CEDO – cauza Żurek împotriva Poloniei: autoritățile poloneze au încercat să reducă la tăcere un cunoscut judecător

În hotărârea pronunțată în cauza Żurek împotriva Poloniei (cererea nr. 39650/18), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, cu șase voturi pentru și un vot împotrivă, că a existat o încălcare a art. 6 pct. 1 (dreptul de acces la instanță) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, în unanimitate, că a existat o încălcare a art. 10 (libertatea de exprimare).

 

Principalele fapte

Reclamantul, Waldemar Żurek, este un cetățean polonez, născut în 1970, care locuiește în Rzeplin (Polonia).

Este judecător la Tribunalul Regional din Cracovia și a fost purtătorul de cuvânt al instanței. A fost, de asemenea, membru al Consiliului Judiciar Național (CNJ), ales pentru prima dată în 2010 și apoi reales în 2014 pentru un al doilea mandat de patru ani.

În 2014 a fost numit purtător de cuvânt al CJN și, în această calitate, a devenit unul dintre principalii critici ai modificărilor aduse sistemului judiciar de ramurile legislativă și executivă ale noului guvern care a venit la putere în 2015. El a subliniat în special amenințarea la adresa independenței sistemului judiciar care decurge din propunerile guvernului.

Cu toate acestea, mandatul său în calitate de membru al CJN a fost încheiat prematur în 2018, ca urmare a intrării în vigoare a unei noi legislații în contextul unei reforme pe scară largă a sistemului judiciar.

În special, modificările aduse Legii privind CJN din 2017 prevedeau că membrii judiciari ai CJN nu vor mai fi aleși de judecători, ci de Sejm (camera inferioară a Parlamentului), iar membrii nou aleși îi vor înlocui imediat pe cei aleși în temeiul legislației anterioare. Astfel, atunci când Sejm a ales 15 judecători ca noi membri ai CJN la 6 martie 2018, mandatul reclamantului a încetat. Acesta nu a primit nicio notificare oficială. În consecință, acesta a încetat, de asemenea, să activeze în calitate de purtător de cuvânt al CJN.

La începutul anului 2018, reclamantul fusese, de asemenea, revocat din funcția de purtător de cuvânt al Tribunalului Regional din Cracovia.

În cauza sa de pe rolul Curții Europene, dl Żurek a prezentat informații cu privire la o serie de alte măsuri luate de către autorități împotriva sa, inclusiv următoarele: Biroul Central Anticorupție (BCA) a efectuat un audit al declarațiilor sale financiare între noiembrie 2016 și aprilie 2018; Ministerul Justiției a dispus o verificare a activității sale la Tribunalul Regional din Cracovia în aprilie 2017, precum și desecretizarea declarației sale financiare în iunie 2018. De asemenea, acesta a susținut că împotriva sa au fost inițiate cel puțin cinci seturi de proceduri disciplinare, care sunt încă în curs de desfășurare.

Plângeri și procedură

Invocând art. 6 pct. 1 (dreptul de acces la o instanță) și art. 13 (dreptul la o cale de atac eficientă) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dl Żurek a susținut că i-a fost refuzat accesul la un tribunal și că nu a existat nicio procedură, judiciară sau de altă natură, pentru a contesta încetarea prematură a mandatului său.

Invocând, de asemenea, art. 10 (libertatea de exprimare), acesta a susținut că demiterea sa din funcția de purtător de cuvânt al tribunalului regional, combinată cu deciziile autorităților de a-i audita declarațiile financiare și de a-i inspecta activitatea judiciară, ar fi avut drept scop pedepsirea sa pentru că a adus critici la adresa modificărilor legislative ale guvernului și avertizarea altor judecători ca să nu facă același lucru.

Cererea a fost depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 6 august 2018.

Decizia Curții

Articolul 6 pct. 1

 

• Principii generale

145. Principiile generale aplicabile privind dreptul de acces la o instanță au fost recent rezumate în cauza Grzęda (pct. 342-343).

• Aplicarea principiilor generale la prezenta cauză

146. Curtea ar dori să sublinieze că a lăsat deschisă întrebarea dacă a fost îndeplinită prima condiție a testului Eskelinen, ținând seama de punctele de vedere opuse ale părților în această privință și întrucât, în orice caz, a concluzionat că nu a fost îndeplinită a doua condiție. Cu toate acestea, Curtea reiterează faptul că Guvernul a susținut în mod constant că, în sensul articolului 6 din Convenție, accesul reclamantului la o instanță a fost exclus în orice moment în temeiul legislației naționale, atât înainte ca mandatul său de membru judecător al CJN să fi încetat prin actul de modificare din 2017, cât și după această încetare. Prin urmare, Curtea este chemată acum să evalueze dacă lipsa accesului reclamantului la instanțele naționale, pentru a fi examinat litigiul real și serios cu privire la dreptul său discutabil de a exercita un mandat complet de patru ani în calitate de membru judiciar al CJN, a fost justificată în conformitate cu principiile generale care emană din jurisprudența Curții.
147. Referindu-se la analiza sa cu privire la chestiunea aplicabilității articolului 6 pct. 1, în special la importanța mandatului CJN de a proteja independența sistemului judiciar și la legătura dintre integritatea procesului de numire în funcțiile judiciare și cerința independenței sistemului judiciar (a se vedea Grzęda, pct. 300-303), Curtea consideră că ar trebui să fie disponibile garanții procedurale similare celor care ar trebui să fie disponibile în cazurile de demitere sau de destituire a judecătorilor atunci când, ca în speță, un membru judiciar al CJN a fost revocat din funcția sa (ibidem, pct. 345).
148. Curtea subliniază, de asemenea, necesitatea de a proteja autonomia unui consiliu al magistraturii, în special în ceea ce privește numirile în funcții judiciare, împotriva ingerințelor puterilor legislativă și executivă, precum și rolul său de bastion împotriva influenței politice asupra sistemului judiciar. În evaluarea oricărei justificări pentru excluderea accesului la o instanță în ceea ce privește calitatea de membru al organismelor de guvernanță judiciară, Curtea consideră că este necesar să se țină seama de interesul public puternic în ceea ce privește susținerea independenței sistemului judiciar și a statului de drept. De asemenea, aceasta are în vedere contextul general al diverselor reforme întreprinse de guvernul polonez, care au avut ca rezultat slăbirea independenței justiției și a aderării la standardele statului de drept (ibidem, pct. 346).
149. În speță, guvernul nu a furnizat niciun motiv care să justifice absența controlului judiciar, ci pur și simplu și-a reiterat argumentele privind inaplicabilitatea articolului 6 în acest caz.
150. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, din cauza lipsei controlului judiciar în această cauză, statul pârât a adus atingere însăși esenței dreptului de acces al reclamantului la o instanță (ibidem, pct. 349).
151. În consecință, Curtea constată că a avut loc o încălcare a dreptului de acces la o instanță al reclamantului, așa cum este garantat de articolul 6 pct. 1 din Convenție.

1. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE

152. Reclamantul a susținut, în temeiul articolului 13 din Convenție, că a fost lipsit de o cale de atac internă eficientă în ceea ce privește încetarea prematură a mandatului său de membru judiciar al CJN. Articolul 13 prevede că:

„Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți, astfel cum sunt enunțate în [prezenta] Convenție, sunt încălcate trebuie să dispună de o cale de atac eficientă în fața unei autorități naționale, chiar dacă încălcarea a fost comisă de persoane care au acționat în calitate oficială.”

153. Curtea observă că plângerea formulată în temeiul articolului 13 este, în esență, aceeași cu cea formulată în temeiul articolului 6 pct. 1. Aceasta reiterează faptul că garanțiile prevăzute la articolul 6 pct. 1, referindu-se la întreaga gamă a unei proceduri judiciare, sunt mai stricte decât cele ale articolului 13 și le absorb pe acestea (a se vedea, de exemplu, Kudła împotriva Poloniei [GC], nr. 30210/96, pct. 146, CEDO 2000-XI, și Baka, pct. 181).
154. Prin urmare, Curtea constată că nu este necesar să examineze separat admisibilitatea și fondul plângerii în temeiul articolului 13 din Convenție (a se vedea Grzęda, pct. 353).

1. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 10 DIN CONVENȚIE

155. Reclamantul a invocat încetarea funcției sale de purtător de cuvânt al CNJ, ca urmare a încetării mandatului său de membru judiciar al CJN, precum și demiterea anterioară din funcția de purtător de cuvânt al Tribunalului Regional din Cracovia. Acesta a reclamat, de asemenea, acțiunile întreprinse, inter alia, de BCA, de autoritățile fiscale și de procuratură în ceea ce îl privește pe el și pe membrii familiei sale, precum și desecretizarea declarației sale financiare de către Ministrul Justiției. Reclamantul a susținut că aceste măsuri au fost luate ca răspuns la declarațiile sale publice critice la adresa modificărilor legislative care afectează sistemul judiciar și că au implicat o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare. Acesta s-a bazat pe articolul 10 din Convenție, a cărui parte relevantă prevede:

„1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere…

2. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.”

A.   Admisibilitate

 

156. Curtea constată că această plângere nu este nici vădit neîntemeiată și nici inadmisibilă pentru oricare dintre celelalte motive enumerate la articolul 35 din Convenție. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă.

B.   Fond

 

1. Susținerile reclamantului

157. Reclamantul a afirmat că atât decizia de a-l demite din funcția de purtător de cuvânt al Tribunalului Regional din Cracovia, cât și măsurile luate, inter alia, de către BCA, autoritățile fiscale și procuratură cu privire la el și la membrii familiei sale, în sine și prin modul în care au fost puse în aplicare, au constituit o ingerință în libertatea sa de exprimare. În acest sens, reclamantul s-a referit, de asemenea, la încetarea prematură a mandatului său de membru judiciar al CJN, ceea ce a pus capăt atribuțiilor sale de purtător de cuvânt al CJN. Acesta participase activ la dezbaterea publică privind reorganizarea sistemului judiciar, în primul rând în calitatea sa de purtător de cuvânt al CJN.
158. Reclamantul a susținut că, pentru a răspunde la întrebarea dacă a existat o ingerință în libertatea sa de exprimare, trebuie să se stabilească domeniul de aplicare al măsurii, punând-o în contextul faptelor din speță și al legislației relevante. Acesta nu a fost de acord cu faptul că doar procedurile disciplinare oficiale sau sancțiunile tipice ar putea constitui o ingerință în sensul articolului 10. În orice caz, mai multe proceduri disciplinare fuseseră inițiate împotriva sa, inclusiv pentru declarațiile sale în cadrul dezbaterii publice, dar, întrucât erau în curs de desfășurare, acestea nu făceau obiectul evaluării Curții în prezenta cauză.
159. Reclamantul a susținut că era o figură simbolică a comunității judiciare poloneze și unul dintre judecătorii cei mai implicați în dezbaterea publică privind independența sistemului judiciar din ultimii ani. În același timp, a fost unul dintre judecătorii cei mai „vizați” și a fost supus unor măsuri represive, mai mult sau mai puțin formale, din partea autorităților în ultimii ani. Cazul său a fost menționat, inter alia, într-un raport al Asociației judecătorilor din Polonia Iustitia și al Asociației procurorilor Lex Super Omnia, „Justiția sub presiune”, publicat în 2020.
160. Timp de mulți ani, într-un mod consecvent, reclamantul a apărat statul de drept și independența instanțelor și a criticat în mod deschis schimbările neconstituționale din sistemul judiciar aduse de actuala majoritate. Acesta a susținut că toate măsurile luate de autorități ca răspuns la multiplele declarații pe care le făcuse în cadrul dezbaterii publice au reprezentat o ingerință în libertatea sa de exprimare. Aceste măsuri au constituit în mod clar o „restricție” în sensul Wille împotriva Liechtenstein ([GC], nr. 28396/95, CEDO 1999-VII).
161. În ceea ce privește intrarea agenților BCA în sediul CJN la 19 aprilie 2017, reclamantul a susținut că aceștia au întrerupt întâlnirea sa confidențială cu președintele, vicepreședintele și celălalt purtător de cuvânt al CJN. Agenții s-au prezentat și au declarat că urmau să îi înmâneze reclamantului autorizația de auditare. Reclamantul nu a acceptat primirea autorizației, iar agenții au părăsit clădirea CJN. Autorizația era doar un document oficial de două pagini și nu conținea niciun conținut material. Reclamantul a observat că aceasta ar fi putut fi trimisă prin poștă sau ar fi putut fi comunicată în timpul înfățișării sale la BCA. Acesta a susținut că o astfel de acțiune a avut drept scop să atragă atenția opiniei publice și a altor judecători asupra presupuselor sale probleme juridice.
162. Reclamantul a subliniat că Guvernul, deși a recunoscut că BCA a selectat declarațiile financiare a șase judecători pentru a fi auditate, nu a furnizat nicio informație cu privire la frecvența sau durata acestor audituri. Acesta a susținut că modul în care au fost auditate declarațiile sale financiare a depășit cu mult activitățile de rutină ale BCA și a arătat că intenția reală a autorităților a fost de a atrage atenția publicului asupra unor posibile inexactități în declarațiile sale financiare.
163. Atât momentul, cât și cumulul de măsuri luate în legătură cu reclamantul și familia sa au arătat că, chiar dacă existau motive oficiale pentru a lua aceste măsuri, toate au fost folosite în mod instrumental sau chiar ultra vires pentru a-l intimida. Nicio măsură care îl vizează pe reclamant nu a fost luată înainte de venirea la putere a actualei majorități în alegerile generale din 2015, în pofida faptului că reclamantul acționa deja în calitate de purtător de cuvânt al CJN și al Tribunalului Regional din Cracovia de mai mulți ani. Deși auditul efectuat de BCA asupra declarațiilor sale financiare a vizat anii 2012-2017, auditul fusese inițiat la finalul anului 2016, într-un moment în care reclamantul critica frecvent reformele sistemului judiciar puse în aplicare de majoritatea aflată la putere. În plus, modul în care funcționarii publici au informat mass-media despre măsurile luate cu privire la reclamant și la familia sa a demonstrat în mod clar că aceștia au avut intenția de a trezi suspiciuni cu privire la credibilitatea sa în opinia publică și, prin urmare, de a avea un „efect de intimidare” asupra acestuia.
164. Reclamantul a susținut că, atunci când se plasează toate măsurile contestate în contextul faptelor cauzei, inclusiv în contextul mai amplu al crizei statului de drept din Polonia, este evident că aceste măsuri au fost luate ca răspuns direct la opiniile și criticile pe care acesta le-a exprimat în calitatea sa profesională.
165. Reclamantul a susținut că ingerința în cauză nu a fost „prevăzută de lege”. Acesta a făcut referire la controversa privind înlăturarea sa din funcția de purtător de cuvânt al Tribunalului Regional din Cracovia. În ceea ce privește măsurile luate de BCA și de alte autorități, acesta a subliniat că, deși la prima vedere aceste măsuri fuseseră luate din motive oficiale, acestea aveau ca scop intimidarea sa și descurajarea sa de a mai critica reformele guvernamentale ale sistemului judiciar. Utilizarea acestor măsuri ar trebui să fie considerată un abuz de putere sau ultra vires.
166. În opinia reclamantului, ingerința în cauză nu a urmărit un scop legitim. De fapt, a fost imposibil să se vadă un astfel de scop în restricțiile punitive care i-au fost impuse pentru îndeplinirea obligației sale legale de a oferi opinii cu privire la reformele sistemului judiciar din Polonia în calitatea sa de purtător de cuvânt al CJN. Reclamantul nu și-a formulat declarațiile într-o sală de judecată în timp ce judeca cauze, ci în cursul dezbaterii publice intense în mass-media în calitatea sa de purtător de cuvânt. Acesta a avertizat opinia publică cu privire la amenințările aduse de reforme la adresa independenței sistemului judiciar.
167. În cele din urmă, ingerința în cauză nu era necesară într-o societate democratică în lumina jurisprudenței Curții. Guvernul și agențiile sale nu au recunoscut necesitatea unei protecții speciale a libertății de exprimare a reclamantului atunci când acesta și-a exprimat opiniile în calitatea sa oficială cu privire la chestiuni de interes public referitoare la independența sistemului judiciar. Măsurile luate de autorități au fost menite să provoace un „efect de intimidare” nu numai asupra reclamantului, ci și asupra altor judecători, astfel încât aceștia să se abțină de la a participa la dezbaterea publică cu privire la aceste chestiuni. În acest context, este de remarcat faptul că auditurile efectuate de BCA au fost extinse la șase judecători, inclusiv la reclamant, dintr-un total de aproximativ zece mii de judecători din Polonia. Guvernul nu a furnizat niciun detaliu cu privire la ceilalți judecători supuși auditurilor. Scopul acțiunilor care îl vizau pe reclamant era, fără îndoială, de a-i frânge determinarea în vederea facilitării preluării ostile a sistemului judiciar. Referindu-se la numărul de cauze soluționate sau aflate pe rolul Curții în legătură cu reformele sistemului judiciar polonez, reclamantul a susținut că măsurile contestate luate de autorități nu pot fi considerate necesare într-o societate democratică.

