Prin comunicatul emis la 4 august 2020, Forumul Judecătorilor din România, constatând că sediile instanțelor de judecată au devenit focare de răspândire a virusului SARS-CoV-2, existând cazuri numeroase de infectare în instanțele mari din municipiile importante ale țării, fapt care a determinat închiderea temporară activității și amânarea judecării unor dosare, a apreciat necesară digitalizarea extinsă a instanțelor de judecată, comunicarea actelor de procedură exclusiv pe cale electronică, adoptarea cu rapiditate a unui act normativ în vederea stabilirii unor reguli privind judecata prin videoconferință, precum și restrângerea fazei orale în anumite pricini judiciare.
Deoarece Ministrul Justiției, dl Cătălin Predoiu, a anunțat public recent că în instanțe au fost înregistrate 546 de cazuri, dintre care 5 persoane au ajuns la terapie intensivă, iar 3 persoane au decedat, precizând că Ministerul Justiției poate „adapta regulile” (https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24409651-livevideo-predoiu-546-cazuri-covid-19-instante-trei-decese-nu-pune-problema-opririi-actului-justitie.htm), Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție reiterează solicitarea privind rolul activ pe care trebuie să îl aibă Guvernul și Parlamentul României cu privire la reglementarea de îndată a unei soluții care să permită digitalizarea instanțelor și inclusiv judecata unor cauze de pe rolul instanțelor, fără dezbateri orale, după caz, în prima instanță sau în căile de atac, în condițiile respectării drepturilor și libertăților fundamentale și a jurisprudenței relevante a Curții Europene a Drepturilor Omului.
În continuare, Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție reamintesc următoarele:
În materie civilă lato sensu, dreptul la o procedură orală nu este unul absolut, Curtea Europeană a Drepturilor Omului admițând derogări când procedura privește un aspect extrem de tehnic, ce va face obiectul unor probe scrise sau când procedura vizează aspecte de drept, fără vreo legătură cu stabilirea situației de fapt (CEDO, Blücher c. Republicii Cehe). Statele pot crea proceduri fără caracter oral în fața instanțelor de apel și recurs, în măsura în care acestea sunt ținute de starea de fapt stabilită de prima instanță și cu condiția ca oralitatea să fi fost asigurată în fața instanței de fond (CEDO, Rippe c. Germaniei). În plângeri contravenționale (exces de viteză sau alte contravenții rutiere), cât timp nu era nevoie de a evalua credibilitatea martorilor, Curtea a admis că nu era necesară audierea orală și procedurile se puteau realiza doar în scris (CEDO, Suhadolc c. Sloveniei).
În materie penală, procedurile privind încuviințarea exercitării căilor de atac sau cele care privesc numai chestiuni de drept, nu și probleme de fapt, pot fi conforme cu exigențele art. 6 și atunci când apelantului nu i-a fost dată posibilitatea să fie ascultat personal de către instanța de apel sau de către Curtea de casație (CEDO, Monnell și Morris c. Regatului Unit al Marii Britanii) Având în vedere rolul Curții de Casație și observând procedura în ansamblu, Curtea a considerat că neacordarea posibilității ca reclamanții să își susțină argumentele oral, fie personal sau prin membrii baroului obișnuit, nu le-a încălcat dreptul la un proces echitabil (CEDO, Meftah și alții c. Franței). În fața Curților de apel care își exercită jurisdicția atât asupra problemelor de fapt cât și de drept, art. 6 din Convenție nu garantează în mod necesar dreptul la o ședință publică, sau dacă o asemenea ședință există, nu este garantat în mod necesar dreptul de a participa în persoană la ședință. Având în vedere că în apelul reclamantului nu au fost invocate chestiuni de fapt sau de drept care să nu poată fi soluționate în temeiul actelor de la dosar și luând în considerare gravitatea redusă a infracțiunii și interdicția majorării pedepsei în apel, Curtea de Apel a decis în mod just că stabilirea unei ședințe publice era în mod vădit lipsită de necesitate, respectând dreptul la un proces echitabil al reclamantului (CEDO, Fejde c. Suediei).
