CEDO, cauza Pabla Ky c. Finlandei, hotărârea din 22 iunie 2004, cererea nr. 47221/99 
Situaţia de fapt
Reclamanta este o societate cu răspundere limitată, înfiinţată în 1986 la Helsinki. Această companie deţinea un restaurant în Helsinki şi închiria un spaţiu de la o companie de asigurări (KHS). În urma neînţelegerilor apărute între aceste două companii cu privire la închirierea unor noi spaţii şi renovarea lor, reclamanta s-a adresat instanţei.
În 1997 a fost începută procedura civilă în faţa Diviziei Tribunalului Districtual Helsinki. Reclamanta a reclamat încălcarea prevederilor contractuale, iar compania de asigurări a contestat acest fapt arătând că reclamanta cunoştea imposibilitatea efectuării anumitor lucrări încă înainte de încheierea contractului. La 17 septembrie 1997, prima instanţă a respins cererea reclamantei având ca temei Legea privind contractele comerciale de închiriere.
La 11 decembrie 1997 Curtea de Apel Helsinki a menţinut soluţia primei instanţe, fără a desfăşura procedura orală. În componenţa completului de judecată se afla o persoană, M.P., ce deţinea funcţia de parlamentar.
La 9 februarie 1998 reclamanta s-a adresat Curţii Supreme cu un recurs, invocând inter alia lipsa independenţei lui M.P., acesta fiind judecător şi parlamentar în acelaşi timp. La 5 mai 1998, Curtea Supremă a respins recursul.
Asupra art. 6 par. 1 din Convenţie
Reclamanta a reclamat lipsa de independenţă şi imparţialitate întrucât unul dintre membrii completului de judecată al Curţii de Apel, la momentul soluţionării cauzei, deţinea şi funcţia de parlamentar. În conformitate cu teoria separaţiei puterilor în stat, un parlamentar nu trebuie să acţioneze ca judecător într-un caz individual, întrucât puterea legislativă şi judecătorească nu pot fi exercitate de aceeaşi persoană. În acest fel, instanţa în componenţa căreia se află această persoană nu se poate considera independentă şi imparţială.
Reclamanta a adăugat şi faptul că acest parlamentar se afla într-un partid cu preşedintele şi primul-ministru de la acea vreme, iar acest partid aprecia relaţiile cu companiile de asigurări ca fiind foarte importante iar judecătorii, în general, favorizau aceste companii pentru a obţine sarcini de arbitraj în legătură cu taxele.
Guvernul a susţinut faptul că M.P. era un membru expert, iar prevederile Codului procedurilor judiciare privind imparţialitatea şi independenţa se răsfrângeau asupra lui, odată ce acesta a depus un jurământ. Mai mult, Guvernul a afirmat că reclamanta nu a reclamat vreo intervenţie din partea Parlamentului în activitatea de judecător a lui M.P..
Guvernul a subliniat faptul că poziţia de parlamentar se bucură de o înaltă încredere, care nu reprezintă un obstacol ca acesta să acţioneze ca membru expert în cadrul Curţii de Apel în materia închirierilor, cu atât mai mult că M.P. avea experienţă în acest domeniu, activând încă din 1974. Faptul că acesta făcea parte din partidul social-democrat nu avea nici o relevanţă.
Guvernul a remarcat faptul că toate condiţiile pentru a fi membru expert erau aceleaşi ca şi pentru un judecător, printre care şi aceea că membrul nu poate avea nicio relaţie personală cu părţile implicate în proces ori cu vreun caz care i-ar compromite imparţialitatea.
În ceea ce priveşte legătura cu companiile de asigurare, Guvernul a declarat că simpla suspiciune nu determină această legătură, cu atât mai mult că M.P. nu a închiriat un apartament de la această companie de asigurări şi nu a primit vreo finanţare.