2. Susținerile guvernului
3. Guvernul nu este de acord cu faptul că măsurile luate în privința reclamantului și a familiei sale au fost consecința criticilor pe care acesta le-a exprimat în calitatea sa profesională. Acesta a susținut că nu a existat nicio ingerință în libertatea de exprimare a reclamantului în sensul articolului 10.
4. În ceea ce privește demiterea reclamantului din funcția de purtător de cuvânt al Tribunalului Regional din Cracovia, guvernul a susținut că măsura contestată nu ar fi putut avea niciun impact asupra libertății sale de exprimare. Sarcinile legate de cooperarea instanței cu mass-media au fost îndeplinite de președintele sau vicepreședintele instanței. Cu toate acestea, în cadrul curții de apel sau al tribunalului regional, președintele instanței respective putea numi un purtător de cuvânt pentru a îndeplini aceste sarcini. Purtătorul de cuvânt raporta direct președintelui instanței. Din aceste motive, demiterea din funcția de purtător de cuvânt al unei instanțe nu ar putea fi echivalată cu o restricție a libertății de exprimare, deoarece opinia unei persoane nu ar putea fi exprimată pe deplin în exercitarea funcției de purtător de cuvânt. Prin urmare, Guvernul susține că demiterea reclamantului din funcția de purtător de cuvânt al instanței cel mult ar limita capacitatea acestuia de a reprezenta public această instituție, ceea ce nu este un drept garantat de articolul 10.
5. Acesta a subliniat că reclamantul a putut continua să își exprime opiniile în cadrul dezbaterii publice privind reforma judiciară din Polonia la reuniunile asociațiilor de magistrați din care făcea parte ca membru activ și prin participarea la Forumul de Cooperare al Judecătorilor. Reclamantul a participat la numeroase dezbateri în diferite foruri din cadrul sistemului judiciar. Guvernul susține că reclamantul și-a exercitat în mod activ drepturile garantate de articolul 10, după cum reiese din interviurile, declarațiile acestuia și din alte activități în cadrul dezbaterii publice după ce a fost eliberat din funcția de purtător de cuvânt al Tribunalului Regional din Cracovia. În plus, evaluarea sancțiunilor care l-ar fi afectat pe reclamant pentru criticile sale la adresa reformelor din sistemul judiciar a fost problematică. Guvernul a subliniat în această privință că reclamantul nu a făcut referire la nicio procedură disciplinară împotriva sa sau la vreo sancțiune care i-ar fi fost aplicată.
6. Guvernul a susținut că, spre deosebire de cauza Kudeshkina

împotriva Rusiei (nr. 29492/05, 26 februarie 2009), reclamantul nu a fost demis din funcția sa judiciară ca urmare a unei proceduri disciplinare, ci doar eliberat din funcția de purtător de cuvânt al instanței. Această din urmă decizie a fost legitimă și nu a adus atingere funcțiilor sale judiciare. De asemenea, a remarcat că prezenta cauză nu este comparabilă cu cauza Baka împotriva Ungariei.

