Prin sentinţa civilă nr. 680/MAS din 18 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Braşov-Secţia I civilă, în dosarul nr.(…) a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, invocată de către acest pârât prin întâmpinare şi, în consecinţă:
A fost respinsă cererea reclamantei A.L. promovată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost admisă cererea formulată de reclamanta A.L., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Cluj, şi în consecinţă:
A fost anulată măsura dispusă de către pârâta Curtea de Apel Cluj, prin care reclamanta a fost pontată ca absentă nemotivat de la serviciu în luna aprilie 2016. A fost obligată pârâta Curtea de Apel Cluj la plata drepturilor salariale aferente a 2 zile din luna aprilie 2016, actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei până la data plăţii efective. A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Reclamanta are calitatea de judecător în cadrul Curţii de Apel Cluj, activitatea sa desfăşurându-se la secţia penală a acestei instanţe. În luna aprilie a anului 2016 indemnizaţia încasată de reclamantă a fost diminuată cu suma aferentă a două zile lucrătoare. La solicitarea de explicaţii din partea reclamantei, pârâta a comunicat adresa nr. 2488/27.06.2016, prin care se arată că, potrivit fişei colective de prezenţă, a absentat de la muncă două zile consecutive, în datele de 18 şi 19 aprilie 2016. Potrivit conţinutului acestei adrese, în aceste zile reclamanta a fost căutată de preşedintele instanţei, întrucât – cu ocazia transmiterii datelor statistice referitoare la hotărârile judecătoreşti neredactate în termen, la solicitarea inspecţiei judiciare – s-a constatat că a înregistrat întârzieri în redactarea a 16 hotărâri judecătoreşti începând cu luna octombrie a anului 2015.
Instanţa a reţinut că măsura diminuării indemnizaţiei de judecător a reclamantei a fost adoptată de pârâta Curtea de Apel Cluj, fără intervenţia Ministerului Justiţiei.
Potrivit art. 5 lit. e indice 1 din HG nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, acest minister asigură resursele financiare necesare administrării justiţiei ca serviciu public, având atribuţia de a asigură fondurile necesare, de a fundamenta şi elabora proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituţiilor publice din sistemul justiţiei pentru care ministrul justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite şi a unităţilor subordonate Ministerului, de a repartiza creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite şi de a urmări modul de utilizare a acestora.
Instanţa a reţinut incidenţa în cauză a Deciziei nr. 13/2016 din 13 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în complet competent să judece recursul în interesul legii, care a statuat că:
,,În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 222 din Codul civil, adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială.”
La adoptarea acestei soluţii instanţa supremă a reţinut că ,,în situaţia în care pretenţia formulată prin acţiune, alcătuind obiectul cererii de chemare în judecată, constă în acordarea unor drepturi de natură salarială, ţinând seama că subiectele raportului de serviciu sunt determinate, stabilirea calităţii procesuale nu prezintă dificultăţi, părţile din raportul de drept procesual fiind identice cu subiectele raportului juridic de drept substanţial.
În cazul în care reclamantul înţelege să acţioneze în justiţie pentru recunoaşterea şi valorificarea drepturilor sale atât instituţia/autoritatea publică angajatoare, cât şi autoritatea publică centrală, în considerarea calităţii acesteia de ordonator principal de credite, determinarea calităţii procesuale pasive presupune identificarea subiectului pasiv al raportului juridic dedus judecăţii, respectiv titularul obligaţiei de plată a drepturilor salariale.
În accepţiunea art. 159 alin. (1) din Codul muncii, care constituie dreptul comun în materie, salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
O caracteristică a raportului juridic de muncă este aceea că poate exista numai între două persoane, spre deosebire de raportul obligaţional civil, în cadrul căruia poate fi, uneori, o pluralitate de subiecte active sau pasive.
