CEDO, cauza Aleksi Bakradze şi alţii c. Georgiei, decizia de inadmisibilitate din 8 ianuarie 2013, cererea nr. 1700/08
Situaţia de fapt
În 2003, reclamanţii, foşti procurori, ce s-au pensionat între 1986 şi 1999, au primit pensii în conformitate cu Legea privind protecţia socială a procurorilor, care prevedea că pensia trebuie să fie egală cu salariul unui procuror în funcţie şi se actualizează la orice modificare. Chiar dacă această lege a fost abrogată în decembrie 2004, salariile procurorilor erau reglementate în aceleaşi condiţii de art. 40 par. 10 şi 40 alin. 1 par. 5 ale legii parchetelor.
La data de 1 ianuarie 2006, aceste dispoziţii au fost eliminate, în acelaşi timp intrând în vigoare o lege privind despăgubirile publice, care stabilea reclamanţilor o pensie echivalentă a 260 euro. Această valoare fiind maximă, legea referindu-se la totalitatea funcţionarilor publici, indiferent de vechimea în muncă şi domeniul în care au activat.
Între martie şi iunie 2006, reclamanţii s-au adresat cu diverse cereri în justiţie, în scopul de a le fi plătite în continuare pensiile prevăzute de legea abrogată, motivând că legea nouă este retroactivă şi nu li se poate aplica şi lor. Acţiunile reclamanţilor au fost respinse, ca nefondate, de Curtea Municipală Tbilisi, Curtea de Apel Tbilisi şi respectiv Curtea Supremă a Georgiei, care, fiind instanţa supremă de casaţie, a renunţat la faza orală a procesului. În ceea ce priveşte rectroactivitatea legii şi cererea reclamantului Bakradze, Marea Cameră a Curţii Supreme de Justiţie a reţinut faptul că legea nu a retroactivat, dar pur şi simplu a reglementat şi continuat raportul juridic pus în discuţie. De asemenea, aceasta a stabilit că legile ce se referă la dreptul public nu pot fi contestate în ceea ce priveşte rectroactivitatea lor, pe motiv că statul în alt fel nu şi-ar putea realiza politicile sociale şi fiscale. Această decizie a Curţii Supreme, pronunţată la 21 iunie 2007, a servit drept precedent pentru a respinge acţiunile celorlalţi doi reclamanţi, ca inadmisibile, la 27 decembrie 2007 şi 4 iunie 2008.
Asupra art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie
Reclamanţii au invocat încălcarea art.1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, prin reducerea de pensii şi aplicarea arbitrară a legii privind despăgubirile publice. Principalul argument al reclamanţilor îl constituia aplicarea retroactivă a unei legi, precum şi neactualizarea corectă a valorilor pensiei, pe motiv că salariul procurorilor în funcţie s-a mărit.
În opinia Guvernului, prin aplicarea Legii privind despăgubirile publice, reclamanţilor nu le-a fost încălcat dreptul la pensie, această lege actualizând doar cuantumul acestei pensii. Întrucât valoarea a actuală a pensiei era de 6 ori mai mare decât media pe ţară, iar art.1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie nu se referă la o anumit cuantum, ci la proprietate ca un concept, reclamanţilor le-au fost acordate pensii în conformitate cu activitatea lor.
Curtea a admis existenţa unui interes patrimonial care intra sub incidenţa art.1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie. În acest sens, întreruperea actualizării pensiilor la 1 ianuarie 2006 şi imposibilitatea reclamanţilor de a pretinde o creştere a acestora trebuie să fie considerate drept ingerinţe în dreptul de a se bucura necondiţionat de proprietate.
În ceea ce priveşte Legea privind despăgubirile publice, Curtea a admis faptul că astfel de reglementări sunt de natură să se schimbe şi nu pot fi lăsate fără un control. Prin urmare, ingerinţa în calculul valorii pensiilor, în temeiul acestei legi, are un suport legal şi nu constituie un arbitrar a instanţelor naţionale.
În cele din urmă, Curtea menţionează că Legea privind despăgubirile publice a făcut parte dintr-o largă reformă ce a afectat un număr considerabil de persoane iar statul beneficiază de o largă marjă de apreciere în domeniul politicilor economice. În acest sens, întreruperea actualizării nu a ţinut de esenţa dreptului reclamanţilor la proprietate şi prin urmare, nu a fost disproporţionată cu interesul legitim urmărit. Curtea a respins acest capăt de cerere.
Asupra art. 6 par. 1 şi art. 13 din Convenţie
Reclamanţii au contestat rezultatul şi durata procedurilor interne. Primul şi al doilea reclamant au invocat, de asemenea, şi faptul că instanţa supremă a renunţat la faza orală în faza recursului. Fără a înainta argumente relevante, primul reclamant a acuzat Curtea Supremă a Georgiei de imparţialitate, iar sistemul judiciar din Georgia că este unul inefectiv în sensul art. 13 din Convenţie.
Cu privire la absenţa fazei orale procedurale, Curtea a examinat practica instanţelor naţionale georgiene şi a constatat că aceasta este una continuă şi uniformă, compatibilă cu prevederile art.6. În ceea ce priveşte durata şi rezultatul procedurilor judiciare naţionale, Curtea nu a găsit argumente temeinice pentru a constata încălcarea art.6 şi art.13. Prin urmare şi acest capăt de cerere a fost respins.
Notă: Textul face parte din lucrarea Magistratii si instantele judecatoresti in jurisprudenţa Curtii Europene a Drepturilor Omului. Hotarari relevante, coordonator Dragoș Călin. Colectiv: Luminita Gabura, Iulia Diana David, Diana Chibulcutean, Ioana Alexandra Precup, Augustina Rodica Moldovan, Oana – Maria Stefănescu, Dan Alexandru Sipos, Dumitru Cazac, Editura Universitara, Bucureşti, 2013, ISBN 978-606-591-850-4
No related posts.