Volumul ”Reflectarea jurisprudenței CJUE în hotărârile judecătorești interne pronunțate în materia dreptului social. Culegere de jurisprudență”, îngrijit de doi judecători din cadrul secțiilor de specialitate ale Curții de Apel București, respectiv Curții de Apel Ploiești, este destinat practicienilor dreptului, deopotrivă magistraţi şi avocaţi în domeniul litigiilor de muncă şi asigurări sociale, confruntaţi de aproximativ opt ani cu aplicarea jurisprudenţei CJUE în cauzele aflate pe rolul instanțelor naţionale, a căror diversitate a cunoscut o amplificare previzibilă.
Publicarea sa a fost sprijinită de Asociaţia Română de Drept şi Afaceri Europene (ARDAE), organizație non-guvernamentală alcătuită din teoreticieni şi practicieni în domeniul dreptului Uniunii Europene, constituită în scopul promovării dreptului şi a politicilor europene. De asemenea, trebuie evidenţiat efortul depus pentru obţinerea informaţiilor, solicitarea pe calea petiţiilor a hotărârilor judecătoreşti de la instanţele din România, realizat de Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, care a colaborat în realizarea acestui proiect.
Volumul cuprinde șapte capitole, prezentând pentru început trimiterile preliminare la Curtea de Justiție a Uniunii Europene formulate în litigii în materie socială de instanțele românești (o experiență poate mai puțin fericită) – cauzele conexate C‑401/13 și C‑432/13, Vasiliki Balazs (C‑401/13) și Attila Balazs (C‑432/13), cauza C-262/14, SCMD, cauza C‑462/11, Cozman, cauza C‑430/12, Luca, cauza C‑310/10, Agafiței și alții și cauza C‑496/14, Văraru, în parte deja soluționate.
Astfel, prin ordonanţa din 14 decembrie 2011, Curtea s-a declarat vădit necompetentă să răspundă la întrebarea adresată de Tribunalul Dâmboviţa în cauza Cozman, C-462/11, întrucât hotărârea de trimitere nu cuprindea niciun element concret în temeiul căruia să se poată considera că Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar urmărea să pună în aplicare dreptul Uniunii Europene.
Remarcăm și hotărârea CJUE din 7 iulie 2011, prin care cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Curtea de Apel Bacău în cauza C‑310/10, Agafiței și alții, a fost declarată inadmisibilă. Într-o pretinsă situaţie de discriminare în materie de remunerare a judecătorilor în raport cu procurorii din cadrul DNA şi DIICOT, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reţinut că nu erau aplicabile directivele Uniunii în materia discriminării: „[…] decizia de trimitere nu conţine nicio indicaţie suficient de precisă din care s-ar putea deduce că, prin faptul că legiuitorul intern a supus aceluiaşi regim de reparare a prejudiciului încălcările normelor de nediscriminare prevăzute de Directivele 2000/43 şi 2000/78 şi încălcările normelor de nediscriminare rezultate numai din legislaţia naţională, acesta ar fi înţeles să facă trimitere, în privinţa acestor din urmă încălcări, la conţinutul unor dispoziţii ale dreptului Uniunii sau să se conformeze soluţiilor reţinute de acestea. […]. Pe de o parte, un regim de sancţiuni precum cel pe care statele membre sunt chemate să îl pună în aplicare în temeiul art. 15 din Directiva 2000/43 şi al art. 17 din Directiva 2000/78 constituie accesoriul normelor materiale de nediscriminare pe care le prevăd directivele menţionate şi a căror efectivitate trebuie să o asigure. Or, […] directivele respective nu conţin nicio normă de nediscriminare care, precum cea la care se referă litigiul principal, să se întemeieze pe categoria profesională. Pe de altă parte, art. 15 din Directiva 2000/43 şi art. 17 din Directiva 2000/78 se limitează la a impune statelor membre obligaţia de a institui un regim de sancţiuni aplicabile în cazul încălcării dispoziţiilor naţionale adoptate în aplicarea directivelor menţionate, arătând în această privinţă că respectivele sancţiuni trebuie să fie efective, proporţionale şi disuasive şi că pot consta în despăgubiri. Rezultă că, atunci când urmează să fie aplicate în privinţa unor situaţii care nu intră în domeniul de aplicare a respectivelor dispoziţii ale dreptului Uniunii, diversele măsuri concrete pe care le presupune punerea în aplicare a acestor din urmă dispoziţii pot fi percepute cu dificultate ca făcând trimitere la noţiuni conţinute în aceleaşi dispoziţii sau ca fiind conforme soluţiilor reţinute în acestea, cărora ar trebui să li se asigure o interpretare uniformă, indiferent care ar fi împrejurările în care acestea urmează să fie aplicate”. Cum arătam cu o altă ocazie, la o primă citire, cele două întrebări adresate de instanța de trimitere pot părea de neînţeles, ele punând în discuţie inclusiv aspecte jurisprudenţiale tranşate de Curtea de la Luxemburg de peste 30 de ani, remarcându-se inclusiv inadecvarea interpretării pe care instanţa naţională ar propune-o cu o altă autoritate naţională – Curtea Constituţională.
