CEDO, cauza Decheix c. Franței, decizia de inadmisibilitate din 19 ianuarie 2010, cererea nr. 26522/03
Situația de fapt
Reclamantul Pierre Decheix, născut în anul 1927 și locuind în Plessis-Robinson, a îndeplinit funcția de magistrat în sistemul judiciar francez, pentru ca mai apoi să devină președinte de secție la Curtea de Apel din Paris. După admiterea cererii de pensionare din 30 martie 1995, în baza art. 77 și 78 din Ordonanța pentru stabilirea aspectelor cu privire la sistemul judiciar, intrată în vigoare la data de 22 decembrie 1958, reclamantului i-a fost acordată o pensie.
Ulterior, în urma unor evenimente, s-au inițiat anumite proceduri penale împotriva reclamantului iar la data de 11 februarie 1998, prin hotărârea Tribunalului corecțional din Créteil, acesta a fost găsit vinovat de tentativă la infracțiunea de agresiune sexuală asupra unui minor în varstă de 15 ani. Ca efect al hotărârii, reclamantul a fost obligat la plata unor daune morale în valoare de 10.000 de franci, echivalentul a 1.525 de euro.
Curtea de Apel din Paris a menținut hotărârea prin decizia pronunțată la 15 aprilie 1999, iar ulterior, la 4 noiembrie 1999, Curtea de Casație a declarat drept inadmisibil recursul formulat de reclamant.
Prin urmare, la 13 iulie 2000, Ministrul Justiței a depus la Consiliul Superior al Magistraturii o cerere prin care a solicitat retragerea calității de magistrat de onoare din posesia reclamantului în conformitate cu art. 79 din Ordonanță, invocând drept motive comportamentul defăimator pe care reclamantul l-a avut și care ar prejudicia imaginea justiției naționale, dar și discrepanța dintre atitudinea de care a dat dovadă fostul magistrat și statutul oferit de magistratura onorifică.
Ministrul a declarat că această acțiune își are fundamentul în autoritatea de lucru judecat, materializată prin hotărârea Curții de Apel, care nu reprezintă altceva decât o procedură de sancționare disciplinară.
Astfel, prin decizia din 15 mai 2001, Consiliul Superior al Magistraturii s-a pronunțat cu privire la această cerere, retrăgând calitatea de magistrat de onoare reclamantului pe motiv că, din pricina faptelor sale și a comportamentului degradant de care a dat dovadă, s-ar aduce prejudicii de imagine sistemului magistraturii.
Procedura în fața Consiliului de Stat
La 16 iulie 2001, reclamantul a fomulat recurs la Consiliul de Stat împotriva deciziei CSM A susținut, printre altele, și încălcări ale art. 6 și 13 din Convenție. De asemenea, a mai susținut încălcarea de CSM a dreptului la apărare, prin imposibilitatea producerii efectelor autorității de lucru judecat.
Ulterior, la data de 25 iunie 2003, Consiliul de Stat a respins recursul reclamantului, arătând că art. 6 al legii nu se aplică anumitor categorii de persoane, cum sunt magistrații sau persoane care contribuie la exercitarea puterii publice și cele care protejează interesele statului. De asemenea, Consiliul de Stat a clarificat faptul că un titlu onorific nu se consideră a fi un drept sau o libertate garantată de Convenție, motiv pentru care capătul de cerere referitor la art. 13 a fost declarat ca inadmisibil.
Asupra art. 6 par. 1 din Convenție
În baza art. 6 par.1 din Convenție, reclamantul s-a plâns că nu a fost informat cu privire la data audierii în fața Consiliului de Stat și că participarea judecătorului raportor la deliberările CSM este în contradicție cu principiul imparțialității justiției.
La rândul lor, reprezentanții Guvernului susțin inaplicabilitatea art. 6 par. 1 din Convenție, subliniind că retragerea calității onorifice este o măsură disciplinară des întâlnită în jurisprudența CEDO, reclamantul demonstrând doar că nu se mai poate bucura de meritele și respectul oferit de o astfel de onoare.