Pe cale de consecinţă, ţinând seama şi de caracterul exclusiv al competenţei (una şi aceeaşi atribuţie trebuie să aparţină unei singure autorităţi publice), în problema de drept supusă analizei se poate concluziona că legitimarea procesuală pasivă revine doar autorităţii publice cu care funcţionarul public se află în raporturi de serviciu, întrucât acesteia îi aparţine prerogativa stabilirii şi acordării drepturilor salariale.
Potrivit art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, „Ministrul administraţiei şi internelor are calitatea de ordonator principal de credite”.
În măsura în care pretenţiile deduse judecăţii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuţie atribuţiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, Ministerul Afacerilor Interne nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze.
Interesul atragerii în proces şi a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanţie a executării obligaţiei de plată ce revine instituţiei/autorităţii publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât acest interes nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuţiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării şi stabilirii destinaţiei acestora nu cuprind o obligaţie de garanţie sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii.
O obligaţie de garanţie sau de despăgubire nu se reflectă nici în dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, care instituie obligaţia ordonatorului principal de credite, în procedura de executare, de a dispune toate măsurile ce se impun, în vederea asigurării în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Un argument suplimentar din perspectiva analizată este reprezentat de dispoziţiile art. 222 din Codul civil, sub denumirea marginală „Independenţa patrimonială”, care consacră principiul potrivit căruia persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor acesteia din urmă şi nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică faţă de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel. Aşadar, independent de existenţa din punct de vedere juridic a unei relaţii de subordonare între două persoane juridice, legea opreşte confuziunea patrimonială între acestea şi, în consecinţă, interzice răspunderea reciprocă a celor două persoane juridice pentru obligaţiile proprii.”
Întrucât în cauza dedusă judecăţii reclamanta solicită anularea măsurii dispuse de către instanţa în cadrul căreia funcţionează, iar Ministerul Justiţiei a fost chemat în judecată în calitatea sa de ordonator principal de credite, rezultă că pentru considerente similare celor reţinute de Înalta Curte în decizia citată mai sus, acest pârât nu are calitate procesuală pasivă.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 248 alin.1 C.pr.civ., instanţa a admis excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi, în consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.
Pe fondul cauzei, în contradictoriu doar cu pârâta Curtea de Apel Cluj, instanţa a reţinut că absenţa reclamantei de la instanţă nu este contestată de aceasta, prima chestiune care trebuie soluţionată vizând natura juridică a indemnizaţiei cuvenite judecătorilor şi dacă aceasta poate fi redusă în afara constatării săvârşirii unei abateri disciplinare.
Potrivit art. 73 din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, stabilirea drepturilor judecătorilor şi procurorilor se face ţinându-se seama de locul şi rolul justiţiei în statul de drept, de răspunderea şi complexitatea funcţiei de judecător şi procuror, de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege pentru aceste funcţii şi urmăreşte garantarea independenţei şi imparţialităţii acestora.
Conform art. 74 din acelaşi act normativ, ” (1) Pentru activitatea desfăşurată, judecătorii şi procurorii au dreptul la o remuneraţie stabilită în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în magistratură şi cu alte criterii prevăzute de lege. (2) Drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor şi procurorilor se stabileşte prin lege specială.”
Art. 100 prevede printre sancţiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor şi procurorilor, proporţional cu gravitatea abaterilor, şi diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 20% pe o perioadă de până la 6 luni, sancţiuni care se pot aplica doar de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice (art. 101).
Instanţa a reţinut că, în condiţiile în care s-a dispus diminuarea indemnizaţiei lunare a reclamantei de către conducerea Curţii de Apel Cluj, s-a procedat la aplicarea unei sancţiuni disciplinare în afara cadrului legal instituit de dispoziţiile citate mai sus. Cum legiuitorul a precizat în mod expres interdicţia diminuării indemnizaţiei în afara ipotezei în care a fost săvârşită o abatere disciplinară, iar procedura prevăzută de lege nu a fost urmată în cazul reclamantei, rezultă că măsura diminuării indemnizaţiei lunare este nelegală. Se remarcă faptul că pârâta Curtea de Apel Cluj a făcut vorbire despre săvârşirea de către reclamantă a unei abateri disciplinare, constând în încălcarea dispoziţiilor Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor prin refuzul de a respecta hotărârea privind programul de muncă, astfel încât, pentru a proceda la aplicarea sancţiunii diminuării salariului trebuia să declanşeze procedura constatării săvârşirii de către judecător a unei abateri disciplinare, iar nu să aplice direct sancţiunea.