172. În ceea ce privește măsurile luate de BCA, guvernul a recunoscut că, în 2016, unitatea BCA responsabilă cu auditarea declarațiilor financiare efectuase o examinare sistematică a acestor declarații ale judecătorilor. Unitatea selectase un grup de șase judecători, printre care se număra și reclamantul, ale căror declarații financiare fuseseră supuse unui control avansat din cauza neregulilor existente. Selecția celor șase judecători s-a bazat pe o analiză în două etape a declarațiilor și a fost motivată de incertitudinile legate de acuratețea acestora. BCA a inițiat un audit al bunurilor și declarațiilor financiare ale reclamantului. Guvernul a subliniat că verificarea efectuată în cazul reclamantului a fost una de rutină și nu a fost diferită de cele efectuate în legătură cu membrii Parlamentului, alți judecători și procurori.
173. Guvernul susține că reclamantul a avut dreptul de a participa la procedura de audit, care a fost transparentă și s-a bazat pe dispozițiile Legii BCA. Articolul 33 din această lege privind procedura relevantă a BCA prevedea că, pentru a efectua auditul, agentul trebuia să prezinte persoanei în cauză o carte de identitate oficială și o autorizație emisă de șeful BCA. Din acest motiv, fusese imposibil să se inițieze un audit fără o întâlnire între agentul BCA și reclamant.
174. Guvernul a susținut că agenții CBA făcuseră numeroase încercări de a aranja o întâlnire cu reclamantul, atât la domiciliul său, cât și la instanța unde acesta era judecător. Cu toate acestea, din cauza faptului că reclamantul a evitat în mod constant întâlnirea, obstrucționând astfel inițierea procedurii de audit, BCA a luat decizia de a trimite autorizația la sediul CJN. La data de 19 aprilie 2017, agenții BCA au intrat în sediul CJN. Potrivit Guvernului, reclamantului i s-a cerut să părăsească o încăpere pentru ca agenții să-i poată comunica decizia de autorizare a auditării declarațiilor sale financiare, dar acesta a refuzat, împiedicându-i astfel pe agenți să își îndeplinească sarcinile legale. Prin urmare, agenții au intrat în încăpere și au întrerupt întâlnirea reclamantului cu alți membri ai CJN pentru a-i comunica autorizația.
175. Guvernul a susținut că elementul de bază al procedurii de audit a fost verificarea exactității declarației financiare a persoanei fizice în raport cu evidențele aferente ale statului, istoricul conturilor bancare și participarea la fondurile de investiții. Autoritățile competente și instituțiile financiare naționale fuseseră contactate în timpul auditului. Singurele activități de audit care fuseseră aplicate membrilor familiei reclamantului au constat în obținerea permisiunii instanței pentru accesul la date referitoare la conturile bancare ale reclamantului și ale familiei sale, care fac obiectul secretului bancar. Aceste acțiuni au fost necesare deoarece reclamantul a rămas sub regimul matrimonial al comunității legale cu soția sa în perioada vizată de audit. Soția reclamantului a fost informată cu privire la aceste acțiuni, care au fost efectuate în conformitate cu secțiunea 23(9) din Legea BCA.
176. Guvernul a susținut că rezultatele auditului, pe baza documentelor oficiale primite de la organismele guvernamentale și de la instituțiile financiare, au constituit baza unui raport privind neregulile constatate, care a fost prezentat Parchetului Regional din Cracovia în scopul evaluării din punctul de vedere al dreptului penal. În opinia Guvernului, acțiunile desfășurate de agenții BCA împotriva reclamantului au avut ca scop exclusiv evaluarea exactității și veridicității declarațiilor financiare ale acestuia. Toate activitățile întreprinse de către agenți s-au bazat pe dispozițiile Legii BCA care reglementează procedura de audit. Procedurile de audit privind declarațiile financiare ale judecătorilor și procurorilor au fost conforme cu liniile directoare ale Grupului de state împotriva corupției al Consiliului Europei (GRECO).
177. În ceea ce privește desecretizarea declarației financiare a reclamantului, Guvernul a susținut că judecătorii au fost obligați să depună astfel de declarații în conformitate cu secțiunea 87(1) din Legea privind organizarea instanțelor ordinare. Declarația se referea la bunuri personale și la bunuri care fac obiectul regimului matrimonial al comunității legale. Aceasta trebuia să conțină, inter alia, informații privind lichiditățile, bunurile imobiliare, bunurile mobile cu o valoare mai mare de 10.000 PLN, acțiunile, părțile sociale și instrumentele financiare deținute de un judecător. Informațiile conținute în declarația financiară erau publice, cu excepția adresei persoanei în cauză și a locației bunurilor imobile. Declarațiile financiare erau publicate în Buletinul de Informații Publice cel târziu la data de 30 iunie a fiecărui an [secțiunea 87(6a)]. Guvernul a subliniat faptul că normele privind divulgarea situației financiare a judecătorilor erau corespondente celor aplicabile procurorilor și persoanelor cu funcții ocupate prin vot.
178. Guvernul a susținut că obiectivul principal al modificării secțiunii 87 din Legea privind organizarea instanțelor ordinare, care prevedea ca declarațiile financiare ale judecătorilor să fie publice, a fost de a pune în aplicare recomandarea inclusă în raportul aferent celei de-a patra runde de evaluare a GRECO. Intenția legiuitorului a fost de a asigura transparența acestor declarații financiare pentru a consolida încrederea publicului în instanțe și în judecători. Procedurile de audit efectuate de autorități în ceea ce privește declarațiile financiare ale judecătorilor au fost realizate în conformitate cu liniile directoare GRECO privind lupta împotriva corupției. Din aceste motive, nu s-a putut presupune că desecretizarea declarației financiare a reclamantului a constituit o „sancțiune” îndreptată în mod special împotriva acestuia (întrucât transparența declarațiilor privea toți judecătorii).
179. Având în vedere cele de mai sus, Guvernul a afirmat că măsurile luate de BCA și de autoritățile fiscale cu privire la reclamant și la membrii familiei sale, împreună cu desecretizarea declarației financiare a acestuia, au fost în conformitate cu dreptul intern care vizează punerea în aplicare a standardelor Consiliului Europei.
180. În concluzie, Guvernul a susținut că în cazul reclamantului nu a existat nicio ingerință în libertatea de exprimare a acestuia în sensul articolului 10 pct. 1 din Convenție. În orice caz, Guvernul a susținut că nu a existat nicio încălcare a articolului 10 în prezenta cauză.

