Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Forumul Judecătorilor din România: ”Femeile magistrat ale Afganistanului încă pot fi salvate. Este necesară deschiderea de Uniunea Europeană a unui coridor umanitar în acest sens”

Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Forumul Judecătorilor din România lansează un apel pentru includerea magistraților afgani, și în special a femeilor magistrat, în categoriile de persoane care vor fi evacuate din Afganistan și primite în Uniunea Europeană.

 

În aceste momente, toate semnale indică faptul că vor începe represalii împotriva celor care au colaborat cu regimul pro-american și mai ales împotriva magistraților fostului regim. Mai mult, țintele predilecte vor fi magistrații femei, pe care noua putere de la Kabul le vede ca un exemplu al incalcarii normelor religioase – legea Sharia. Conform preceptelor din aceast[ lege, femeile nu doar că nu au dreptul să fie magistrați, dar acestea nu ar fi avut dreptul nici măcar să învețe să scrie sau să citească.

 

Există indicii că femeile magistrat din Afganista vor fi urmărite pe teritoriul afgan, urmând a fi puse sub acuzare și executate cu prioritater (singura pedeapsa considerată proporțională). Pentru simetrie, femeile magistrat vor trebui extrase cu prioritate din țara lor devenită islamică, pentru a le respecta acestora, ca oricărui cetățean al planetei, dreptul la viață. Probabil că cele întâmplate în ultimele zile nu vor putea fi schimbate, dar poate fi încercată salvarea unui maxim de vieți omenești. Acești oameni au ajutat trupele aflate în Afganistan, inclusiv soldații români. Cand drepturile omului sunt încălcate, datoria fiecaruia dintre noi este de a ajuta la salvarea cat mai multor vieți.

 

Este important să acționăm rapid, mai ales că timpul nu joacă în favoarea noastră. De aceea, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Forumul Judecătorilor din România fac apel către Comisia Europeană, către toate statele membre și către Ministerul Afacerilor Externe să includă magistrații afgani, în special femeile magistrat, pe lista categoriilor de persoane care vor fi evacuate și primite în Uniunea Europeană pe baza cotelor stabilite între țări, deschizând în acest sens un coridor umanitar.

No related posts.

Lasă un comentariu


+ six = 13