Punctul de vedere al Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România privind noile iniţiative de modificare ale Codului penal şi Codului de procedură penală

http://www.forumuljudecatorilor.ro/wp-content/uploads/FJR-CPP.pdf

http://www.forumuljudecatorilor.ro/wp-content/uploads/FJR-CP.pdf

Asociaţia Profesională Forumul Judecătorilor din România, luând act de noile iniţiative de modificare ale Codului penal şi Codului de procedură penală, îşi exprimă dezacordul şi profunda îngrijorare în legătură cu proiectul legislativ aflat în dezbatere publică, al cărui conţinut reprezintă o involuție în crearea unui sistem de justiție penală modern și adaptat noilor realități sociale, precum și o denaturare a scopului procesului penal și a politicii penale a statului, fiind evidentă schimbarea de paradigmă de la o justiție penală care protejează victimele infracțiunii la un nou concept care plasează inculpatul într-o poziție privilegiată.

Declarativ, modificările legislative vizează exclusiv transpunerea în legislaţia internă a unor Directive europene în materia consolidării unor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie, a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale şi a unor aspecte privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, dar şi alinierea acestei legislaţii la îndrumările obligatorii consfinţite prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României.

Cu toate acestea, Asociaţia Profesională Forumul Judecătorilor din România constată cu regret că multe dintre modificările preconizate prin proiectul legislativ aflat în dezbatere publică nu au nicio legătură cu scopul enunțat de legiuitor și se îndepărtează de la obiectivele avute în vedere, întrucât expunerea de motive şi intervenţiile legislative propuse conţin soluţii inadecvate realităţilor juridice din România şi standardelor de protecţie a unor valori fundamentale de la nivel european şi internaţional, de natură să compromită înfăptuirea actului de justiţie şi buna funcţionare a sistemului judiciar din ţara noastră.

Analizând propunerile de modificare constatăm cu îngrijorare că acestea abundă în soluții nerealiste raportat la dezvoltarea tehnologică și contextul social și că legiuitorul denaturează vizibil conţinutul unor norme cuprinse în Directivele europene invocate, prin multiplele necorelări cu dispoziţii deja existente în legislaţia procesual penală, prin abaterea de la jurisprudența CEDO şi prin soluţiile inovative imprevizibile, introduse fără a crea mecanisme apte să ducă la soluționarea cu celeritate a cauzelor și la aflarea adevărului.

Atragem atenția că cele mai multe dintre modificările propuse reprezintă soluții menite a îngreuna activitatea instanțelor și parchetelor, efectele unor astfel de modificări nefăcând obiectul unui studiu de impact, deși adoptarea lor poate conduce la o reală bulversare a activității organelor judiciare și, în mod inevitabil, la slăbirea ireversibilă a statului de drept.

Aceste modificări legislative nu pot fi puse în discuție, în absența unor strategii serioase și aprofundate în domeniul administrării resurselor logistice și umane, nu pot fi adoptate prin încălcarea standardelor de previzibilitate și accesibilitate a legii iar instituirea unor standarde diferite în materia drepturilor participanților în procesul penal, prin consacrarea unui statut privilegiat al suspectului și inculpatului în procesul penal, prin invocarea unor principii nu atât de apropiate de legislația penală română și care, față de alți participanți, nu produc aceleași beneficii, este incompatibilă cu principiile statului de drept.

Înțelegând importanța funcționării justiției penale într-un stat european, Asociaţia Profesională Forumul Judecătorilor din România a efectuat o analiză amănunțită a modificărilor preconizate, urmând să o înainteze reprezentanților puterii legislative, și a constatat ca principale probleme: ignorarea și denaturarea jurisprudenței Curții Constitutionale și a legislației și jurisprudenței CEDO și CJUE, ruperea echilibrului între participanții la procesul penal, nerespectarea principiilor de legiferare în materie penală, necunoașterea dinamicii procesului penal și imposibilitatea corelării noilor dispoziții procesual penale cu celelalte norme existente în Codul de procedură penală.