4. Evaluarea Curții
   • Dacă a existat sau nu o ingerință
     • Principii generale

201. Curtea a recunoscut în jurisprudența sa aplicabilitatea articolului 10 pentru funcționarii publici în general (a se vedea Vogt împotriva Germaniei, 26 septembrie 1995, pct. 53, Seria A nr. 323 și Guja împotriva Moldovei [GC], nr. 14277/04, pct. 52, CEDO 2008), precum și pentru membrii sistemului judiciar (a se vedea, printre multe altele, Wille, pct. 41-42; Harabin împotriva Slovaciei (dec.), nr. 62584/00, CEDO 2004-VI („Harabin (dec.), 2004”) și Baka, pct. 140). În cauzele privind procedurile disciplinare împotriva judecătorilor sau revocarea sau numirea acestora, Curtea a trebuit să stabilească mai întâi dacă măsura reclamată a reprezentat o ingerință în exercitarea libertății de exprimare a reclamantului – sub forma unei „formalități, condiții, restricții sau sancțiuni” – sau dacă măsura contestată a afectat doar exercitarea dreptului de a ocupa o funcție publică în cadrul administrației justiției, un drept care nu este garantat de Convenție. Pentru a răspunde la această întrebare, domeniul de aplicare al măsurii trebuie stabilit prin plasarea acesteia în contextul faptelor cauzei și al legislației relevante (a se vedea Wille, pct. 42-43; Harabin (dec.), 2004; Kayasu împotriva Turciei, nr. 64119/00 și 76292/01, pct. 77-79, 13 noiembrie 2008; Kudeshkina, pct. 79; Poyraz împotriva Turciei, nr. 15966/06, pct. 55-57, 7 decembrie 2010; Harabin împotriva Slovaciei, nr. 58688/11, 20 noiembrie 2012; Baka, pct. 140 și Miroslava Todorova împotriva Bulgariei, nr. 40072/13, pct. 153, 19 octombrie 2021).
202. În cazul în care Curtea a constatat că măsurile reclamate au fost exclusiv sau în principal rezultatul exercitării de către un reclamant a libertății sale de exprimare, a considerat că a existat o ingerință în dreptul prevăzut de articolul 10 din Convenție (a se vedea Baka, pct. 151; Kayasu, pct. 80; Kudeshkina, pct. 79-80 și Cimperšek împotriva Sloveniei, nr. 58512/16, pct. 58, 30 iunie 2020). În schimb, în cauzele în care a considerat că măsurile erau legate în principal de capacitatea reclamantului de a-și îndeplini atribuțiile, a constatat că nu a existat nicio ingerință în temeiul articolului 10 (a se vedea Harabin, pct. 151; Köseoğlu împotriva Turciei (dec.), nr. 24067/05, pct. 25-26, 10 aprilie 2018; Simić împotriva Bosniei și Herțegovinei (dec.), nr. 75255/10, pct. 35, 15 noiembrie 2016; Harabin (dec.) 2004 și Miroslava Todorova, pct. 154).
203. În acest scop, Curtea ia în considerare motivele invocate de autorități pentru a justifica măsurile în cauză (a se vedea, de exemplu, Harabin (dec.), 2004; Kövesi împotriva României, nr. 3594/19, pct. 184-187, 5 mai 2020 și Goryaynova împotriva Ucrainei, nr. 41752/09, pct. 54, 8 octombrie 2020), precum și, dacă este cazul, orice argumente prezentate în cadrul procedurilor de apel ulterioare (a se vedea Kudeshkina, pct. 79; Köseoğlu, pct. 25 și, mutatis mutandis, Nenkova-Lalova împotriva Bulgariei, nr. 35745/05, pct. 51, 11 decembrie 2012). Cu toate acestea, trebuie să efectueze o evaluare independentă a tuturor probelor, inclusiv a oricăror concluzii care trebuie trase din ansamblul faptelor și din susținerile părților (a se vedea Baka, pct. 143). În special, trebuie să ia în considerare succesiunea evenimentelor relevante în ansamblul lor, mai degrabă decât ca incidente separate și distincte (ibidem, pct. 148; a se vedea, de asemenea, Kövesi, pct. 188 și Miroslava Todorova, pct. 155).
204. Mai mult, în măsura în care există probe prima facie care să susțină versiunea evenimentelor prezentată de reclamant și care să indice existența unei legături de cauzalitate între măsurile reclamate și libertatea de exprimare, va fi sarcina Guvernului de a dovedi faptul că măsurile în cauză au fost luate din alte motive (a se vedea Baka, pct. 149-151; Kövesi, pct. 189 și Miroslava Todorova, pct. 156).

• Aplicarea principiilor generale în speță

205. După cum s-a menționat mai sus, pentru a stabili dacă măsurile reclamate au constituit o ingerință în exercitarea libertății de exprimare a reclamantului, trebuie să se stabilească domeniul de aplicare a acestor măsuri prin plasarea lor în contextul faptelor cauzei și al legislației relevante (a se vedea Wille, pct. 43 și Baka, pct. 143).
206. Curtea constată că reclamantul, în calitatea sa profesională de purtător de cuvânt al CJN, în perioada decembrie 2015 – martie 2018, și-a exprimat public opiniile sau a comentat în mass-media diverse reforme legislative care afectează Curtea Constituțională, CJN, Curtea Supremă și instanțele ordinare. Acesta a criticat aceste diverse propuneri pentru incompatibilitatea lor cu prevederile Constituției și a indicat amenințările la adresa statului de drept și a independenței justiției care decurg din acestea.
207. Reclamantul a susținut că un set de măsuri luate împotriva sa de către autorități ca răspuns la declarațiile sale critice privind reorganizarea sistemului judiciar de către guvern au reprezentat o ingerință în libertatea sa de exprimare (a se compara cauzele anterioare în care o singură măsură a constituit o astfel de ingerință, de exemplu, Baka (încetarea prematură a mandatului reclamantului în calitate de președinte al Curții Supreme), Kövesi (revocarea reclamantului din funcția de procuror-șef) și Miroslava Todorova (proceduri disciplinare și sancțiuni împotriva președintelui asociației judecătorilor)).
208. Printre măsurile care constituie o ingerință în cazul său, reclamantul a făcut referire la auditul declarațiilor sale financiare efectuat de către BCA în perioada noiembrie 2016 – aprilie 2018, la verificarea activității sale la Tribunalul Regional din Cracovia dispusă de Ministerul Justiției în aprilie 2017, la demiterea sa din funcția de purtător de cuvânt al Tribunalului Regional din Cracovia în ianuarie 2018 și la desecretizarea declarației sale financiare dispusă de Ministrul Justiției în iunie 2018. Curtea observă în acest moment că faptul de a fi demis din funcția de purtător de cuvânt al tribunalului nu implică în sine o ingerință în libertatea de exprimare, întrucât nu există un drept de a ocupa o astfel de funcție. Cu toate acestea, acest fapt face parte din succesiunea de evenimente și trebuie privit în contextul cumulării tuturor măsurilor menționate mai sus luate în privința reclamantului.
209. Reclamantul s-a referit, de asemenea, la încetarea prematură a mandatului său în calitate de membru judiciar al CJN în temeiul Actului de modificare din 2017, în urma căruia a încetat să mai fie purtătorul de cuvânt al CJN. În ceea ce privește această măsură, Curtea observă că Actul de modificare din 2017 a pus capăt mandatelor tuturor celor cincisprezece membri judiciari aleși ai CJN și nu l-a vizat doar pe reclamant. Aceasta a constatat deja că obiectivul principal al Actului de modificare din 2017 a fost ca puterile legislativă și executivă să obțină o influență decisivă asupra componenței CJN, ceea ce a permis acestor puteri să intervină direct sau indirect în procedura de numire în cadrul sistemului judiciar (a se vedea Advance Pharma sp. z o.o., pct. 344, și Grzęda, pct. 322). În lumina obiectivului urmărit de autorități în Actul de modificare din 2017, Curtea consideră că încetarea mandatului reclamantului în calitate de membru judiciar al CJN, care a implicat pierderea funcției sale de purtător de cuvânt al acestui organism, a fost, într-o anumită măsură, legată de exercitarea libertății sale de exprimare, dar nu a fost motivată în principal de acest factor. Din aceste motive, atunci când analizează dacă acțiunile autorităților au reprezentat o ingerință în exercitarea libertății de exprimare a reclamantului, Curtea se va concentra asupra măsurilor menționate la punctul 208 de mai sus.
210. Măsurile contestate trebuie privite în contextul faptelor cauzei. În cauza Grzęda, Curtea a observat că întreaga succesiune de evenimente din Polonia a demonstrat în mod elocvent că reformele judiciare succesive au avut ca scop slăbirea independenței sistemului judiciar, începând cu neregulile grave în ceea privește alegerea judecătorilor Curții Constituționale din decembrie 2015, apoi, în special, remodelarea CJN și înființarea de noi camere la Curtea Supremă, extinzând în același timp controlul Ministrului Justiției asupra instanțelor și sporind rolul acestuia în materie de disciplină judiciară (a se vedea Grzęda, pct. 348). Marea Cameră a continuat prin a observa că, în urma reformelor succesive, sistemul judiciar – o ramură autonomă a puterii de stat – a fost expus interferențelor puterilor executive și legislative și, astfel, a fost slăbit în mod substanțial (ibidem).
211. Ținând seama de contextul menționat mai sus și având în vedere succesiunea evenimentelor în ansamblul lor și nu ca incidente separate și distincte, Curtea consideră că există dovezi prima facie ale unei legături de cauzalitate între exercitarea de către reclamant a libertății sale de exprimare și măsurile contestate luate de autorități în cazul său. Pentru început, toate aceste măsuri au urmat declarațiilor succesive ale reclamantului. Auditul a început în noiembrie 2016, ca urmare a unei serii de interviuri acordate de reclamant și a unui articol publicat în mai-septembrie 2016, în care acesta s-a referit în mod constant și în termeni fermi la diferite defecte identificate în reforma propusă a CJN și a sistemului judiciar. Verificarea activității reclamantului în calitate de judecător a fost inițiată în aprilie 2017, la scurt timp după alte comentarii critice ale acestuia cu privire la reformă, publicate pe canalul YouTube al CJN și în alte mijloace de informare în masă în ianuarie-martie 2017. Cele două măsuri rămase, și anume demiterea sa din funcția de purtător de cuvânt al Tribunalului Regional din Cracovia în ianuarie 2018 și desecretizarea declarației sale financiare în iunie 2018, au fost, de asemenea, luate ulterior criticilor exprimate public de acesta cu privire la politicile preconizate de guvern în ceea ce privește sistemul judiciar.

