Modificările legilor justiției și riscul afectării grave a sistemului de justiție, analizate din perspectiva capacității sistemului de a mai asigura desfășurarea efectivă a unui proces echitabil, într-un termen rezonabil

 


Bogdan Ciprian Pîrlog,

Procuror, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București

I. Preambul

Preambulul CDFUE prevede: „Prezenta cartă reafirmă, cu respectarea competențelor și sarcinilor Uniunii, precum și a principiului subsidiarității, drepturile care rezultă în principal din tradițiile constituționale și din obligațiile internaționale comune statelor membre, din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, din Cartele sociale adoptate de Uniune și de către Consiliul Europei, precum și din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Beneficiul acestor drepturi implică responsabilități și îndatoriri atât față de terți, precum și față de comunitatea umană în general și față de generațiile viitoare.

În consecință, Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile enunțate în continuare.

Art. 47 alin. 1, 2  CDFUE prevede că „orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de prezentul articol. Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege”.

Articolul 19 alin.1 teza 2 al Tratatului privind Uniunea Europeană (versiune consolidată) prevede că: „statele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii”.

Art. 6 Conv. EDO  prevede că „orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa”.

Articolul 2 alin. 1 din Protocolul 7 al Convenției EDO  intitulat „Dreptul la nivel dublu de jurisdicție în materie penală” prevede că „ orice persoană declarată vinovată de o infracțiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege”.

Art. 21 alin. 1–3 din Constituția României prevede că „orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.”

Art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României prevede că „statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.

Art. 148 alin. 2 și 3  din Constituția României prevede : „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Prevederile alineatelor (1) și (2) se aplică, în mod corespunzător, și pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene”.

Ținând cont de evoluția procesului legislativ de modificare a Legilor nr.303/2004, 304/2004 și 317/2004, precum și de comunicarea datelor exacte privind numărul exact de magistrați cu vechime de minim 20 de ani, în continuarea analizei publicate pe 24 Ianuarie 2018 sub titlul „Principalele aspecte de natură a afecta grav sistemul judiciar”  (http://www.forumuljudecatorilor.ro/index.php/archives/3122), vom analiza impactul cumulat al principalelor modificări, din punct de vedere al riscului pierderii capacității funcționale a sistemului judiciar, cu consecința imposibilității asigurării desfășurării efective a unui proces echitabil, într-un termen rezonabil.

II. Distrugerea bazei de resurse umane a instanțelor și parchetelor

A. Recrutarea în sistem (punctele 17 – 48 din Legea pentru modificarea și completarea Legii 303/2004)

– INM se transformă dintr-un institut de formare profesională într-un program de 4 ani, din care doar 6 luni auditorii vor avea un contact cu profesia în care vor activa. Hiatusul de 4 ani între perioada de acumulare a cunoștințelor teoretice din timpul facultății și perioada de aplicare a acestor cunoștințe în practică, în domeniul profesional, expunerea neprotejată a viitorilor magistrați la contactul cu mediul infracțional, pierderea vârfurilor fiecărei generații de absolvenți de drept, evaluare subiectiva la finalul INM și optarea pentru funcția de judecător, respectiv procuror după absolvirea institutului vor avea ca efect producerea unor absolvenți fără nicio pregătire profesională, care și-au pierdut și cunoștințele teoretice acumulate în facultate.

– Perioada de stagiu se majorează la 2 ani, și se reduce semnificativ  competența procurorilor stagiari, care nu vor mai putea soluționa niciun fel de cauze penale, ci doar vor emite opinii consultative. Examenul de capacitate (denumit la pct. 43 examen de definitivat), devine subiectiv, 50% din nota finală constând în evaluarea „mapei profesionale”.

B. Promovare efectivă la instanțele și parchetele superioare (punctele 58 – 63, 80 din Legea pentru modificarea și completarea Legii 303/2004)