Spre exemplu, din perspectiva modificărilor aduse Codului penal, observăm că deşi iniţiatorul modificărilor încearcă să confere obligativitate dispozitivului deciziilor Curţii Constituţionale, dar şi considerentelor acestora, potrivit jurisprudenţei Curţii şi regulilor comune publicate pe pagina electronică a instanţei de contencios constituţional, puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează dispozitivului şi considerentelor pe care acesta se sprijină. În consecinţă, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice, urmează să respecte întru totul atât considerentele, cât şi dispozitivele acestora, dar potrivit cu această importantă distincţie reliefată prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr.1/1995 şi Deciziille Curţii Constituţionale nr.1415/2010, nr.414/2010 şi nr.415/2010. Autoritatea de lucru judecat specifică doar considerentelor pe care se sprijină dispozitivul deciziilor Curţii îşi are ca temei articolul 430 alin.2 Cod procedură civilă, potrivit căruia autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, dispoziţiile acestui Cod fiind aplicabile şi procedurii derulate în faţa Curţii.

În ceea ce privește nesocotirea obligațiilor internaționale asumate considerăm nejustificată abrogarea art.175 alin.2 Cod penal, calitatea de funcţionar public neputând fi legată doar de apartenenţa respectivei persoane la una din entităţile sau funcţiile de la alin.1, ci şi de îndeplinirea unor servicii publice a căror exercitare este adusă la îndeplinire de un număr diversificat de persoane, asupra cărora autorităţile publice exercită o formă de control. Această modificare vine să avantejeze o serie de grupuri profesionale ce îşi desfăşoară activitatea în mediul privat ori în cadrul unor profesii liberale faţă de care instituirea unui tratament penal preferenţial nu se justifică. Această propunere legislativă este natură să aducă atingere Directivei 1371/2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal, care la punctul 10 afirmă în mod explicit că „În ceea ce privește infracțiunile de corupție pasivă şi de deturnare de fonduri, este necesar să se introducă o definiție a funcționarilor publici în care să fie cuprinși toți funcționarii relevanți, indiferent dacă dețin o funcție oficială în Uniune, în statele membre sau în țările terțe”1.

1 În cuprinsul preambulului Directivei se arată că persoanele fizice sunt din ce în ce mai implicate în gestionarea fondurilor Uniunii.

Pentru a proteja în mod adecvat fondurile Uniunii împotriva corupției și deturnării de fonduri, este necesar ca definiția „funcționarului public” să includă persoanele care nu dețin o funcție oficială, dar cărora li s-a încredințat și care exercită, într-un mod similar, o funcție de serviciu public în ceea ce privește fondurile Uniunii, cum sunt contractantanţii implicaţi în gestionarea acestor fonduri. Astfel, articolul 4 alineatul 4 lit. b din Directivă include în definiţia funcţionarului public orice altă persoană căreia i s-a încredințat şi exercită o funcție de serviciu public care implică gestionarea intereselor financiare ale Uniunii în state membre sau în ţări terţe sau luarea de decizii referitoare la acestea. În consecinţă, pentru a respecta legislaţia europeană, definiţia funcţionarului public nu ar trebui restrânsă ci dimpotrivă extinsă, astfel încât să includă, printre alţii, pe contractanţii privaţi care gestionează fonduri UE.

