Prin hotărârea din cauza Mustafa c. Bulgariei (cererea nr. 1230/17) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că a avut loc o încălcare a art.6 par.1 (dreptul la un proces echitabil) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dl. Mustafa, un civil care nu avea nicio legătură cu armata, a fost judecat și condamnat de tribunalele militare pentru o infracțiune obișnuită, deoarece unul dintre ceilalți inculpați din acest caz era înrolat în armată în momentul comiterii infracțiunii. Dl. Mustafa a susținut că acele tribunale nu erau nici independente, nici imparțiale.
Curtea a constatat, în special, că îndoielile dlui Mustafa privind independența și imparțialitatea tribunalelor militare ar putea fi considerate justificate în mod obiectiv.
În primul rând, factori precum judecătorii militari, care sunt supuși disciplinei militare, încorporarea oficială a acestora în armată, precum și statutul juraților tribunalului militar, care erau, prin definiție, ofițeri ai armatei, indicau faptul că tribunalele militare reglementate de legislația bulgară nu puteau fi considerate echivalent al unei instanțe obișnuite.
În al doilea rând, legislația bulgară prevedea că tribunalele militare au competență exclusivă asupra infracțiunilor comise în comun de personalul militar și civili, chiar și în afara contextului activităților militare. Repartizarea abstractă de legislația națională a anumitor categorii de infracțiuni tribunalelor militare nu era suficientă; a fost necesar să se demonstreze existența unor „motive imperioase” în fiecare caz.
Reclamantul Hyusein Ahmed Mustafa este un cetățean bulgar născut în anul 1976. Acesta locuiește în Burgas (Bulgaria).
În 2011, dl. Mustafa a fost acuzat de organizarea și conducerea unui grup infracțional al cărui scop era să obțină diverse beneficii financiare, precum și cu trafic ilegal de bunuri și obiecte de mare valoare în scopuri comerciale. Din cauza legăturii dintre acuzațiile împotriva presupușilor membri ai grupului și faptului că unul dintre aceștia făcea parte din forțele armate în acea perioadă, toți inculpații au fost judecați de un tribunal militar.
În 2015, tribunalul, alcătuit dintr-un judecător militar și doi jurați, l-a condamnat pe dl. Mustafa la cinci ani de închisoare și o amendă de aproximativ 10.226 EUR. Hotărârea a fost menţinută de Curtea Militară de Apel, alcătuită din trei judecători militari. Dl. Mustafa a făcut apel cu privire la aspecte de drept, contestând, printre altele, independența și imparțialitatea tribunalelor militare.
În 2016, Curtea Supremă de Casație a confirmat condamnarea dlui Mustafa pentru trafic ilegal transfrontalier și l-a achitat de acuzațiile de organizare și conducere a unui grup infracțional. Pedeapsa a fost redusă la trei ani de închisoare și cuantumul amenzii a rămas același.
În plus, Curtea Supremă de Casație a considerat că statutul judecătorilor militari oferea suficiente garanții pentru păstrarea independenței și imparțialității acestora și, în special, că aceștia beneficiau de aceleași garanții constituționale, precum cele care se aplică judecătorilor civili, fiind supuși acelorași reguli în materie de salarizare, disciplină și promovare. Aceasta a adăugat că, deși aveau grade militare, nu erau ofițeri de carieră și gradele le fuseseră oferite de șeful administrativ al tribunalului în care fuseseră numiți.
Curtea a constatat că judecătorii militari urmau aceeași formare profesională precum omologii lor civili și beneficiau de aceleași garanții constituționale, deoarece erau numiți de Consiliul Superior al Magistraturii, beneficiind de mandat și stabilitatea locului de muncă.
Cu toate acestea, anumite caracteristici ale tribunalelor militare puteau genera îndoieli legate de independența și imparțialitatea acestora. Judecătorii militari erau supuși disciplinei militare. Odată numiți, aceștia erau încorporați în armată și li se oferea un grad. Chiar dacă aceleași reguli procedurale se aplicau cazurilor prezentate tribunalelor militare și cazurilor prezentate instanțelor penale obișnuite, factori precum faptul că judecătorii erau supuși disciplinei militare, încorporarea oficială a acestora în armată, precum și statutul juraților tribunalului militar, care erau, prin definiție, ofițeri ai armatei, indicau faptul că tribunalele militare reglementate de legislația bulgară nu puteau fi considerate echivalentul unui instanțe obișnuite.
În plus, conform legii bulgare, cauzele privind grupuri infracționale organizate intrau, în principiu, în competența Tribunalului Penal Specializat. Cu toate acestea, în cazul de față, singurul motiv pentru care dosarul a fost judecat de tribunalele militare era acela că unul dintre acuzați era înrolat în forțele armate, deoarece articolul 411a din Codul de procedură penală prevedea că jurisdicția tribunalelor militare prevala asupra jurisdicției Tribunalului Penal Specializat.
Curtea a făcut referire la jurisprudența sa, în sensul că autoritatea justiției penale militare ar trebui extinsă la civili numai dacă există motive imperioase pentru a face acest lucru. Acest principiu este în conformitate cu tendința de la nivel internațional de a exclude chestiunile penale din competența tribunalelor militare atunci când este vorba de judecarea civililor. Existența unor „motive imperioase” trebuia demonstrată în fiecare caz. Repartizarea abstractă de legislația națională a anumitor categorii de infracțiuni tribunalelor militare nu era, așadar, suficientă. Dispozițiile Codului bulgar de procedură penală prevedeau competența exclusivă de facto a tribunalelor militare de a se soluţiona infracțiuni comise în comun de personalul militar și civili, chiar și în afara contextului activităților militare.
Dl Mustafa a fost obligat să fie judecat de tribunalele militare, în baza prevederilor legale referitoare la competența acestor tribunale, în absența unei alte evaluări a circumstanțelor individuale, în afară de faptul că unul dintre acuzați era în armată la acel moment.
Cu toate acestea, ar fi trebuit să se țină cont de alți factori, precum împrejurarea că nu era vorba de nicio infracțiune săvârşită împotriva forțelor armate sau de însușire nelegală a unor bunuri ale armatei. Astfel, necesitatea judecării cauzei de un tribunal militar nu poate fi considerată absolută. În anumite cazuri, ar putea fi avută în vedere judecarea tuturor inculpaților de un tribunal civil. În consecință, Curtea nu a găsit „motive imperioase” care să justifice judecarea unui civil de un tribunal penal militar în cazul de față. Se constată, de asemenea, că nici Curtea Supremă de Casație nu avea competență deplină de a examina cazul. Deoarece competența exclusivă a tribunalelor militare deriva în mod direct din dispozițiile legii, apelul înaintat de dl Mustafa acelei curți nu putea modifica procedura.
Prin urmare, Curtea a constatat că îndoielile dlui Mustafa privind independența și imparțialitatea tribunalelor militare ar putea fi considerate justificate în mod obiectiv. Astfel, a fost încălcat art.6 par.1 din Convenție.
Curtea a hotărât că Bulgaria trebuie să plătească dlui Mustafa 2.500 EUR, cu titlul de daune morale, și 1.500 EUR pentru costuri și cheltuieli.
No related posts.