  • Promovarea efectivă se face în baza unor criterii absolut subiective, și anume: „evaluarea activității și conduitei din ultimii 3 ani”.
  • Se creează posibilitatea controlării promovărilor la instanțele și parchetele superioare, având ca scop principal recrutarea numai a persoanelor agreate, la instanțele de control, influențând astfel indirect și soluțiile pronunțate în căile de atac.
  • Vechimea minimă pentru promovarea în funcții de execuție care este, în prezent de 4/6/8/12 ani pentru Tribunal/Curte de Apel/ Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție/ Înalta Curte de Casație și Justiție, luându-se în calcul și INM care este 2 ani (rezultând astfel o vechime efectivă curentă minimă post INM de 2/4/6/10), se majorează la 7/10/18 ani, în noua reglementare nu va mai fi luată în considerare perioada cursurilor în cadrul INM. Timp de 5 respectiv, 6 ani, promovările vor fi nesemnificative la Tribunale, Curți de Apel și parchetele de pe lângă acestea, ca urmare a majorării efective a vechimii minime de promovare cu 5 respectiv 6 ani.
  • Pentru DIICOT și DNA vechimea minimă se majorează cu 4 ani, reducând extrem de mult, baza de recrutare.
  • Se Interzice detașarea sau delegarea la instanțele și parchetele de nivel superior celor la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcționeze potrivit legii

C. Coborârea pragului acordării pensiei de serviciu la 20 de ani fără limită de vârstă (punctul 145 din Legea pentru modificarea și completarea Legii 303/2004).

După comunicarea datelor realizată de către CSM și MPR rezultă că un nr. de 1437 de judecători (din totalul de 4300) și 750 de procurori (din totalul de 2500) vor putea să se pensioneze imediat după intrarea în vigoare a modificărilor. La aceasta se adaugă un număr de 600 de posturi deja vacante de judecător și 400 de procuror. În aceste condiții, dacă magistrații care îndeplinesc condițiile vor opta să se pensioneze, ar rezulta un deficit de personal de peste 40%.

Luând în considerare faptul că pensia va depăși substanțial cuantumul drepturilor salariale ale magistraților activi, mediul de lucru se va deteriora, presiunea asupra magistraților, mai ales a celor din sfera penalului, va atinge cote maxime, majorarea artificială a activității, ținând cont și noile dispoziții privind răspunderea disciplinară, efectul de domino al pensionărilor, rezultă un risc ridicat ca toți acești magistrați să se pensioneze.

Mai grav majoritatea covârșitoare a celor care vor beneficia de noile reglementări privind pensia de serviciu cu 20 de ani vechime, fără limită de vârstă, vor fi din cadrul Tribunalelor și Curților de Apel sau parchetelor de pe lângă acestea.

La toate acestea se adaugă alți cca 1500-2000 de judecători și procurori care vor împlini vechimea minimă până în 2022 (dată la care primii absolvenți ai INM-ului de 4 ani vor absolvi), existând o probabilitate ridicată ca și aceștia să se pensioneze. În această situație s-ar ajunge la un deficit de personal de peste 50% (peste 70% în cazul Tribunalelor/Curților de Apel și parchetelor de pe lângă acestea).

Pentru mai multe date a se vedea:  FJR – White Paper – Modificările aduse legilor justiției – potențial colaps al magistraturii din România (http://www.forumuljudecatorilor.ro/index.php/archives/3137)

 

III. Majorarea artificială și nejustificată a volumului activității instanțelor și parchetelor

  1. Se vor introduce termene imperative nerealiste (punctul 5 din Legea pentru modificarea și completarea Legii 304/2004), neținând cont de încărcătura de dosare în cadrul instanțelor mari sau de complexitatea deosebită a anumitor cauze (nerespectarea acestora devine abatere disciplinară potrivit modificărilor art. 99 lit. r din Legea 303/2004).
  2. Se va majora numărul de judecători în complet (punctul 5 din Legea pentru modificarea și completarea Legii 304/2004). Dublarea numărului de judecători din completele de contestații și majorarea de la 2 la 3 a judecătorilor din completele de apel, fără a fi mărită schema funcțiilor de judecători va duce la dublarea volumului de activitate pentru fiecare judecător. Dispozițiile tranzitorii de la art. IV din legea de modificare, vor face ca o lungă perioadă de timp să existe, în paralel, un număr dublu de complete de apel și contestații (cele formate în actuala compunere și cele noi), ceea ce va majora și mai mult volumul de activitate. În cazul completelor de penal, dacă luăm în considerare și modificările propuse la CPP, în sensul instituirii incompatibilității dintre judecătorul de cameră preliminară și instanța de judecată, volumul de activitate pentru fiecare judecător din cadrul secțiilor penale se va tripla (calculat la actualul grad de ocupare al schemelor). Consecința în timp va fi și o creștere corelativă a activității compartimentului judiciar al parchetelor.

