CEDO, cauza July şi SARL Liberation c. Franţei, hotărârea din 14 februarie 2008, cererea nr. 20893/03
Situația de fapt
Cauza privește o hotărâre judecătorească de condamnare a ziarului Libération și a directorului său, Serge July, pentru defăimarea comisă prin publicarea unui articol cu privire la o anchetă penală în privința morții în circumstanțe suspecte a unui judecător francez aflat în misiune în străinătate. Articolul, intitulat Mort d’un juge: la veuve attaque juges et policiers (“Moartea unui judecător: văduva atacă judecătorii și polițiștii”), relata comentariile făcute în timpul unei conferințe de presă referitoare la acest caz. Scopul conferinței era să facă publică cererea oficială din partea văduvei defunctului pentru anchetarea acțiunilor judecătorilor responsabili de ancheta penală. Ancheta penală a fost criticată cu această ocazie.
Judecătorii de instrucție din cauză au declanșat un proces pentru calomnie împotriva reclamanților, pretinzând că patru fragmente din articol erau defăimătoare: “1. Lipsa de imparțialitate. Ea [văduva defunctului] denunță lipsa de imparțialitatea de care ar fi dat dovadă judecătorii. 2. Ancheta în cauză este efectuată într-un mod ‘bizar’. 3. Între timp [Președintele Uniunii Judecătorilor] a vorbit despre ‘o multitudine de erori’. 4. Pentru că ei [judecătorii de instrucție] au fost lenți”. Tribunalul corecțional i-a achitat pe reclamați. Doar fragmentul referitor la “lipsa de imparțialitate a judecătorilor” a fost declarat calomnios. Totuși, tribunalul a admis că reclamații ar fi acționat cu bună-credință, considerând că ziarul, relatând criticile la adresa anchetei, nu a făcut decât să își îndeplinească datoria de informare a publicului. Curtea de Apel a infirmat parțial decizia de achitare a reclamanților, reținând drept calomnioase și afirmațiile cu privire la modul “bizar” în care s-a desfășurat ancheta. Curtea de Apel a considerat că fragmentele în cauză au prejudiciat onoarea și reputația celor doi judecători de instrucție. Curtea de Apel nu le-a acordat reclamanților beneficiul scuzei bunei-credințe, considerând că aceștia nu și-au îndeplinit în mod flagrant obligația de a reflecta evenimentele cu prudență și obiectivitate. Serge July a fost declarat vinovat de calomnierea publică a funcționarilor publici iar cotidianul responsabil civilmente. Serge July a fost condamnat la plata unei amenzi de 10.000 franci francezi (FRF) (aproximativ 1.500 euro) şi la plata aceleiaşi sume fiecărei părţi civile pentru prejudicii morale. El a mai fost obligat să publice în Liberation şi în alt cotidian naţional un articol conținând principalele dispoziţii ale deciziei. În plus, Curtea de apel i-a condamnat în solidar pe reclamanţi la plata, către părţile civile, a sumei de 20.000 FRF (aproximativ 3.000 EUR), cu titlu de cheltuieli. Reclamanţii au formulat recurs în casaţie întemeiat în special pe art. 10 din Convenţie, însă fără succes.
Asupra art. 10 din Convenţie
Condamnarea reclamanţilor a constituit o ingerinţă în dreptul acestora la libertatea de exprimare. Ingerinţa în cauză era prevăzută de dreptul francez şi urmărea scopul legitim de a proteja reputaţia judecătorilor de instrucţie în cauză şi de a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judiciare. Referitor la necesitatea ingerinţei într-o societate democratică, presa reprezintă unul din mijloacele de care dispun politicienii şi opinia publică pentru a se asigura că judecătorii se achită de înaltele lor responsabilităţi, în conformitate cu scopul constitutiv al misiunii ce le-a fost încredinţată. Anume așa s-a întâmplat în speța de faţă deoarece discursurile ţinute la conferinţa de presă priveau în mod direct ancheta penală într-un caz delicat ce a cunoscut o acoperire mediatică foarte importantă. Din această cauză marja de apreciere de care dispuneau autorităţile pentru a aprecia „necesitatea” măsurii luate împotriva reclamanților era limitată.
Curtea nu este convinsă de motivele reţinute de Curtea de Apel. Articolul în litigiu constituia o relatare asupra unei conferinţe de presă referitoare la o cauză deja cunoscută publicului şi nu era misiunea instanţelor naţionale să se substituie presei și să decidă în locul ei care este tehnica de relatare pe care jurnaliştii trebuiau să o adopte în expunerea informaţiei. În plus, în articolul în cauză a fost întrebuinţat în mod corect condiţionalul şi s-au utilizat în mai multe rânduri ghilimelele pentru a evita orice confuzie în rândul publicului, între autorii discursurilor ţinute şi analiza făcută de ziar. Numele intervenienţilor au fost de asemenea precizate de fiecare dată cititorilor, astfel încât nu s-ar fi putut susţine, aşa cum a făcut Curtea de Apel, că anumite fragmente puteau fi atribuite jurnalistului şi, prin urmare, reclamanţilor. În plus, articolul nu denota o atitudine ostilă personală față de magistraţi.
Limitele criticii admisibile sunt mai largi atunci când sunt criticați funcţionari care acţionează în exerciţiul funcţiilor lor oficiale. Motivele reţinute de Curtea de Casaţie pentru respingerea recursului în casaţie al reclamanţilor nu sunt nici relevante, nici suficiente, fiindcă persoanele în cauză, ambii funcţionari aparţinând „instituţiilor fundamentale ale statului”, puteau fi, în această calitate, obiectul criticilor personale în limitele „admisibile”, şi nu doar la modul teoretic şi general. Cât ține de motivul invocat de Curtea de Apel, referitor la întrebuinţarea adjectivului „bizar”, acest termen, cu siguranţă puţin elogios, era atribuit, în cadrul articolului, unuia dintre participanţii la conferinţa de presă, nefiind întrebuințat personal de jurnalist. În orice caz, reclamanţii nu au recurs la o doză de exagerare sau de provocare, permisă totuşi în cadrul exercitării dreptului la libertate jurnalistică. Curtea nu consideră expresiile în litigiu drept fiind „în mod evident ofensatoare” la adresa judecătorilor în cauză, apreciind că motivele reţinute pentru a decide cu privire la lipsa bunei credinţe nu se reconciliază cu principiile referitoare la dreptul la libertatea de exprimare şi la rolul de „câine de pază” asumat de presă.
În consecinţă, Curtea a apreciat că a existat încălcarea art. 10 din Convenţie.
Notă: Textul face parte din lucrarea Magistratii si instantele judecatoresti in jurisprudenţa Curtii Europene a Drepturilor Omului. Hotarari relevante, coordonator Dragoș Călin. Colectiv: Luminita Gabura, Iulia Diana David, Diana Chibulcutean, Ioana Alexandra Precup, Augustina Rodica Moldovan, Oana – Maria Stefănescu, Dan Alexandru Sipos, Dumitru Cazac, Editura Universitara, Bucureşti, 2013, ISBN 978-606-591-850-4
No related posts.