Interviu cu d-na Olga Kudeshkina
– judecătoare din Rusia exclusă din magistratură pentru exprimarea opiniei în legătură cu starea sistemului judiciar
“The judgment of the European Court of Human Rights is a great victory for all Russian citizens who need an independent, impartial and equitable justice, that in many instances cannot be found in Russia. This is also the reason for which many of them need to address to the European Court of Human Rights.
The decision rendered to me a great moral and professional satisfaction, it represented for me a model and an example regarding how a judgment has to be reasoned and how cases regarding infringement of fundamental rights have to be handled, what kind of problems and aspects needs to be clarified and by which manner these kind of cases have to be evaluated.”
1. Ce reprezintă pentru dumneavoastră libertatea de expresie?
Intr-un stat democratic de drept, libertatea de expresie constituie unul din drepturile şi libertăţile de bază, fundamentale ale omului – dreptul şi libertatea de a-şi exprima deschis atitudinile şi opiniile.
Fără libertatea exprimării opiniilor este imposibilă realizarea altor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, cum sunt libertatea accesului la informaţie şi a diseminării ei, sau libertatea gândirii şi a cuvântului, drepturi şi libertăţi ce au o importanţă deosebită atât pentru fiecare cetăţean în parte, cât şi pentru societate în ansamblul ei.
Fără libertatea de expresie sunt imposibile lupta împotriva corupţiei, stabilirea adevărului, instaurarea dreptăţii.
Actele dreptului internaţional confirmă importanţa şi valoarea acestui drept. Astfel, art. 19 al Declaraţiei universale a drepturilor omului, ca şi art. 10 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului încep cu următoarele cuvinte: “Fiecare are dreptul la libera exprimare a opiniei”.
Art. 29 al Constituţiei Federaţiei Ruse statuează la rândul său: “Fiecăruia îi este garantată libertatea gândirii şi a cuvântului.”
Aceste prevederi constituţionale sunt valabile pentru toţi cetăţenii Federaţiei Ruse, şi, prin urmare, se aplică în totalitate şi persoanelor ce ocupă funcţii judecătoreşti.
Restrângerile sunt permise numai în baza unei legi federale şi numai în măsura în care acest lucru e necesar pentru apărarea bazelor ordinii constituţionale, moralităţii, sănătăţii, drepturilor şi intereselor legale ale altor persoane, pentru asigurarea apărării securităţii statului.
Fără îndoială, într-un stat democratic de drept, judecătorul trebuie să beneficieze de dreptul la libertatea expresiei, deoarece problemele legate de activitatea puterii judecătoreşti prezintă un interes major pentru societate.
In acelaşi timp, dreptul la libera exprimare a opiniei îi impune judecătorului obligaţii deosebite şi o răspundere specială.
Judecătorul trebuie să manifeste reţinere, atunci când autoritatea puterii judecătoreşti şi imparţialitatea justiţiei pot fi puse la îndoială.
Totuşi, judecătorii trebuie să se conformeze acestei reguli până la o anumită limită.
Daca în înfăptuirea actului de justiţie sunt încălcate principiile independenţei, imparţialităţii şi inviolabilităţii judecătorilor, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, inclusiv dreptul cetăţenilor la o dreaptă judecată publică, într-un stat democratic aceste probleme de mare importanţă socială trebuie discutate liber.
In astfel de situaţii judecătorii au dreptul să dezbată deschis aceste importante probleme sociale, în scopul depăşirii obstacolelor şi dificultăţilor cu care sunt nevoiţi să se confrunte în exercitarea obligaţiilor profesionale.
Aceasta pentru că independenţa şi imparţialitatea judecătorilor constituie nu un privilegiu personal, ci condiţia necesară pentru exercitarea de către aceştia a funcţiei constituţionale de înfăptuire a actului de justiţie, a cărui scop principal este apărarea drepturilor şi libertăţilor omului; pentru că fiecare judecător trebuie să dispună de posibilitatea reală de a-şi îndeplini, fără intervenţia nimănui, înaltele-i obligaţii ce decurg din principiile competenţei, independenţei şi imparţialităţii, a căror respectare societatea e în drept să o aştepte din partea lor.