IV. Afectarea statutului magistraților și instituirea unor mecanisme de control și presiune

  1. Se va modifica statutul procurorului, în sensul abrogării dispozițiilor legale care garantează independența și stabilitatea (punctele 3, 4, 5 din Legea pentru modificarea și completarea Legii 303/2004).
  2. Se vor impune obligații suplimentare în sarcina magistraților (punctele 2, 5, 6, 7, 14 din Legea pentru modificarea și completarea Legii 303/2004). Unele dintre acestea au scopul vădit de împiedica magistrații să-și exprime punctul de vedere asupra problemelor și aspectelor importante privitoare la justiție și Autoritatea Judecătorească. Cel mai flagrant exemplu: „Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, în exercitarea atribuțiilor, să se abțină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului – legislativă și executiv.”
  3. Se va înființa secția specială pentru cercetarea infracțiunilor din justiție (punctul 46 din Legea pentru modificarea și completarea Legii 304/2004).
  • Structura va fi formată din cel mult 15 procurori, în situația în care, anual sunt mii de sesizări (neadevărate) împotriva magistraților, în care trebuie efectuat un minim de anchetă conform CEDO. În prezent aceste sesizări sunt cercetate de către un număr de peste 150 de procurori din cadrul a 19 unități de parchet (PCA-uri, PÎCCJ, DIICOT și DNA). Cei 15 procurori din cadrul noii secții vor fi total depășiți de volumul de activitate. Acest fapt întărește suspiciunea că, de fapt, nu se urmărește o eficientizare a cercetării penale în cauzele în care sunt aduse acuzații penale magistraților, ci doar crearea unei unități, care să poată fi folosită punctual împotriva unui judecător sau procuror „incomod”.
  • Numirea procurorului-șef și a celor 14 procurori, este controlată total de către Secția pentru judecători care numește majoritatea membrilor comisiei de concurs. Dincolo de aspectele de neconstituționalitate și de inconsecvență legislativă (introducerea art. 1 alin. 2 Legea 303/2004, care „consacră principiul separării carierelor”- este contrazis de această reglementare), reținem că nu există niciun argument pertinent logico-juridic pentru atribuirea către secția de judecători a acestei competențe. Toate acestea conduc la suspiciunea rezonabilă că raționamentul generator al noii dispoziții legale este acela că, în prezent, majoritatea membrilor din secția pentru judecători este favorabilă modificărilor nocive propuse (a se vedea chiar participarea activă în media a unor membri ai secției pentru judecători, aceștia poziționându-se neechivoc în sprijinul modificărilor propuse). Mai mult, introducându-se condiția să fi funcționat efectiv la o Curte de Apel sau la ÎCCJ, pentru membrii judecători ai comisiei, caracterul „conjuncturalpersonal” al acestei reglementări este cu atât mai pregnant cu cât, în secția pentru judecători, cei 2 reprezentanți ai judecătoriilor (care au grad de Tribunal) s-au poziționat constant împotriva modificărilor „legilor justiției” (astfel se obține o majoritate confortabilă în secția pentru judecători în sensul modificărilor „legilor justiției”).
  1. Reorganizarea Inspecției Judiciare (punctele 34 – 52 și 70 – 89 din Legea pentru modificarea și completarea Legii 317/2004)
  • Prin modificările aduse, Inspecția Judiciară se transformă, de facto, în echipa de suport tehnic a inspectorului-șef care capătă puteri absolute în cadrul inspecției. Astfel, acesta:
  • Numește, dintre inspectorii judiciari, pe cei care vor ocupa funcțiile de conducere.
  • Controlează absolut selecția inspectorilor judiciari.
  • Conduce și controlează activitatea de inspecție și pe cea de cercetare disciplinară, impunând soluțiile în mod discreționar.
  • Este ordonator principal de credite și stabilește schema de personal.
  • Aprobă, prin regulament, normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție.Este singurul titular al acțiunii disciplinare.
  • Numirea inspectorului-șef este controlată total de către Secția pentru judecători care numește, dintre membrii săi majoritatea membrilor comisiei de concurs. Și aceste modificări, asemeni celor privind numirea procurorului-șef al secției speciale pentru cercetarea infracțiunilor din justiție, sunt lipsite de suport logico-juridic, conducând la suspiciunea rezonabilă că raționamentul generator al modificării dispoziției legale este acela că majoritatea membrilor din secția pentru judecători este favorabilă modificărilor nocive propuse și, totodată, favorabilă actualului inspector-șef. Mai mult, introducându-se condiția să fi funcționat efectiv la un Tribunal, Curte de Apel sau la ÎCCJ, pentru membrii judecători ai comisiei, caracterul „conjuncturalpersonal” al acestei reglementări este cu atât mai pregnant cu cât, în secția pentru judecători, cei 2 reprezentanți ai judecătoriilor, care au grad de tribunal, s-au poziționat constant împotriva modificărilor „legilor justiției” (astfel se obține o majoritate confortabilă în secția pentrujudecători în sensul modificărilor „legilor justiției”).
  • Funcția de inspector-șef, prin puterile sale crescute, devine, în urma modificărilor, alături de cea de procuror-șef al secției speciale pentru cercetarea infracțiunilor din justiție, unul dintre cele mai puternice instrumente de presiune și represiune din sistemul judiciar (în acest sens a se vedea și demersul „neprezentării” a 5 dintre membrii secției de judecători, la ședința plenului CSM din 30.08.2017, ce avea ca obiect discutarea raportului final privind auditul extern al managementului Inspecției Judiciare pentru anul 2016, părăsire ce a avut ca obiectiv declarat neasigurarea cvorumului necesar revocării conducerii Inspecției Judiciare).

