În hotărârea din cauza Guðmundur Andri Ástráðsson c. Islandei (cererea nr. 26374/18), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât cu majoritate că a fost încălcat articolul 6 par.1 (dreptul la un tribunal instituit prin lege) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Cauza viza afirmația reclamantului potrivit căreia noua Curte de Apel a Islandei (Landsréttur) nu a fost înființată prin lege.
Curtea a constatat, în special, că procesul prin care judecătorul a fost numit la Curtea de Apel a constituit o încălcare flagrantă a regulilor aplicabile la data faptelor, în detrimentul încrederii că sistemul judiciar într-o societate democratică trebuie să se inspire publicului și a încălcat chiar esența principiului potrivit căruia un tribunal trebuie înființat prin lege.
Reclamantul, Guðmundur Andri Ástráðsson, este un cetățean islandez care s-a născut în 1985 și locuiește în Kópavogur (Islanda). Curtea de Apel (Landsréttur) a fost înființată ca o nouă instanță la 1 ianuarie 2018.
Conform noii legi a justiției, un comitet de evaluare format din experți a fost mandatat să evalueze în instanță candidații pentru primii cincisprezece judecători. În total, 37 de persoane au depus cereri, inclusiv A.E. În mai 2017, președintele Comitetului a transmis ministrului Justiției (”Ministrul”) raportul său de evaluare cu o listă cu cei 15 candidați care au fost considerați cei mai calificați. AE s-a clasat pe locul 18 și, prin urmare, nu a fost inclus de Comitet în primii cincisprezece.
Prin scrisoarea din 29 mai 2017, ministrul a prezentat președintelui Parlamentului propunerea cu cei cincisprezece candidați pentru a fi numiți judecători ai Curții de Apel. Propunerea conținea doar unsprezece dintre cei cincisprezece candidați pe care Comitetul i-a ales. Ministrul a propus să fie numiți alți patru candidați, clasați pe locurile 17, 18, 23 și 30, în tabelul de evaluare al Comitetului, inclusiv AE. Ministrul a prezentat argumente pentru schimbările pe care a decis să le facă din constatările Comitetului.
La 1 iunie 2017, Parlamentul a aprobat, cu majoritate, propunerea ministrului de a numi cele 15 persoane în calitate de judecători ai Curții de Apel. La 8 iunie 2017, președintele Islandei a semnat decretele de numire pentru acești candidați, inclusiv A.E..
Tot în iunie 2017, doi candidați, care se numărau printre cei cincisprezece pe care Comitetul i-a considerat cei mai calificați, dar care au fost eliminați din lista finală nominalizări, au inițiat o procedură judiciară în fața unui tribunal districtual împotriva statului islandez, contestând legalitatea procedurii de numire. Prin hotărârile definitive din 19 decembrie 2017, Curtea Supremă a respins cererile lor de despăgubire pentru prejudiciul material. Cu toate acestea, fiecare dintre ei a primit 700000 ISK (aproximativ 5700 EUR) drept despăgubire pentru daune morale. Curtea Supremă de Justiție a constatat că ministrul a încălcat legea administrativă, pentru că nu a justificat propunerea sa către Parlament printr-o anchetă independentă, care arunca o lumină negativă asupra elementelor necesare pentru a evalua meritele noilor candidați pe care i-a propus. Procedura din Parlament a fost, de asemenea, nelegală, întrucât Parlamentul aprobase lista modificată în bloc, fără să voteze fiecare candidat separat, conform legii.
Dl Ástráðsson a fost condamnat în martie 2017 pentru conducere fără a deține permis de conducere valabil și în timp ce se afla sub influența substanțelor narcotice. El a atacat hotărârea Curții Supreme. Deoarece cauza nu a fost soluționată înainte de sfârșitul anului 2017, a fost transferată, în conformitate cu legislația islandeză, Curții de Apel. În ianuarie 2018, Curtea de Apel a notificat dlui Ástráðsson urmărirea penală a numelor celor trei judecători, care vor fi prezenți în comisie, inclusiv A.E., care nu fusese unul dintre cei 15 judecători considerați ca fiind cei mai calificați judecători de Comitetul de evaluare.
Dl Ástráðsson a solicitat recuzarea judecătorului AE, din cauza unor nereguli în procedură atunci când a fost numit în calitate de judecător la Curtea de Apel, dar cererea sa a fost respinsă.
Printr-o hotărâre din 23 martie 2018, Curtea de Apel a confirmat hotărârea Curții Districtuale cu privire la fond. În aprilie 2018, dl Ástráðsson a atacat hotărârea Curții Supreme. El a susținut, în principal, că numirea lui A.E. nu respecta dispozițiile legii și că nu beneficia de un proces echitabil în fața unui tribunal independent și imparțial. Printr-o hotărâre din 24 mai 2018, Curtea Supremă a respins contestația. Tribunalul a constatat că numirea lui A.E. la Curtea de Apel a fost validă și că nu a existat un motiv suficient de îndoială că domnul Ástráðsson a beneficiat de un proces echitabil în fața judecătorilor independenți și imparțiali, în ciuda viciilor de procedură.