În al doilea rând, măsurile contestate au fost luate de BCA, o agenție guvernamentală, de Ministrul Justiției sau de președintele instanței numit de acesta din urmă în baza unor puteri tranzitorii, adică de autorități controlate sau numite de executiv.

În al treilea rând, aceste măsuri, în special auditul declarațiilor financiare ale reclamantului de către BCA și verificarea imediată a activității acestuia, dispusă de Ministerul Justiției pe baza unei scrisori anonime, nu par să fi fost declanșate de vreo neregulă concretă și dovedită din partea reclamantului. În schimb, scrisoarea anonimă – care a determinat verificarea activității reclamantului la Tribunalul Regional din Cracovia, la doar o zi după ce a fost primită la minister, era în mod clar și direct legată de declarațiile publice ale reclamantului privind reforma sistemului judiciar și de activitatea sa în mass-media, ceea ce înseamnă că acest lucru în sine era suficient pentru a compromite performanța sa ca judecător.

Concluzia de mai sus este coroborată și de numeroasele documente prezentate de reclamant care se referă la percepția larg răspândită că o astfel de legătură de cauzalitate exista. Printre acestea se numără nu numai articolele publicate în presa poloneză, ci și rapoartele adoptate de Comisia de Monitorizare și de Comisia pentru Afaceri Juridice și Drepturile Omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, precum și raportul Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei în urma vizitei sale în Polonia. De asemenea, Curtea ar face referire la raportul Amnesty International și la raportul Asociației judecătorilor din Polonia Iustitia. În acest sens, aceasta acordă, de asemenea, importanță rezoluției adoptate la data de 26 februarie 2018 de către Adunarea judecătorilor de la Tribunalul Regional din Cracovia.

212. Guvernul a susținut că măsurile contestate nu au avut nicio legătură cu exercitarea libertății de exprimare a reclamantului sau au constituit măsuri neutre care au fost aplicate tuturor judecătorilor. Cu toate acestea, având în vedere întregul context al cauzei, Curtea nu consideră că aceste motive sunt convingătoare sau susținute de dovezi specifice. În consecință, aceasta este de acord cu reclamantul că măsurile contestate menționate la paragraful 208 de mai sus au fost motivate de opiniile și criticile pe care acesta le-a exprimat public în calitatea sa profesională.
213. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că măsurile contestate au constituit o ingerință în exercitarea dreptului la libertatea de exprimare al reclamantului, așa cum este garantat de articolul 10 din Convenție (a se vedea, mutatis mutandis, Wille, pct. 51; Kudeshkina, pct. 80 și Baka, pct. 152). Prin urmare, rămâne să se examineze dacă ingerința a fost justificată în temeiul articolului 10 pct. 2.

• Cu privire la justificarea ingerinței
  • „Prevăzută de lege”

214. Reclamantul a subliniat controversa din jurul revocării sale din funcția de purtător de cuvânt al Tribunalului Regional din Cracovia. În ceea ce privește măsurile luate de BCA și de alte autorități, acesta a susținut că acestea ar trebui să fie considerate abuzive, chiar dacă au avut un anumit temei oficial. Guvernul a susținut că măsurile contestate au fost în conformitate cu dreptul intern.
215. Curtea notează că auditul BCA al declarațiilor financiare ale reclamantului, verificarea activității sale și desecretizarea declarației sale financiare par să fi fost prevăzute de dreptul intern. Pe de altă parte, se pare că normele relevante nu au fost respectate în mod corespunzător în ceea ce privește decizia președintelui Tribunalului Regional din Cracovia de a-l demite pe reclamant din funcția de purtător de cuvânt al acestei instanțe. Cu toate acestea, Curtea va porni de la ipoteza că ingerința a fost „prevăzută de lege” în sensul alineatului (2) din articolul 10, întrucât ingerința contestată încalcă articolul 10 din alte motive.

• Scop legitim

216. Reclamantul a susținut că ingerința în cauză nu a urmărit niciun scop legitim în sensul articolului 10 pct. 2 din Convenție. Guvernul nu a prezentat niciun argument cu privire la acest aspect.
217. Având în vedere contextul general al prezentei cauze, Curtea are îndoieli serioase cu privire la faptul că ingerința reclamată a urmărit vreunul dintre scopurile legitime prevăzute la articolul 10 pct. 2. Cu toate acestea, nu este obligată să ajungă la o concluzie finală cu privire la această chestiune, deoarece, având în vedere motivele expuse mai jos, ingerința contestată nu poate fi considerată în niciun caz ca fiind „necesară într-o societate democratică” în sensul acestei dispoziții (a se vedea Döner și alții împotriva Turciei, nr. 29994/02, pct. 95, 7 martie 2017).

