Volumul ”Dreptul la un proces echitabil. Aspecte civile. Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate în cauzele împotriva României”, Editura Universitară, București, 2017, ISBN 978-606-28-0272-1, 2 vol.

Dragoș Călin (coord.), Ionuţ Militaru, Roxana-Maria Călin, Mihaela Vasiescu, Mihaela Lavinia Cîrciumaru, Anamaria-Lucia Zaharia, Paula-Andrada Coţovanu, Florin Mihăiţă, Cristina Radu, Vasile Bozeşan, Cristinel Ghigheci, Victor Horia Dimitrie Constantinescu, Irina Alexandra Ghergheşanu, Beatrice Ramaşcanu, Alexandra Lăncrănjan, Iulian Balan

 

Articolul 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reglementează ”Dreptul la un proces echitabil”, care desemnează, pe de o parte, toate garanţiile procedurale enunţate de această dispoziţie, iar, pe de altă parte, dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei, o garanţie cu conţinut propriu.

În temeiul art.6 par.1 din Convenție, ”[o]rice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii penale îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.”

Sub aspect civil, pentru ca art.6 par.1 să devină aplicabil, trebuie să fie îndeplinite mai multe condiţii: a) să existe o contestaţie cu privire la „un drept ce poate fi pretins”, pus în valoare pe calea unei acţiuni în justiţie, în sistemul de drept intern; b) contestaţia să fie „reală şi serioasă”, ea putând să privească atât existenţa dreptului, cât şi întinderea sau modurile în care se exercită; c) rezultatul procedurii să fie „direct şi nedeterminant” cu privire la existenţa dreptului.

Garanţiile unui proces echitabil presupun dreptul la o instanţă, independentă şi imparţială, stabilită prin lege.

Garanţiile privind desfăşurarea procedurii iau în considerare: principiul egalităţii armelor; audierea în prezenţa părţilor; principiul contradictorialităţii; administrarea probelor: principiul administrării nemijlocite a probelor; dreptul persoanei de a-i fi examinată cauza în mod adecvat; publicitatea procedurii; oralitatea procedurii; termenul rezonabil; motivarea hotărârilor și res judicata, în conformitate cu principiul securităţii juridice etc.

Hotărârile pronunțate împotriva României de Curtea Europeană a Drepturilor Omului sunt abundente în privința încălcării art.6 par.1 şi art.1 din Protocolul nr.1 adiţional la Convenție, iar volumele de față selectează tipologii, tocmai în vederea unei consultări mai simple pentru cititorii săi. Au fost utilizate în acest sens, în mare parte, concluziile celor 10 volume publicate sub denumirea ”Hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului împotriva României. Analiză, autorităţi potenţial responsabile, consecinţe 1994-2014” de Editura Universitară din București, în perioada 2010-2015. În materia neexecutării hotărârilor judecătorești, lucrarea realizează o simplă selecție de tipologii, prezentarea exhaustivă fiind cuprinsă în volumul ”Executarea silită. Hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în cauzele impotriva României”, publicat de aceiași autori, în anul  2015, la Editura Universitară, coordonator Vasile Bozeşan.

Prezenta lucrare poate constitui un instrument necesar mediului universitar, magistraţilor şi avocaţilor, precum şi o foarte utilă sursă de repere pentru orice alte persoane care doresc să se informeze corect asupra spaţiului juridic al problemelor discutate în domeniul procesului civil echitabil.

No related posts.

Lasă un comentariu


3 + = nine