Motto: Independența justiției nu este obiect de negociere, ci o axiomă. Se respectă și, atunci când este nevoie, se apără. Dreptatea se asigură prin independența justiției și prin legi drepte.
CĂTRE,
PLENUL CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII
Stimați colegi,
Având în vedere dispozițiile:
– art. 1 alin. 1 din Legea nr.317/2004, conform cărora Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei;
– art. 1 alin. 2 din Legea nr.317/2004, potivit cărora Consiliul Superior al Magistraturii este independent şi se supune în activitatea sa numai legii. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii răspund în faţa judecătorilor şi procurorilor pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului;
– art. 6 alin. 1 din Legea nr.317/2004, conform cărora judecătorii şi procurorii, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, prevăzuţi la art. 3 lit. a), sunt aleşi în adunările generale ale judecătorilor sau, după caz, ale procurorilor;
– art. 30 alin. 1 din Legea nr.317/2004, potrivit cărora Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul şi obligaţia de a se sesiza şi din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea;
– art. 38 alin. 3 din din Legea nr.317/2004, conform cărora Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti;
Ținând seama de faptul că:
– orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se și previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat;
– formularea cu o suficientă precizie a actului normativ permite persoanelor interesate să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat;
– este dificil să se adopte legi redactate cu o precizie absolută, dar și cu o anume suplețe, însă caracterul mult prea general și, uneori, chiar eliptic nu trebuie să afecteze previzibilitatea legii (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 noiembrie 1996, pronunțată în cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, par.40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în cauza Rotaru împotriva României, par.55, sau Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59),
– ultimul Raport din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (2017)[1] recomandă expres, în cazul României, ”în vederea îmbunătățirii în continuare a transparenței și a predictibilității procesului legislativ, precum și pentru a consolida garanțiile interne în materie de ireversibilitate”, ca ”Guvernul și Parlamentul (…) să asigure transparența totală și să țină seama în mod corespunzător de consultările cu autoritățile relevante și cu părțile interesate în cadrul procesului decizional și în activitatea legislativă legate de Codul penal și de Codul de procedură penală, de legile anticorupție, de legile în materie de integritate (incompatibilități, conflicte de interese, avere ilicită), de legile justiției (referitoare la organizarea sistemului justiției), precum și de Codul civil și Codul de procedură civilă”;
– prin faptul că are calitatea de membru al Uniunii Europene, statului român îi revine obligația de a aplica acest mecanism și a da curs recomandărilor stabilite în acest cadru, în conformitate cu dispozițiile art.148 alin.(4) din Constituție, în caz contrar orice reglementare este lovită de vicii de neconstituționalitate;
– atunci când democraţia şi libertăţile fundamentale sunt în pericol, obligaţia de rezervă a judecătorului devine subsidiară obligaţiei de indignare.[2]
Constatând că:
– instanțele judecătorești și parchetele au respins cvasiunanim modificările esențiale conținute de aceste proiecte;
– proiectele legislative aflate în dezbatere publică reprezintă o involuție în crearea unui sistem de justiție penală modern și adaptat noilor realități sociale, precum și o denaturare a scopului procesului penal și a politicii penale a statului, fiind evidentă schimbarea de paradigmă de la o justiție penală care protejează victimele infracțiunii la un nou concept care plasează inculpatul într-o poziție privilegiată;
– multe dintre modificările preconizate nu au nicio legătură cu scopul enunțat de legiuitor și se îndepărtează de la obiectivele avute în vedere, întrucât expunerea de motive și intervențiile legislative propuse conțin soluții inadecvate realităților juridice din România și standardelor de protecție a unor valori fundamentale de la nivel european și internațional, de natură să compromită înfăptuirea actului de justiție;
– votul de blam dat în adunările generale în raport de pozițiile exprimate public de unii membrii ai CSM împotriva intereselor legitime ale magistraturii este similar unei revocări pentru fiecare dintre aceștia.
Asociația Forumul Judecătorilor din România vă solicită dumneavoastră, în calitatea de membri aleși în Consiliul Superior al Magistraturii, să țineți cont de voința miilor de judecători și procurori care v-au ales și să avigați negativ proiectele depuse la Camera Deputaților privind Codul penal, Codul de procedură penală și Codul de procedură civilă.
judecător Dragoș Călin, Curtea de Apel București, co-președinte
[1] A se vedea pagina web https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/com-2017-44_en_1.pdf [accesată ultima dată la 30 aprilie 2018].
[2] A se vedea Declaraţia privind etica judiciară, adoptată de Adunarea Generală a Rețelei Europene a Consiliilor Judiciare, desfasurată la Londra în perioada 2-4 iunie 2010.