• „Necesară într-o societate democratică”

(α) Principiile generale referitoare la libertatea de exprimare

218. Principiile generale privind necesitatea unei ingerințe în libertatea de exprimare, reiterate de multe ori de către Curte, au fost reafirmate, inter alia, în Baka (ibidem, pct. 158-61).

(β) Principiile generale referitoare la libertatea de exprimare a judecătorilor

219. Principiile generale privind libertatea de exprimare a judecătorilor au fost rezumate de Curte în hotărârea sa în Baka (ibidem, pct. 163-167) după cum urmează:

„163. Curtea reamintește că, având în vedere locul important, între organele statului, pe care îl ocupă justiția într-o societate democratică, această abordare se aplică și în cazul unei restricții care afectează libertatea de exprimare a unui judecător în exercițiul funcției, chiar dacă judecătorii nu fac parte din administrație în sens strict…

164. Curtea a recunoscut că este firesc să existe așteptări din partea oficialilor din sistemul judiciar să se folosească cu reținere de libertatea lor de exprimare ori de câte ori autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești ar putea fi puse în discuție… Divulgarea anumitor informații, fie și exacte, trebuie să fie făcută cu moderație și decență… Curtea a subliniat în mod repetat rolul special al puterii judecătorești în societate: în calitate de garant al justiției, valoare fundamentală într-un stat de drept, trebuie să se bucure de încrederea cetățenilor de a-și îndeplini misiunea… Acesta este motivul pentru care, în exercitarea funcției lor jurisdicționale, autorităților judiciare li se cere maximă discreție atunci când trebuie să se pronunțe, pentru a li se garanta imaginea de judecători imparțiali…
165. În paralel, Curtea a subliniat, de asemenea, în cauzele care vizau judecători care se aflau într-o situație comparabilă cu cea a reclamantului în speță, că, având în vedere, în special, importanța crescută atașată separării puterilor și necesității de a păstra independența justiției, trebuie să examineze cu atenție orice ingerință în ceea ce privește libertatea de exprimare a unui judecător aflat într-o astfel de situație… În plus, aspectele legate de funcționarea justiției sunt de interes general; or, dezbaterile privind chestiuni de interes public se bucură în general de un nivel ridicat de protecție, în temeiul art. 10… Chiar dacă o chestiune care suscită o dezbatere are implicații politice, acest simplu fapt nu este suficient în sine pentru a împiedica un judecător să dea o declarație cu privire la respectivul subiect… Într-o societate democratică, chestiunile legate de separarea puterilor se pot referi la subiecte foarte importante despre care publicul are interesul legitim de a fi informat și care țin de dezbaterea politică…
166. În contextul art. 10 din Convenție, Curtea trebuie să examineze declarațiile în cauză ținând seama de circumstanțe și de întregul context al cauzei… Curtea trebuie să examineze ingerința contestată în lumina cauzei în ansamblul său…, acordând o importanță deosebită funcției ocupate de reclamant, declarațiilor sale și circumstanțelor în care au fost făcute.
167. În sfârșit, Curtea amintește [nu trebuie trecut cu vederea] că teama de pronunțare a unei sancțiuni are un „efect disuasiv” asupra exercitării dreptului la libertatea de exprimare, în special în ceea ce-i privește pe alți judecători care ar dori să participe la dezbaterea publică privind aspecte legate de administrarea justiției și a sistemului judiciar… Acest efect, care afectează societatea în ansamblul său, este, de asemenea, un factor de luat în considerare în evaluarea proporționalității sancțiunii sau măsurii represive impuse…”

(γ) Aplicarea acestor principii în speță

220. Curtea reamintește că a concluzionat că ingerința contestată a fost determinată de opiniile și criticile pe care reclamantul le-a exprimat public în exercitarea dreptului său la libertatea de exprimare. Aceasta observă în această privință că reclamantul și-a exprimat opinia cu privire la reformele legislative în cauză, în calitatea sa profesională de membru judiciar al CJN și de purtător de cuvânt al acestui organism. Aceasta observă că CJN are mandatul constituțional de a proteja independența instanțelor și a judecătorilor (articolul 186 pct. 1 din Constituție; a se vedea Grzęda, pct. 304), astfel încât este evident că reclamantul, acționând în calitate de purtător de cuvânt al acestuia, avea dreptul și obligația de a-și exprima opiniile cu privire la reforma legislativă care afectează sistemul judiciar.
221. Curtea acordă o importanță deosebită funcției deținute de reclamant, ale cărui atribuții și îndatoriri includeau exprimarea opiniilor sale cu privire la reformele legislative care urmau să aibă un impact asupra sistemului judiciar și a independenței acestuia. De asemenea, aceasta ia act de domeniul de aplicare extins al reformelor care au afectat practic fiecare segment al sistemului judiciar. În acest sens, aceasta face trimitere la documentele Consiliului Europei care recunosc că fiecare judecător este responsabil de promovarea și protejarea independenței justiției (a se vedea punctul 3 din documentul Magna Carta a Judecătorilor) și că instanțele de judecată și judecătorii trebuie consultați și implicați în elaborarea legislației privind statutul lor și, în general, funcționarea sistemului judiciar (a se vedea punctul 34 din Avizul nr. 3 (2002) al CCJE și punctul 9 din documentul Magna Carta a Judecătorilor).
222. În prezenta cauză, Curtea evaluează situația unui reclamant care a fost nu numai judecător, ci și membru al unui consiliu al magistraturii și purtător de cuvânt al acestuia. Cu toate acestea, Curtea observă că o abordare similară ar fi aplicabilă oricărui judecător care își exercită libertatea de exprimare în vederea apărării statului de drept, a independenței justiției sau a altor valori similare care se încadrează în dezbaterea unor chestiuni de interes general. Atunci când un judecător face astfel de declarații nu numai în calitate personală, ci și în numele unui consiliu al magistraturii, al unei asociații judiciare sau al unui alt organism reprezentativ al sistemului judiciar, protecția acordată judecătorului respectiv va fi sporită.

În plus, dreptul general la libertatea de exprimare a judecătorilor de a aborda chestiuni privind funcționarea sistemului judiciar se poate transforma într-o obligație corespunzătoare de a se exprima în apărarea statului de drept și a independenței justiției atunci când aceste valori fundamentale sunt amenințate. Această îndatorire a fost recunoscută, inter alia, de către CCJE (a se vedea punctul 41 din Avizul său nr. 18 (2015) privind poziția sistemului judiciar și relația acestuia cu celelalte puteri ale statului într-o democrație modernă), de către raportorul special al ONU privind independența judecătorilor și avocaților (a se vedea punctul 102 din Raportul său din 2019 privind libertatea de exprimare, de asociere și de întrunire pașnică a judecătorilor) și de către Adunarea Generală a ENCJ [Rețeaua Europeană a Consiliilor Magistraturii] (a se vedea punctul (vii) din Declarația sa de la Sofia din 2013).

