Revista Forumul Judecătorilor, Societatea de Ştiinţe Juridice, Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi Editura Universitară vă adresează invitaţia de a participa la Conferinţa “Normarea muncii în instanţe. Necesitate, reglementare, consecinţe” Aula Institutului Naţional al Magistraturii, Bucureşti, bd. Regina Elisabeta nr. 53, sector 5 – vineri, 29 ianuarie 2010, orele 15.00 – Dezbaterea îşi propune realizarea unui schimb de… citeste
CRIZA DIN JUSTIŢIA ROMÂNĂ A ANULUI 2009. DEMNITATEA MAGISTRAŢILOR judecător Roxana Maria Lăcătuşu, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti În contextul unor dezechilibre economice, financiare şi politice, acutizate pe parcursul anului 2009, în toate domeniile de activitate, magistraţii români au dorit în acelaşi an să realizeze o abordare diferită a problemelor în care se zbat. Discuţiile din interiorul sistemului au fost demarate ca urmare a presiunilor… citeste
Nelegalităţi ale autorităţilor publice. Răspunsurile instituţionale în experienţa italiană Vito Monetti, Preşedinte MEDEL Rezumat Interceptările telefonice ale membrilor Serviciilor implicaţi în cazul Abu Omar au permis deschiderea paginilor a două afaceri ulterioare referitoare la nelegalităţi ale puterii. Prima afacere a constituit-o un episod de deviere a competenţelor şi puterilor publice în interesul unui particular: descoperirea unor contacte între… citeste
Posibilitatea de implicare a corpului magistraţilor în adoptarea unei legislaţii coerente. Cadrul legal existent. Propunerile de lege ferenda şi rolul asociaţiilor profesionale. Experienţa Asociaţiei Magistraţilor din Iaşi (A.M.I.). judecător Narcis-Violin Stoica, vicepreşedinte al Tribunalului Iaşi Rezumat Analizându-se experienţa colegilor germani din Deutscher Richterbund se constată că,… citeste
Deznădejdea ca excepţie procesuală – peremptorie sau dilatorie? Judecător Gabriel Caian, Judecătoria Craiova Justiţia are o imagine catastrofală. Remarca ţine, cred, de domeniul evidenţei. Şi înainte de a incepe orice analiză despre cât de întemeiată e percepţia ori cât de necesară este îmbunatăţirea serviciilor de PR ale sistemului judiciar, se impune o constatare: orice formulă de a cerşi respectul şi credibilitatea blochează şi mai mult… citeste
Conferinţa ”Libertatea de exprimare a magistraţilor. Limite şi vulnerabilităţi”. Scurtă relatare Revista Forumul judecătorilor, Societatea de Studii Juridice, Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi Editura Universitară, cu sprijinul Institutului Naţional al Magistraturii au organizat, la data de 30 noiembrie 2009, Conferinţa ”Libertatea de exprimare a magistraţilor. Limite şi vulnerabilităţi”. Dezbaterea a realizat un schimb de… citeste
DISCUŢII ASUPRA CONSTITUŢIONALITĂŢII ART. 55 ALIN. 1 ŞI 2 DIN LEGEA NR. 304/2004 judecător Dragoş Călin, judecător Horaţius Dumbravă, Curtea de Apel Bucureşti Curtea de Apel Târgu Mureş The provisions of the Article 55(1) and (2) of the Law No. 304/2004 concerning the organisation of judiciary, republished,… citeste
DREPTUL CETĂŢENILOR STRĂINI LA RECONSTITUIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR ÎN CALITATE DE MOŞTENITORI AI AUTORULUI LOR judecător Simona Kovács, preşedinte Judecătoria Târgu Secuiesc We assess that the foreign citizens may obtain the property of the lands by means of the legal reconstitution, in their capacity of successors of the former owner, immaterial of the date of his/her death, providing the reconstitution is regulated by the Constitution… citeste
PROBAŢIUNEA ÎN MATERIA INFRACŢIUNILOR DE CORUPŢIE. PROVOCAREA. MARTORUL „DENUNŢĂTOR” Amalia-Cecilia Moleanu, judecător Tribunalul Dolj The following paper deals with certain issues concerning the rights to a fair trial, such as presumption of innocence, principle of „equality of arms”, assessment of the evidence, and expose the evolution of national and European caselaw and also the requirements derived from the European Convention on Human Rights…. citeste