Interviu publicat in Revista Romana de Drept European nr. 2/2015.
Cu incepere de la 1 septembrie 2013, profesorul J.H.H. Weiler este presedintele Institutului Universitar European de la Florenta. Anterior, el a predat la Universitatea din New York (NYU), Facultatea de drept, fiind titular al catedrei „Jean Monnet”, director al „Straus Institute for the Advanced Study of Law & Justice”, precum si co-director al „Tikvah Center for Law & Jewish Civilization”.
Profesorul Weiler este redactor-sef al European Journal of International Law (EJIL) si al International Journal of Constitutional Law (ICON).
El este profesor la Universitatea Nationala din Singapore si profesor onorific la University College (Londra); la Universitatea din Copenhaga – Departamentul de stiinta politica; precum si co-director al Academiei de drept comercial international din Macao, China.
Este doctor honoris causa al numeroase universitati europene.
Profesorul Weiler este autor al numeroase articole si carti in domeniile dreptului international, comparat si european. Publicatiile sale includ: The Constitution of Europe – do the New Clothes have an Emperor? (Cambridge University Press, 1998, tradusa in limbile spaniola, italiana, slovena, japoneza, chineza, sarba, portugheza, romana – Constitutia Europei, Ed. Polirom, 2009); The EU, the WTO, and the NAFTA: Towards a Common Law of International Trade? (Academy of European Law, EUI, Florenta/Oxford University Press, 2000); Un’Europa Cristiana (Rizzoli, 2003, tradusa in limbile germana, poloneza, spaniola, portugheza, slovena, franceza, maghiara, olandeza); The Worlds of European Constitutionalism (impreuna cu Gráinne De Búrca) (Cambridge University Press, New York si Cambridge, 2012). A publicat si o nuvela, Der Fall Steinmann (Piper, 2000). In prezent lucreaza la o monografie intitulata „The ASEAN Way – A Prolegomena to a Theory of Asian Legal Integration” (care urmeaza a fi publicata de Cambridge University Press), dar si la o carte despre procesul lui Iisus.
1. Care este forma cea mai adecvata de receptare a dreptului Uniunii Europene in ordinea juridica a statelor membre? Monismul, dualismul sau pluralismul juridic?
Nu consider ca aceste categorii sunt atat de utile – nici chiar in dreptul international public, ca sa nu mai vorbim despre dreptul Uniunii Europene. Chestiunea receptarii contine cel putin doua fatete – necesitatea ori ceva de acest gen a unei forme de transpunere – si care, dupa cum stim, difera in functie de diferitele izvoare ale dreptului Uniunii in cauza. A doua fateta vizeaza statutul ierarhic al normei europene. Dreptul UE este, in principiu, destul de draconic, depasind pe cel al unor state federale. In cazuri de conflict intre o masura a UE – orice masura, inclusiv cea mai nesemnificativa, trebuie, in principiu, sa aiba precedenta asupra celor mai serioase norme constitutionale ale statului membru in cauza. Spre deosebire de dreptul international public, un stat membru nu are o optiune de „incalcare eficace”: nesocoteste-l si te vei confrunta cu consecintele raspunderii statului. In realitate, acest conflict extrem nu ar trebui sa apara niciodata. Principiul Schmittian al „exceptiei” induce in eroare. Cotidianul este cel care conteaza cu adevarat. Aspectul sensibil care persista, iar el continua sa fie foarte viu, este chestiunea jurisdictiei si competentelor. Acest principiu draconic al suprematiei UE se aplica doar in interiorul jurisdictiei, a sferei de competenta, a UE. Expresia corecta a principiilor suprematiei este aceea ca statele membre si UE au fiecare suprematie in propria sfera de competente. Daca legiuitorul UE (sau Curtea UE) depaseste aceasta sfera, nu se aplica regula privind suprematia. Una dintre cele mai interesante intrebari este aceea daca definitia acestei sfere de competente se afla, in sine, in interiorul competentei exclusive a Curtii de Justitie a UE.
2. Intr-o logica de sisteme, coexistenta dintre ordinea juridica interna si ordinea juridica externa este sau nu este una concurenta? Cum se pot respecta suprematiile, atat a Constitutiei in dreptul intern, cat si cea specifica ordinii juridice a Uniunii Europene?