În același sens, nesocotirea normelor de drept intern este evidentă atunci când discutăm de abrogarea infracţiunii de neglijenţă în serviciu. Pe lângă faptul că nu are o justificare obiectivă şi raţională, această modificare va conduce, alături de reconfigurarea infracţiunii de abuz în serviciu, la nesancţionarea a numeroase fapte săvârşite de persoanele ce ocupă funcţii publice în exerciţiul atribuţiilor ce le revin, la lipsa oricărei responsabilizări din partea acestor funcţionari în îndeplinirea îndatoririlor lor, iar în final la o disoluţie a statului de drept, prin eliminarea oricărui tip de reacţie penală împotriva unor conduite sesizate în exercitarea funcţiilor. Justificare obiectivă nu există nici pentru a se proceda la reconfigurarea art.309 Cod penal, ce reglementează o cauză de agravare a răspunderii penale, în cazul în care infracţiunile de serviciu au cauzat consecinţe deosebit de grave, mai cu seamă că prin proiectul legislativ nu se aduc modificări art.297 Cod penal. Îngrijorător este argumentul utilizat pentru justificarea abrogării, respective suprapunerea infracțiunii de neglijență în serviciu peste textul legal ce incriminează abuzul în serviciu, fiind evidentă diferența esențială în ceea ce privește forma de vinovăție cerută de lege pentru fiecare dintre infracțiuni.

Din perspectiva îngreunării activității autorităților judiciare, observăm că introducerea unui nou caz de incompatibilitate cum este cel al judecătorului de cameră preliminară, care nu va mai putea soluţiona fondul cauzei, va atrage numeroase deservicii, în condiţiile în care nici după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală şi nici ulterior funcţiile judiciare nou reglementate nu au fost însoţite de măsuri de redimensionare a schemelor de personal, acest fapt fiind de natură să conducă la un blocaj în activitatea secţiilor penale ale instanţelor de judecată şi la o împovărare excesivă a judecătorilor specializaţi într-o atare materie, al căror număr este unul relativ mic. În același sens, în materie de recuzare, posibilitatea formulării contestaţiei împotriva ordonanţei procurorului ierarhic superior va putea conduce la tergiversarea urmăririi penale, mai ales în cauzele complexe cu mai mulţi inculpaţi, prin formularea unor cereri de recuzare repetitive. În plus, modificarea adusă nici nu este justificată, de vreme ce un alt act procesual similar pronunţat de un judecător, aşa cum este încheierea instanţei de judecată, nu este supusă nici unei căi de atac, iar o eventuală stare de incompatibilitate, alături de vătămarea efectivă produsă, ar putea fi invocate în procedura de cameră preliminară. Prin urmare, această modificare este de natură să încarce în mod inutil rolul instanţelor, cu o nouă categorie de cauze, a căror soluţionare este insuficient conturată din punct de vedere procedural.

Lipsa unui studiu de impact este evidentă în materia administrării probelor, unde se propune excluderea declaraţiilor suspectului sau inculpatului în mod automat, prin simpla lor neînregistrare audio-video, atât timp cât, uneori, impedimentele de ordin tehnic pot conduce la imposibilitatea înregistrării, iar o astfel de deficienţă nu este de natură să producă vreo vătămare în contextul redării declaraţiei în formă scrisă. În cuprinsul proiectului legislativ nu există norme tranzitorii sub acest aspect, intrarea în vigoare a noilor dispoziţii procedurale făcând ca în absenţa aparaturii de înregistrare activitatea organelor de urmărire penală să fie practic compromisă. În egală măsură, dacă prin instituirea acestei garanţii se urmăreşte alinierea justiţiei penale din România la unele din standardele europene în domeniu, firesc ar fi ca aceste înregistrări să devină de generală aplicare, probele astfel obţinute căpătând o forţă probantă mult mai mare, iar persoanele audiate fiind descurajate în a-şi mai retracta declaraţiile iniţiale în faţa judecătorului, prin invocarea unor aşa-zise presiuni din partea organelor de urmărire penală.

