Cronologic, în luna octombrie 2009, Miroslava Todorova a fost aleasă președinte al principalei asociații profesionale a magistraților, Uniunea Judecătorilor din Bulgaria. În această calitate, a avut poziții publice în numeroase ocazii, în care a criticat activitatea Consiliul Superior al Magistraturii din Bulgaria, inclusiv unele numiri de președinți de instanță, precum și politica judiciară promovată de Guvernul Bulgariei. În ultimele luni ale anului 2009 și în 2010, Uniunea Judecătorilor din Bulgaria, prin intermediul președintelui său, a emis mai multe declarații publice prin care denunța diverse afirmații publice aparținând ministrului de interne în exercițiu din acea perioadă.
La 14 septembrie 2010, președintele Curții de Apel din Sofia a adresat inspectorului general din cadrul CSM o scrisoare, cuprinzând o listă a cauzelor pendinte care nu fuseseră motive de mai mult de trei luni, ceea ce a împiedicat soluționarea căilor de atac de Curtea de Apel Sofia. Inspectorul general din cadrul CSM a dispus o verificare la Secția Penală a Tribunalului Municipal din Sofia, unde activa și reclamanta.
În noiembrie 2010, Uniunea Judecătorilor din Bulgaria a criticat public procesul de numire a noului președinte al Curții Administrative Supreme. În iunie 2011, în cursul procedurii de numire a președintelui Tribunalului Municipal din Sofia, dna Todorova și mulți alți judecători au luat poziție împotriva candidaturii lui V.Y., judecător cunoscut ca fiind un prieten apropiat al ministrului de interne, și au votat în favoarea altui candidat.
La 26 iulie 2011, inspectorul general din cadrul CSM a comunicat CSM o acțiune disciplinară împotriva judecătorilor care aveau întârzieri semnificative la redactarea hotărârilor. Colegiul Disciplinar a constatat că Miroslava Todorova a întârziat pronunțarea hotărârilor sau motivarea dosarelor în 57 de cauze, ceea ce constituie o „nerespectare sistematică a termenelor prevăzute” în sensul art.307 alin.4 pct.1 din Legea privind sistemul judiciar. Colegiul Disciplinar a propus Consiliului Superior al Magistraturii să dispună o reducere cu 15 % a salariului reclamantei, pentru o perioadă de doi ani, ca sancțiune disciplinară. La 19 ianuarie 2012, CSM a adoptat propunerea cu 18 voturi pentru și 1 abținere. Miroslava Todorova a formulat contestație la Curtea Administrativă Supremă.
Ulterior, după ce a constatat că Miroslava Todorova era vinovată de întârzieri considerabile în trei cauze și că a cerut să introducă informații inexacte în registrul electronic al instanței, Colegiul Disciplinar a propus Consiliului Superior al Magistraturii să aplice sancțiunea disciplinară cea mai gravă, și anume excluderea din profesie. La 12 iulie 2012, Consiliul Superior al Magistraturii a decis să o excludă pe reclamantă din magistratură cu o majoritate de 19 voturi pentru, 3 împotrivă și 2 abțineri.
Reclamanta a introdus contestație la Curtea Administrativă Supremă, examinată în primă instanță de un complet de trei judecători ai Curții Administrative Supreme, care a decis anularea deciziei CSM. CSM a formulat recurs în fața unui complet de 5 judecători al Curții Administrative Supreme. La 18 decembrie 2012, Curtea Administrativă Supremă a anulat hotărârea completului de 3 judecători și a respins contestația. Sancțiunea reducerii remunerației cu 15 % pentru o perioadă de doi ani a devenit definitivă și a fost pusă în executare.
În contestația formulată împotriva deciziei prin care CSM a dispus excluderea din profesie, doamna Todorova a invocat lipsa de imparțialitate a CSM și nesocotirea dreptului material și procedural, precum și a scopului legii. Curtea Administrativă Supremă a respins contestația. Miroslava Todorova a formulat recurs, iar prin hotărârea din 16 iulie 2013, Curtea Administrativă Supremă, statuând în complet de 5 judecători, a considerat că reclamanta trebuia să fie considerată vinovată pentru întârzierile constatate în două cauze, dar a dispus retrimiterea cauzei la CSM pentru a se pronunța în continuare cu privire la sancțiunea care trebuie aplicată. Doamna Todorova a fost repusă în funcție la 18 iulie 2013.