De aceea, în exprimarea de către judecători a opiniei proprii, un rol foarte important îl are conţinutul acesteia, precum şi necesitatea obiectivă de a o face cunoscută opiniei publice.
In evaluarea intereselor justiţiei, interese ce constau în menţinerea autorităţii şi imparţialităţii acesteia, e necesar să se ţină cont:
– atât de dreptul şi interesele societăţii de a dispune de informaţii importante pentru ea cu privire la funcţionarea justiţiei ca instituţie de cea mai mare importanţă a societăţii democratice, pentru a se convinge că judecătorii îşi îndeplinesc înaltele lor obligaţii în conformitate cu misiunea ce le-a fost încredinţată,
– cât şi de abaterile admisibile de la punctul de echilibru al acestor interese, abateri ce nu trebuie să fie, însă, substanţiale.
In interviurile pe care le-am acordat mass-media în perioada campaniei electorale pentru alegerile deputaţilor Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, în perioada noiembrie-decembrie 2003, m-am referit la situaţia nesatisfăcătoare din sistemul judecătoresc, la încălcarea principiilor independenţei, imparţialităţii şi inamovibilităţii judecătorilor, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
M-am bazat în aceste afirmaţii pe cunoştinţele mele şi experienţa celor aproape 20 de ani de activitate ca judecător, mai întâi în URSS, apoi în Federaţia Rusă, ca şi pe opiniile altor judecători din Rusia.
M-am bazat, de asemenea, pe datele liber accesibile ale cercetărilor sociologice, opiniile experţilor şi ale unor înalţi demnitari ruşi, sintezele şi studiile realizate de diferite institute democratice, de Institutul de Cercetări Ştiinţifice de pe lângă Procuratura Generală a Federaţiei Ruse, precum şi pe numeroase publicaţii din mass-media.
Pentru a confirma că independenţa judecătorilor este încălcată, am adus ca exemplu intervenţia ilegală a preşedintelui Judecătoriei Orăşeneşti Moscova în instrumentarea dosarului penal în care P. Zaitsev, anchetator în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, era acuzat de abuz în serviciu, pe care l-ar fi comis, în opinia anchetei, în cadrul investigaţiilor efectuate în dosarul penal privind contrabanda cu mobilă pentru centrele comerciale “Grand” şi “Tri kita”.
Am relatat, de asemenea, despre comportamentul unor funcţionari ai Procuraturii Generale într-un dosar de mare corupţie, în care am fost judecătoare.
Era exact acel caz, în care interesele societăţii cântăreau mai mult decât interesele corporative judecătoreşti de ocultare a informaţiilor negative privind sistemul judecătoresc, deoarece situaţia critică în care se afla independenţa judecătorilor şi încrederea cetăţenilor în instanţele de judecată depăşise toate limitele admisibile.
Intervenţiile mele în mass-media au fost determinate de imposibilitatea de a discuta liber aceste probleme în interiorul comunităţii judecătoreşti, dată fiind dependenţa sa ierarhică de preşedintele Judecătoriei Orăşeneşti Moscova. Scopul acestor intervenţii a fost eliminarea unor fenomene inadmisibile şi incompatibile cu o putere judecătorească independentă.
Intervenţiile publice au fost pentru mine singura soluţie pentru a atrage atenţia opiniei publice, a celor mai înalţi demnitari ai statului, ca şi a organismelor comunităţii judecătoreşti şi a judecătorilor de rând, asupra problemei presiunilor exercitate împotriva lor de către preşedinţii instanţelor de judecată.
Dar ce ar avea nevoie societatea şi judecătorii înşişi să se “adapteze” astfel şi să se ocupe de simpla protejare a autorităţii puterii judecătoreşti, negând evidenţa şi agravând astfel şi mai mult situaţia prin conservarea acestor vicii ale sistemului judecătoresc?
Pentru a schimba radical situaţia, e necesară o analiză obiectivă a cauzelor respectivelor fenomene, crearea unui climat de intoleranţă absolută faţă de ele chiar în cadrul corpului de judecători.