Curtea a menţionat faptul că înainte de considera o instanţă “independentă” în sensul art.6 din Convenţie, trebuie verificat modul de numire a membrilor instanţei, existenţa unei protecţii împotriva presiunilor externe precum şi problema aparenţei independenţei.
Prima caracteristica a imparţialităţii presupune o lipsă de prejudicăţi personale şi părtinitoare din partea instanţei. A doua caracteristică este de ordin obiectiv, oferind garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă. Întrucât încrederea pe care trebuie să o inspire publicului instanţele naţionale este în joc, aparenţele pot avea o anumită importanţă, dar trebuie să existe dovezi clare care ar putea ridica îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorilor.
În ceea ce priveşte teoria principiului separaţiei puterilor în stat, aceasta nu intră sub incindenţa art.6 din Convenţie, împreună cu alte teorii alte interacţiunii puterilor în stat.
În cele din urmă, trebuie să fie subliniat faptul că punctul de vedere a unei părţi, în determinarea dacă există un motiv legitim care ar demonstra neîndeplinirea condiţiilor de independenţă şi imparţialitate este important dar nu decisiv. Ceea ce este decisiv, reprezintă justificarea obiectivă a acestui motiv.
Curtea a menţionat că nu există nici un indiciu care ar demonstra imparţialitatea sau părtinirea lui M.P. împotriva reclamantei, la momentul activării la Curtea de Apel, singura problemă fiind dacă funcţia sa de parlamentar a creat vreo îndoială “legitimă” cu privire la imparţialitatea obiectivă sau structurală a instanţei. Curtea exemplifică în acest sens legislaţia Consiliului Europei, unde pe lângă judecători în instanţe se află şi alţi specialişti calificaţi în domenii speciale, apreciază experienţa lui M.P. şi evidenţiază prezenţa a 3 judecători în cadrul completului Curţii de Apel, care sunt majoritari faţă de cei 2 experţi.
Curtea nu a găsit nicio legătură între calitatea de membru de partid a lui M.P. şi vreuna din părţile procesuale sau fondul cauzei. Legea prezentă în cauză a fost adoptată înainte ca M.P. să fie ales pentru a doua oară în parlament. Chiar dacă participarea la adoptarea unei măsuri legislative generale ar putea crea dubii cu privire la funcţiile judiciare ulterioare, în acest caz nu se poate afirma că M.P. a avut legătură, fiind parlamentar, cu fondul cauzei.
Prin urmare, Curtea observă că M.P. nu a exercitat nicio funcţie executivă, legislativă sau consultativă anterioară în legătură cu obiectul cauzei înaintat Curţii de Apel şi decizia acesteia în apelul reclamantei. În acest sens procedura judiciară nu poate fi considerată implicând “acelaşi caz” sau “aceeaşi decizie” sub incidenţa art.6. Curtea nu este convinsă de faptul că simpla deţinere a funcţiei de parlamentar a lui M.P. poate crea dubii rezonabile în ceea ce priveşte imparţialitatea şi independenţa Curţii de Apel, în timp ce principiul separaţiei puterilor în stat nu este unul decisiv.
În aceste circumstanţe, Curtea este de părere că teama reclamantei în ceea ce priveşte lipsa imparţialităţii şi independenţei Curţii de Apel din pricina calităţii de parlamentar a lui M.P. nu este justificată.
Cu 6 voturi contra 1 Curtea a decide neîncălcarea art.6 par.1din Convenţie.
Notă: Textul face parte din lucrarea Magistratii si instantele judecatoresti in jurisprudenţa Curtii Europene a Drepturilor Omului. Hotarari relevante, coordonator Dragoș Călin. Colectiv: Luminita Gabura, Iulia Diana David, Diana Chibulcutean, Ioana Alexandra Precup, Augustina Rodica Moldovan, Oana – Maria Stefănescu, Dan Alexandru Sipos, Dumitru Cazac, Editura Universitara, Bucureşti, 2013, ISBN 978-606-591-850-4
No related posts.