În urma sesizării de către Curtea Administrativă Supremă, Colegiul Disciplinar a propus ca CSM să aplice reclamantei o sancțiune cu reducerea salariului cu 25 %, pentru o perioadă de doi ani. CSM a examinat cauza la 27 martie 2014, iar doamnei Todorova i s-a aplicat sancțiunea retrogradării la instanța inferioară (Tribunalul Districtual din Sofia), pentru o perioadă de doi ani.
Miroslava Todorova a introdus o acțiune în anulare împotriva acestei decizii la Curtea Administrativă Supremă și a solicitat suspendarea executării sancțiunii, susținând că era de interes general să finalizeze examinarea cauzelor sale pendinte. Un complet de trei judecători al Curții Administrative Supreme a examinat contestația și a admis-o în parte. Completul de 3 judecători al Curții Administrative Supreme a considerat că retrogradarea este o sancțiune adecvată, dar că ar trebui redusă la un an. Reclamanta și CSM au formulat recurs. Curtea Administrativă Supremă a respins recursiurile și a confirmat sancțiunea retrogradării pentru o perioadă de doi ani.
Invocând articolul 10 (libertatea de exprimare) din Convenție, reclamanta a susținut că procedura disciplinară împotriva sa nu reprezintă altceva decât o sancțiune disimulată pentru declarațiile sale publice prin care a criticat activitatea CSM și intervențiile executivului în cauzele în curs. Invocând articolul 18 din Convenție (limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor), aceasta a susținut că procedura disciplinară a urmărit un alt scop decât cel menționat de CSM.
Cu privire la încălcarea articolului 10 din Convenție, CEDO a subliniat că, în special având în vedere importanța tot mai mare acordată separării puterilor și necesitatea de a menține independența sistemului judiciar, trebuie să analizeze cu atenție orice ingerință în exercitarea de către un judecător a libertății sale de exprimare (Hotărârea Harabin; Hotărârea Wille, par.64, și Hotărârea Baka, par.165). În plus, aspectele legate de funcționarea justiției sunt de interes public (a se vedea Wille, pct. 67); dezbaterile privind chestiunile de interes general beneficiază, în general, de un nivel ridicat de protecție în temeiul articolului 10 (Hotărârea Kudeshkina, par.86, și Hotărârea Morice, par.128). Chiar dacă o chestiune care dă naștere dezbaterii are implicații politice, acest simplu fapt nu este suficient în sine pentru a împiedica un judecător să emită o declarație pe această temă (par.172).
Curtea amintește că a concluzionat că procedura disciplinară inițiată împotriva reclamantei și sancțiunile care i-au fost aplicate în acest context erau suficient legate de pozițiile sale exprimate public pentru a fi considerate o ingerință a autorităților publice în exercitarea de către persoana în cauză dreptului său la libertatea de exprimare (par.164). Având în vedere împrejurările speței, pentru a aprecia dacă această ingerință poate fi considerată „necesară într-o societate democratică”, Curtea a acordat o importanță deosebită funcțiilor exercitate de reclamantă, naturii pozițiilor exprimate de reclamantă și contextului în care acestea au fost exprimate, precum și severității sancțiunilor aplicate și garanțiilor procedurale de care beneficiază reclamanta (par.173).
Curtea a arătat, de la bun început, că, la data faptelor, reclamanta era președintele principalei asociații profesionale a judecătorilor din Bulgaria. Ca atare, rolul și obligația sa erau, în primul rând, acelea de a apăra interesele profesionale ale membrilor asociației, în special prin exprimarea publică a opiniilor cu privire la funcționarea sistemului judiciar, la necesitatea de a-l reforma sau de a menține independența sistemului judiciar (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea Eminagaoglu, par.134, 9 martie 2021; Hotărârea Kovesi, par.205).
