Interviu cu domnul Giuseppe Conte
Giuseppe Conte este un scriitor italian. Încă din clasele primare se arată interesat în special de geografie, astronomie și muzică. În timpul liceului face primele traduceri din engleză și scrie câteva versuri. Citeşte cu pasiune din Stéphane Mallarmé, Charles Baudelaire, D.H. Lawrence și Henry Miller. Este apoi licențiat al Facultății de Litere și Filozofie a Universității din Milano. Publică primele volume de poezii – Il processo di comunicazione secondo Sade (1975) și L’ultimo aprile bianco (1979) urmate, în anii 1980, și de proză – Primavera incendiata, Equinozio d’autunno, L’impero e l’incanto (1995) și Il terzo ufficiale (2002). În 2006 câştigă Premiul Viareggio la secţiunea poezie.cu volumul Ferite e rifioriture. A prefaţat și tradus opere scrise de Walt Whitman, Adunis, Rabindranath Tagore, Jacques Prévert, Pablo Neruda, Serge Rezvani, Juan Gelman, Juan Uslé, William Blake, Percy Shelley, D.H. Lawrence, Victor Segalen etc. Este autorul pamfletului Lettera ai disperati sulla primavera (2006), precum și al unor opere teatrale și muzicale precum Boine (1986), Ungaretti fa l’amore (2000) și Nausicaa (2002).
1. Dacă ar trebui să vă adresați unei instanțe din țara dumneavoastră pentru a vă proteja drepturile, ați avea încredere în sistemul judiciar?
Vă mulţumesc pentru mesaj și pentru invitaţia de a răspunde la o serie de întrebări. În ciuda implicării mele de natură civilă manifestată în poezia și în opera mea narativă (spre exemplu, în romanul publicat recent – Il male veniva dal mare[1]) nu m-am raportat niciodată la problema justiţiei în sensul celei aparţinând tribunalelor, ci am considerat întotdeauna justiţia un fapt social, etic, religios și individual. Iubind adevărul celor juști. Ştiu să răspund întrebărilor dumneavoastră doar prin cuvinte simple.
Nu am încredere deplină în sistemul judiciar italian, lent, birocratic, plin de contradicţii, dar am încredere în anumiţi judecători pe care i-am cunoscut și care s-au sacrificat cu eroism în lupta cu crima organizată – Falcone, Borsellino.
2. Ce măsuri considerați oportune pentru consolidarea independenței justiției și câștigarea încrederii cetățenilor (avocați, judecători, procurori etc.)?
Să menţinem cu stricteţe, ca regulă inviolabilă, separaţia puterilor potrivit schemei clasice a democraţiei moderne nascută în epoca Iluminismului.
3. Care ar trebui să fie rolul unui ministru al justiției, membru al guvernului (și solidar cu deciziile luate de guvern)?
Rolul Ministrului Justiţiei este acela de a asigura funcţionarea optimă a maşinăriei justiţiei, de la tribunale până la închisori. Actualul ministru al Justiţiei din Italia s-a preocupat de condiţiile de trai din închisori și a stabilit recent o săptămâna de întâlniri între deţinuţi și scriitori, întâlniri la care am participat.
4. Care ar fi măsurile adecvate care trebuie luate pentru o „definitivă” separație între puterile politice și judiciare? Este o utopie?
Puterea executivă și legislativă au o misiune, puterea judiciară are o altă misiune. Trebuie să rămână separate, în caz contrar, rădăcinile democraţiei sunt compromise.
5. Sunteți de acord cu ideea de a filma și difuza procesele judiciare?
Aș răspunde afirmativ.
6. În opinia dumneavoastră, judecătorul ideal există deja sau încă nu s-a născut?
Nu există un judecător ideal, nici un politician ideal și, evident, nici măcar un scriitor ideal. Acesta nu înseamnă că fiecare nu trebuie să încerce măcar să se apropie de propriul ideal, în exercitarea profesiei sale.
Interviu realizat de
Avv. Monica Adriana Marinescu,
Ordine degli Avvocati di Roma,
și
Dragoş Călin,
judecător, Curtea de Apel Bucureşti
[1] Il male veniva dal mare, Editura Longanesi, Milano, 2013, ISBN-10: 8830436593
No related posts.