223. Prezenta speță ar trebui, de asemenea, să se distingă de alte cazuri în care miza a fost încrederea publică în sistemul judiciar și necesitatea de a proteja această încredere împotriva atacurilor distructive (a se vedea Di Giovanni, pct. 81, și Kudeshkina, pct. 86). Punctele de vedere și declarațiile exprimate public de reclamant nu conțineau atacuri împotriva altor membri ai sistemului judiciar (a se compara cu Di Giovanni); și nici nu implicau critici cu privire la tratamentul judiciar pentru proceduri aflate în curs (a se vedea Kudeshkina, pct. 94).
224. Dimpotrivă, reclamantul și-a exprimat punctele de vedere și criticile cu privire la reformele legislative legate de funcționarea sistemului judiciar, statutul CJN, independența și inamovibilitatea judecătorilor, precum și reducerea vârstei de pensionare a judecătorilor, toate acestea fiind chestiuni de interes public (a se vedea, Baka, pct. 171). Declarațiile sale nu au depășit simpla critică dintr-o perspectivă strict profesională. În consecință, Curtea consideră că poziția și declarațiile reclamantului, care s-au încadrat în mod clar în contextul unei dezbateri privind chestiuni de mare interes public, necesitau un grad ridicat de protecție a libertății sale de exprimare și o examinare strictă a oricărei ingerințe, autoritățile statului pârât având o marjă de apreciere restrânsă (ibidem).

Aceasta reiterează în această privință că, având în vedere locul important pe care îl ocupă sistemul judiciar între organele de stat, într-o societate democratică și importanța acordată separării puterilor și necesității de a proteja independența sistemului judiciar (a se vedea Ramos Nunes de Carvalho e Sá împotriva Portugaliei [GC], nr. 55391/13 și altele 2, pct. 196, 6 noiembrie 2018, cu trimiteri suplimentare), Curtea trebuie să fie deosebit de atentă la protecția membrilor sistemului judiciar împotriva măsurilor care pot amenința independența și autonomia lor judiciară (a se vedea Bilgen împotriva Turciei, nr. 1571/07, pct. 58, 9 martie 2021, și Grzęda, pct. 302).

225. În acest sens, Curtea trebuie să examineze măsurile luate de autorități în cazul reclamantului. În ceea ce privește auditul declarațiilor sale financiare efectuat de BCA în perioada noiembrie 2016 – aprilie 2018, Guvernul a susținut că acesta a fost determinat de incertitudinea cu privire la exactitatea acestora și a avut un caracter de rutină. Cu toate acestea, Curtea observă că auditul contestat, care a fost declanșat de o neregularitate nespecificată și a durat o perioadă de timp considerabilă, și anume șaptesprezece luni, pare să nu fi dat niciun rezultat concret. Potrivit Guvernului, BCA a prezentat autorităților de urmărire penală un raport privind neregulile care fuseseră constatate în declarațiile reclamantului. Cu toate acestea, aceștia nu au informat Curtea cu privire la natura acestor nereguli, ceea ce, în orice caz, nu a dus la nicio altă acțiune din partea autorităților. În plus, Curtea are anumite îndoieli cu privire la legalitatea acțiunii agenților BCA de a intra în sediul CJN pentru a-i comunica reclamantului o decizie de autorizare a unui audit al declarațiilor sale, întrucât Guvernul nu a indicat o dispoziție legală specifică care să prevadă că inițierea unui audit necesita ca decizia respectivă să fie comunicată persoanei în cauză de către agenții BCA.
226. În ceea ce privește verificarea activității reclamantului la Tribunalul Regional din Cracovia, dispusă de Ministerul Justiției, Curtea observă că, așa cum s-a menționat mai sus, această verificare a fost inițiată la doar o zi după primirea scrisorii anonime, care se referea în principal la comentariile critice ale reclamantului cu privire la reforma sistemului judiciar și la prezența sa în mass-media, mai degrabă decât la orice presupusă abatere din partea sa sau la capacitatea sa de a exercita funcții în sistemul judiciar. Prin urmare, Curtea consideră că este surprinzător faptul că ministerul a recurs, în aceste circumstanțe, la inițierea unei anchete privind exercitarea atribuțiilor judiciare ale reclamantului.

În ceea ce privește demiterea reclamantului din funcția de purtător de cuvânt al Tribunalului Regional din Cracovia, Curtea observă că, deși era la latitudinea președintelui unei instanțe, în orice moment, să numească sau să demită un purtător de cuvânt, decizia președintelui Tribunalului Regional din Cracovia a fost luată fără a obține avizul consiliului acestei instanțe, așa cum prevede secțiunea 31(1)(1) din Legea privind organizarea instanțelor ordinare. De asemenea, se constată că președintele Tribunalului Regional din Cracovia, dna D.P.-W., a luat această decizie la numai șase zile de la numirea sa în această funcție de către Ministrul Justiției.

În sfârșit, în ceea ce privește declarația financiară a reclamantului, Curtea constată că Ministrul Justiției a anulat, fără a motiva, decizia anterioară a președintelui Curții de Apel de a acorda statut confidențial acestei declarații.

227. În acest context și având în vedere cumulul de măsuri luate de autorități, se pare că acestea ar putea fi caracterizate ca o strategie menită să-l intimideze (sau chiar să-l reducă la tăcere) pe reclamant în legătură cu opiniile pe care acesta le-a exprimat în apărarea statului de drept și a independenței justiției. Pe baza materialului de care dispune, Curtea constată că nu a fost avansat sau nu poate fi identificat niciun alt motiv plauzibil pentru măsurile contestate. Aceasta observă că reclamantul este unul dintre cei mai emblematici reprezentanți ai comunității judiciare din Polonia, care a apărat în mod constant statul de drept și independența sistemului judiciar. Curtea consideră că măsurile contestate au avut, fără îndoială, un „efect de intimidare”, deoarece trebuie să îl fi descurajat nu numai pe reclamant, ci și pe alți judecători, să participe la dezbaterea publică privind reformele legislative care afectează sistemul judiciar și, în general, privind aspecte legate de independența sistemului judiciar (a se vedea Baka, pct. 173, și Kövesi, pct. 209).
228. Pe baza argumentelor de mai sus și ținând cont de importanța primordială a libertății de exprimare în chestiuni de interes general, Curtea este de părere că măsurile contestate luate împotriva reclamantului nu au fost „necesare într-o societate democratică” în sensul acestei dispoziții.
229. În consecință, Curtea concluzionează că a avut loc o încălcare a articolului 10 din Convenție.

Reparație echitabilă (Articolul 41)

Curtea a hotărât că Polonia va trebui să plătească reclamantului 15.000 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral și 10.000 de euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

No related posts.