Forumul Judecătorilor din România solicită Avocatului Poporului sesizarea imediată a Curții Constituționale, în ceea ce privește dispozițiile Legii nr.207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară care afectează, conform Comisiei de la Veneția, independența justiției

http://www.forumuljudecatorilor.ro/wp-content/uploads/AVOCATUL-POPORULUI-Memoriu-Legea-nr.207-2018-de-modificare-a-Legii-nr.304-2004.pdf

Dată fiind promulgarea și publicarea în Monitorul Oficial al României a acestei legi, precum și iminenta sa intrare în vigoare, la trei zile de la publicare, și deoarece unele dintre măsurile legislative cuprinse sunt contrare recomandărilor Comisiei de la Veneția sau GRECO și pun în pericol însuși parcursul României ca stat membru al Consiliului Europei, Asociația Forumul Judecătorilor din România a adresat Avocatului Poporului, dl. Victor Ciorbea, o cererea pentru sesizarea imediată a Curții Constituționale, în acord cu dispozițiile art. 59 alin. (1) și art. 146 lit. a) și d) din Constituție.

Avocatul Poporului are atribuția expresă de a sesiza Curtea Constituțională cu privire la legi și ordonanțe, iar aceasta nu este limitată la protecția drepturilor omului, rolul său trebuind să fie extrem de activ în apărarea statului de drept, prin urmare și a angajamentelor internaționale luate în acest sens de Statul român (a se vedea Avizul nr. 685 din 17 decembrie 2012, CDL-AD(2012)026, Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept – Comisia de la Veneția).

Prin Avizul nr.934 din 13 iulie 2018, CDL-PI(2018)007, Comisia de la Veneția a sugerat României “să reexamineze sistemul de numire/revocare a procurorilor de rang înalt, inclusiv prin revizuirea prevederilor corespunzătoare din Constituție, în perspectiva oferirii condițiilor pentru un proces de numire/revocare neutru și obiectiv, prin menținerea rolului instituțiilor precum președintele țării și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), capabile să echilibreze influența ministrului Justiției”; să elimine ori să definească mai bine prevederile care le permit procurorilor de rang superior să invalideze soluțiile procurorilor pentru situațiile de nefundamentare”; “eliminarea restrângerilor propuse asupra libertății de exprimare a judecătorilor și procurorilor”; suplimentarea prevederilor privitoare la răspunderea materială a magistraților, prin declararea explicită a faptului că, în absența relei credințe și/sau a gravei neglijențe, magistrații nu pot răspunde pentru o soluție care ar putea fi contestată; abandonarea amendamentelor privind pensionarea timpurie a magistraților sau amânarea până când va exista certitudinea că nu va exista niciun impact negativ asupra funcționării sistemului; reconsiderarea înființării unei secții speciale pentru anchetarea magistraților (ca alternativă, s-a propus folosirea unor procurori specializați, simultan cu măsuri de salvgardare procedurale eficiente).

Prin Raportul ad hoc privind România (Regula 34) adoptat de Grupul de state împotriva corupției, la cea de-a 79-a Reuniune Plenară (Strasbourg, 19-23 martie 2018), GRECO a adresat României următoarele recomandări: ”să se analizeze corespunzător impactul modificărilor asupra viitoarei structuri de personal a instanțelor și parchetelor pentru a fi adoptate măsurile tranzitorii necesare și regulamentul de aplicare ce urmează a fi adoptat de CSM cu privire la promovarea judecătorilor și procurorilor să reglementeze criterii adecvate, obiective și clare, care să aibă în vedere calificările și meritele reale ale acestora; să fie abandonată crearea noii secții speciale pentru investigarea infracțiunilor din justiție; să se asigure că independența parchetului este – în cea mai mare măsură posibilă – garantată prin lege, și să se evalueze impactul modificărilor propuse asupra viitoarei independențe operaționale a procurorilor, astfel încât, dacă este necesar, să fie adoptate garanții suplimentare pentru a proteja împotriva intervențiilor; să se evite crearea de noi surse pentru conflicte de interese și incompatibilități, în special în legătură cu activitățile politice și funcțiile guvernamentale; să se analizeze diferitele modificări care afectează drepturile și obligațiile, precum și răspunderea judecătorilor și procurorilor pentru erori judiciare, astfel încât să se asigure suficienta predictibilitate și claritate a regulilor în materie și pentru a evita ca acestea să devină o amenințare la adresa independenței sistemului judiciar”.

Potrivit art.11 din Constituția României, Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

România a aderat la Consiliul Europei (CE), ca urmare a deciziei de la 4 octombrie 1993, formulată prin Rezoluția nr. 37/1993 a Comitetului de Miniștri al CE. Aderarea la CE, organizație fondată pe principiile respectului pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, pentru valorile democrației și ale statului de drept, a constituit o etapă obligatorie în promovarea demersurilor României de aderare la Uniunea Europeană (UE) și la Organizația Tratatului Nord-Atlantic (NATO).

Asociația Forumul Judecătorilor din România reiterează faptul că executarea obligațiilor internaționale, care rezultă dintr-un tratat în vigoare pentru un anumit stat, revine tuturor autorităților statale, inclusiv Curții Constituționale. Dacă dispozițiile constituționale contravin tratatului, care face deja parte din ordinea juridică națională, revine tuturor autorităților statului obligația de a găsi soluții adecvate pentru a concilia acele prevederi ale tratatului cu Constituția (spre exemplu, prin interpretare sau chiar prin revizuirea Constituției), altfel responsabilitatea internațională a statului va fi angajată, cu toate consecințele care decurg din aceasta, inclusiv sancțiuni (a se vedea Comisia de la Veneția, Avizul interimar privind amendamentele la Legea constituțională federală privind Curtea Constituțională a Federației Ruse, par.47, CDL-AD (2016) 005).

Recomandările formulate de Comisia de la Veneția nu sunt utile doar legiuitorului, în procedura parlamentară de elaborare sau modificare a cadrului legislativ, ci și Curții Constituționale, la efectuarea unui control de conformitate a actului normativ adoptat de Parlament cu Legea fundamentală, ținând seama de dispozițiile art.11 alin.(1) din Constituția României.

Totodată, Asociația Forumul Judecătorilor din România adresează un apel Președintelui României, dl. Klaus Werner Iohannis, dar și Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a efectua demersuri în sensul sesizării imediate a Curții Constituționale, de Avocatul Poporului, în ceea ce privește Legea nr.207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Potrivit art. 80 alin.(2) din Constituție, Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. Conform art.133 alin.(1) din Constituție, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.

De asemenea, Președintele României poate avea un rol important în privința emiterii unei ordonanțe de urgență de către Guvernul României, prin care să fie amânată sau suspendată aplicarea dispozițiilor din Legea nr.207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară criticate dur de Comisia de la Veneția sau GRECO, până la data revizuirii lor. În temeiul art. 86 și 87 alin.(1) din Constituție, Președintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente și de importanță deosebită. Președintele României poate lua parte la ședințele Guvernului în care se dezbat probleme de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice și, la cererea primului-ministru, în alte situații. Or, neîndoielnic, nerespectarea tratatelor la care România a aderat reprezintă o problemă de interes național privind politica externă a statului.

judecător Dragoș Călin, Curtea de Apel București, co-președinte

judecător Anca Codreanu, Tribunalul Brașov, co-președinte

No related posts.

Lasă un comentariu


one − = 0