Invocând dispozițiile articolului 6 par.1 (dreptul la un tribunal independent și imparțial stabilit prin lege), reclamantul s-a plâns că numirea lui A.E. nu era conformă dreptului intern. Prin urmare, acuzația sa penală nu a fost soluționată de un tribunal instituit prin lege. De asemenea, s-a plâns de faptul că hotărârea Curții Supreme din 24 mai 2018 i-a încălcat dreptul de a-i fi soluționată cererea de un tribunal independent și imparțial, în conformitate cu art.6 par.1.
Asupra articolului 6 par.1 (dreptul la un tribunal independent și imparțial instituit prin lege)
În primul rând, Curtea a constatat că, în hotărârea sa din 19 decembrie 2017, Curtea Supremă de Justiție a Islandei a constatat că atât ministrul justiției, cât și Parlamentul au încălcat normele aplicabile în numirea judecătorilor la Curtea de Apel.
În al doilea rând, Curtea a constatat că simplul fapt că un judecător, a cărui poziție nu era stabilită prin lege în sensul art.6 par.1, a stabilit o acuzație penală, ar fi suficient pentru a constata o încălcare a acestei dispoziții.
În al treilea rând și în mod esențial, Curtea a luat act de constatările Curții Supreme conform cărora ministrul și-a propus propria listă, fără o examinare independentă a meritelor celor patru candidați în cauză și fără strângerea suplimentară de probe sau alte materiale care să-i justifice concluziile. Prin urmare, au existat încălcări procedurale fundamentale ale dreptului național. În plus, Ministrul Justiției nu a reușit, așa cum a reținut Curtea Supremă în hotărârile sale din 19 decembrie 2017, să se angajeze într-o comparație detaliată a competențelor celor patru candidați, clasați inferior de Comitet, față de cei cincisprezece candidați considerați cei mai calificați, conform principiilor generale ale dreptului administrativ și principiului general al dreptului intern, conform cărora, în numirea persoanelor în funcție ar trebui selectate numai persoanele cele mai calificate.
Această constatare a fost confirmată încă o dată de Curtea Supremă în cazul reclamantului, instanța constatând că nu a putut accepta, așa cum susținea ministrul justiției în memorandumul său din 30 mai 2017, că ”doar prin creșterea ponderii atribuită experienței judecătorești din experiența pe care o atribuise comisiei de evaluare în tabelul său intern, invocată în raportul de evaluare, dar bazându-se în alte privințe pe investigația suficientă a Comitetului în ceea ce privește fiecare factor de evaluare, se poate constata că patru candidați numiți pentru postul de judecător la Curtea de Apel, dar nu și alții, vor fi eliminați din grupul celor cincisprezece cei mai calificați, iar patru candidați anume numiți vor fi mutați în grupul respectiv în detrimentul celorlalți”. În opinia Curții, aceste încălcări ale legislației naționale ale ministrului, așa cum au fost confirmate de Curtea Supremă, au stat la baza procesului de selectare a candidaților pentru posturile vacante din noua Curte de Apel, constituind astfel un defect de natură fundamentală în procesul general de numire a celor patru judecători.
În al patrulea rând, Curtea a remarcat că s-a considerat de Curtea Supremă de Justiție că ministrul justiției a acționat cu nerespectarea pericolului evident pentru reputația a doi dintre cei patru candidați care au inițiat proceduri judiciare. Ministrul nu a oferit o justificare suficientă pentru decizia luată, deși a primit avizul din partea avocaților în acest sens.
Încrederea pe experiența judiciară anterioară nu s-a bazat pe o evaluare independentă sau pe informații sau alte documente noi obținute. Curtea reamintește în această privință că Ministrul a fost considerat de Curtea Supremă întrucât a acționat „în deplină disconsiderare față de [pericolul evident]” asupra intereselor reputației a doi dintre cei patru candidați care au inițiat proceduri judiciare și care, prin urmare, a servit interesele unora dintre ceilalți patru pe care i-a favorizat în acest proces. O altă constatare de la Curtea Supremă, ministrul nu a furnizat o justificare suficientă pentru decizia de a elimina candidații clasați pe locurile 7, 11, 12 și, respectiv, 14, în opinia comitetului, și de a include, mai degrabă, candidați plasați mai jos în clasamentul Comitetului la numerele 17, 18, 23 și 30. Încrederea ministrului de experiența judiciară anterioară, după cum s-a constatat de Curtea Supremă în cazul reclamantului, nu se bazează pe evaluarea independentă a ministrului sau pe informațiile obținute recent sau altă documentație. Prin urmare, având în vedere constatările factuale ale Curții Supreme, încălcarea de ministru a legii naționale nu numai că a constituit, în mod obiectiv, un defect fundamental al procesului privit ca un întreg, ci a demonstrat și nerespectarea normelor aplicabile în vigoare la data faptelor.