În această calitate, reclamanta a exprimat adesea opinii critice cu privire la gestionarea de Consiliul Superior al Magistraturii și de Guvern a organizării justiției, opinii care sunt, în mod incontestabil, de interes general (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea Baka, par.171; Hotărârea Kudeshkina, par.86 și 94). În plus, declarațiile sale făceau parte dintr-o amplă dezbatere publică, în curs la data faptelor din litigiul principal, privind reforma sistemului judiciar și, în general, eficacitatea și independența sistemului judiciar (par.6-15 și 34-35). Prin urmare, Curtea a considerat că punctul de vedere al reclamantei face parte în mod clar dintr-o dezbatere cu privire la chestiuni de interes general, la care a participat în calitate de președinte al principalei asociații profesionale a judecătorilor din țară. Rezultă că libertatea sa de exprimare ar trebui să beneficieze de un nivel ridicat de protecție și că orice ingerință în exercitarea acestei libertăți trebuie să fie supusă unui control strict, care se coordonează cu o marjă de apreciere limitată a autorităților statului pârât (a se vedea par.172). În plus, în speță, nu există la dosar niciun element care să ateste că declarațiile reclamantei erau complet lipsite de orice bază factuală sau au depășit sfera criticilor acceptabile de natură strict profesională (a se vedea, spre comparație, Baka, par.170-171, Di Giovanni, par.81, Kudeshkina, par.94-95, și Kovesi, par.207) (par.175).
În ceea ce privește sancțiunile mai severe aplicate, CEDO a arătat că reclamanta a făcut obiectul a două acțiuni disciplinare și că i s-a aplicat o primă sancțiune de reducere a salariului pentru o perioadă de doi ani, ulterior înlocuită cu retrogradarea pentru doi ani. Or, Curtea nu ignoră faptul că motivul formal al acestor sancțiuni a fost reprezentat de încălcări profesionale grave ale reclamantei, care sunt distincte de pozițiile sale publice și a căror realitate nu poate fi contestată (a se vedea hotărârile citate anterior, a contrario, Kudeshkina, par.79; Wille, par.69). Curtea a considerat că procedura împotriva reclamantei era legată de declarațiile publice ale acesteia (par.164). Aceste proceduri disciplinare și sancțiunile aplicate ar putea avea, așadar, un efect disuasiv asupra exercitării libertății de exprimare a persoanei în cauză și a libertății de exprimare a tuturor magistraților. Sancțiunea de excludere din profesie aplicată inițial reclamantei, în cadrul celei de a doua proceduri disciplinare, este de o gravitate deosebită și a fost percepută de o parte a opiniei publice bulgare și de organismele internaționale ca o încălcare a libertății de exprimare a persoanei interesate și a independenței puterii judecătorești (par.34). Deși această sancțiune a fost anulată de Curtea Administrativă Supremă și înlocuită în cele din urmă cu o sancțiune mai puțin severă, măsura de excludere a fost executată cu titlu provizoriu pentru o perioadă de aproximativ un an, interval în care reclamanta a fost revocată din funcție (pct.42 și 59 ). Independent de posibilitatea persoanei interesate de a obține despăgubiri ca urmare a anulării acestui act (pct.80), Curtea consideră că excluderea din profesie dispusă de CSM și executarea provizorie a acestei pedepse au avut, fără îndoială, un efect disuasiv atât asupra reclamantei, cât și asupra celorlalți judecători, descurajându-i să își exprime opiniile critice cu privire la acțiunea CSM sau, mai general, cu privire la aspecte legate de independența sistemului judiciar (a se vedea mutatis mutandis, Hotărârea Kovesi, par.209).
În ceea ce privește existența unor garanții procedurale adecvate, trebuie arătat că reclamantei i s-a oferit posibilitatea de a prezenta argumentele în apărare atât în fața organului disciplinar al CSM, în cursul procedurii disciplinare în fața CSM, cât și în fața Curții Administrative Supreme, în cadrul controlului jurisdicțional al deciziilor CSM. În fața acestei instanțe, aceasta a prezentat în special argumentul potrivit căruia procedura disciplinară împotriva sa ar fi fost motivată politic și ar fi vizat sancționarea, prin sancțiuni disproporționate, a dreptului său la libertatea de exprimare (pct.39). Trebuie arătat că, deși Curtea Administrativă Supremă a răspuns, în special în Hotărârea din 4 ianuarie 2013, la anumite motive invocate de reclamantă în această privință, în special la cele întemeiate pe lipsa de imparțialitate a CSM, pe nerespectarea scopului legii sau pe caracterul disproporționat al sancțiunii de excludere (pct.43-46 și 125), aceasta a ignorat, în aprecierea vinovăției persoanei în cauză și a sancțiunilor care trebuie aplicate, obligațiile reclamantei în cadrul Uniunii Judecătorilor din Bulgaria și argumentul acesteia potrivit căruia verificările și procedurile disciplinare au fost inițiate de CSM drept mustrare pentru poziția sa critică. De asemenea, Curtea Administrativă Supremă a omis să ia în considerare efectul disuasiv al sancțiunilor aplicate reclamantei.