Iar pentru aceasta e necesară o dezbatere amplă şi deschisă a acestor probleme de importanţă socială, oricât de şocante şi neplăcute ar fi ele.
2. Cum v-a influenţat, în plan personal şi profesional, parcurgerea procedurilor disciplinare, iar ulterior a procedurii la Curtea de la Strasbourg?
După interviurile pe care le-am acordat mass-media în legătură cu starea de lucruri necorespunzătoare din sistemul judecătoresc, am adresat Colegiului Superior de Calificare a Judecătorilor din Rusia (CSCJR) cererea privind tragerea la răspundere disciplinară a preşedintei Judecătoriei Orăşeneşti Moscova (JOM) O.Egorova pentru încălcarea principiului independenţei judecătorilor şi intervenţia în judecarea unui caz penal concret, legat de marea corupţie.
Reacţia preşedintei JOM şi a anturajului acesteia a fost imediată.
Unul din adjuncţii ei, şi anume preşedintele Consiliului Judecătorilor din Moscova, a adresat Colegiului de Calificare a Judecătorilor din Moscova (CCJM), condus de un judecător al JOM – deci, tot de o persoana dependentă de preşedinta JOM, – solicitarea ca eu să fiu îndepărtată înainte de termen din funcţia de judecător.
Pe 19 mai 2004, CCJM în baza Legii privind statutul judecătorilor şi a Codului de Onoare al Judecătorului, m-a îndepărtat înainte de termen din funcţia de judecător şi mi-a retras calificarea de judecător clasa 1, invocând pretinse motive discreditante pentru mine.
Afirmaţiile mele din mass-media au fost calificate ca “detractând autoritatea puterii judecătoreşti în Federaţia Rusă”, iar acţiunile mele – ca acţiuni ce “discreditează onoarea şi demnitatea judecătorilor”.
În hotărârea sa, Colegiul de Calificare a menţionat: “Urmare a faptului că judecătoarea Kudeshkina a comunicat informaţii ce nu corespund realităţii, a fost subminată convingerea societăţii civile că puterea judecătorească în Rusia este independentă şi imparţială…”
În octombrie 2004, Colegiul Judecătoresc pentru cazuri civile al JOM, încălcând principiul jurisdicţiei, a luat în discuţie cererea mea privind anularea hotărârii Colegiului de Calificare a Judecătorilor Moscova şi a respins-o.
Considerând că JOM nu poate judeca într-un mod independent şi imparţial cazul meu, deoarece cauza încetării prerogativelor mele au fost criticile pe care le-am exprimat la adresa preşedintei JOM şi a situaţiei din sistemul judecătoresc pe care îl conduce, eu şi reprezentantul meu, avocata A. Panicheva, am înaintat, în repetate rânduri, solicitări în vederea strămutării cazului la Curtea Supremă a Federaţiei Ruse.
Cu toate acestea, încălcându-se art. 19 alin. 1, art. 47 alin. 1 din Constituţia Federaţiei Ruse, şi art. 27 alin. 1 pct. 1 al Codului de Procedură Civilă al Federaţiei Ruse, aceste cereri au fost respinse.
La declaraţiile noastre, că nimeni nu poate fi judecător în propriul dosar, judecătoarea JOM nu a avut nicio reacţie. Instanţa nu a dorit să discute în şedinţa de judecată problemele organizării interne a activităţii JOM şi presiunile exercitate asupra judecătorilor, deşi atât eu, cât şi reprezentantul meu, am încercat să o convingem că e necesar ca aceste probleme să fie dezbătute împreună, deoarece în caz contrar va fi imposibil de pronunţat o hotărâre legală şi justă în dosarul meu.
Respingând absolut toate solicitările mele şi ale reprezentantului meu, instanţa m-a privat de posibilitatea de a proba adevărul afirmaţiilor mele, afirmaţii pe care am dorit şi puteam să le demonstrez în cadrul procedurii de judecată.
In pofida acestui fapt, în hotărârea judecătorească judecătoarea a specificat: “concluziile Colegiului de Calificare a Judecătorilor din Moscova că O. Kudeshkina a răspândit insinuări inventate şi jignitoare la adresa judecătorilor (…) sunt justificate”.
