Vasile Bozeşan (coord.),
Dragoș Călin, Ionuţ Militaru, Roxana-Maria Călin, Mihaela Vasiescu, Mihaela Lavinia Cîrciumaru, Anamaria-Lucia Zaharia, Paula-Andrada Coţovanu, Florin Mihăiţă, Cristina Radu, Costel Cristinel Ghigheci, Victor Horia Dimitrie Constantinescu, Irina Alexandra Ghergheşanu, Beatrice Ramaşcanu, Alexandra Lăncrănjan, Iulian Balan
La confluenţa celor 20 de ani de la data aderării României la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului – marcaţi de numeroase condamnări suferite de statul român în materia executării silite – cu începuturile unei noi reglementări procesual execuţionale ce-şi reclamă încă multe clarificări interpretative ce pot susţine un praxis cu adevărat eficient, e necesară o analiză retrospectivă a practicii execuţionale cuplată la dezideratul asigurării conformităţii noilor reglementări cu exigenţele şi standardele europene.
Cunoaşterea jurisprudenţei Curţii Europene create în cauzele împotriva României privitoare la procedura de executare conferă o perspectivă obiectivă a modului în care autorităţile naţionale (puterea legislativă, executivă şi judecătorească) au înţeles să creeze şi să susţină cadrul necesar pentru executarea hotărârilor şi a altor titluri executorii.
Mai mult, considerentele hotărârilor Curţii, pe de o parte, constituie argumente valide pentru înţelegerea evoluţiei reglementărilor procesuale interne în perioada 1994-2014 şi a modificărilor operate de legiuitorul român ca urmare a neregulilor constatate de către Curte iar, pe de altă parte, oferă repere la care este necesar a ne raporta în interpretarea şi aplicarea noilor dispoziţii din materia executării silite.
Retrospectiv, condamnările suferite de statul român în perioada 1994-2014 relevă practici execuţionale incompatibile cu cerinţele Convenţiei ce s-au perpetuat în timp, ajungându-se, din păcate, ca, după 20 de ani de relaţie a statului român cu mecanismul Convenţiei Europene, Curtea să constate că încălcările reţinute în materia executării “sunt consecinţa unei disfuncţionalităţi structurale persistente” şi că, astfel, statul român – în calitate de deţinător al forţei publice – nu este capabil să asigure un cadru adecvat pentru executarea titlurilor.
Actual şi perspectiv, alături de obligaţia de conformare la exigenţele Convenţiei pe care trebuie să se grefeze orice activitate de elaborare, interpretare şi aplicare a normelor interne, condamnările suferite de statul român până în prezent pot fi convertite, înţelept, în oportunităţi prin care pot fi transpuse şi receptate la nivelul autorităţilor naţionale abordări cu adevărat europene în materie pentru a se asigura o executare integrală, conformă, efectivă şi cu celeritate a titlurilor executorii precum şi respectarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute de către Convenţia Europeană.
No related posts.