În ceea ce privește separarea puterilor statului, atragem atenția asupra intruziunii nepermise în activitatea autorităților judiciare prin impunerea de plano a eliminării raportului de constatare în cazul neefectuării expertizei, principiile de generală aplicare ale art. 100 alin. (3) și (4) Cod procedură penală statuând că atributul respingerii sau admiterii probei aparţine organului judiciar. În opinia iniţiatorului, simpla contestare a raportului de constatare obligă organul judiciar să efectueze expertiza, or, o astfel de soluţie este de natură să aducă atingere principiului independenţei judecătorului, pe care chiar noile dispoziţii ale art.8 alin. (2) l-au consacrat. Această soluţie legislativă conţine chiar şi o imprecizie de redactare, căci de vreme ce organul judiciar apreciază asupra necesităţii expertizei, acest mijloc de probă nu poate fi obligatoriu, dar lăsat şi la aprecierea sa, totodată. Soluţia de a impune judecătorului efectuarea unui raport de expertiză, prin simpla contestare a raportului de constatare, alături de sancţiunea eliminării raportului de constatare în caz de neefectuare a expertizei, este cu atât mai criticabilă cu cât, prin art.172 alin.91 Cod procedură penală, s-a statuat asupra obligativităţii efectuării raportului de constatare de către anumiţi experţi judiciari specializaţi în unele domenii, aşa încât, odată exprimată opinia unui expert, neefectuarea unei noi expertize nu poate justifica o sancţiune atât de severă, precum excluderea probei.

Din perspectiva drepturilor fundamentale ale părților și echilibrului între interesele particulare și interesul general, constatăm că obligativitatea începerii urmăririi penale în urma unei simple indicări a persoanei, nu numai că este de natură să înfrângă încă din start principiul prezumţiei de nevinovăţie, dar este de natură să producă o deplasare artificială a competenţei organului de urmărire penală, potrivit cu scopul şi interesele autorului sesizării, care se poate dovedi de rea-credinţă. Începerea urmăririi penale presupune nu doar existenţa unei persoane determinate, ci şi probe în sprijinul acuzaţiei penale, or, prin soluţia legislativă preconizată simpla manifestare de voinţă a titularului sesizării este suficientă în determinarea organului de urmărire penală competent şi începerea urmăririi penale, fapt ce poate produce grave deservicii persoanei vizate prin această măsură, atât pe plan moral, cât şi profesional. Această soluţie legislativă vine în contradicţie flagrantă cu principiul aflării adevărului în procesul penal, prevăzut de art.5 Cod procedură penală, care prevede în mod imperativ că organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, nu pe baza unor simple afirmaţii, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. Practic, prin propria voinţă a titularului sesizării, orice persoană poate deveni suspect, întrucât urmărirea penală va fi începută in personam, în lipsa unor cazuri care să împiedice exercitarea acţiunii penale.

Din perspectiva persoanelor vătămate și prin prisma scopului procesului penal, se observă că stabilirea unui termen de 1 an pentru oricare dintre soluţiile de la art. 3051 Cod procedură penală este insuficient în cauzele de mare complexitate, fiind împotriva oricăror principii ca în lipsa unor cercetări amănunţite şi care să conducă la stabilirea în mod complet la aflarea adevărului, o soluţie de începere a urmăririi penale in personam sau de clasare să fie impusă prin simpla scurgere a timpului. Practic, şi această soluţie înfrânge principiul aflării adevărului, prevăzut de art. 5 Cod procedură penală şi principiul unui proces echitabil, prevăzut prin Convenţie şi consacrat de art.8 Cod procedură penală, deoarece termenul rezonabil se apreciază, în lumina jurisprudenţei CEDO, de la caz la caz, în funcţie de particularităţile cauzei, comportamentul părţilor şi alte criterii, între care se evidenţiază şi complexitatea şi dificultăţile de administrare a probatoriului. O asemenea dispoziţie nu poate fi solid argumentată în raport de restul modificărilor aduse prin proiectul de act normativ, care introduce, printre altele, şi obligaţia pentru organele judiciare de a proceda la expertizarea unor mijloace de probă, cum sunt cele de la 97 alin.2 lit. f Cod procedură penală sau de a proceda la administrarea unor expertize în combaterea unor rapoarte de constatare. Or, este evident că în măsura în care particularităţile cauzei nu vor permite o concluzie certă cu privire la una dintre soluţiile de începere a urmăririi penale sau de clasare, scurgerea unui interval de timp de 1 an apare ca excesivă pentru a se putea dispune o soluţie în sensul dorit de legiuitor, doar pentru a se finaliza o anchetă penală aflată în derulare, ignorându-se aflarea adevărului.

