REMUNERAREA MAGISTRAŢILOR – CONDIŢIE A INDEPENDENŢEI JUSTIŢIEI
judecător Paula-Andrada Coţovanu, judecător Cristi Danileţ,
Curtea de Apel Piteşti Tribunalul Cluj
The delay in adopting a new law on the remuneration of the magistrates aimed at precluding the disparities and inequities caused by the current specific legislation has led to a series of legal proceedings and actions for an enforcement order concerning the judgments delievered after the Emergency Government Ordinance No. 75/2008 (concerning the setting of measures aimed at setting certain financial issues in the judiciary, published in the Official Gazette No. 462 of 20 June 2008) came into force. In the following we undertake an analysis of the factors that have generated the present crisis in the said field and also suggest the main lines of a public policy on the remuneration of the magistrates.
Tergiversarea adoptării unui nou act normativ privind remunerarea judecătorilor şi a procurorilor, care să înlăture neconcordanţele şi inechităţile create de legislaţia specială actuală, a avut drept consecinţă promovarea unui val de acţiuni în justiţie, respectiv de cereri de executare silită a hotărârilor judecătoreşti pronunţate după intrarea în vigoare a OUG nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, publicată în M.Of. nr. 462 din 20 iunie 2008. În cele de urmează, am procedat la analiza factorilor care au determinat actuala criză în acest domeniu şi propunem principalele direcţii ale unei politici publice privind remunerarea magistraţilor.
1. Categorii de litigii privind drepturile băneşti ale magistraţilor
În cursul anilor 2003-2008, judecătorii, procurorii şi personalul auxiliar de specialitate din instanţele şi parchetele din România au fost nevoiţi să acţioneze in judecata ordonatorii de credite pentru a obţine plata indemnizaţiilor ce li se cuveneau potrivit legislaţiei incidente, spre ex: spor vechime în muncă, spor de solicitare neuropsihică, spor de confidenţialitate, sporul anticorupţie etc. Factorii decidenţi au refuzat însă, în mod constant, să onoreze plata drepturilor băneşti lunare la nivelul stabilit prin hotărârile judecătoreşti ori sa facă demersuri reale în vederea modificării legii de remunerare a magistraţilor.
În opinia noastră, acest lucru reprezintă o încălcare a principiului independenţei judecătorilor, constituind un mijloc de presiune politică exercitat asupra acelor magistraţi care nu beneficiază de un tratament echitabil şi nediscriminatoriu în raport cu alte categorii aparţinând aceluiaşi corp profesional[1]. Organele decidente trebuie să realizeze că remunerarea adecvată şi unitară este unul din elementele intrinseci ale independenţei judecătorului.
2. Importanţa unei remunerări adecvate
Însuşi Guvernul României, prin Strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 – 2007[2] evidenţia faptul că `garantarea independenţei puterii judecătoreşti se realizează şi prin asigurarea remuneraţiei adecvate magistraţilor, respectiv plata drepturilor băneşti ale acestora, aşa cum au fost prevăzute de lege şi aplicarea acestor prevederi în mod nediscriminatoriu, în toate sectoarele de activitate`.
Or, până în prezent[3], Ministerul Justiţiei si Libertăţilor Cetăţeneşti a întreprins prea puţine demersuri reale de obţinere a fondurilor suplimentare în calitate de ordonator de credite pentru instanţele judecătoreşti. Mai mult, deşi există hotărâri judecătoreşti irevocabile care consacră dreptul magistraţilor la un spor de 50% din indemnizaţia de baza pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică[4], ministrul justiţiei refuză emiterea ordinului în vederea aplicării procentului de majorare a drepturilor salariale lunare, conform celor dispuse prin aceste hotărâri.
Pentru anul 2009 ministrul justiţiei a solicitat Ministerului Finanţelor Publice includerea in bugetul de stat a sumelor de bani necesare pentru plata acestor drepturi consacrate prin hotărâri judecătoreşti, însă deocamdată demersul său nu s-a concretizat într-o plată efectivă.