Conform art. 97 alin.1 din Legea nr. 303/2004, orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare. Faţă de aceste dispoziţii legale, rezultă că preşedintele instanţei nu putea proceda direct la aplicarea sancţiunii disciplinare reclamantei, ci putea sesiza Consiliul Superior al Magistraturii pentru a lua măsurile ce se impun împotriva acesteia, având în vedere lipsa nemotivată de la serviciu în zilele menţionate.
Absenţa de la serviciu a reclamantei, conform pontajelor întocmite de serviciul specializat al instanţei, nu conduce la concluzia că autoarea cererii ar fi lipsit nemotivat, dat fiind şi specificul activităţii desfăşurate de aceasta în cadrul secţiei penale. Indemnizaţia judecătorilor şi procurorilor nu este stabilită în raport cu numărul de ore lucrate, ci în raport cu toate criteriile enunţate la art. 73 citat mai sus. Dacă ar fi valabile aserţiunile pârâtei din întâmpinare, judecătorii şi procurorii ar trebui să primească contravaloarea orelor suplimentare prestate după programul normal de muncă, în timpul sărbătorilor legale sau în zilele de sâmbătă şi duminică, fiind de notorietate faptul că judecătorii desemnaţi să judece cauze penale sunt programaţi să asigure şedinţele de judecată şi în aceste intervale.
Faptul că judecătorii beneficiază de un program flexibil rezultă din prevederile art. 5 (3) din Hotărârea nr. 1375/2015 din 17 decembrie 2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, potrivit cărora ,,Programul de lucru al judecătorilor începe, de regulă, la ora 8,00 şi se încheie, de regulă, la ora 16,00. Aceştia sunt, însă, obligaţi să fie prezenţi la ora stabilită pentru îndeplinirea activităţilor în care sunt planificaţi ori pe care şi le-au stabilit sau care impun prezenţa lor, ca efect al unor dispoziţii legale sau regulamentare, ori pentru şedinţele de judecată în care au fost desemnaţi, precum şi la activităţile stabilite de preşedintele instanţei în conformitate cu legea.” Ca urmare, programul judecătorilor poate să nu coincidă cu programul de lucru al instanţelor astfel cum este reglementat de prevederile art. 89 alin.1 din acelaşi act normativ, de vreme ce legiuitorul foloseşte expresia ,,de regulă”, obligativitatea prezenţei judecătorilor fiind reglementată numai în cazul îndeplinirii activităţilor în care au fost planificaţi sau pentru şedinţele de judecată. Este adevărat că Hotărârea nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, care cuprindea în art. 88 prevederea potrivit căreia programul de lucru al judecătorului este flexibil, este abrogată, însă din dispoziţiile citate mai sus aflate în vigoare din Hotărârea nr. 1375/2015 din 17 decembrie 2015 rezultă acelaşi lucru, respectiv flexibilitatea programului judecătorilor.
