Forumul Judecătorilor din România a publicat traducerea în limba română a Avizului emis la 20 octombrie 2018 de Comisia de la Veneția privind modificările aduse codurilor penale.
În ceea ce privește drepturile acuzatului, Comisia de la Veneția a reținut următoarele aspecte:
”Dreptul de a fi informat / a participa la toate actele de urmărire penală
- Ca urmare a unei modificări a articolului 83 CPP, suspectului sau inculpatului îi este acordat dreptul de „a fi informat cu privire la data și ora efectuării actului de urmărire penală de organul de urmărire penală”. Articolul 92 se modifică în sensul că „suspecții sau inculpații pot participa la orice act de urmărire penală sau la orice audiere, la cererea acestora” (dispozițiile actuale permit numai participarea avocatului suspectului sau al inculpatului). În conformitate cu noul articol 307, nerespectarea cerințelor articolului 83 va atrage „nulitatea absolută” a tuturor actelor de urmărire penală, în conformitate cu articolul 281 litera (e).[1]
- Afirmația, adesea făcută în cursul întâlnirilor desfășurate în România, că efectul acestor noi prevederi ar putea afecta grav eficiența cercetării penale, pare a fi bine întemeiată. În cazul unor anchete in personam, această cerință de facto înseamnă că procurorul va trebui să informeze suspectul de la bun început atunci când sunt utilizate în acest sens proceduri de anchetă care au drept scop strângerea probelor. Dacă un suspect este informat în prealabil, spre exemplu, cu privire la o percheziție, pare mai mult decât probabil că acest lucru va permite suspectului să distrugă dovezi. Noua cerință este deosebit de problematică în cazul în care există mai mulți suspecți.
- Considerații similare se aplică în ceea ce privește dreptul suspectului de a participa la audieri, inclusiv audierile martorilor, în timpul fazei de urmărire penală. Un astfel de drept ar putea avea un efect descurajator asupra martorilor de a se prezenta. Acest lucru ar putea fi valabil mai ales pentru victimele violului sau abuzului sexual.
- Comisia recunoaște că prezența acuzatului la actele de urmărire penală este adesea impusă în temeiul articolului 6 alineatul (3) litera (d) din Convenție. Jurisprudența CEDO oferă îndrumări utile în acest sens.
- Curtea Europeană a elaborat, într-adevăr, jurisprudența care favorizează exercitarea dreptului la apărare, luând în considerare totuși statutul acuzatului (deținut sau nu) și evoluția procedurilor. În cazul Lisica împotriva Croației, spre exemplu, Curtea a declarat: „Curtea subliniază că este posibil ca, în anumite circumstanțe, cum ar fi cazul în care identitatea făptuitorilor nu este cunoscută sau în cazul în care orice întârziere în obținerea probelor ar putea cauza dispariția acestora, poliția sau alte autorități competente vor trebui să efectueze percheziții sau alte proceduri care vizează asigurarea probelor fără prezența inculpaților. Cu toate acestea, în cazul de față, inculpații au fost identificați ca făptuitori potențiali și au fost arestați […]. În plus, niciun element din dosar nu sugerează că probele în cauză se puteau distruge. Prin urmare, nu a existat nici un motiv întemeiat să se efectueze perchezițiile în cauză fără prezența sau chiar cunoștința reclamanților sau a avocaților acestora sau cel puțin în prezența unor martori neutri.”[2]
- În același mod, Curtea Europeană a declarat în mod clar că dreptul la apărare „de regulă impune ca inculpatului să i se acorde o oportunitate adecvată și corespunzătoare de a contesta și de a pune la îndoială un martor împotriva sa, fie atunci când acel martor face declarația sau într-un stadiu ulterior al procedurii”.[3] (subliniere adăugată)
- Cu toate acestea, Curtea nu solicită abordarea necondiționată adoptată de legiuitorul român în noul articol 83 CPP și noul articol 92 CPP. Curtea arată, de fapt, că o percheziție fără prezența sau cunoștința suspectului nu ar trebui întotdeauna considerată problematică. De asemenea, Curtea nu exclude situațiile în care drepturile martorilor pot impune desfășurarea procedurilor penale astfel încât aceste interese legitime să nu fie compromise în mod nejustificat. În cadrul evaluării, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Convenție a corectitudinii globale a procedurilor penale, Curtea însăși „va analiza procedura în ansamblu ținând cont de dreptul la apărare, dar și de interesele publicului și victimelor ca acesta să fie condamnat în mod corespunzător (a se vedea Gäfgen împotriva Germaniei [MC], nr. 22978/05, par.175) și, dacă este necesar, drepturile martorilor (a se vedea Doorson, par.70)”.[4]
- Ar fi, într-adevăr, normal să existe restrângeri privind participarea la percheziții pentru a menține integritatea percheziției în sine. Mai mult, ar fi normal să existe restricții privind implicarea suspectului dacă ar exista motive să se creadă că suspectul ar putea intimida martorii sau terții[5].
