Interviu cu domnul Erri De Luca
Erri De Luca este un scriitor și traducător italian. În 2009 a fost definit ”scriitorul deceniului” potrivit opiniei lui Giorgio De Rienzo, critic literar al publicației Corriere della Sera. După absolvirea Liceului Clasic Umberto I, în 1968, la 18 ani, ajunge la Roma, unde devine membru al GAO (Grupul de Agitaţie Muncitori și Studenţi), grup ce va fonda Lotta Continua (Lupta Continuă) în Roma. Erri va deveni mai apoi responsabilul serviciului de ordine al Lotta Continua. Ulterior, lucrează atât în Italia cât și peste hotare, ca muncitor calificat, șoder de camion, gestionar de depozit, muncitor în construcţii. În timpul războiului din fosta Iugoslavie este şofer de transport umanitar destinat populaţiei. Studiază ca autodidact mai multe limbi străine, printre care idiș și ebraica veche, traducând unele texte din Biblie. Publică primul său roman în 1989 – Non ora, non qui, tradus în franceză, spaniolă și engleză. Primeşte premiul France Culture pentru Aceto, arcobaleno, premiul Laure Bataillon pentru Tre cavalli și Prix Femina Etranger pentru Montedidio. Publică articole în La Repubblica, Il Corriere della Sera, Il Manifesto și Avvenire. În 2003 face parte din juriul celei de a 56-a ediţii a Festivalului de la Cannes.
1. Dacă ar trebui să vă adresați unei instanțe din țara dumneavoastră pentru a vă proteja drepturile, ați avea încredere în sistemul judiciar?
Italia poate fi comparată cu o piele de leopard, plină de pete. În anumite zone, sănătatea și justiţia sunt foarte prost gestionate, în alte zone, însă, sunt administrate extraordinar de bine. Nu am încredere în justiţie în general, pentru că în ziua de azi depinde de venitul inculpatului. Dacă îşi poate permite să aibă avocaţi buni atunci reuşeşte mereu să scape, în caz contrar este strivit de sistem.
2. Ce măsuri considerați oportune pentru consolidarea independenței justiției și câștigarea încrederii cetățenilor (avocați, judecători, procurori etc.)?
Italia este una din țările cele mai corupte din Europa. O justiţie credibilă ar trebui să dedice toate resursele sale acestor infracţiuni și să pună sub urmărire toate îmbogățirile fără justă cauză într-o țară care e din ce în ce mai săracă și care, prin urmare, este în mod special sensibilă față de infracţiunile ce au ca obiect banul public.
3. Care ar trebui să fie rolul unui ministru al justiției, membru al guvernului (și solidar cu deciziile luate de guvern)?
Să viziteze închisorile, să ia masurile necesare pentru a reda demnitatea deţinuţilor. Astăzi avem o rată foarte ridicată a sinuciderilor în celulă. Avem o populaţie de deţinuţi în componența căreia intră un număr mare de toxico-dependenți, persoane care nu au niciun fel de asistență sanitară.
4. Care ar fi măsurile adecvate care trebuie luate pentru o „definitivă” separație între puterile politice și judiciare? Este o utopie?
Până una alta, ridicarea imunității parlamentare. Cetăţenii sunt egali în fața justiţiei, iar deputaţii și senatorii sunt o excepţie. Dacă un magistrat vrea să înceapă o procedură judiciară împotriva unui membru al acestei caste, trebuie să ceară autorizaţia Parlamentului care, deseori, nu o acordă.
5. Sunteți de acord cu ideea de a filma și difuza procesele judiciare?
Sunt în favoarea oricărei transparențe în raporturile dintre Stat și cetăţeni. Sunt, spre exemplu, în favoarea identificării personalului angajat în siguranţa publică, care, în prezent, beneficiază de anonimat. Sunt, prin urmare, pentru înregistrarea TV în sala de judecată, salvgardând dreptul inculpatului de a nu fi filmat.
6. În opinia dumneavoastră, judecătorul ideal există deja sau încă nu s-a născut?
Există judecători oneşti și de bună-credință, dar ar trebui radiaţi ceilalţi: aceasta ar fi justiţia ideală.
Interviu realizat de
Avv. Monica Adriana Marinescu,
Ordine degli Avvocati di Roma,
și
Dragoş Călin,
judecător, Curtea de Apel Bucureşti
No related posts.