În lumina aceloraşi considerente arătate anterior, introducerea sancţiunii nulităţii absolute, în caz de încălcare a dispoziţiilor art. 307 alin.1 Cod procedură penală, este într-o vădită contradicţie cu principiile de la art. 281 Cod procedură penală, o astfel de dispoziţie legală nefiind prevăzută în considerarea ocrotirii unui interes general, ci particular. Partea ar putea să nu invoce aceste vătămări, putând şi renunţa în mod expres la ele, iar compromiterea celorlalte acte de urmărire penală ulterioare este lipsită de orice raţiune, mai ales în cazurile în care, luând cunoştinţă de eventuala omisiune strecurată în procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect, cel interesat nu înţelege să se prevaleze de o asemenea vătămare. În acest caz, nici nu se întrevede interesul ca ulterior, instanţa de judecată, procurorul ori celelate părţi să poată invoca încălcarea unei dispoziţii care vine în ocrotirea unui interes particular, susceptibilă a atrage, potrivit voinţei legiuitorului, anularea urmăririi penale, în lipsa manifestării de voinţă a persoanei vătămate.

Soluția legislativă privind interdicția utilizării declarațiilor date de inculpatul care recunoaște învinuirea intră în conflict cu principiul liberei aprecieri a probelor, consfinţit de art.103 alin.1 Cod de procedură penală, dar şi cu principiul independenţei judecătorului, prevăzut prin Constituţia României şi normele de organizare judiciară, căruia i se aduce atingere prin numeroasele limitări aduse în materie de liberă a apreciere a probelor în luarea deciziilor. Mai mult, o asemenea soluţie legislativă intră în contradicţie chiar şi cu noile dispoziţii modificate ale art.103 alin.3 Cod procedură penală, care permit folosirea ca probe în susţinerea hotărării de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei a declaraţiilor celor care beneficiază de dispoziţii legale de favoare pentru declaraţiile date în faţa organelor judiciare, dacă aceste probe se coroborează cu altele, legal administrate în cauză. În altă ordine de idei, nu există nici o justificare pentru care declaraţiile date de inculpatul care recunoaşte învinuirea în procedura de judecată simplificată să nu poată fi folosite împotriva inculpaţilor care nu uzează de acestă procedură în aceeaşi cauză sau care sunt cercetaţi în alte cauze. De altfel, această recunoaştere, dar într-o altă formă, poate avea loc şi atunci când inculpatul nu uzează de această procedură, precum şi atunci când această procedură nu ar fi permisă de lege ori recurgerea la ea a fost respinsă de judecător. Dacă o astfel de interdicţie nu ar opera în aceste cazuri, nu se întrevede motivul pentru care o asemenea recunoaştere, exprimată în procedura de la art.375 Cod procedură penală, să nu poată fi folosită ca mijloc de probă, cu atât mai mult cu cât această declaraţie trebuie, la rândul său, coroborată cu alte probe, pentru a conduce la stabilirea vinovăţiei celorlaţi inculpaţi.

O altă imixtiune nejustificată în atribuțiile puterii judecătorești este și introducerea motivului de revizuire de la art. 453 alin.1 lit. g Cod procedură penală, care încalcă autoritatea de lucru judecat, întrucât acest fapt nu echivalează cu o eroare de judecată datorată unor împrejurări necunoscute instanţelor la judecarea cauzelor şi nici cu o eroare de procedură care să nu poată fi remediată altfel. Pe de altă parte, în măsura în care o hotârâre judecătorească ar trebui revizuită pe acest motiv, motivul de revizuire ar trebuie să privească toate categoriile de hotărâri, nu doar cele de condamnare, pentru ca procurorul şi părţile să beneficieze de acelaşi tratament juridic, iar principiul securităţii raporturilor juridice să nu fie sacrificat doar în favoarea inculpatului. Nesemnarea hotârârii de către judecătorul care a participat la soluţionarea cauzei nu reprezintă în realitate un motiv de revizuire întemeiat pe jurisprudenţa CEDO, deoarece odată redactată de acel judecător, hotărârea judecătorească reprezinţă rezultatul propriei voinţe, manifestate prin verdictul exprimat la o dată anterioară, semnătura preşedintelui de complet sau preşedintelui instanţei nefăcând decât să certifice o procedură judiciară oficială, ce a fost finalizată.