3. Drepturi salariale în cadrul C.S.M. şi I.C.C.J.
Refuzul emiterii ordinului menţionat are în primul rând o conotaţie abuzivă, în condiţiile în care magistraţii sunt prejudiciaţi lunar prin neîncasarea în totalitate a remuneraţiilor cuvenite. În al doilea rând, este şi discriminatoriu, întrucât sunt unii magistraţi şi categorii asimilate acestora care beneficiază de sporul de 50%: asfel, prin decizia nr. 109 din 16 septembrie 2008 a preşedintelui C.S.M., s-a stabilit ca membrii C.S.M. beneficiază începând cu data de 01 aprilie 2008 de sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică[5]; în acelaşi sens, a dispus preşedintele I.C.C.J. pentru judecătorii instanţei supreme, prin Ordinul nr. 92 din 22 aprilie 2008.
Mai mult, U.N.J.R. a evidenţiat practica C.S.M. de a acorda în mod netransparent şi chiar nejustificat, premii şi ajutoare personalului său, deşi judecătorii şi procurorii nu beneficiază de asemenea drepturi[6]. Astfel, prin decizii ale preşedintelui C.S.M., s-au acordat ajutoare de câte 2000 lei pentru referenţi şi secretare în vederea continuării studiilor (deciziile nr. 81/2008, nr. 98/2008, nr. 100/2008, nr. 127/2008, nr.137/2008), câte 450 RON personalului C.S.M. cu titlu de recompensă pentru Ziua Justiţiei (decizia nr. 87/2008), câte 450 RON recompense pentru ziua de 1 iunie (decizia nr. 78/2008), câte 450 RON premiu de Crăciun (decizia nr. 141/2008), câte o primă de 150 RON pentru Paşte (vezi decizia nr. 58/2008), un ajutor de 800 RON pentru naştere de care a beneficiat o secretară (decizia nr. 63/2008).
4. Drepturi salariale în cadrul M.J.L.C.
De asemenea, aşa cum tot U.N.J.R. a relevat anul trecut[7], personalului din cadrul Ministerului Justiţiei si Libertăţilor Cetatenesti i-au fost acordate, în perioada 2006-2008, în mod nejustificat şi în repetate rânduri, stimulente din fondul constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997.
În acest timp, categoriile îndreptăţite la plata acestor stimulente au fost omise – ne referim aici la magistraţii care zilnic înfăptuiesc actul de justiţie, în condiţiile unei reforme continue.
Astfel, potrivit Normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiţiei[8], fondul destinat stimulării personalului din sistemul justiţiei se constituie din diferenţa de 75% din recuperarea sumelor din cheltuieli judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public pentru desfăşurarea proceselor penale, precum şi din amenzile judiciare.
Sumele constituite în acest fel se utilizează pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ şi de serviciu din cadrul instanţelor judecătoreşti, a personalului Ministerului Justiţiei, al Institutului Naţional de Criminologie, al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, precum şi a personalului din Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu.
Deşi se află în aceeaşi situaţie, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate din instanţe nu au beneficiat şi nu beneficiază de asemenea sume, în raport cu munca efectivă şi responsabilitatea pe care o presupune aceasta. În schimb, s-au achitat sume considerabile celorlalte categorii de personal, cu titlu de stimulente, în condiţiile în care Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţenesti afirmă repetat ca nu deţine sume de bani care sa acopere obligaţiile derivate din titlurile executorii reprezentate de hotărâri judecătoreşti ce stabilesc obligaţia acestuia la plata în continuare, a drepturilor băneşti prevăzute în aceste titluri executorii.
Or, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăşte acordarea acestor premii şi stimulente, este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relaţiilor de muncă, consacrat de art. 5 din Codul muncii, care interzice faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţă, întemeiate „în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. 2” (art. 5 alin. 4 din Codul muncii), dar care produc efectele unei discriminări directe.