- În acest sens, se poate adăuga faptul că, deși Directiva 2013/48/UE din 22 octombrie 2013 privind dreptul de acces la un avocat în cadrul procedurilor penale85 a încurajat statele să permită suspectului / acuzatului să fie asistat de avocatul acestuia în timpul măsurilor de anchetă sau de strângere a probelor, aceasta a supus acest lucru condiției ca aceste proceduri să fie prevăzute în legislația națională și ca persoanei suspectate sau acuzate să i se ceară sau să i se permită să participe la procedura în cauză [articolul 26 și articolul 3 litera (c) punctul 3 din Directivă). Modificările propuse la CPP din România merg mai departe, permițând suspectului să participe la toate actele de urmărire penală, inclusiv cele împotriva altor persoane.
- Având în vedere observațiile făcute în paragrafele precedente, ar trebui revizuite modificările propuse la articolul 83 CPP și la articolul 92 CPP, pentru a concilia mai bine drepturile apărării cu interesele persoanelor vătămate și ale martorilor, precum și interesul publicului ca infracțiunea să fie urmărită și pedepsită corespunzător.”
Notă: Această traducere reprezintă un demers al Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România, fiind realizată la cererea sa. Orice preluare a textului se va efectua sub condiţia următoarei mențiuni: „Traducerea acestui aviz reprezintă un demers al Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România”. Textul integral al traducerii poate fi accesat la pagina web http://www.forumuljudecatorilor.ro/wp-content/uploads/Avizul-din-20-octombrie-2018-al-Comisiei-de-la-Venetia-cu-privire-la-codurile-penale-traducere-RO.pdf .
[1] În conformitate cu articolul 281 litera (e), încălcarea dispozițiilor care obligă prezența suspectului / acuzatului constituie o cauză de nulitate absolută.
[2] CEDO, Lisica împotriva Croației, cererea nr. 20100/06, 25 februarie 2010, par. 58
[3] CEDO [MC] 15 decembrie 2011, Al-Khawaja și Tahery împotriva Regatului Unit, cerere nr. 26766/05 și 22228/06, par.118
[4] Idem
[5] CEDO, 26 martie 1996, Doorson împotriva Țărilor de Jos, cererea nr. 20524/9, alin. 70: „Este adevărat că articolul 6 (art. 6) nu impune în mod explicit ca interesele martorilor, în general, și cele ale victimelor chemate să depună mărturie în special, să fie luate în considerare. Cu toate acestea, viața, libertatea sau securitatea acestora pot fi în joc, precum și interesele care intră, în general, sub incidența articolului 8 (art. 8) din Convenție. Astfel de interese ale martorilor și ale victimelor sunt, în principiu, protejate de alte dispoziții de fond ale Convenției, care implică faptul că Statele Contractante ar trebui să își organizeze procedurile penale astfel încât aceste interese să nu fie în mod nejustificat puse în pericol. În acest context, principiile unui proces echitabil impun, de asemenea, ca, în cazurile corespunzătoare, interesele apărării să fie echilibrate cu cele ale martorilor sau ale victimelor chemate să depună mărturie”.
No related posts.