 

  1. Se menține un sistem neconstituțional de numire/revocare conducerii PÎCCJ, DIICOT și DNA precum și la ÎCCJ(punctele 87, 88 și 90 din Legea pentru modificarea și completarea Legii 303/2004)
  • Constituția prevede: „Consiliul Superior al Magistraturii propune Președintelui României numirea în funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția celor stagiari, în condițiile legii.„
  • Se menține un sistem vădit neconstituțional de numire a Președintelui și vicepreședinților Înaltei Curți de Casație și Justiție, în urma modificărilor, numirea fiind făcută de către Secția pentru judecători și nu Plenul CSM.
  • De asemenea, se menține un sistem vădit neconstituțional de numire a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctului și a adjunctului, a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, adjuncților acestuia, a procurorilor șefi de secție ai acestor parchete, precum și a procurorului șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și a adjuncților acestuia, care sunt numiți de către Președintele României, la propunerea Ministrului Justiției, cu avizul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
  • Încă o dată observăm crearea unor mecanisme apte să permită unor entități din afara Autorității Judecătorești să controleze numirile în funcțiile de conducere, fie direct, în cazul procurorilor, fie prin intermediul majorității fidelizate din cadrul Secției pentru judecători, în cazul Președintelui și vicepreședinților Înaltei Curți de Casație și Justiție.

 

  1. Se întărește rolul Ministrului justiției și se reglementează un mecanism legal prin care acesta poate influența cursul procesului penal. (punctul 38 din Legea pentru modificarea și completarea Legii 304/2004). Astfel, în concret, se creează posibilitatea ca Ministrul Justiției, care este, fie membru al unui partid politic, fie este susținut de o entitate politică și pune în aplicare programul de guvernare susținut în Parlament de unul sau mai multe partide politice, să „exercite controlul asupra procurorilor” și să dea îndrumări scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate „pentru prevenirea și combaterea eficientă a criminalității”.

 

  1. Se modifică dispozițiile privind răspunderea patrimonială a magistraților pentru erorile judiciare comise cu rea-credință sau gravă neglijență. Inspecția Judiciară, va „verifica” dacă eroarea judiciară cauzată de judecător sau procuror a fost ca urmare a exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență. Raportul de verificare, consultativ, este trimis la Ministerul Finanțelor Publice, fără ca CSM să aibă vreo atribuție în acest sens și fără a i se dea magistratului vizat posibilitatea contestării acestui raport.