Nu sunt lămurite criteriile avute în vedere la acordarea stimulentelor în discuţie exclusiv categoriei de personal asimilat magistraţilor ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Justiţiei, activitate specifică funcţionarilor, dar care beneficiază de salarizare ca şi magistraţii, şi în plus este `stimulată` discriminatoriu cu sume importante, cu excluderea de la acordarea stimulentelor, a întregii categorii a magistraţilor. Tot aşa cum este inexplicabilă, din aceeaşi perspectivă, acordarea drepturilor băneşti constând în salarii indexate, la care se adăugă sporurile recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile în care peste 6.000 de judecători şi procurori şi alţi 12.000 de membri ai personalului auxiliar de specialitate din instanţe şi parchete nu beneficiază de aceste drepturi, cu toate că şi ei deţin hotărâri judecătoreşti în acest sens.
5. Norme internaţionale încălcate
Art. 14 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului[9] şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului[10], prevăd că exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.
De asemenea, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie[11], exercitarea oricărui drept prevăzut de legea naţională a unui stat contractant este asigurată, fără nici o discriminare întemeiată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie şi nimeni nu poate face obiectul unei discriminări din partea unei autorităţi publice, dacă aceasta ar fi întemeiată pe unul din motivele arătate anterior.
Or, prin acordarea acestor stimulente si prime exclusiv personalului din cadrul C.S.M. şi al Ministerul Justiţiei, şi prin plata drepturilor băneşti în continuare numai magistraţilor care îşi desfăşoară activitatea în C.S.M. şi I.C.C.J., s-a creat o discriminare faţă de judecători pe care Ministerul Justiţiei nu pare dornic sa o elimine sau, daca pare, nu a reuşit încă.
6. Standarde internaţionale incidente
Salarizarea este un aspect al independenţei personale a judecătorului. Stabilirea indemnizaţiei judecătorilor sau modificarea acesteia nu se poate face decât cu luarea în considerare a acestui aspect, ţinându-se seama de principiile stabilite în instrumentele internaţionale adoptate de organisme interguvernamentale sau asociative.
Astfel, cu privire la importanţa remunerării magistraţilor, Recomandarea nr. 94(12) privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorului adoptată de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei îndrumă, pe de-o parte, ca puterea legislativă şi executivă să se asigure că judecătorii sunt independenţi şi că această independenţă nu le este afectată în niciun fel (Principiul I, pct. 2), şi, pe de altă parte, recomanda ca remuneraţia judecătorilor să fie în concordanţă cu demnitatea şi statutul lor (Principiul III, pct. 1 lit. b)[12].
De asemenea, Principiile O.N.U. de bază ale justiţiei prevăd la pct.11 ca judecătorii să dispună de remunerare corespunzătoare, precum şi de pensii adecvate[13].
Tot astfel, Uniunea Internaţională a Magistraţilor statuează că judecătorul trebuie să primească o remuneraţie suficientă pentru a i se asigura o reală independenţa economică, remuneraţie care nu poate depinde de rezultatele activităţii judecătorului[14].
La stabilirea remuneraţiei trebuie să se ţină seama atât de importanţa activităţii lor, cât şi de faptul că, de regulă, judecătorilor le este interzisă exercitarea unor alte funcţii publice sau private. Prin Carta europeană privind statutul judecătorilor, Consiliul Europei subliniază că nivelul remuneraţiei trebuie fixat în aşa fel încât să îi pună pe magistraţi la adăpost de presiunile care vizează să le influenţeze sensul deciziilor şi în general comportamentul jurisdicţional, alterându-le astfel independenţa şi imparţialitatea; Remuneraţia poate să varieze în funcţie de vechime, de natura atribuţiilor judecătorului care le exercită cu titlu profesional, sau în funcţie de importanţa sarcinilor impuse, apreciate în condiţii de transparenţă; Statutul lor trebuie să prevadă asigurarea judecătorului de profesie împotriva riscurilor sociale legate de boală, maternitate, invaliditate, bătrâneţe şi deces[15].
Şi judecătorii care se pensionează au un regim financiar deosebit. Referindu-se la pensionarea judecătorilor, Carta Europeana privind Statutul Judecătorilor menţionează: În mod special, statutul garantează judecătorului care a împlinit vârsta legală pentru încetarea din funcţie, după ce a exercitat-o ca profesie pe o perioadă stabilită, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională (pct 6.4).
