Rezumat: Acţiunea unui terţ în anularea unui certificat de moştenitor se va respinge ca lipsită de interes dacă acesta nu face dovada cuprinderii în certificat a unui bun despre care pretinde că îi aparţine. Este eronat a se concluziona existenţa unui interes al terţului, din simpla invocare a dreptului de proprietate de către moştenitori împotriva terţului în cadrul unei acţiuni în revendicare, certificatul de moştenitor neconstituind o dovadă a dreptului… citeste
Academia Română, 15 martie 2012 Răspunderea magistraţilor în lumina evoluţiilor recente de la nivel european şi naţional a fost tema de actual interes abordată de Conferinţa organizată sub acest titlu la 15 martie 2012 la sediul Academiei Române din Calea Victoriei nr. 25, în Clubul Academicienilor. Conferinţa a beneficiat după deschidere de o prezentare din partea domnului prof. univ. dr. Mihai Şandru referitoare la concluziile ce se pot desprinde din soluţia… citeste
CRIZA DIN JUSTIŢIA ROMÂNĂ A ANULUI 2009. DEMNITATEA MAGISTRAŢILOR judecător Roxana Maria Lăcătuşu, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti În contextul unor dezechilibre economice, financiare şi politice, acutizate pe parcursul anului 2009, în toate domeniile de activitate, magistraţii români au dorit în acelaşi an să realizeze o abordare diferită a problemelor în care se zbat. Discuţiile din interiorul sistemului au fost demarate ca urmare a presiunilor… citeste
PRACTICA NEUNITARĂ ÎN INTERPRETAREA DISPOZIŢIILOR LEGALE PRIVIND REMUNERAREA MAGISTRAŢILOR STAGIARI judecător Roxana Maria Lăcătuşu, judecător Ionuţ Militaru, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti The purpose of the Legislator, according to the principle of nondiscrimination, was that of taking into account the seniority as… citeste
RECRUTAREA MAGISTRAŢILOR – GARANŢIE PRINCIPALĂ A INDEPENDENŢEI ACESTORA judecător Roxana Maria Lăcătuşu, judecător Angelica Cruceanu, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti Judecătoria Focşani The training of a body of magistrates responding to the actual and optimum profil of the magistrate is a desideratum and its… citeste