Asociaţia Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție: un număr de judecători şi membri ai familiilor acestora au fost evacuaţi din Afganistan cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe

 

Cel ce salvează o viaţă salvează lumea întreagă

Talmud

 

     Ca urmare a apelului public efectuat la 16 august 2021 de Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție, un număr de 6 judecători  şi un auxiliar al justiţiei, precum şi familiile lor, toţi cetăţeni afgani, au fost evacuați prin efortul şi sprijinul constant al celulei de criză din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din România, care a desfăşurat procedurile necesare în vederea aducerii colegilor sub protecţia statului român. 

Reprezentanții Asociației Forumul Judecătorilor din România au fost în permanență în legătură cu colegii afgani, al căror curaj a fost fantastic, făcând mari sacrificii şi înfruntând pericole majore pentru a reuși să ajungă în Pakistan. Cum salvarea unei vieţi aflate în pericol reprezintă o îndatorire esențială, orice efort în acest sens trebuie susţinut şi apreciat, menţionând în acest sens şi colaborarea cu Asociaţia Internaţională a Femeilor Judecători (IAWJ), care ne-au sprijinit să identificăm persoanele aflate în pericol imediat. 

Reamintim că pentru colegii magistrați din Afganistan refugiați în Europa, Asociaţia Inițiativa pentru Justiție a deschis un cont în lei la Banca Comercială Română, în care se poate dona, pentru a-i ajuta având în vedere că resursele lor sunt limitate. Urmează ca sumele să fie direcţionate către  magistrații din Afganistan care vor fi evacuaţi.

 

În acest scop, detaliile sunt :

 

Asociația Iniţiativa pentru Justiție – BCR cont lei : RO52RNCB0203162579230005

 

 

Asociația „Forumul Judecătorilor din România”

 

Asociația „Inițiativa pentru Justiție”,

 

No related posts.

Lasă un comentariu


+ seven = 16