Guvernul susține că, atunci când Consiliul de Stat a pronunțat hotărârea în această cauză, a aplicat criteriile stabilite de Curte în hotărârea Pellegrin și, prin urmare, consideră că art.6 par.1 nu este aplicabil, dat fiind statutul de magistrat de onoare al reclamantului. Între timp, Curtea a precizat în cauza Vilho Eskelinen și ații c. Finlandei, cererea nr. 63235/62, alte criterii necesar a fi aplicate. Având în vedere aceste criterii, mai ales faptul că dreptul intern nu exclude reclamantului accesul la o instanță, Guvernul a susținut că litigiul dintre reclamant și stat nu poate fi inclus în sfera de aplicare a art.6 par. 1 din Convenție.
Cu toate acestea, reclamantul nu oferă informații cu privire la natura drepturilor pretins încălcate prin retragerea calității de onoare sau amploarea impactului pe care această actiune a avut-o asupra reclamantului. În special, nu justifică faptul că retragerea calității de onoare în 2001 ar fi avut un impact semnificativ asupra patrimoniului său. Guvernul afirmă că reclamantul beneficiază de o pensie, indiferent de retragerea calității de onoare, și că litigiului nu îi poate fi asimilată vreo pierdere materială.
Reclamantul a respins la rândul său argumentele reprezentanților statului, sustinând că dreptul la calitatea de onoare i-a fost afectat, prin prisma faptului că nu pierderile materiale l-ar fi afectat, ci pierderea statutului special conferit. Așa cum sugerează și denumirea, „calitatea de onoare” înseamnă, conform dicționarului: onoare, respect, reputație, sentimentul demnității personale. El susține că situația socială este protejată de dreptul intern, deoarece, pe de o parte, art. 9 din Codul civil, protejează dreptul la respectarea vieții private și, pe de altă parte, dreptul penal pedepsește defăimarea publică și cea non-publică, în conformitate cu jurisprudența Curții (Helmers c. Suediei, hotărârea din 29 octombrie 1991, par. 38 și 42).
Reclamantul consideră că apărarea onoarei și a reputației este indisolubil legată de litigiul legat de retragerea calității de onoare, un drept civil în sensul art. 6 par.1. Gravitatea problemei, de asemenea, nu poate fi pusa la îndoială, deoarece defăimarea i-a adus prejudicii extrem de grave.
Aprecierile Curții
În conformitate cu art. 77 din Statutul magistraților, orice magistrat care se pensionează se poate prevala de statutul de a deține o calitate de onoare, iar în conformitate cu art. 79 din Statut, retragerea titlului poate fi efectuată drept sancțiune disciplinară, din pricina comportamentului magistratului după primirea titlului onorific. Prin urmare, Ministrul Justiției a fost cel care a introdus cererea de revocare a calității de onoare, având ca fundament juridic condamnarea definitivă pentru tentativa de agresiune sexuală asupra unui minor, comportament contrar normelor morale impuse de sistemul de justiție.
Curtea consideră că, după cum au menționat și reprezentanții Guvernului, reclamantul nu a furnizat nicio informație cu privire la impactul avut de retragerea calității de onoare, și în special faptul că reclamantul nu a raportat să fi suferit consecințe financiare, deoarece dreptul la pensie nu i-a fost sub nici o formă afectat (a se vedea, mutatis mutandis, Domalewski c. Poloniei, nr. 34610/97).
În cele din urmă, Curtea este de părere că dreptul la onoare și reputație al reclamantului nu i-a fost direct afectat în urma sancționării disciplinare și că această procedură nu face referire la un drept civil al reclamantului.
Prin urmare, Curtea susține obiecțiile susținute de către Guvern, declarând cererea, în baza art. 35 par. 3 din Convenție, drept inadmisibilă ratione materiae.
Notă: Textul face parte din lucrarea Magistratii si instantele judecatoresti in jurisprudenţa Curtii Europene a Drepturilor Omului. Hotarari relevante, coordonator Dragoș Călin. Colectiv: Luminita Gabura, Iulia Diana David, Diana Chibulcutean, Ioana Alexandra Precup, Augustina Rodica Moldovan, Oana – Maria Stefănescu, Dan Alexandru Sipos, Dumitru Cazac, Editura Universitara, Bucureşti, 2013, ISBN 978-606-591-850-4
No related posts.