V. Concluzii

  1. Colapsul sistemului judiciar și încetarea funcționării justiției ca serviciu public
  • Prin aceste modificări, corpul magistraților va fi deprofesionalizat, iar Institutul Național al Magistraturii va deveni principalul vector de deprofesionalizare.
  • Promovarea, prin eliminarea criteriilor obiective de competență profesională, va deveni un instrument de control, indirect, al soluțiilor pronunțate de către instanțele de control.
  • Corpul magistraților va fi redus cu cel puțin 50%, până în anul 2022.
  • Volumul de activitate va fi crescut în mod artificial, aceste măsuri, coroborate cu reducerea masivă a corpului magistraților, vor duce, în special pentru judecători, cel puțin la triplarea volumului de activitate.
  1. Influențarea și denaturarea actului de justiție
  • Se vor institui mecanisme de control și presiune asupra magistraților, prin organisme susceptibile controlate de către entități din afara Autorității Judecătorești, direct sau indirect. Astfel, se vor putea exercita presiuni asupra magistraților, fie prin intermediul secției pentru cercetarea magistraților, fie prin intermediul Inspecției Judiciare, organisme controlate prin intermediul membrilor fidelizați ai Secției pentru judecători a CSM.
  • Este reglementată pierderea independenței procurorului.
  • Controlul asupra procurorilor va putea fi exercitat și direct de către factorul politic, prin Ministrul Justiției (va putea da îndrumări cu privire la prevenire și combaterea eficientă a criminalității) fie prin intermediul Procurorului General al României, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție sau procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a căror numire o controlează Ministrul Justiției.
  • Aceste măsuri vor plasa sistemul judiciar într-o poziție de subordonare față de factorul politic, cu consecința pierderii caracterului de stat de drept și vor favoriza corupția la nivel înalt sau în sistemul judiciar.
  • Există riscul ca organele judiciare, și în special parchetele, să se transforme în instrumente de luptă politică, la dispoziția deținătorilor puterii politice, revenind la caracterul de organ represiv, corupt și nefuncțional, din perioada anterioară adoptării legilor „justiției”.
  1. Încălcarea art. 47 din CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE (CDFUE), art.6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Conv.EDO), art. 21 Constituția României

Modificările, privite ut singuli, nu sunt toate neconstituționale. Însă, dacă le analizăm cumulat, constatăm că acestea, prin efectul de disoluție a autorității judecătorești, încalcă 47 din CDFUE, art.6 Conv. EDO și art. 21 din Constituția României.

CDFUE, Conv. EDO și Constituția României nu garantează drepturi teoretice si iluzorii, ci drepturi practice si efective. Dreptul la un proces echitabil trebuie privit prin raportare la locul prioritar pe care îl deține justiția într-un stat de drept corespunzător unei societăți democratice.

Obligația de a asigura un drept de acces la justiție este o obligație pozitivă a statului, indispensabila pentru buna îndeplinire de către stat a angajamentelor sale asumate la semnarea Conv. EDO sau care îi incumbă din calitatea de membru al Uniunii Europene. Revine statelor semnatare ale Conv. EDO, și statelor membre UE obligația de a-si organiza sistemul juridic de așa maniera încât jurisdicțiile lor sa poată garanta justițiabililor dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil. (ex. Airey c. Irlandei și Golder c. Regatului Unit).

Dreptul la un proces echitabil presupune 2 componente principale. Prima componenta constă în reglementarea drepturilor fundamentale precum accesul liber la justiție, dreptul la o instanță independentă și imparțială, dreptul la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, egalitatea armelor, prezumția de nevinovăție, dreptul la o cale de atac eficientă, etc. Cea de a doua componentă constă în asigurarea unui sistem judiciar funcțional care să ofere garanțiile necesare și să asigure concret și efectiv soluționarea echitabilă, într-un termen rezonabil a cauzei.

Ambele componente constituie obligații pozitive ale statului român atât potrivit Constituției cât și decurgând din calitatea de  semnatar al Conv. EDO, și de membru al UE.

Prin modificările adoptate va produce dezechilibrarea sistemului judiciar prin blocarea timp de 4 ani a accederii în funcțiile vacante de judecător sau procuror, dublată de crearea posibilității de părăsire imediată a sistemului judiciar de către 25% dintre magistrați, iar în următorii 5 ani, de către 40% dintre magistrații în funcție (incluzându-i pe cei 25%), în condițiile în care deja peste 14% dintre posturi sunt deja vacante. Dacă luăm în considerare și pensionările din următorii 5 ani, va rezulta un grad de ocupare a schemei între 50 și 43% (în jur de 25- 30% în cazul Tribunalelor/Curților de Apel și parchetelor de pe lângă acestea). În acest sens a se vedea și https://www.juridice.ro/563104/fjr-modificarile-aduse-legilor-justitiei-potential-colaps-al-magistraturii-din-romania.html.

