Interviu cu domnul J.M. Coetzee
John Maxwell Coetzee este un romancier sud-african, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2003. S-a născut în 1940 la Cape Town, Africa de Sud, într-o familie bilingvă (unde se vorbeau în același timp engleza și germana). La începutul anilor ’60 s-a mutat în Anglia, unde a lucrat patru ani ca programator, apoi a studiat literatura în SUA. A predat literatura și engleza la Universitatea statului New York din Buffalo, până în 1983. În 1984 a devenit profesor de literatura engleză la Universitatea din Cape Town, publicând, în același timp, în presa americană și britanică articole în care condamna regimul de apartheid din țara sa. În 2002 s-a mutat în Australia, unde predă la Universitatea din Adelaide. Și-a început cariera de romancier în 1974 cu un volum care conținea doua nuvele Dusklands (Tărâmuri de amurg), obținând renume internațional, în 1980, cu romanul Waiting for the Barbarians (Așteptându-i pe barbari). În 1983 a primit cea mai prestigioasă distincție literară britanică, Premiul Booker, pentru romanul Life and Times of Michael K (Michael K., viața și vremea sa). Opera sa este puternic marcată de evoluția apartheidului în țara sa, care, departe de a fi un fenomen local, își dezvaluie caracterul universal grație scrisului său. În 1999 a primit Premiul Booker pentru a doua oară, pentru un alt roman (primul publicat de autor după abolirea apartheidului și preluarea puterii de către fostul militant Nelson Mandela), intitulat Disgrace (Dizgrație). Ca profesor de literatură, Coetzee a publicat multe traduceri și articole de critică literară în reviste ca New York Review of Books și în jurnale academice cum sunt Comparative Literature, Journal of Literary Semantics, Journal of Modern Literature.
1. Dacă ar trebui să vă adresați unei instanțe judecătorești pentru a vă proteja drepturile, ați avea încredere în sistemul judiciar?
Nu. Utilizând prezenta panică a terorismului ca justificare, guvernul australian, cu sprijin bipartidic, s-a angajat în deposedarea cetățenilor de drepturile lor. În cadrul acestui proiect s-a demonstrat că s-a pregătit negarea competenței instanțelor de a revizui deciziile executivului. Instanțele nu au arătat vreo voință de a rezista acestui proces.
2. Ce măsuri considerați oportune pentru consolidarea independenței justiției și câștigarea încrederii cetățenilor ?
Întrebarea este, în esență, una politică. Guvernele din întregul Occident au folosit prezentul climat de frică pentru a-și extinde competențele și a diminua puterea instanțelor. În acest sens, ele par să aibă sprijinul tacit al majorității electoratului.
3. Care ar trebui să fie rolul unui ministru al justiției, membru al guvernului (și solidar cu deciziile luate de guvern)?
Într-o lume ideală, ministrul justiției ar supraveghea gestionarea sistemului judiciar, inclusiv poliția, dar nu ar pune mâinile pe instanțe.
4. Care ar fi măsurile adecvate care trebuie luate pentru o „definitivă” separație între puterile politice și judiciare? Este o utopie?
Nu văd nici motiv de a răspunde la această întrebare într-un moment istoric când toată mișcarea tinde spre preluarea competențelor judiciare de către stat.
5. Sunteți de acord cu ideea de a filma și difuza procesele judiciare?
Sunt familiarizat cu această propunere. Însă nu știu care ar fi argumentele pro și contra.
6. În opinia dumneavoastră, judecătorul ideal există deja sau poate exista?
Nu sunt destul de familiarizat cu istoria sistemului judiciar, la nivel mondial, pentru a comenta.
Interviu realizat de
Dragoș Călin,
judecător, Curtea de Apel București
No related posts.