Instanţa a reţinut ca fondate şi motivele invocate de reclamantă în ce priveşte faptul că indemnizaţia magistraţilor constituite o garanţie a independenţei şi imparţialităţii magistraţilor, consacrată atât prin prevederile art. 2 din Legea nr. 303/2004, cât şi prin documentele internaţionale citate de reclamantă. Carta europeană privind statutul judecătorilor prevede la art. 6 că exercitarea funcţiilor judiciare de un judecător presupune o remunerare, al cărei nivel trebuie fixat astfel încât să-l protejeze contra presiunilor ce tind să influenţeze sensul deciziilor sale şi mai general comportamentul său jurisdicţional, periclitând astfel independenţa şi imparţialitatea judecătorului, iar, potrivit art. 6.2., remunerarea poate sa varieze în functie de vechimea de munca, de natura functiilor cu care judecatorul profesionist a fost învestit sau de importanta îndatoririlor care i-au fost impuse, apreciate în conditii transparente. Magna Carta privind judecătorii, adoptată de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni la 17.11.2010, statuează că independenţa judecătorilor trebuie să fie inclusiv financiară, iar independenţa judecătorului trebuie să fie garantată în exercitarea activităţii judiciare, în mod special cu privire la (…) remunerarea şi finanţarea sistemului judiciar.
Instanţa a reţinut că toate aceste reglementări internaţionale au corespondent şi în prevederile interne enunţate, subliniind natura juridică specială a indemnizaţiei magistraţilor, ca o garanţie a independenţei şi imparţialităţii acestora. Cum indemnizaţia reclamantei nu este stabilită în raport cu timpul efectiv lucrat, ci cu acele criterii enumerate în art. 73 din Legea nr. 303/2004, măsura diminuării indemnizaţiei pe baza foilor de pontaj realizate la ordinul preşedintelui instanţei nu este legală. Ca urmare, există dispoziţii derogatorii de la dreptul comun (codul muncii), care prevăd plata salariului prin raportare la contraprestaţia efectiv depusă, diminuarea indemnizaţiei judecătorului putând fi realizată doar ca sancţiune disciplinară. Este adevărat că lipsa nemotivată de la serviciu, de natură a afecta grav activitatea instanţei, nu poate rămâne nesancţionată, însă calea prescrisă de lege nu este cea a diminuării salariului prin dispoziţia unilaterală a preşedintelui instanţei, ci declanşarea procedurii răspunderii disciplinare a judecătorului, cu respectarea întocmai a dispoziţiilor legale incidente.
În aceste condiţii, este superfluă analizarea motivelor reclamantei invocate pentru a justifica absenţele de la instanţă, de vreme ce instanţa a constatat nelegalitatea măsurii diminuării indemnizaţiei pentru considerentele reţinute anterior.
Situaţia reclamantei nu este similară cu aceea a persoanelor care au solicitat reducerea duratei normale a timpului de muncă cu două ore zilnic în baza OUG nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă, astfel că apărările invocate de pârâtă nu pot fi luate în considerare. În speţă se pune cu precădere problema legalităţii reducerii indemnizaţiei de judecător fără a se constata săvârşirea unei abateri disciplinare, chestiune ce excede argumentului invocat prin întâmpinare.
Faţă de aceste considerente, instanţa a reţinut că se impune anularea măsurii prin care reclamanta a fost pontată ca absentă nemotivat de la serviciu în luna aprilie 2016 şi, în consecinţă, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente a 2 zile din luna aprilie 2016. Se impune de asemenea actualizarea cu indicele de inflaţie de la data scadenţei până la data plăţii efective în baza art.1531 din Codul civil, în vedere reparării integrale a prejudiciului cauzat reclamantei.
Având în vedere aceste considerente, instanţa a admis cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Cluj şi, în consecinţă, a anulat măsura dispusă de către pârâta Curtea de Apel Cluj, prin care reclamanta a fost pontată ca absentă nemotivat de la serviciu în luna aprilie 2016 şi a obligat pârâta Curtea de Apel Cluj la plata drepturilor salariale aferente a 2 zile din luna aprilie 2016, actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei până la data plăţii efective.
Reclamanta a solicitat şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată. Această cerere a primit soluţia de respingere, având în vedere, pe de o parte, faţă de pârâtul Ministerul Justiţiei, dispoziţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi de respingere a cererii formulate în contradictoriu cu aceste, astfel că această parte nu a căzut în pretenţii şi nu se află în culpă procesuală potrivit art. 453 alin.1 C.pr.civ, iar, pe de altă parte, în ce priveşte pârâta Curtea de Apel Cluj, faptul că reclamanta nu a făcut dovada acestor cheltuieli conform art. 452 C.pr.civ..