Colegiul Judecătoresc pentru Cazuri Civile al Curţii Supreme a Federaţiei Ruse a lăsat neschimbată decizia JOM şi nu a dat curs cererii mele de casaţie.
În acest fel, dreptul meu la dreapta judecare a cazului de către o curte competentă, independentă şi imparţială, constituită pe baza legii, nu a fost realizat în fapt.
Aşa cum rezultă din hotărârea Colegiului de Calificare a Judecătorilor din Moscova şi din hotărârile judecătoreşti, am fost sancţionată disciplinar prin îndepărtarea înainte de termen din funcţia de judecător pentru că în perioada campaniei electorale mi-am exprimat opinia în legătură cu situaţia necorespunzătoare din sistemul judecătoresc, hotărârile respective neluând în considerare datele factuale ce au stat la baza afirmaţiilor mele.
Acest tip de tragere la răspundere a fost o sancţiune aplicată strict pentru afirmaţiile pe care le-am făcut în mass-media, şi nu pentru răspândirea de informaţii false, deoarece respectivele afirmaţii erau singura bază pentru a fi trasă la răspundere disciplinară.
Existenţa în Legea privind statutul judecătorilor din Federaţia Rusă a unor norme ce limitează libertatea de exprimare a opiniei judecătorilor în scopul asigurării autorităţii puterii judecătoreşti, a fost percepută de organismele comunităţii judecătoreşti din Moscova ca fiind în sine temeiul obligatoriu şi suficient pentru o astfel de limitare.
Deşi Rusia a ratificat pe 30 martie 1998 Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, recunoscând prin aceasta jurisdicţia Curţii Europene în problemele legate de interpretarea şi aplicarea Convenţiei, nici organismele comunităţii judecătoreşti din Moscova, nici instanţele de judecată ruseşti nu au luat în discuţie şi nu au clarificat aspectele legate de necesitatea unei atari intervenţii într-o societate democratică, în ce măsură intervenţia se întemeiază pe lege şi dacă această intervenţie a fost determinată de o necesitate imperioasă sub raport social.
In acelaşi timp, conform practicii precise a CEDO, această necesitate trebuie demonstrată în fiecare caz concret în parte.
Organismele comunităţii judecătoreşti din Moscova şi organele judiciare ruseşti:
– nu au făcut diferenţa între faptele pe care le-am relatat şi judecăţile mele apreciative bazate pe date faptice, date pe care am dorit şi puteam să le prezint şi să le demonstrez în cadrul procedurilor disciplinare şi judiciare; această posibilitate nu mi-a fost însă acordată;
– nu au dat aprecierea corespunzătoare împrejurării că interviurile mele pentru mass-media consacrate unor probleme de importanţă socială majoră au fost acordate în perioada campaniei electorale pentru alegerea deputaţilor Dumei de Stat a Adunării Federale a Federaţiei Ruse.
În conformitate cu art. 3 al Protocolului nr. 1 al Convenţiei, în scopul realizării neîngrădite a libertăţii de expresie a candidatului, – ce constituie o componentă integrantă a unui regim democratic – dezbaterilor din timpul alegerilor trebuie să li se acorde o importanţă specială, şi e necesar ca ele să beneficieze de un de aparare nivel superior.
În Rusia, însă, împrejurarea menţionată a fost apreciată ca agravând răspunderea mea.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, căreia am fost nevoită să mă adresez după încercările nereuşite de a găsi dreptatea şi adevărul în instanţele ruseşti, a atras atenţia asupra tuturor acestor probleme în hotărârea sa din 26 februarie 2009 în dosarul “Kudeshkina c. Rusiei”.
Apelarea la CEDO mi-a ridicat nivelul profesional, deoarece am început să studiez legislaţia internaţională, inclusiv Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, să cunosc problemele aplicării şi interpretării Convenţiei, ca şi jurisprudenţa Curţii Europene.
În plus, contactele cu politicieni şi jurişti care se ocupă de problemele dreptului internaţional, mi-au îmbogăţit nu doar experienţa profesională, ci şi experienţa de viaţă, ceea ce mi-a permis să rezist chiar şi în situaţiile cele mai dificile.
