Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție au luat act de refuzul nejustificat al Consiliului Superior al Magistraturii de a-și îndeplini atribuțiile legale și de a emite în termenul de 30 de zile un aviz cu privire la proiectul de lege vizând desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție

Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție au luat act de refuzul nejustificat al Consiliului Superior al Magistraturii de a-și îndeplini atribuțiile legale și de a emite în termenul de 30 de zile un aviz cu privire la proiectul de lege vizând desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție

 

 

Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție au luat act de refuzul inexplicabil al Consiliului Superior al Magistraturii de a emite, în termen legal, un aviz cu privire la proiectul de lege vizând desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, în forma retransmisă de Ministerul Justiției spre avizare la data de 31 decembrie 2020. Forma inițială a proiectului a fost publicată în urmă cu fix 1 an, la 4 februarie 2020.

În temeiul art.38 alin.3 din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorității judecătorești. Conform art.32 alin.2 din același act normativ, în cazul în care legea nu prevede un termen pentru emiterea avizelor de către Consiliul Superior al Magistraturii, acestea se emit în 30 de zile de la sesizare.

Prin urmare, cu totul nejustificat, Consiliul Superior al Magistraturii refuză să-și îndeplinească atribuțiile cu privire la avizarea unui proiect de lege care pune în aplicare rapoartele și avizele tuturor organismelor internaționale relevante privind necesitatea desființării necondiționate a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Totodată, prin acest refuz, în mod regretabil, Consiliul Superior al Magistraturii nesocotește voința majorității magistraților, din moment ce 4000 de judecători și procurori au semnat un memoriu, prin care s-au opus înființării acestei structuri, iar aproximativ 80% dintre magistrați, în ianuarie 2020, și-au exprimat opțiunea privind desființarea SIIJ.

Reamintim că, prin Avizul nr.934 din 20 octombrie 2018, Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția) a sugerat reconsiderarea înființării unei secții speciale pentru anchetarea magistraților (ca alternativă, s-a propus folosirea unor procurori specializați, simultan cu măsuri de salvgardare procedurale eficiente).

De asemenea, Avizul Biroului Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni cu privire la cererea adresată de Asociația Forumul Judecătorilor din România referitoare la situația independenței justiției din România din 25 aprilie 2019, precum și Avizul Biroului Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni cu privire la cererea adresată de Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor referitoare la situația independenței procurorilor din România din 16 mai 2019 ”recomandă abandonarea în totalitate a înființării secției speciale separate pentru investigarea infracțiunilor comise de judecători și procurori”.

Nu în ultimul rând, Avocatul general CJUE, Michal Bobek, în concluziile publicate la 23.09.2020, la Luxembourg, în primul set de șase cereri de decizie preliminară (cauzele ”Asociația Forumul Judecătorilor din România și alții”) vizând, în esență, statul de drept în România, a conchis că ”articolul 47 al doilea paragraf din Cartă, precum și articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE trebuie interpretate în sensul că se opun înființării unei secții de parchet specifice cu competență exclusivă pentru infracțiunile săvârșite de magistrați dacă înființarea unei astfel de secții nu este justificată de motive reale și suficient de importante aduse la cunoștința publicului într‑un mod lipsit de ambiguitate și accesibil și dacă ea nu este însoțită de garanții suficiente pentru a înlătura orice risc de influență politică asupra funcționării și compunerii sale”.

În consecință, Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție constată că refuzul Consiliului Superior al Magistraturii de a emite, în termenul prevăzut de Legea nr.317/2004, un aviz cu privire la proiectul de lege vizând desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, este unul nejustificat. În aceste condiții, proiectul de lege poate fi trimis de puterea executivă în Parlament, fără a mai aștepta sine die un semn din partea garantului constituțional al independenței justiției, care omite, astfel, a-și îndeplini atribuțiile legale.

De altfel, Consiliul Superior al Magistraturii a fost constant criticat în rapoartele MCV întocmite în ultimii ani de Comisia Europeană, remarcându-se inclusiv faptul că ”modul de funcționare a CSM suscită îngrijorare cu privire la independența sa instituțională și la autoritatea sa”.

 

Asociația Forumul Judecătorilor din România

judecător Dragoș Călin, co-președinte

judecător Lucia Zaharia, co-președinte

Asociația Inițiativa pentru Justiție

procuror Bogdan Pîrlog, co-președinte

procuror Sorin Lia, co-președinte

No related posts.

Lasă un comentariu


two + = 10