Nici litera și nici spiritul art. 6 din Convenție nu împiedică o persoană să renunțe în mod voluntar la garanțiile oferite de procesul echitabil, atât în mod expres, cât și tacit. Renunțarea la dreptul de a participa la ședința de judecată trebuie să fie neechivocă, să fie însoțită de un minimum de garanții procedurale corespunzătoare acestei renunțări și să nu contravină unui interes de ordine publică. Pentru a considera că reclamantul a renunțat implicit, prin comportamentul său, la un drept conferit de art. 6, trebuie să fie stabilit că reclamantul putea să prevadă în mod rezonabil consecințele comportamentului său (CEDO, Sejdovic c. Italiei).
Încă de la începutul fazei scrise, este necesar ca instanța de judecată să poată informa părțile de posibilitatea renunțării la faza orală (așa cum este posibilă solicitarea judecării în lipsă), iar atunci când natura procesului permite (de exemplu, nu este necesară administrarea unor probe în condiții de oralitate), în situația în care părțile renunță, procesul se va desfășura în scris (cu respectarea contradictorialității). O asemenea posibilitate ar determina și utilizarea mai largă a administrării probelor prin avocați sau consilieri juridici. Dacă instanța va considera necesar să administreze și alte probe, va cita și asculta părțile și, după caz, le va ordona sau încuviința și administra nemijlocit în fața sa. Prezența fizică a persoanelor este necesară pentru a aduna probe în cazul în care aceștia sunt martori ai unor evenimente importante pentru cauză (CEDO, Kovalev c. Rusiei).
Spre exemplu, reglementarea procesual civilă spaniolă prevede posibilitatea ca judecata în primă instanță să se desfășoare în procedură orală, însă, în fapt, este urmată doar procedura scrisă în majoritatea proceselor. Decizia de a asigura o procedură orală este lăsată la latitudinea instanțelor de judecată, care trebuie să aprecieze conform specificului fiecărei cauze dacă este necesar ca judecata să se realizeze în ședință publică, în scopul de a lămuri aspecte sensibile ale pricinilor, situație în care se respectă toate garanțiile procesuale privind încunoștințarea părților cu privire la locul și momentul desfășurării procesului. Părțile pot solicita o fază orală, însă această solicitare nu se transformă în obligație pentru instanțe, care apreciază de la caz la caz. În căile de atac (apel şi recurs extraordinar), legea procesual civilă spaniolă reglementează ca regula faza scrisă (fără dezbateri orale), în situaţia în care nu sunt probe noi de administrat sau au fost respinse ori instanţa de apel/recurs apreciază că nu se impune organizarea unor dezbateri orale, în această modalitate asigurându-se și dezideratul judecării cu celeritate a cauzelor (a se vedea art. 464 alin. 2, art. 465 și art. 475 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă spaniol, accesibil la adresa file:///C:/Documents%20and%20Settings/user/My%20Documents/COMUNICATE/BOE-333_Codigo_Procesal_Civil.pdf).
Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție solicită Consiliului Superior al Magistraturii să își ia în serios atribuția de a se implica activ în aspecte care privesc autoritatea judecătorească, în conlucrare cu celelalte puteri ale statului, prerogativă consacrată de art. 133 alin. (1) și art. 134 alin. (4) din Constituția României, republicată, precum și de Legea nr.317/2004.
În acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii poate iniția propuneri de adoptare, modificare sau completare a unor acte normative (v. comunicatul din 18.10.2019 – https://www.csm1909.ro/299/7479/Preciz%C4%83ri-cu-privire-la-prerogativele-ConsiliuluiSuperior-al-Magistraturii-%C3%AEn-materia-propunerilor-legislative), în temeiul principiului cooperării și colaborării loiale între autoritățile statului, precum și în exercitarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii, de garant al independenței justiției, având ca finalitate îmbunătățirea cadrului normativ necesar bunei desfășurări a activității judecătorilor și procurorilor. De asemenea, CSM trebuie să monitorizeze cazurile de infectare și de izolare a personalului, să țină permanent legătura cu președinții de instanțe, care trebuie să conștientizeze că viața judecătorilor, procurorilor și a personalului auxiliar, precum și a tuturor celorlalți participanți la actul de justiție, este mai presus de orice statistică birocratică.
Găsim regretabilă modalitatea în care, în contextul actual, Consiliul Superior al Magistraturii, prin comunicatul dat publicității în cursul zilei de 11.11.2020, în loc să își manifeste îngrijorarea și să facă demersuri efective pentru apariția unui cadru legal care să asigure desfășurarea în condiții optime și sigure a judecății, își manifestă un „profund interes pentru modalitatea în care evoluează situația în instanțele judecătorești” (https://www.csm1909.ro/Pages.aspx).
În aceeași idee, reamintim că, în cursul lunii mai 2020, Forumul Judecătorilor din România a promovat un Proiect de modificare și completare a Codului de procedură civilă și a unor legi conexe pentru degrevarea instanțelor judecătorești, accelerarea unor proceduri judiciare și introducerea unor alternative flexibile, prin judecata la distanță în materie civilă, iar la începutul lunii august a prezentat Proiectul de modificare și completare a Codului de procedură penală, care puteau constitui un punct de plecare în vederea unor discuții serioase pentru modificarea legislației procesuale.
Constatăm cu mâhnire că, după șase luni, Guvernul României (prin Ministerul Justiției) se dovedește incapabil a promova în Parlament măcar un proiect minimal de digitalizare, în situația în care zilnic, zeci de magistrați sau grefieri devin purtători ai noului coronavirus, iar alți zeci de colegi intră în izolare, punându-se în dificultate funcționarea instanțelor și a parchetelor.
În condițiile actuale, în care contactul direct dintre oameni este supus unor restrângeri serioase, iar Codul de procedură penală nu oferă soluții adecvate pentru rezolvarea cauzelor într-un termen rezonabil, digitalizarea a rămas, din păcate, singura soluție, neexistând însă un proiect suficient de amplu și consistent pentru adoptarea unor soluții legislative efective și de impact care să corespundă principiilor care guvernează procesul judiciar și să nu împieteze asupra exercițiului drepturilor fundamentale ale omului.
Este deja notoriu faptul că există foarte multe state care folosesc evoluția tehnologică a societății inclusiv în domeniul justiției (spre exemplu, Estonia, Suedia sau Germania).
În plus, în loc să iniţieze o procedură unică şi corentă de achiziţie publică a unor sisteme de calcul şi echipamente de videoconferinţă care să răspundă noilor provocări, Ministerul Justiţiei a ales să transfere fiecărei instanţe fonduri pentru a achiziţiona separat astfel de produse, ceea ce a condus la întârzierea achiziţiei la nivelul sistemului judiciar, la utilizarea unor proceduri diferite şi a unor criterii neuniforme de stabilire a preţului unitar. Aceeaşi atitudine de declinare a răspunderii către autorităţile locale se observă şi în ceea ce priveşte abordarea situaţiei sanitare, neexistând niciun plan centralizat de coordonare a măsurilor care trebuie puse în aplicare de instanţe nici din partea Ministerului Justiţiei, nici din partea Consiliului Superior al Magistraturii.
În consecință, Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție solicită din nou Parlamentului României, Guvernului României, Ministerului Justiției și Consiliului Superior al Magistraturii luarea de urgenţă a unor măsuri legislative și administrative în scopul diminuării răspândirii infecțiilor respiratorii cauzate de virusul SARS-CoV-2, prin digitalizarea justiției și inclusiv prin restrângerea fazei orale în unele dintre cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești.
No related posts.