În cauza Luca, C‑310/10, prin ordonanța din 11 iulie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a considerat că răspunsurile la întrebările adresate de instanța de trimitere puteau fi în mod clar deduse din jurisprudența Curții, în special din hotărârea din 5 octombrie 2010, Elchinov (C‑173/09, Rep., p. I‑8889), trimitere preliminară realizată de Administrativen sad Sofia‑grad, Bulgaria, ceea ce indică poate și o superficială documentare a instanței românești de trimitere.
În acest context, mult mai relevante par a fi soluțiile de respingere a unor cereri de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu trimiteri preliminare, pe care instanțele românești le-au pronunțat, întrucât responsabilitatea judecătorului naţional trebuie să aibă în vedere inclusiv dimensiunile declanşării procedurii pentru pronunţarea unei decizii preliminare, ceea ce presupune că judecătorul național trebuie să cunoască foarte temeinic și dreptul material al Uniunii Europene. Culegerea menționează soluții de respingere a cererii de sesizare a CJUE prin teoria actului clar și a actului clarificat, de respingere a cererii întemeiată pe lipsa utilităţii unui răspuns al Curţii de Justiţie, de respingere a cererii de sesizare din cauza lipsei punerii în aplicare a dreptului Uniunii Europene, respectiv de respingere a cererii de sesizare a CJUE în procedura ordonanţei preşedinţiale.
Capitolul III al culegerii prezintă hotărârile judecătorești relevante pronunțate în materia concedierilor colective, insistând atât asupra situației insolvenţei angajatorului (Directiva 98/59/CE privind armonizarea legislaţiilor statelor membre ale Uniunii Europene referitoare la concedierile colective), cât și asupra transferului de întreprindere (Directiva 2001/23/CE privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la menţinerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unităţi sau părţi de întreprinderi sau unităţi) și informării şi consultării lucrătorilor (Directiva 2002/14/CE de stabilire a unui cadru general de informare şi consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană).
Egalitatea de tratament pare a fi domeniul dreptului social în care instanțele naționale au excelat în ce privește utilizarea dreptului Uniunii Europene, ca argument de autoritate, de circumstanță, ca simplă trimitere ori în context mai mult impropriu, capitolul IV insistând asupra Directivei nr. 1999/70/CE privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UCIPE şi CEIP, Directivei 2002/73/CE de modificare a Directivei 76/207/CEE privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrarea în muncă, la formarea şi la promovarea profesională, precum şi condiţiile de muncă și Directivei 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.
Nu a fost omisă nici securitatea socială a lucrătorilor migranți și prestațiile pentru limită de vârstă – coordonarea regimurilor de securitate socială (Regulamentul nr. 1408/71 al Consiliului privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii care desfăşoară activităţi independente şi cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii; Regulamentul nr. 574/72 al Consiliului de stabilire a modalităţilor de aplicare a Regulamentul nr. 1408/71 al Consiliului privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii care desfăşoară activităţi independente şi cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii) – , dar și securitatea socială a lucrătorilor – egalitate de tratament (Directiva nr. 79/7/CEE privind aplicarea treptată a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în domeniul securităţii sociale; Directiva nr. 86/378/CEE privind punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială; Directiva nr. 96/97/CE de modificare a Directivei 86/378/CEE privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială).
Ultimul capitol (Miscellanea) reprezintă un bonus, surprinzând aspecte diverse din practica instanțelor naționale, de la soluia dată unei acţiuni civile prin care se pretinde împotriva Statului Român un “drept la aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii Europene” la piaţa fondurilor de pensii private obligatorii și înţelegerile între societăţile comerciale – administratori ai fondurilor de pensii private – pentru repartizarea participanţilor cu aderare dublă, respectiv dreptul persoanelor asigurate de a beneficia de tratament medical în spaţiul Uniunii Europene și condiţiile de eliberare a formularului E 112.
Sperăm ca acest demers, care se alătură celor deja realizate în cadrul Bibliotecii de drept european, deschisă de Editura Universitară, să fie unul binevenit și de ajutor inclusiv cetățenilor obișnuiți, ale căror drepturi sociale trebuie cunoscute și respectate.
No related posts.