În paralel, creșterea artificială exponențială a volumului de muncă, va depăși posibilitățile fizice și psihice ale magistraților rămași de a mai înfăptui actul de justiție cu respectarea unor standarde profesionale minime. Presiunea enormă va fi resimțită cel mai pregnant în cadrul instanțelor de control și parchetelor de pe lângă acestea, unde lipsa de personal se va simți cel mai acut ca urmare a pensionărilor masive și a imposibilității ocupării prin concurs (practic s-au dublat condițiile de vechime pt promovarea la Trib/CA) sau temporar, prin delegare, detașare, precum și ca urmare a majorării numărului de judecători din cadrul completelor care soluționează căile de atac.  Față de schemele actuale ale Parchetelor de pe lângă Tribunal/Curte de Apel/ Înalta Curte de Casație și Justiție (inclusiv DNA și DIICOT), asigurarea prezenței obligatorii a procurorului în toate completele de judecată va fi problematică și va necesita reducerea numărului de procurori din cadrul compartimentelor de urmărire penală și supraveghere. Însă, ținând cont de preconizata scădere masivă a gradului de ocupare a schemei de personal, nu avem garanția că vor exista, numeric, suficienți procurori pentru a acoperi, măcar formal, participarea în toate completele.

După „depopularea” cu magistrați a Tribunalelor și Curților de Apel, asigurarea dreptului efectiv  la un nivel dublu de jurisdicție în materie penală consacrat de către articolul 2 alin. 1 din Protocolul 7 al Conv. EDO devine o utopie irealizabilă. O întoarcere la situația anilor 90 când completele de judecată la Tribunalul București sau la Curtea de apel București intrau în ședințe de judecată cu peste 200 de dosare, ședințe care începeau dimineața și se încheiau după ora 24, va reprezenta un regres major cu efect dezastruos pentru calitatea actului de justiție. Deteriorarea gravă și iremediabilă a actului de justiție va afecta grav interesele legitime ale justițiabililor. În astfel de condiții, soluționarea căilor de atac se va face superficial, în termene din ce în ce mai mari, justițiabilul nemaibeneficiind de o cale de atac efectivă, ci de o „ficțiune procedurală” denumită apel, contestație etc.

Prin Hotărârea din 27 februarie 2018, pronunțată în cauza C64/16, Associação Sindical dos Juízes Portugueses, ECLI:EU:C:2018:117, CJUE a statuat următoarele:

34. Prin urmare, revine statelor membre, în special în temeiul principiului cooperării loiale, prevăzut la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf TUE, obligația de a asigura aplicarea și respectarea dreptului Uniunii pe teritoriul lor [a se vedea în acest sens Avizul 1/09 (Acordul privind crearea unui sistem unic de soluționare a litigiilor în materie de brevete) din 8 martie 2011, EU:C:2011:123, punctul 68]. Pe acest temei și astfel cum prevede articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, statele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura justițiabililor respectarea dreptului lor la protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii. Astfel, statelor membre le revine obligația de a prevedea un sistem de căi de atac și de proceduri care să asigure un control jurisdicțional efectiv în domeniile menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 octombrie 2013, Inuit Tapiriit Kanatami și alții/Parlamentul și Consiliul, C583/11 P, EU:C:2013:625, punctele 100 și 101, precum și jurisprudența citată).

35. Astfel, principiul protecției jurisdicționale efective a drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii la care se referă articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE constituie un principiu general al dreptului Uniunii, care decurge din tradițiile constituționale comune ale statelor membre, care a fost consacrat la articolele 6 și 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, și care în prezent este afirmat la articolul 47 din cartă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 martie 2007, Unibet, C432/05, EU:C:2007:163, punctul 37, și Hotărârea din 22 decembrie 2010, DEB, C279/09, EU:C:2010:811, punctele 29-33).

42. Garanția independenței, inerentă misiunii instanței (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2006, Wilson, C506/04, EU:C:2006:587, punctul 49, Hotărârea din 14 iunie 2017, Online Games și alții, C685/15, EU:C:2017:452, punctul 60, precum și Hotărârea din 13 decembrie 2017, El Hassani, C403/16, EU:C:2017:960, punctul 40), se impune nu numai la nivelul Uniunii, în privința judecătorilor Uniunii și a avocaților generali ai Curții, astfel cum prevede articolul 19 alineatul (2) al treilea paragraf TUE, ci și la nivelul statelor membre, în privința instanțelor naționale.

43. Independența instanțelor naționale este în special esențială pentru buna funcționare a sistemului de cooperare judiciară constituit de mecanismul trimiterii preliminare prevăzut la articolul 267 TFUE, întrucât acest mecanism nu poate fi activat decât de un organism care are sarcina de a aplica dreptul Uniunii și care îndeplinește printre altele acest criteriu de independență.

44. Noțiunea de independență presupune în special ca organismul respectiv să își exercite funcțiile jurisdicționale în mod complet autonom, fără a fi supus vreunei legături ierarhice sau de subordonare și fără să primească dispoziții sau instrucțiuni, indiferent de originea lor, și să fie astfel protejat de intervenții sau de presiuni exterioare susceptibile să aducă atingere independenței de judecată a membrilor săi și să influențeze deciziile acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2006, Wilson, C506/04, EU:C:2006:587, punctul 51, precum și Hotărârea din 16 februarie 2017, Margarit Panicello, C503/15, EU:C:2017:126, punctul 37 și jurisprudența citată).”

Dispozițiile Hotărârii din 27 februarie 2018, pronunțată în cauza C‑64/16, sunt obligatorii pentru statul român. Deși fondul cauzei privea domeniile reglementate de dreptul Uniunii, principiile statuate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene sunt valabile și pentru dreptul intern. Mai mult activitatea jurisdicțională a instanțelor și parchetelor privește în mod curent și relații sociale care cad sub incidența dreptului comunitar, astfel încât exigențele hot. CJUE sus menționate se aplică sistemului judiciar român. Organismul judiciar trebuie să își exercite funcțiile jurisdicționale în mod complet autonom, fără a fi supus vreunei legături ierarhice sau de subordonare și fără să primească dispoziții sau instrucțiuni, indiferent de originea lor, și să fie astfel protejat de intervenții sau de presiuni exterioare susceptibile să aducă atingere independenței de judecată a membrilor săi și să influențeze deciziile acestora.

Față de modificările aduse statutului magistraților și instituirea unor mecanisme prin care este posibilă exercitarea controlului și presiunii asupra judecătorilor și procurorilor, vulnerabilizați de reducerea drastică a numărului de magistrați în funcție, de creșterea exponențială a volumului de activitate aferent fiecăruia, apreciem că nu există suficiente garanții nici cu privire la asigurarea independenței și imparțialității magistraților care instrumentează o cauză, în noile realități.

Aceștia vor fi extrem de vulnerabil, datorită volumului de activitate imposibil de efectuat, a termenelor imposibil de respectat, putând, oricând face obiectul unei investigații disciplinare sau chiar penale, Inspecția Judiciară și noua secție speciala pentru cercetarea infracțiunilor din justiție, apte a fi utilizate ca instrumente de presiune și constrângere a magistraților, producându-se un risc real de influențare a soluționării cauzelor.

In atare situație, dreptul persoanei care se adresează justiției, de a beneficia de soluționarea cauzei într-un termen rezonabil sau de a beneficia de un dublu grad de jurisdicție penală, nu mai poate fi asigurat efectiv, ca urmare a efectelor prezentelor modificări ale „legilor justiției”. Contextul este cu atât mai grav cu cât, „experimentul” legislativ, denumit modificarea legilor justiției, se produce în contextul în care poliția română în general și poliția judiciară în special, în urma „reformelor” din ultimii 2 ani (17.000 de ofițeri și subofițeri pensionați, în situația în care existau la nivel național 10.000 de posturi vacante), prezintă un grad de ocupare a schemei de personal de 48 – 50%. Ordinea publică, siguranța cetățeanului, ca urmare a acestor modificări, se află în grav pericol.

Reducerea drastică a efectivelor poliției judiciare deja afectează grav operativitatea și calitatea procesului penal. Dacă va fi dublată de efectele similare previzibile ale  modificărilor legilor justiției, justiția, componentă a statului de drept, va dispărea, și ca atare, va dispărea însuși caracterul de statul de drept. Practic, statul român se va plasa singur în afara valorilor euroatlantice, cu consecințe dezastruoase pentru societatea noastră.

No related posts.

2 Comentarii

Lasă un comentariu


6 − one =