Conferinţa „Libertatea de exprimare a magistraţilor. Limite şi vulnerabilităţi”

Revista Forumul Judecătorilor, Societatea de Studii Juridice, Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi Editura Universitară, cu sprijinul Institutului Naţional al Magistraturii   

vă adresează invitaţia de a participa la conferinţa 

 

Libertatea de exprimare a magistraţilor.

Limite şi vulnerabilităţi 

 

Aula Institutului Naţional al Magistraturii,

Bucureşti, bd. Regina Elisabeta nr. 53, sector 5 

– luni 30 noiembrie 2009, orele 15.00 – 

 

Dezbaterea îşi propune realizarea unui schimb de opinii atât din perspectiva teoreticienilor, cât şi practicienilor (judecători, procurori şi avocaţi), pornind de la aspecte cheie evidenţiate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi în dreptul intern.

Autorităţile naţionale trebuie să asigure un just echilibru între nevoia de a proteja dreptul la libera exprimare, pe de o parte, şi nevoia de a proteja autoritatea puterii judecătoreşti şi drepturile altor persoane, pe de altă parte. 

Riscul de a conduce la pierderea respectului pentru tribunale şi a încrederii necesare in activitatea acestora, la producerea unor consecinţe nefaste în privinţa recunoaşterii instanţelor ca unice organe calificate spre a decide în privinţa soluţionării proceselor, justifică restrângerea libertăţii de exprimare.

Totuşi, presa are îndatorirea de a informa opinia publică asupra tuturor problemelor de interes general, iar printre acestea se află, fără nicio îndoială, şi cele care privesc funcţionarea justiţiei, instituţie esenţială într-o societate democratică.

Atitudinea magistraţilor, chiar în afara instanţei, şi mai ales atunci când se servesc de calitatea lor de magistraţi, poate să constituie o preocupare legitimă a presei şi să contribuie la dezbaterea asupra funcţionării justiţiei şi a moralităţii celor care sunt garanţii acesteia 

Din punctul de vedere al magistraţilor, obligaţia de rezervă ce le este impusă nu poate suprima libertatea de gândire şi de exprimare, însă interzice, totuşi, orice exprimări critice scandaloase, de natură să submineze încrederea şi respectul pe care funcţia lor ar trebui să le inspire justiţiabililor.

Magistraţii trebuie să-şi exprime opiniile într-o manieră prudentă, măsurat, deoarece obligaţia de imparţialitate de care sunt ţinuţi trebuie să satisfacă exigenţele serviciului public căruia îi asigură funcţionalitatea. Sancţiunile aplicate în cazul abaterii de la aceste principii trebuie să fie însă ponderate, pentru a nu produce un efect descurajant asupra celor care ar dori să participe la dezbaterea publică privind eficacitatea instituţiilor judiciare.  

Participarea este gratuită.

Sunt invitaţi să participe judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, judecători, procurori, auditori de justiţie si avocaţi. Deşi evenimentul este realizat din perspectiva profesioniştilor dreptului, prezenţa reprezentanţilor presei este de bun augur pentru o dezbatere obiectivă. 

Vă rugăm să confirmaţi participarea la adresele:  conferinta@ssj.ro, dragosdotcalin@yahoo.co.uk sau ionutmilitaru_ro@yahoo.com, până cel târziu duminica 29 noiembrie 2009, orele 19:00.

 

judecător DRAGOŞ CĂLIN,

director al Revistei Forumul Judecătorilor

Related posts:

  1. Conferinţa ”Libertatea de exprimare a magistraţilor. Limite şi vulnerabilităţi”. Scurtă relatare
  2. Lansarea volumului „Despre justiţie şi judecători. Interviuri”
  3. Conferinţa “Normarea muncii în instanţe. Necesitate, reglementare, consecinţe”
  4. Lansare Revista Forumul Judecătorilor
  5. Premiile Revistei Forumul Judecatorilor – Editia 2011

1 Comentează

  • admin
    Postat 20/11/2009 00:49

    In cadrul conferintei va fi discutată si hotararea pronunţată de Curtea Europeana a Drepturilor Omului în cauza Kudeshkina c. Rusiei. Revista Forumul Judecătorilor a reuşit să realizeze un interviu cu d-na Olga Kudeshkina, în exclusivitate, care poate fi lecturat aici http://www.forumuljudecatorilor.ro/?p=236

Lasă un comentariu


− 5 = three