MAGISTRATURA ROMÂNĂ. QUO VADIS? judecător Dragoş Călin, Curtea de Apel Bucureşti În magistratura română, ultimul an a fost atât de agitat cât nu au fost toţi ceilalţi nouăsprezece ani de firavă democraţie, scurşi din decembrie 1989. Judecătorii şi procurorii s-au revoltat, în special din cauza posibilităţii scăderii remuneraţiilor magistraţilor, ce-i drept într-o situaţie extraordinară a României, pe care guvernanţii nu au fost capabili să… citeste
Revista Forumul Judecătorilor, Societatea de Ştiinţe Juridice, Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi Editura Universitară vă adresează invitaţia de a participa la Conferinţa “Normarea muncii în instanţe. Necesitate, reglementare, consecinţe” Aula Institutului Naţional al Magistraturii, Bucureşti, bd. Regina Elisabeta nr. 53, sector 5 – vineri, 29 ianuarie 2010, orele 15.00 – Dezbaterea îşi propune realizarea unui schimb de… citeste
Posibilitatea de implicare a corpului magistraţilor în adoptarea unei legislaţii coerente. Cadrul legal existent. Propunerile de lege ferenda şi rolul asociaţiilor profesionale. Experienţa Asociaţiei Magistraţilor din Iaşi (A.M.I.). judecător Narcis-Violin Stoica, vicepreşedinte al Tribunalului Iaşi Rezumat Analizându-se experienţa colegilor germani din Deutscher Richterbund se constată că,… citeste
PERSPECTIVE ASUPRA CONSILIILOR MAGISTRATURII Lord Justice Thomas, Preşedinte al Reţelei Europene a Consiliilor Magistraturii Each of the topics I have addressed would form a talk in itself and benefit from a much more detailed analysis. Time does not permit. However, in my view, when an analysis of the tasks which must be performed to maintain the independence of the judicial branch of the state is carried out, I think the inevitable conclusion is that a Council for… citeste
THE EVOLUTION OF THE JUDICIAL SYSTEM IN ROMANIA DURING THE PAST 60 YEARS Horaţius Dumbravă, Dragoş Călin, Judge, Court of Appeal Mures Judge, Court of Appeal Bucharest The reform of the judicial system is very difficult taking into account the judges from the communist period are mentained, whose vision of the rule of law is… citeste
INDEPENDENCE OF MAGISTRATES AS A GUARANTEE TO REDUCE POLITICAL CORRUPTION. SPECIFIC CASE OF PROSECUTORS IN ROMANIA Marius Bulancea, Prosecutor, Office attached to the High Court of Cassation and Justice Successfully prosecuting high profile cases of political corruption is an exceptional challenge for any law enforcement agency. The fundamental democratic principle according to which everyone is equal under the law does not always work when the suspects are prominent… citeste
REMUNERAREA MAGISTRAŢILOR – CONDIŢIE A INDEPENDENŢEI JUSTIŢIEI judecător Paula-Andrada Coţovanu, judecător Cristi Danileţ, Curtea de Apel Piteşti Tribunalul Cluj The delay in adopting a new law on the remuneration of the magistrates aimed at precluding the disparities and inequities caused by the current specific… citeste