura în care remediile pe cale civilă aflate la dispoziția acestora nu conferă suficiente mijloace de restabilire a situației anterioare.
Imposibilitatea anchetării unor cauze complexe, având ca obiect infracțiuni de corupție sau asimilate (spre exemplu, fraude în materia achizițiilor publice care provoacă prejudicii de milioane de euro și denaturează mediul economic concurențial) poate îngrădi accesul liber la activități economice prevazut de art. 45 din Constituție.
Totodată, aceasta imposibilitate se poate transforma, prin evoluția fenomenului infracțional, într-o încălcare a obligației statului de a lua măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetățeanului un nivel de trai decent, prevăzută de art. 47 alin. 1 din Constituție.
Împiedicarea Ministerului public să efectueze anchete contravine art. 131 alin 1 din Constituție, care prevede că rolul procurorilor este de a apăra „ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.” În raport de dispoziţiile art. 53 alin. 2 din Constituţie, această manieră de a reglementa termenele de prescripţie are ca efect restrângerea dreptului de a proteja ordinea de drept şi libertaţile cetăţeneşti, restrângere care nu se dovedește a fi nici necesară într-o societate democratică, nici proporţională cu situaţia ce a determinat-o (care, de altfel, nu este justificată sau explicată de legiuitor) şi conduce la atingerea efectivă şi de substanţă a dreptului organelor judiciare de a investiga faptele cu privire la care se aplică prescripţia redusă.
Persoanele fizice sau juridice, victime ale unor infracțiuni, își văd lipsite drepturile de o protecție penală adecvată, fiind periclitate drepturi constituționale pe care Statul are obligația de a le ocroti prin anchete efective, între care dreptul la viață (art. 22 alin. 1 din Constituție) sau dreptul la libertate și siguranță (art. 23 alin. 1 din Constituție), deoarece protecția acestora presupune, de cele mai multe ori, măsuri pozitive din partea statului, precum asigurarea unor anchete imediate și efective în privința funcționarilor publici obligați să asigure respectarea acestor drepturi.
În mai multe decizii, Curtea Constituțională a României a statuat că este nevoie de soluții legislative adecvate din punct de vedere al prescripției răspunderii penale, în situații care „reclamă nevoia unei reacții ferme din partea statului, o nevoie de dreptate ce nu se stinge prin simpla scurgere a vremii de la data săvârșirii lor”, reținându-se că „reacția din partea comunității constituie atât o datorie de conștiință, cât și o dovadă de respect față de soarta victimelor” (a se vedea Deciziile nr. 511/2013 și nr. 341/2014).
De asemenea, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în cauza C‑105/14, Ivo Taricco și alții, că o reglementare națională în domeniul prescripției răspunderii penale, precum cea prevăzută în dreptul italian (prelungirea termenului de prescripție cu doar o pătrime din durata sa inițială), care a afectat procesele penale privind fraude grave în materia taxei pe valoarea adăugată, „poate aduce atingere obligațiilor impuse statelor membre prin articolul 325 alineatele (1) și (2) TFUE în ipoteza în care această reglementare națională ar împiedica aplicarea unor sancțiuni efective și disuasive într‑un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene”.
judecător Dragoș Călin, Curtea de Apel București, co-președinte
judecător Anca Codreanu, Tribunalul Brașov, co-președinte
No related posts.