Forumul Judecătorilor din România promovează un proiect de modificare şi completare a Codului de procedură civilă şi a unor legi conexe pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, accelerarea unor proceduri judiciare şi introducerea unor alternative flexibile, prin judecata la distanţă în materie civilă

Apelul Forumului Judecătorilor din România din 29 aprilie 2020 pentru restrângerea procedurilor orale în fața instanțelor judecătorești[1], în contextul prevenirii răspândirii infecțiilor respiratorii cauzate de virusul SARS-CoV-2, a avut un ecou în rândul profesioniştilor dreptului, fiind schiţat un proiect curajos de modificare a legislaţiei în materie civilă.

Materialul realizat de dl judecător Ionuț Militaru, din cadrul Curții de Apel București, membru al Consiliului Director al Asociației, și de dl avocat Călin Viorel Iuga, din cadrul Baroului Cluj, este o propunere cât mai apropiată procedural de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, astfel încât poate fi un punct de plecare pentru autoritățile competente, Parlamentul României, Guvernul României, Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, ai căror reprezentanți pot contribui, pe căi instituționale, la transformarea acestei inițiative în realitate, prin adoptarea fie a unei ordonanțe de urgență, fie a unei legi.

Suntem convinşi că proiectul promovat public pe această cale va stârni multe reacţii, de susţinere sau nu, din perspectiva diferitelor viziuni ale profesioniştilor dreptului asupra activităţii de judecată, dar ceea ce e important este să se contureze o dezbatere reală şi constructivă la nivelul societăţii, cele mai bune idei să se coaguleze, inclusiv într-o dezbatere instituţională în procedurile de legiferare, şi să dea naştere unei reforme a legislaţiei în materie civilă. De asemenea, demersul va putea fi completat prin prevederi aplicabile și unor litigii specifice (spre exemplu contestațiile la executare, contenciosul asigurărilor sociale).

Toate instituţiile către care Asociaţia va înainta acest proiect sunt direct responsabile de aplicarea unui plan concret de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, pentru ca instanțele judecătorești să nu devină focare de infecție, fiind necesar ca toate eforturile de legiferare, susținere financiară (dotarea instanțelor cu tehnologia și infrastructura necesare) sau stabilire de reguli de aplicare unitară a legislației ori de administrare a justiției să fie luate rapid, fără întârziere.

Expunerea de motive este disponibilă aici.

Tabelul cu propunerile concrete de modificare şi completare a legislaţiei este disponibil aici :

Asociația Forumul Judecătorilor din România

judecător Dragoș Călin, co-președinte

judecător Lucia Zaharia, co-președinte

[1] Forumul Judecătorilor din România solicită Parlamentului României, Guvernului României, Ministerului Justiției și Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit competențelor lor, să stabilească reguli pentru reluarea graduală a activității instanțelor judecătorești, în scopul prevenirii răspândirii infecțiilor respiratorii cauzate de virusul SARS-CoV-2. Apel pentru restrângerea procedurilor orale în fața instanțelor judecătorești, disponibil la adresa http://www.forumuljudecatorilor.ro/index.php/archives/4097 [accesată ultima dată la 4 mai 2020].

No related posts.

Leave a comment


five − 3 =