Mai mult, numai datorită Curţii Europene a Drepturilor Omului, am avut posibilitatea să citesc nota privind rezultatele verificării efectuate de Colegiul Superior de Calificare a Judecătorilor din Rusia la sesizarea mea privind tragerea la răspundere disciplinară a preşedintei Judecătoriei Orăşeneşti Moscova pentru intervenţia ilegală în activitatea instanţei judecătoreşti de realizare a justiţiei.
În Rusia nu mi s-a oferit această posibilitate, întrucât CSCJR mi-a respins în scris solicitarea de a cunoaşte rezultatele verificării.
Analizând nota întocmită de O. Sviridenko, membru al CSCJR, persoana care a fost însărcinată să efectueze verificarea pe baza sesizării mele şi a sesizărilor asesorilor, am avut un adevărat şoc, deşi şoc e prea puţin spus.
După cum rezultă din notă, preşedinta Judecătoriei Orăşeneşti Moscova O. Egorova a recunoscut în scris că mi-a luat cazul şi l-a transmis altui judecător, invocând în acest scop diferite motive incoerente, nefondate pe nimic, şi în mod vădit inventate, nebazate pe lege.
Cu toate acestea, preşedintele Curţii de Arbitraj a oraşului Moscova O. Sviridenko, cel care a efectuat controlul, a ajuns în mod inexplicabil la concluzia că preşedintele Judecătoriei Orăşeneşti Moscova O. Egorova a încredinţat cazul unui alt judecător deoarece “Kudeshkina a plecat în concediu şi aceasta [decizia] nu depăşeşte competenţele preşedintelui judecătoriei şi nu contrazice legea”.
Pe ce bază inspectorul a ajuns la această concluzie?
De ce nici preşedintele CSCJR, nici preşedintele Curţii Supreme a Rusiei nu au acordat nicio atenţie acestor grave contradicţii?
Hotărând să îmi ia dosarul penal, preşedintele JOM O. Egorova a încălcat principiile independenţei, imparţialităţii şi inamovibilităţii judecătorilor.
Acţiunile respective ale preşedintei JOM O. Egorova atestă încălcarea de către aceasta a art. 10 al Legii privind statutul judecătorilor din Federaţia Rusă, care prevede că „orice intervenţie în activitatea instanţei judecătoreşti în efectuarea actului de justiţie se pedepseşte conform legii”.
Cu toate acestea, pe 26 mai 2004 am primit din partea CSCJR un răspuns, din care reiese că preşedintele Curţii Supreme a Rusiei V. Lebedev, luând cunoştinţă de rezultatele verificării, nu a găsit motive pentru a emite propunerea de a o sancţiona disciplinar pe preşedinta JOM O. Egorova.
Aşadar, concluziile false, nefondate, ale lui Sviridenko, cel care a efectuat verificarea, nu numai că au servit drept temei pentru anularea ilegală a prerogativelor mele de judecător, ci au permis preşedintei JOM O. Egorova să evite orice tragere la răspundere.
Să nu înţeleagă oare nici Colegiul Superior al Judecătorilor din Rusia, nici Curtea Supremă a Rusiei, că o astfel de verificare subminează autoritatea puterii judecătoreşti şi a organismelor comunităţii judecătoreşti, şi îi plasează pe judecătorii din Rusia într-o postură şi mai dependentă şi mai lipsită de apărare faţă de preşedinţii judecătoriilor, contribuind la corupţia din sistemul judiciar?
Toate cele expuse confirmă şi afirmaţiile mele despre starea nesatisfăcătoare de lucruri din sistemul judiciar, despre încălcarea principiilor independenţei, imparţialităţii şi inamovibilităţii judecătorilor, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
3. Ce consecinţe a avut pentru dumneavoastră hotărârea CEDO?
Întrucât decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului nu a intrat in vigoare, ea nu a avut pentru mine, deocamdată, nicio consecinţă juridică.
