Seria ”Hotărâri recente ale Curții de Justiție a Uniunii Europene în materia dreptului 
social”, îngrijită de trei judecători din cadrul secției de specialitate a Curții de Apel București, este destinată în mare măsură practicienilor dreptului, deopotrivă magistraţi şi avocaţi în domeniul litigiilor de muncă şi asigurări sociale, confruntaţi de peste şapte ani cu aplicarea jurisprudenţei CJUE în cauzele aflate pe rolul instanțelor naţionale, a căror diversitate a cunoscut o amplificare previzibilă.
Prezentul volum reunește jurisprudența recentă, conturată după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în domeniul liberei circulații a persoanelor și serviciilor (libertatea de stabilire – diverse activități) și al securității sociale a lucrătorilor (generalități) în cadrul Uniunii Europene, insistând asupra protecției securității și sănătății lucrătorilor, muncii pe durată determinată, muncii pe fracțiune de normă, respectiv informării și consultării lucrătorilor, iar publicarea sa a fost sprijinită de Asociaţia Română de Drept şi Afaceri Europene (ARDAE), organizație non-guvernamentală alcătuită din teoreticieni şi practicieni în domeniul dreptului Uniunii Europene, constituită în scopul promovării dreptului şi a politicilor europene.
Parcurgând al patrulea volum al culegerii de jurisprudență, cititorul va constata, spre exemplu, că dreptul Uniunii Europene: se opune unei reglementări a unui stat membru care, în scopul acordării unei autorizații de exploatare a unei linii urbane de transport public de persoane cu autobuzul, care deservește în mod regulat stații determinate potrivit unui orar prestabilit, impune ca operatorii economici solicitanți, stabiliți în alte state membre, să dispună de un sediu sau de o altă unitate pe teritoriul acestui stat membru chiar înainte ca autorizația de exploatare a acestei linii să le fi fost acordată; se opune unei reglementări naționale care prevede refuzul de a acorda o autorizație în scopul exploatării unei linii de autobuz turistice din cauza reducerii rentabilității unei întreprinderi concurente titulare a unei autorizații de exploatare privind o linie identică în totalitate sau în parte cu cea solicitată, numai în temeiul simplelor afirmații ale acestei întreprinderi concurente; se opune reglementării unui stat membru care rezervă exploatarea jocurilor de noroc în localurile de jocuri exclusiv operatorilor care au sediul pe teritoriul acestui stat membru; nu se opune unei reglementări naționale care exclude aplicarea principiului răspunderii solidare a societăților‑mamă față de creditorii filialelor lor în cazul societăților‑mamă care au sediul pe teritoriul altui stat membru; se opune unei legislații naționale care exclude accesul parțial la profesia de kinetoterapeut, reglementată în statul membru gazdă, al unui resortisant al aceluiași stat care a obținut în alt stat membru un titlu, precum cel de maseur‑balneoterapeut medical, care îi permite să exercite, în acest al doilea stat membru, o parte dintre activitățile specifice profesiei de kinetoterapeut, atunci când diferențele dintre domeniile de activitate sunt atât de semnificative încât în realitate ar trebui să se urmeze o formare completă pentru a avea acces la profesia de kinetoterapeut; nu se opune unei reglementări naționale care nu permite unui farmacist autorizat și înscris în ordinul profesional respectiv, dar care nu este titularul unei farmacii încadrate în „plan”, să distribuie cu amănuntul, în parafarmacia al cărei titular este, și medicamente eliberate pe bază de prescripție medicală care nu sunt suportate de serviciul național de sănătate și care sunt plătite integral de cumpărător; nu se opune unei reglementări comune majorității entităților federate ale unui stat membru cu structură federală, care interzice, în principiu, organizarea și intermedierea jocurilor de noroc pe internet, în timp ce, pentru o perioadă limitată, o singură entitate federată a menținut în vigoare o legislație mai permisivă care a coexistat cu cea restrictivă a celorlalte entități federate, dacă o astfel de reglementare este susceptibilă să îndeplinească condițiile de proporționalitate stabilite prin jurisprudența Curții, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere; o reglementare de drept intern care prevede distanțe minime obligatorii între instalațiile rutiere de distribuție de carburanți, constituie o restricție privind libertatea de stabilire prevăzută de Tratatul CE; o reglementare națională referitoare la un monopol public privind pariurile pe competițiile sportive care, potrivit constatărilor unei instanțe naționale, conține restricții incompatibile cu libertatea de stabilire și cu libera prestare a serviciilor, întrucât restricțiile respective nu contribuie la limitarea activităților de pariuri în mod coerent și sistematic, nu poate continua să se aplice de‑a lungul unei perioade tranzitorii; art. 8 din Directiva 98/5/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 de facilitare a exercitării cu caracter permanent a profesiei de avocat într‑un stat membru, altul decât cel în care s‑a obținut calificarea, trebuie interpretat în sensul că statului membru gazdă îi este permis să impună avocaților înscriși pe teritoriul acestuia și în care își desfășoară activitatea – fie cu normă întreagă, fie cu normă redusă – în serviciul altui avocat, al unei asocieri ori al unei societăți de avocați sau al unei întreprinderi publice sau private restricții privind exercitarea profesiei de avocat concomitent cu desfășurarea activității menționate, cu condiția ca aceste restricții să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului de prevenire a conflictului de interese și să se aplice tuturor avocaților înscriși în acest stat membru; reglementarea unui stat membru care exclude, în vederea calculării impozitului pe succesiuni, aplicarea anumitor avantaje fiscale unei moșteniri sub forma unei participații într‑o societate de capital stabilită într‑un stat terț, în timp ce conferă aceste avantaje în cazul moștenirii unei asemenea participații atunci când sediul societății se situează într‑un stat membru, afectează în mod preponderent exercitarea libertății de stabilire în sensul art. 49 TFUE și următoarelor, dat fiind că această participație permite deținătorului său exercitarea unei influențe certe asupra deciziilor societății menționate și determinarea activităților acesteia; voința de a nu încălca anumite drepturi pe care, printr‑o convenție preexistentă, entități publice le‑au acordat unui operator economic cu privire la utilizarea rețelelor de cablu care le aparțin nu poate justifica să se dea acestei convenții o extindere contrară dreptului Uniunii sub forma unei atribuiri directe a unei concesiuni de servicii sau a unui drept exclusiv de a desfășura o activitate care prezintă un interes transfrontalier cert, chiar dacă aceasta ar fi în vederea soluționării unui litigiu intervenit între părțile în cauză, din motive total independente de voința lor, cu privire la conținutul acestei convenții.
Sperăm ca acest demers, care se alătură celor deja realizate în cadrul Bibliotecii de drept european, deschisă de Editura Universitară, să fie unul binevenit și de ajutor inclusiv cetățenilor obișnuiți, ale căror drepturi sociale trebuie cunoscute și respectate.
Dragoș Călin,
judecător,
Curtea de Apel București
No related posts.