În al cincilea rând, Curtea pune accentul pe constatările Curții Supreme prin cele două hotărâri din 19 decembrie 2017, potrivit cărora cadrul juridic intern a fost instituit în mod explicit pentru a limita puterea discreționară a executivului în numirea judecătorilor prin solicitarea ca evaluarea competențelor candidaților la cele cincisprezece posturi vacante de judecător la Curtea de Apel nou înființată să fie realizată de un Comitet de evaluare special constituit compus din experți desemnați de Curtea Supremă, Consiliul Judiciar, Asociația Barourilor și Parlament. Mai mult decât atât, s-a deviat de la normele generale în ceea ce privește numirea judecătorilor în Islanda la noua Curte de Apel, Parlamentul hotărând că, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a justiției, în special dispoziția temporară IV, ministrul justiției nu mai este singura autoritate cu atribuții privind numirea, învestită de Președintele Islandei. Prin urmare, în conformitate cu dispoziția temporară IV a noii legi a justiției, Curtea Supremă a interpretat prevederea în cazul reclamantului de a cere Parlamentului însuși să voteze fiecare candidat într-un vot separat. Prin faptul că nu a făcut acest lucru, Parlamentul, printr-un vot divizat al partidelor politice, s-a îndepărtat, de asemenea, de regula aplicabilă numirii a cincisprezece judecători la noua Curte de Apel, stabilită prin legislația primară.
Nu are importanță pentru evaluarea de CEDO a gravității acestei încălcări procedurale de Parlament faptul că Curtea Supremă a constatat, prin hotărârea din 24 mai 2018, că această încălcare nu a fost „semnificativă“, referindu-se la cele două hotărâri anterioare din 19 decembrie 2017. În primul rând, Curtea notează că nicio astfel de argumentare nu se găsește în hotărârile anterioare. În al doilea rând, raționamentul Curții Supreme în cazul reclamantului nu demonstrează că această evaluare a fost făcută în contextul în care s-a determinat dacă încălcarea normei aplicabile de Parlament a constituit o încălcare flagrantă în sensul art.6 par.1 din Convenție, ci mai degrabă dacă încălcarea, ca atare, a determinat constatarea numirii lui AE ca fiind lovită de ”nulitate” în sensul dreptului administrativ islandez și, de asemenea, dacă această încălcare a determinat ca procesul reclamantului să fie judecat de o instanță lipsită de independență și imparțialitate.
Cu toate acestea, examinând prin prisma art.6 par.1, Curtea a observat că regimul legal, care necesită participarea activă a Parlamentului, are rolul de a servi interesului public de a asigura independența judiciară față de executiv. Acest cadru legislativ a fost menit să minimizeze riscul ca interesele politice ale partidului să influențeze în mod nejustificat procesul prin care calificările fiecărui candidat urmau să fie evaluate și confirmate de legislativ. Curtea a subliniat importanța, într-o societate democratică guvernată de statul de drept, de a se asigura respectarea legii naționale în lumina principiului separației puterilor în stat. Prin urmare, Curtea a constatat că nerespectarea de Parlament a reglementării naționale privind votarea separată a fiecărui candidat a reprezentat, totodată, un viciu grav în cadrul procedurii de numire.
Curtea a concluzionat că procesul prin care AE a fost numit judecător al Curții de Apel, ținând seama de încălcarea dreptului intern, confirmată de Curtea Supremă a Islandei, a reprezentat o nesocotire flagrantă a regulilor aplicabile la momentul respectiv.
Executivul a exercitat o discreție nejustificată în alegerea celor patru judecători, inclusiv AE, iar Parlamentul nu a respectat dispozițiile legislative adoptate pentru a asigura un echilibru adecvat între puterea executivă și cea legislativă în procesul de numire.
În plus, Ministrul Justiției nu a ținut cont de normele aplicabile atunci când a decis înlocuirea a patru dintre cei 15 candidați cu alți patru candidați, evaluați ca fiind mai puțin calificați de Comitet. Prin urmare, procesul a contravenit însăși esenței principiului potrivit căruia un tribunal trebuie stabilit prin lege, unul dintre principiile fundamentale ale statului de drept. Curtea a subliniat că o constatare contrară a faptelor ar însemna că această garanție fundamentală prevăzută de articolul 6 par.1 ar fi lipsită de protecție semnificativă. În consecință, s-a constatat încălcarea art.6 par.1 din Convenție.
Curtea a considerat că Islanda ar trebui să plătească reclamantului 15000 EUR pentru costuri și cheltuieli.
Rezumat realizat de Dragoș Călin. Traducere Mirela Popescu, traducător autorizat.
No related posts.