Forumul Judecătorilor din România solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să sesizeze Curtea Constituțională în privința legii de modificare a Codului penal

Către

Înalta Curte de Casație și Justiție,

Doamnei președinte Cristina Tarcea,

 

Subscrisa Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, persoană juridică de drept privat, independentă, nonprofit, neguvernamentală şi apolitică, asociație profesională a judecătorilor, cu personalitate juridică constatată prin încheierea nr. 671/08.06.2007 pronunţată de Judecătoria Slatina, cod fiscal 22194633, cont bancar deschis la Raiffeisen Bank – Sucursala Slatina – RO29 RZBR 0000 0600 0944 3500,

Având în vedere organizarea Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, vă solicităm ca, în urma dezbaterilor ce vor avea loc, să adoptați un punct de vedere de principiu al instanței supreme cu privire la remediile constituționale ce trebuie urmate cu privire la modificările aduse Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, respectiv sesizarea Curții Constituționale cu o obiecție de neconstituționalitate și adresarea unei solicitări Președintelui României pentru trimitere spre reexaminare.

Textul integral poate fi accesat la adresa de mai jos:

http://www.forumuljudecatorilor.ro/wp-content/uploads/FJR-Cerere-catre-ICCJ-sesizare-Curtea-Constitutionala-Codul-penal.pdf

No related posts.

Leave a comment


− 1 = two