Aceasta decurge din raspunsul meu anterior. Exista multe zone in care, intr-un sens generic, UE si statele membre opereaza competente concurente. Pretentia dreptului UE este aceea ca, in caz de conflict intre doua norme, norma UE trebuie sa prevaleze si, in anumite domenii, chiar sa „aiba prioritate” asupra unei norme neconflictuale (!) a statului membru – de pilda in domeniul relatiilor economice externe. Nu consider ca aceasta sustinere este ilogica din punct de vedere juridic – desi, din punct de vedere politic, ea ar putea fi delicata.
3. Credeti ca suprematia absoluta si neconditionata a dreptului Uniunii Europene a influentat in mod decisiv jurisprudenta tribunalelor constitutionale ale statelor membre? Trebuie sa existe conditii pentru utilizarea normelor de drept al Uniunii Europene si a jurisprudentei CJUE de tribunalele constitutionale?
Dintr-un punct de vedere al dreptului pozitiv, raspunsul este categoric negativ. Daca ea se situeaza in afara domeniului suprematiei, nu exista niciun motiv pentru care statele membre ar trebui sa urmeze CEJ. In sens contrar, ar fi mare pacat daca instantele statelor membre, in special curtile constitutionale, nu ar pastra o traditie independenta solida – care constituie celebrul „laborator federal” si care alimenteaza evolutia normelor si principiilor UE. Raportul dintre ordinile juridice nu este si nu ar trebui sa fie unidirectional.
Exista multe domenii ale jurisprudentei de la Luxembourg in privinta carora sunt mai putin incantat.
4. Declararea unor acte de drept primar al Uniunii Europene ca fiind contrarii constitutiilor nationale afecteaza suprematia dreptului Uniunii Europene sau poate fi permisa uneori, spre exemplu, prin prisma respectarii drepturilor fundamentale ale omului? Ar trebui reconsiderata, intr-un asemenea context, doctrina raspunderii statului pentru incalcarea dreptului Uniunii Europene?
Ar trebui sa ne reamintim ca, in principiu (cu exceptia anumitor exceptii restranse), standardele Uniunii Europene cu privire la drepturile omului se aplica doar masurilor Uniunii Europene. Asa si trebuie sa fie. Aceasta inseamna ca o masura UE poate face obiectul unui standard mai riguros decat omologul sau din statul membru, insa ar putea insemna si ca masura Uniunii Europene ar fi considerata ca nu incalca drepturile omului, chiar daca o masura similara din statul membru, in circumstante similare, ar fi considerata de curtea constitutionala a statului membru a incalca drepturile omului. Repet: asa ar trebui sa fie, atat din perspectiva dreptului pozitiv, cat si din cea a valorilor. Am discutat aceasta chestiune fara incetare in lucrarile mele, inclusiv in cartea mea „The Constitution of Europe”, tradusa in limba romana[1].
5. Judecatorul constitutional national este, in principiu, egal celui european? Putem vorbi despre o interpretare reala a dreptului primar al Uniunii Europene efectuata de tribunalele constitutionale ale statelor membre?
Este un raport subtil, care ar trebui gestionat cu pricepere si intelegere. CEJ are, desigur, ultimul cuvant cu privire la interpretarea dreptului UE. Judecatorul national este, insa, cel care controleaza trimiterea, conditiile trimiterii si cine este responsabil pentru executarea hotararii. CEJ cunoaste ca daca pierde increderea judecatorilor nationali, sistemul se va prabusi. Judecatorul national poate furniza, in trimitere, preocuparile, sensibilitatile si indiciile cu privire la rezultatul pe care il considera cel mai adecvat.
6. Exista un numar in crestere de tribunale constitutionale care au adresat intrebari preliminare CJUE. Putem vorbi despre extrema ratio sau despre un instrument obisnuit de cooperare? In fapt, exista ierarhie, confruntare sau pura cooperare intre CJUE si tribunalele constitutionale?
Vedeti raspunsul meu anterior.
Acest interviu face parte dintr-un proiect intitulat „Dreptul Uniunii Europene si tribunalele constitutionale ale statelor membre. Interviuri”, derulat in prezent de Dragos Calin. [Interviul a fost tradus de Mihai Banu.]
[1] The Constitution of Europe. “Do the New Clothes Have an Emperor?” and Other Essays on European Integration, Cambridge University Press, 1999; traducere in limba romana: Constitutia Europei, Ed. Polirom, 2009.
No related posts.