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, pârâta Curtea de Apel Cluj, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii.
În motivare apelanta a menţionat că, în datele de 18 aprilie 2016, respectiv 19 aprilie 2016, intimata a fost căutată în mod repetat de preşedintele instanţei, întrucât cu ocazia transmiterii datelor statistice referitoare la hotărârile judecătoreşti neredactate în termen, la solicitarea Inspecţiei Judiciare, s-a constatat că aceasta înregistra întârzieri în redactarea a 16 hotărâri judecătoreşti pronunţate în toamna anului 2015, începând cu luna septembrie.
În a doua parte a zilei de 19 aprilie 2016, intimata a comunicat telefonic preşedintelui instanţei faptul că lipseşte din instanţă fiind plecată de mai multe zile din localitate, din motive personale. În acest context i s-a comunicat intimatei faptul că, în absenţa unei cereri de concediu sau a unui alt document justificativ al absenţelor, se va considera că absenţele sale sunt nemotivate.
Până la sfârşitul lunii, intimata nu a depus o minimă diligenţă pentru a lămuri situaţia creată, necomunicând niciun act care să justifice absenţa sa din instanţă, astfel că pentru zilele respective nu a fost pontată în fişele de pontaj lunar, fiind absentă nemotivat.
Apelanta a susţinut că, având în vedere faptul că fişa de pontaj există şi reflectă situaţia reală a prezenţei, realitate recunoscută inclusiv de intimată, prin plata către aceasta a salariului pentru acele zile se creează o discrepanţă între situaţia certificată şi plata drepturilor salariale.
Referitor la considerentele instanţei de fond, potrivit cărora, prin reducerea indemnizaţiei a operat o sancţiune, apelanta a precizat că nu a fost emis niciun act de către conducerea instanţei prin care să se fi aplicat vreo sancţiune intimatei. Reducerea salariului în speţă nu a operat cu efectele unei sancţiuni disciplinare, ci ca o consecinţă a faptului că din cele 25 de zile lucrătoare ale lunii, intimata a absentat nemotivat două zile, plătindu-i-se pentru timpul lucrat, respectiv 23 de zile.
Apelanta invocat dispoziţiile de principiu ale Codului muncii, act normativ avut în vedere de instanţă atunci când s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, făcând trimitere la prevederile art.10 şi ale art.39 alin.1 lit.a din Codul muncii.
Aceasta a susţinut că obligaţia respectării programului de lucru este prevăzută în sarcina judecătorilor şi prin Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, acesta fiind unul dintre motivele pentru care la nivelul instanţei este ţinută o fişă colectivă de prezentă, document justificativ pe baza căruia se plătesc drepturilor băneşti cuvenite magistraţilor, în acest sens fiind şi prevederile art.119 din Legea nr.53/2003.
Apelanta a invocat şi Ordinul Ministrului Economiei şi Finanţelor nr.2634/2015 potrivit căruia, statul de salarii se întocmeşte pe baza documentelor privind reţinerile legale, listele de avans chenzinal, concediile de odihnă, certificatele medicale.
În raport cu reglementările speciale existente în domeniul financiar-contabil, şefii departamentelor economico-financiare şi administrative la nivelul ordonatorilor de credite refuză efectuarea viramentelor salariale în absenţa întocmirii foii colective de prezenţă lunară. Astfel, apare necesitatea existenţei unui suport real pentru datele certificate în pontajele lunare privind prezenţa judecătorilor la serviciu în decursul unei luni calendaristice, document justificativ pe baza căruia se efectuează plata drepturilor salariale.
Întocmirea foii colective de prezenţă atrage responsabilitatea preşedintelui instanţei pentru realitatea datelor înscrise.
