MAGISTRATURA ROMÂNĂ. QUO VADIS? judecător Dragoş Călin, Curtea de Apel Bucureşti În magistratura română, ultimul an a fost atât de agitat cât nu au fost toţi ceilalţi nouăsprezece ani de firavă democraţie, scurşi din decembrie 1989. Judecătorii şi procurorii s-au revoltat, în special din cauza posibilităţii scăderii remuneraţiilor magistraţilor, ce-i drept într-o situaţie extraordinară a României, pe care guvernanţii nu au fost capabili să… citeste
CRIZA DIN JUSTIŢIA ROMÂNĂ A ANULUI 2009. DEMNITATEA MAGISTRAŢILOR judecător Roxana Maria Lăcătuşu, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti În contextul unor dezechilibre economice, financiare şi politice, acutizate pe parcursul anului 2009, în toate domeniile de activitate, magistraţii români au dorit în acelaşi an să realizeze o abordare diferită a problemelor în care se zbat. Discuţiile din interiorul sistemului au fost demarate ca urmare a presiunilor… citeste
Deznădejdea ca excepţie procesuală – peremptorie sau dilatorie? Judecător Gabriel Caian, Judecătoria Craiova Justiţia are o imagine catastrofală. Remarca ţine, cred, de domeniul evidenţei. Şi înainte de a incepe orice analiză despre cât de întemeiată e percepţia ori cât de necesară este îmbunatăţirea serviciilor de PR ale sistemului judiciar, se impune o constatare: orice formulă de a cerşi respectul şi credibilitatea blochează şi mai mult… citeste
SCURTE OBSERVAŢII PRIVIND IMPACTUL CODURILOR DE PROCEDURĂ ASUPRA SISTEMULUI JUDICIAR judecător Lavinia Lefterache, Curtea de Apel Bucureşti Analiza impactului modificării numărului de membri ai completului de judecată la fond asupra sistemului judiciar are ca punct de plecare resursele umane disponibile, precum şi numărul de cauze înregistrate pe rolul instanţelor. Diversificarea funcţiilor judiciare propusă de proiectele de coduri de procedură (în… citeste