În sfârşit, dispoziţiile tranzitorii din proiectul de lege sunt neconstituţionale, prin aceea că retroactivează, permiţând atacarea unor hotărâri pronunţate până la data intrării lor în vigoare pe motive reglementate în legea nouă, contrar principiului constituţional, potrivit căruia legea nouă dispune numai pentru viitor cu excepţia legii penale mai faborabile.

Cum numai legea penală nouă poate produce efecte retroactive, iar nu şi legea de procedură, posibilitatea oferită persoanelor interesate de a ataca pe motive procedurale noi hotărârile judecătoreşti pronunţate până la data intrării în vigoare a legii noi aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice şi tuturor principiilor respectate cu ocazia elaborării tuturor normelor tranzitorii, din materia procedurii civile şi penale. De altfel, acest principiu a fost respectat în mod constant atât cu ocazia punerii în aplicare a Codului de procedură penală, cât şi a Codului de procedură civilă, nefiind permis ca legea procesuală să retroactiveze indiferent de materia de drept căreia i se aplică. În dreptul procesual penal român, acest principiu a primit şi o consacrare expresă prin dispoziţiile art.13 Cod procedură penală, potrivit cărora legea procesual penală se aplică în procesul penal actelor efectuate şi măsurilor dispuse de la intrarea ei în vigoare şi până la momentul ieşirii din vigoare, cu excepţia situaţiilor prevăzute în dispoziţii tranzitorii. În cazul hotârărilor judecătoreşti definitive, o cale de atac nu poate retroactiva, indiferent de caracterul favorabil sau nefavorabil al noilor dispoziţii  procesuale, deoarece dacă se acceptă că prevederile cuprinse în legea de punere în aplicare a Codului de procedură penală se aplică doar situaţiilor prilejuite de intrarea în vigoare a Codului, dispoziţiile de generală aplicare ale Codului de procedură civilă, incidente şi în materie penală, potrivit art.2 din acest ultim Cod, prevăd că hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul (art.27).

Din cele arătate mai sus, rezultă, așadar, că cele mai multe dintre modificările propuse reprezintă soluții menite a îngreuna activitatea instanțelor și parchetelor, ale căror efecte nu au fost nici măcar analizate în urma studiu de impact și care, într-un termen relativ scurt, în eventualitatea adoptării lor, vor conduce la o reală bulversare a activității organelor judiciare și, în mod inevitabil, la slăbirea ireversibilă a statului de drept.

Aceste modificări legislative nu pot fi puse în discuție, în absența unor strategii serioase și aprofundate în domeniul administrării resurselor logistice și umane, prin încălcarea standardelor de previzibilitate și accesibilitate a legii, ca și prin instituirea unor standarde diferite în materia drepturilor participanților în procesul penal, prin consacrarea un statut privilegiat al suspectului și inculpatului în procesul penal, prin invocarea unor principii nu atât de apropiate de legislația penală română și care, față de alți participanți, nu produc aceleași beneficii.

Având în vedere aspectele expuse, cu titlu exemplificativ, precum și analiza integrală a propunerilor de modificare a legislației penale solicităm autorităților competente să retragă proiectele de modificare și să demareze consultarea reală și de bună-credință cu toți actorii implicați în aplicarea dispozițiilor de drept penal și drept procesual penal .

Judecător Dragoș Călin, Curtea de Apel București, co-președinte

No related posts.