Apelanta a mai susţinut că dispoziţiile art.74 alin.2 din Legea nr.303/2004 republicată şi actualizată, avute în vedere de prima instanţă, au valoarea unor dispoziţii de principiu de a asigura protecţia statutului judecătorilor în raport cu celelalte puteri ale statului, legislativul şi executivul.
Intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului şi obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată. Aceasta a susţinut că nu există un text legal care să stipuleze faptul că indemnizaţia de judecător s-ar stabili conform numărului de ore lucrate pe lună. Judecătorul nu se află într-un raport de muncă clasic, nu are contract individual de muncă şi nu este subordonat niciunui angajator, el fiind numit în funcţie, independent şi supus numai legii. Indemnizaţia nu poate fi privită ca o remuneraţie care să fie echivalentul contraprestaţiei muncii astfel cum este reglementat salariul în art.159 alin.1 din Codul muncii. Intimata a apreciat că măsura reducerii indemnizaţiei nu poate fi calificată decât ca o sancţiune disciplinară aplicată indirect de apelantă, cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Examinând cauza prin prisma motivelor de apel invocate şi a dispoziţiilor art.476 din Codul de procedură civilă, instanţa de control judiciar constată că apelul promovat împotriva sentinţei civile nr. 680/MAS/18 aprilie 2017 a Tribunalului Braşov este nefondat.
Curtea constată că instanţa de fond a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente în speţă.
Reducerea indemnizaţiei cuvenite intimatei ca urmare a lipsei nejustificate a acesteia din instanţa la care funcţionează ca o consecinţă a pontării ca absentă nemotivată în două zile din luna aprilie 2016 echivalează cu aplicarea de către apelantă a unei sancţiuni disciplinare.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 73 şi art. 74 din Legea nr. 303/2004.
Potrivit art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004: „Drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor şi procurorilor se stabileşte prin lege specială.”
Potrivit art. 99 lit. k din Legea nr. 303/2004 „Constituie abateri disciplinare: k) absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanţei ori a parchetului”.
Potrivit art. 100 lit. b „diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 20% pe o perioadă de până la 6 luni” este una din sancţiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor şi procurorilor, iar potrivit art. 101 din acelaşi act normativ „Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 100 se aplică de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice”.
Având în vedere aceste dispoziţii legale, Curtea constată că diminuarea indemnizaţiei cuvenite intimatei pentru luna aprilie 2016 ca o consecinţă a absenţei nemotivate două zile în lipsa parcurgerii procedurii prealabile reglementate de Legea nr.317/2004 şi a aplicării unei sancţiuni disciplinare de Consiliul Superior al Magistraturii nu are temei legal. Indemnizaţia cuvenită judecătorilor şi procurorilor nu are acelaşi regim juridic cu cel al salariului cuvenit unui angajat, astfel că în lipsa unei sancţiuni aplicate de organul disciplinar competent, în speţă Consiliul Superior al Magistraturii, aceasta nu poate fi diminuată. De altfel şi dispoziţiile din Codul muncii, la care face referire apelanta, sunt în acelaşi sens, diminuarea salariului pentru absenţe nemotivate putând fi dispusă ca o sancţiune disciplinară, după efectuarea cercetării disciplinare.
Astfel că în mod corect instanţa de fond a dispus anularea măsurii dispuse de pârâta Curtea de Apel Cluj, prin care reclamanta a fost pontată ca absentă nemotivat de la serviciu în luna aprilie 2016 şi obligarea pârâtei Curtea de Apel Cluj la plata drepturilor salariale aferente a 2 zile din luna aprilie 2016, actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei până la data plăţii efective.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, constatând că motivele de apel invocate sunt nefondate şi că soluţia primei instanţe este dată cu respectarea legii, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge apelul declarat de apelanta Curtea de Apel Cluj împotriva sentinţei civile nr. 680/Mas/18 aprilie 2017 a Tribunalului Braşov.
În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă va obliga apelanta să plătească intimatei suma de 300 cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în cheltuieli de deplasare.
No related posts.