Cu toate acestea, numeroşi judecători, cunoştinţe, dar şi oameni pe care nu-i cunosc, m-au sunat pentru a mă felicita, mi-au scris, mi-au trimis sms-uri, în care şi-au exprimat speranţa că această decizie a CEDO va fi primul pas important în direcţia unei independenţe reale a judecătorilor, va contribui la însănătoşirea situaţiei din sistemul judiciar din Rusia, va reduce corupţia şi abuzurile birocraţiei judecătoreşti.
Hotărârea Curţii Europene este o mare victorie a tuturor cetăţenilor Rusiei care au nevoie de o justiţie independentă, imparţială şi echitabilă, pe care adesea nu o găsesc în Rusia. Este şi motivul pentru care mulţi sunt nevoiţi să se adreseze Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Decizia mi-a adus o imensă satisfacţie morală şi profesională, deoarece a constituit pentru mine un model şi un exemplu pentru felul în care trebuie motivate hotărârile şi instrumentate cazurile legate de încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor garantate de Convenţia Europeană, ce probleme şi aspecte trebuie clarificate şi cum trebuie ele evaluate.
Insă cel mai important este că decizia CEDO, după intrarea ei în vigoare – sper foarte mult – va fi baza pentru revizuirea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cazul meu în Rusia, întrucât prin hotărârea Curţii Europene a fost stabilită încălcarea dreptului meu la liberă exprimare a opiniei garantat de art.10 al Convenţiei.
Conform art. 8 al Regulamentului Colegiilor de Calificare a Judecătorilor, Colegiul de Calificare a Judecătorilor Moscova poate reveni el însuşi asupra propriei decizii în temeiul elementelor nou relevate. Sau o poate face Curtea Supremă a Rusiei. Sunt totuşi conştientă cât de greu şi complicat îmi va fi să obţin acest lucru. In afara diverselor cauze subiective, un obstacol poate fi absenţa în legislaţia procesuală a unor baze corespunzătoare stabilite normativ.
Dacă în legislaţia penală şi cea de arbitraj una din bazele pentru revizuirea hotărârilor judecătoreşti ca urmare a unor împrejurări nou relevate sau noi, este constatarea de către CEDO a încălcării Convenţiei (art. 413 alin. 4 al Codului de Procedură Penală al Federaţiei Ruse şi art. 311 al Codului de Procedură de Arbitraj al Federaţiei Ruse), în legislaţia procesuală civilă nu există asemenea temeiuri stabilite normativ (art. 392 al Codului de Procedură Civilă al Federaţiei Ruse).
Acest aspect atestă că prevederile art. 392 al Codului de Procedură Civilă al Federaţiei Ruse nu corespund principiului constituţional al egalităţii tuturor în faţa legii şi justiţiei, proclamat în art. 19 al Constituţiei Federaţiei Ruse, deoarece îi plasează într-o situaţie inegala în faţa legii şi a instanţei de judecată pe participanţii la procesele penale şi de arbitraj, pe de o parte, şi pe participanţii la procesele civile, pe de altă parte.
Aceasta situaţie din sistemul juridic din Rusia încalcă principiul supremaţiei legii, care presupune egalitatea tuturor în faţa legii şi nediscriminarea – elemente fundamentale ale dreptului internaţional şi ale drepturilor omului, stipulate în art. 1 al Declaraţiei universale a drepturilor omului, art. 26 al Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 14 al Convenţiei Europene privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
In conformitate cu art. 46 al Convenţiei, hotărârile Curţii Europene sunt obligatorii şi se transmit Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei, care supraveghează îndeplinirea lor.
Constatarea de către CEDO a încălcării normelor Convenţiei impune Rusiei obligaţii clare şi precise.
In virtutea art. 46 par. 1 al Convenţiei, prima obligaţie este “să pună capăt încălcării şi să elimine consecinţele ei, în scopul restabilirii, în măsura în care e posibil, a situaţiei anterioare încălcării”.
In practică, aceasta înseamnă ca pe lângă plata compensaţiei băneşti echitabile, fixate de CEDO, Rusia trebuie să adopte şi alte masuri, inclusiv aşa numitele măsuri cu caracter individual şi general pentru a preveni pe viitor încălcări ale Convenţiei similare celor constatate în decizia Curţii.