Tot astfel, art. 13 alin. 3 şi 4 din Statutul Universal al Judecătorilor prevede că: „Judecătorului îi este permis să iasă la pensie şi să primească o pensie corespunzătoare categoriei sale profesionale. După pensionarea sa, judecătorului nu-i va fi interzisă exercitarea unei alte activităţi profesionale în domeniul juridic pe considerentul deţinerii, în trecut, de către acesta, a funcţiei de judecător”[16].
Cât priveşte modificarea salariilor, Standardele adoptate de I.B.A. prevăd că pensiile şi salariile judiciare ar trebui sa fie modificate conform creşterii preţurilor independent de controlul executiv (pct. 14). În anumite ţări, salariile judecătorilor sunt protejate împotriva scăderilor, deşi măririle salariale pot depinde de puterea executivă şi cea legislativă. I.B.A. acceptă că salariile judiciare nu pot fi micşorate în timpul serviciului unui judecător decât ca o măsură economică de interes public. (art.15b)[17].
Sub acest aspect, relevăm o speţă din jurisprudenţa instanţei supreme canadiene. Astfel, în cauza Manitoba Provincial Judges Assn. c. Manitoba (Ministerul Justiţiei), Curtea Supremă Canadiană a trebuit să stabilească „dacă şi în ce mod garanţia independenţei judecătoreşti prevăzută în secţiunea 11 litera (d) din Carta Canadiană a Drepturilor şi Libertăţilor limitează modalitatea şi măsura în care guvernele şi organismele legislative provinciale pot reduce salariile judecătorilor instanţelor provinciale”.[18] Ca parte a planului său de reducere a deficitului bugetar, provincia adoptase legea privind reducerea salariilor în sectorul public, prin care diminua salariile judecătorilor provinciali şi ale altor categorii de judecători plătiţi din bugetul public în provincie. În urma acestor reduceri salariale, numeroşi acuzaţi au contestat constituţionalitatea procedurilor deschise împotriva acestora în faţa Curţii Provinciale, pretinzând că, în urma reducerilor salariale, instanţa îşi pierduse statutul de tribunal independent şi imparţial. Curtea Supremă a concluzionat că reducerile salariale „ca parte a unei măsuri economice publice globale erau în conformitate cu secţiunea 11 litera (d) din Cartă”, deoarece „nu existau probe conform cărora reducerile au fost introduse pentru a influenţa sau manipula puterea judecătorească”.[19] Totuşi, ceea ce constituia o încălcare a independenţei judecătoreşti a fost refuzul guvernului din Manitoba de a semna o recomandare comună către Comitetul de remunerare a judecătorilor „dacă judecătorii nu erau de acord să renunţe la contestarea juridică” a legii prin care era impusă reducerea salarială. Curtea a considerat că, prin aceasta, guvernul „a impus presiuni economice asupra judecătorilor, astfel încât aceştia să accepte constituţionalitatea schimbărilor salariale propuse”.[20] În opinia sa, „componenta de siguranţă financiară a independenţei judiciare trebuie să includă protejarea capacităţii judecătorilor de a contesta legislaţia care se referă la propria independenţă, fără o percepţie plauzibilă a unei posibile sancţiuni financiare din partea guvernului, din acest motiv”.[21]
În acelaşi sens, pentru a tempera excesele şi ameninţările puterii legislative şi executive la adresa independenţei puterii judecătoreşti, în ce priveşte controlul bugetului puterii judecătoreşti, control ce în România se exercită nemijlocit atât în domeniul legislativ (Parlamentul adoptând anual legea bugetului de stat), cât şi prin administrarea bugetului instanţelor (Ministerul Justiţiei având calitatea de ordonator principal de credit), pct. 1.8 din Carta Europeană privind Statutul Judecătorilor prevede necesitatea consultării judecătorilor, prin reprezentanţii lor şi prin organizaţiile lor profesionale, în ce priveşte deciziile care se iau de către puterea executivă şi legislativă cu privire la proiectele de modificare a statutului lor şi la definirea condiţiilor de remunerare şi de asigurare a protecţiei sociale.
7. Cuantumul remuneraţiei magistraţilor în Europa
Cât priveşte cuantumul remuneraţiei magistraţilor în alte ţări, menţionăm rezultatele constatate la nivelul anului 2006 de către Comisia Europeană pentru Eficienţa Justiţiei din cadrul Consiliului Europei. Având în vedere dezvoltarea şi economia diferită a statelor europene, CEPEJ a raportat salariile brute ale judecătorilor la salariul mediu brut pe economie, mai întâi la începutul carierei şi apoi la nivelul instanţei supreme[22].
Potrivit studiului CEPEJ, raportat la salariul judecătorului la debutul carierei, România se situează pe locul 30 din 45 de state respondente, departe, spunem noi, de standardele la care ar trebui sa fie raportată îndemnizaţia pentru a oferi o reală independenţa economică magistratului. Cu privire la venitul procurorilor debutanţi, România se situează pe locul 12 în Europa.
Lăudabil este însă faptul că, raportat la nivelul indemnizaţiei brute încasate de un judecător de la instanţa supremă, România se situează pe locul 3 în Europa. Cu privire la salariile procurorilor care îşi desfăşoară activitatea la parchetul situat ierarhic la cea mai înaltă poziţie, ţara noastră se situează pe primul loc.
În raport cu aceste discrepanţe uriaşe constatate, se desprinde în mod cert necesitatea unei regândiri a politicii de remunerare a magistraţilor din România, pentru a se asigura stabilitatea şi independenţa materială a tuturor judecătorilor şi procurorilor, indiferent de nivelul instanţei, respectiv al parchetului unde îşi exercită profesia.
[1] Ne referim aici la faptul ca procurorii din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., structurile teritoriale, au un coeficient de multiplicare mai mare decât judecătorii de la tribunalele şi curţile de apel care soluţionează dosarele în care urmărirea penală a fost efectuată de aceşti procurori. Avem în vedere, de asemenea, încasarea de către membrii C.S.M. şi judecătorii de la I.C.C.J. începând cu anul 2008, a unei indemnizaţii lunare în care este inclus sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, spor care, deşi se cuvine tututor magistraţilor, nu este plătit nici judecătorilor de la judecătorii, tribunale şi curţile de apel, nici procurorilor de la nici o unitate de parchet.
[2] Aprobată prin H.G. nr. 232 din 30 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 273 din 1 aprilie 2005.
[3] Articolul a fost conceput la 15 februarie 2009.
[4] Aceste hotărâri au la baza decizia nr. 21 din 10.03.2008 pronuntata de I.C.C.J. în soluţionarea unui recurs în interesul legii, declarat de Procurorul General al P.I.C.C.J., prin care s-a stabilit ca judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
[5] A se vedea decizia nr. 109 din 16 septembrie 2008 aplicabila din 1.04.2008 pentru membrii CSM disponibila la http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/22_12_2008__19503_ro.pdf.
[6] A se vedea comunicatul de presă `Situaţia reală a veniturilor lunare ale judecătorilor` din 23 ianuarie 2009 al asociaţiei, disponibil la http://www.unjr.ro/comunicate.html.
[7] A se vedea comunicatul de presă `Indecenţa, ipocrizia şi dispreţul puterii executive` din 26 noiembrie 2008 al asociaţiei, disponibil la http://www.unjr.ro/comunicate.html. Astfel cum reiese din adresele nr. 42140,42717/30.04.2008 emise de Ministerul Justiţiei, a fost dispusă acordarea stimulentelor prin următoarele ordine: ianuarie 2006 – O.M.J. nr. 419; mai 2006 – O.M.J. nr. 1209; august 2006 – OMJ nr. 1853; octombrie 2006 – O.M.J. nr. 2360; decembrie 2006 – OMJ nr. 2800, 2801, 2832; martie 2007 – OMJ nr. 800; aprilie 2007 – OMJ nr. 779, 933; mai 2007 – OMJ nr. 2100, 2101, 2102, 2104, 2143; iunie 2007 – OMJ nr. 1349, 1381, 1476, 1478, 1381, 1477, 1636, 1678, 1679, 1675; iulie 2007 – OMJ nr. 1817, 1857, 1872, 1897, 1778; august 2007 – OMJ nr. 2100, 2101, 2102, 2103, 2104, 2143; septembrie 2007 – OMJ nr. 2259, 2260, 2278, 2307, 2390, 2391, 2393, 2389, 2325; octombrie 2007 – OMJ nr. 2762, 2763, 2358, 2619, 2620, 2621, 2622, 2623, 2624, 2626, 2535, 2536, 2537, 2426, 2437, 2489; noiembrie 2007 – OMJ nr. 2967, 2968, 2969, 2970, 2972, 2972, 2973, 2974, 2975, 2976, 2966; decembrie 2007 – OMJ nr. 3196, 3197, 3198, 3199, 3200, 3421, 3449, 3515, 3525; ianuarie 2008 – OMJ nr. 3556, 72, 77, 111, 112, 132; februarie 2008 – OMJ nr. 133, 317, 318, 453, 473, 474, 476, 591; martie 2008 – OMJ nr. 519; aprilie 2008 – OMJ nr. 791, 1125, 1127.
[8] Normele au fost aprobate prin aprobate prin Ordinul M.J. nr. 1.008/C/ 2006, publicat în M.Of., Partea I, nr. 446 din 23.05.2006, şi au fost modificate prin Ordinul M.J. nr.2530/C/2008 publicat în M.Of., Partea I nr. 752 din 07.11.2008
[9] Conventia Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 238 din 4 octombrie1993.
[10] Sistemul european de protecţie are în vedere şi jurisprudenta Curţii de la Strasbourg, care completează Convenţia, formând un bloc de convenţionalitate şi ale cărei dispoziţii mai favorabile sunt aplicabile direct în dreptul român, potrivit art. 11 şi 20 din Constituţia României.
[11] Protocolul nr. 12 este în vigoare de la 1 aprilie 2005.
[12] Recomandarea a fost adoptată de Comitetul Miniştrilor în 13 oct.1994, la a 518-a reuniune a delegaţilor miniştrilor.
[13] În 1985, al şaptelea Congres al Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra prevenirii criminalităţii şi tratamentul făptuitorilor a adoptat Principiile de bază privind independenţa justiţiei, care au fost ulterior unanim avizate de Adunarea Generală prin rezoluţiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr. 40/146 din 13 decembrie 1985.
[14] Art. 13 din Statutul Universal al Judecătorilor, adoptat de Uniunea Internaţională a Magistraţilor în 1999, la Taipei.
[15] Pct.6.1 şi 6.2 din Carta europeană privind statutul judecătorilor, adoptată sub egida Consiliului Europei, de către participantii la reuniunea multilaterală consacrată statutului judecătorilor în Europa, organizată între 8 şi 10 iulie 1998 la Strasbourg.
[16] Statutul Universal al Judecătorilor a fost adoptat de Uniunea Internaţională a Magistraţilor în 1999, la Taipei.
[17] Standardele Minime de Independentă Judiciară, adoptate de International Bar Association în 1982, la New Delhi.
[18] (1997) N.C.S. 3 Manitoba Provincial Judges Assn. vs. Manitoba (Ministerul Justiţiei) p.5, referinţe la http://en.wikipedia.org/wiki/Provincial_Judges_Reference şi pe larg la http://scc.lexum.umontreal.ca/en/1997/1997rcs3-3/1997rcs3-3.html.
[19] Ibid, p. 12.
[20] Ibid, loc. cit. Comitetul de remunerare a judecătorilor era un organism creat prin Provincial Court Act în scopul prezentării de rapoarte privind salariile judecătorilor în faţa puterii legislative.
[21] Ibid.
[22] CEPEJ, Evaluation of European Judicial Systems, 2nd Report – Edition 2008 (data 2006) disponibil la http://www.coe.int/t/dg1/legalcooperation/cepej/evaluation/default_en.asp.
Related posts:
- Perspective asupra Consiliilor magistraturii
- Detaşarea judecătorilor şi procurorilor la alte autorităţi publice decât instanţele sau la instituţii publice
- Independence of Magistrates as a Guarantee to Reduce Political Corruption.Specific Case of Prosecutors in Romania
- Posibilitatea de implicare a corpului magistraţilor în adoptarea unei legislaţii coerente
- Practica neunitară în interpretarea dispoziţiilor legale privind remunerarea magistraţilor stagiari