Având în vedere cele de mai sus și ținând seama de importanța primordială a libertății de exprimare în chestiuni de interes general, cum ar fi funcționarea justiției sau necesitatea de a-și prezerva independența, Curtea consideră că procedura disciplinară împotriva reclamantei și sancțiunile care i-au fost aplicate constituie o ingerință în exercitarea de către reclamantă a dreptului său la libertatea de exprimare, ingerință care nu era „necesară într-o societate democratică” în scopurile legitime menționate de articolul 10 din Convenție.
Această constatare nu trebuie totuși interpretată în sensul că se opune posibilității de a sancționa disciplinar un judecător pentru încălcări ale obligațiilor sale profesionale ca urmare a exercitării libertății sale de exprimare, cu condiția ca o astfel de acțiune disciplinară să fie lipsită de orice suspiciune de a reprezenta represalii pentru exercitarea acestui drept fundamental. Pentru a înlătura orice suspiciune în această privință, autoritățile naționale trebuie să fie în măsură să demonstreze că procedura în cauză vizează exclusiv unul sau mai multe dintre obiectivele legitime prevăzute la articolul 10 al doilea paragraf. Având în vedere considerațiile de mai sus, Curtea concluzionează că, în speță, a fost încălcat articolul 10 din Convenție.
Cu privire la încălcarea articolului 18 din Convenție, CEDO a observat, de la bun început, că această critică a reclamantei reprezintă un aspect fundamental al prezentei cauze. CEDO a arătat deja că măsurile disciplinare luate împotriva reclamantei erau direct legate de funcțiile sale publice. Curtea a observat, de asemenea, că a existat o controversă între asociația judecătorilor reprezentați de reclamantă, pe de o parte, și executiv, pe de altă parte. În special, ministrul de interne a făcut declarații în fața presei, care au vizat-o personal pe reclamantă și a criticat activitatea acesteia în calitate de judecător.
Curtea consideră că aceste elemente erau suficiente pentru a concluziona că procedurile disciplinare și sancțiunile aplicate de CSM reclamantei urmăreau, de asemenea, un obiectiv care nu este prevăzut de Convenție, și anume acela de a o pedepsi pentru activitatea din funcția sa de președinte al Uniunii Judecătorilor din Bulgaria.
Consiliul Superior al Magistraturii a fost deosebit de sever în raport de persoana în cauză, în special prin dispunerea excluderii sale din profesie. Gravitatea excepțională și caracterul disproporționat al acestei sancțiuni au fost remarcate de o mare parte a comunității judiciare și juridice din Bulgaria, chiar de ministrul justiției, de mass-media, de ONG-uri și, de asemenea, de organismele internaționale. În această privință, este, de asemenea, evident că, în cadrul celor două proceduri disciplinare, CSM a ținut seama de întârzierile pentru care era prevăzută răspunderea disciplinară a reclamantei, eroare care trebuia corectată de Curtea Administrativă Supremă și care justifica în anularea excluderii din profesie.
Curtea arată că activitățile reclamantei în cadrul Uniunii Judecătorilor din Bulgaria constituiau exercitarea de către persoana interesată a libertății sale de asociere și a libertății de exprimare și că nu există niciun indiciu că aceste activități ar fi contrare legii sau normelor de etică aplicabile judecătorilor.
Având în vedere aceste elemente, intenția de a recurge la procedura disciplinară ca represalii pentru pozițiile reclamantei pare a fi deosebit de îngrijorătoare.
În concluzie, având în vedere toate împrejurările speței, Curtea consideră că, independent de faptul că excluderea din profesie a reclamantei a fost, în cele din urmă, anulată de Curtea Administrativă Supremă, obiectivul predominant al procedurilor disciplinare inițiate împotriva reclamantei și al sancțiunilor impuse acesteia de CSM nu era acela de a asigura respectarea termenelor de soluționare a cauzelor, ci de a pedepsi și intimida persoana în cauză din cauza pozițiilor sale critice față de Consiliul Superior al Magistraturii și față de executiv.
Prin urmare, a fost încălcat articolul 18 din Convenție coroborat cu articolul 10 din Convenție.
Bulgaria trebuie să achite reclamantei suma de 1340 de euro (EUR), cu titlu de cheltuieli de judecată.
No related posts.