Deşi hotărârea pronunţată de CEDO pe 26 februarie 2009 în urma plângerii mele nu a intrat încă in vigoare, ea a avut deja un efect pozitiv pentru unii judecători din Rusia, ale căror prerogative au fost întrerupte înainte de termen ca urmare a unor aşa numite fapte discreditante, dar în realitate pentru criticile la adresa situaţiei din sistemul judiciar.
Pe 2 aprilie 2009, Colegiul de Casaţie al Curţii Supreme a Federaţiei Ruse a anulat hotărârea Colegiului de Calificare a Judecătorilor din regiunea Volgograd, prin care au fost întrerupte înainte de termen prerogativele judecătoarei E. Guseva din cadrul Judecătoriei Raionului Central al oraşului Volgograd, pentru că aceasta nu a dorit să „discute” cu preşedintele judecătoriei deciziile în cazurile pe care le instrumenta.
Pe 17 decembrie 2008 Curtea Supremă a Federaţiei Ruse respinsese cererea înaintată de E. Guseva cu privire la anularea deciziei colegiului de calificare.
Pe 11 august 2009 după 6 ani de “calvar”, Curtea Supremă a Federaţiei Ruse a repus-o în funcţie pe fosta judecătoare a Tribunalului Regional Novosibirsk A. Filatova, ale cărei prerogative au fost întrerupte ca urmare a criticilor sale la adresa situaţiei din sistemul judecătoresc din regiunea Novosibirsk. Curtea Supremă a Rusiei a avut nevoie de 6 ani pentru a spune în hotarârea sa că “Adresându-se diverselor organe ale puterii de stat în scopul apărării drepturilor şi intereselor sale legitime, ca şi a drepturilor judecătorilor, în legătură cu activităţile sale sociale, Filatova şi-a realizat dreptul său constituţional”.
Pe 28 februarie 2008, Curtea Constituţională a Federaţiei Ruse a adoptat hotărârea în urma verificării caracterului constituţional al dispoziţiilor articolelor 6.1 şi 12.1 din Legea privind statutul judecătorilor din Federaţia Rusă şi ale articolelor 21, 22 şi 26 din Legea privind organismele comunităţii judecătoreşti din Federaţia Rusă, în legătură cu plângerile unor cetăţeni, inclusiv a lui A. Filatova, prin care a stabilit că acesteia i-au fost încălcate drepturile garantate de Constituţia Federaţiei Ruse privind libertatea gândirii şi cuvântului, dreptul de a se adresa organelor de stat (art. 29 şi 33), drepturi ce nu pot fi limitate de un act normativ corporativ.
Dar numai pe 11 august 2009, la un an şi jumătate după ce Curtea Constituţională a pronunţat hotărârea respectivă, A. Filatova a reuşit să-şi restabilească drepturile încălcate de instanţă.
Sunt convinsă că rolul decisiv l-a avut aici hotărârea Curţii Europene în cazul plângerii mele, deoarece A. Filatova adresase la rândul ei o plângere la CEDO în anul 2005.
Mai mult, ca urmare a problemelor serioase apărute în aplicarea Codului Eticii Judecătoreşti în vigoare, Consiliul Judecătorilor din Rusia a decis să fie elaborat proiectul unui nou Cod al Eticii Judecătoreşti, ţinând cont inclusiv de hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, între care şi hotărârea din 26 februarie 2009 privind plângerea “Kudeshkina c. Rusiei”.
Fie numai şi acest fapt arată ce importanţă uriaşă are această decizie a CEDO pentru judecătorii şi cetăţenii Rusiei. Iar aceasta înseamnă că Rusia se află cu un pas mai aproape de statul democratic de drept, că nu am irosit în zadar atâtea forţe, timp şi sănătate, pentru ca în Rusia să fie respectate independenţa şi imparţialitatea judecătorilor.
Interviu realizat de redacţia RFJ cu sprijinul
colaboratorilor Alexandr Beleavski şi Ion Guzun
Traducere efectuată de Alexandr Beleavski
Related posts: