CEDO, cauza Harabin c. Slovaciei, decizia de inadmisibilitate din 29 iunie 2004, cererea nr. 62584/00 Situația de fapt Reclamantul, dl. Stefan Harabin, s-a născut în 1957 şi este cetăţean slovac, cu domiciliul la Bratislava. În februarie 1998, Consiliul Naţional al Republicii Slovacia l-a ales pe reclamant în funcţia de Preşedinte al Curţii Supreme pentru un mandat de cinci ani. În august 2000, Guvernul a adoptat o rezoluţie prin care a iniţiat revocarea numirii… citeste
CEDO, cauza Harabin c. Slovaciei, hotărârea din 20 noiembrie 2012, cererea nr. 58688/11 Situația de fapt Reclamantul s-a născut în 1957 și locuiește în Bratislava, în prezent fiind judecător la Curtea Supremă, iar din 23 iunie 2009 deține funcția de Președinte al acestei instanțe. El a mai deținut această funcție în perioada 1998-2003, iar în perioada iulie 2006-iunie 2009 a fost Ministru al Justiției. Curtea Supremă a Republicii Slovacia a fost… citeste
CEDO, Marea Cameră, cauza Grieves c. Regatului Unit, hotărârea din 16 decembrie 2003, cererea nr. 57067/00 Situația de fapt La data de 18 iunie 1998, reclamantul – cadru ȋnrolat în Marina Regală Britanică – a fost gǎsit vinovat de un tribunal militar de rǎnire cu intenţie, ȋncălcând Actul pentru crime ȋmpotriva persoanei din 1861. Acesta a fost condamnat, inter alia, la trei ani de ȋnchisoare, eliberarea din serviciu și degradare, respectiv la plata de… citeste
CEDO, cauza Glaessner c. Germaniei, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2001, cererea nr. 46362/99 Situaţia de fapt Reclamantul Ludwig Glaessner este un cetăţean german, născut în 1928. În prezent locuieşte la Berlin, iar din 1964 până în 1990 a fost procuror, inclusiv procuror general al Republicii Democrate Germane. După evenimentele de la Praga din 1968, cetăţeanul est-german Rudolf Bahro a publicat un volum intitulat “Alternativa – critica socialismului… citeste
CEDO, cauza Decheix c. Franței, decizia de inadmisibilitate din 19 ianuarie 2010, cererea nr. 26522/03 Situația de fapt Reclamantul Pierre Decheix, născut în anul 1927 și locuind în Plessis-Robinson, a îndeplinit funcția de magistrat în sistemul judiciar francez, pentru ca mai apoi să devină președinte de secție la Curtea de Apel din Paris. După admiterea cererii de pensionare din 30 martie 1995, în baza art. 77 și 78 din Ordonanța pentru stabilirea aspectelor cu… citeste
CEDO, cauza Covassi c. Italiei, decizia de inadmisibilitate din 12 octombrie 1994, cererea nr. 21869/93 Situația de fapt Reclamantul, un cetățean italian care s-a născut în Mestre, Veneția, în 1933 și funcționat ca judecător, a decedat la 21 iulie 1994. Până la moartea sa, reclamantul și-a exercitat atribuțiile la Curtea de Apel Veneția. Soția reclamantului și-a exprimat dorința de a continua procedura în fața Comisiei. Faptele cauzei, așa cum au fost… citeste
CEDO, Marea Cameră, cauza Cooper c. Regatului Unit, hotărârea din 16 decembrie 2003, cererea nr. 48843/99 Situația de fapt Reclamantul s-a născut ȋn 1968 și locuiește ȋn Birmingham. La epoca faptelor, activa ca membru al Forţelor Aeriene ale Regatului Unit (RAF). La data de 18 februarie 1998, reclamantul, ȋmpreună cu ceilalţi inculpaţi, a fost găsit vinovat de un tribunal militar (conform art. 70(1) din Legea forţelor aeriene din 1955) pentru acte de furt,… citeste
CEDO, cauza Bellet, Huertas și Vialatte c. Franței, decizia de inadmisibilitate din 27 aprilie 1999, cererile nr. 40832/98, 40833/98 și 40906/98 Situația de fapt Dl. Bellet, funcționar al Direcției Generale de Impozite franceze, a fost detașat prin ordinul din 31 octombrie 1974, de la Ministerul Afacerilor Externe, la dispoziția autorităților fiscale din Principatul Monaco. El a preluat mandatul la Monaco la 1 septembrie 1974, iar detașarea a fost reînnoită în mod… citeste
CEDO, cauza Apay c. Turciei, decizia de inadmisibilitate din 11 decembrie 2007, cererea nr. 3964/05 Situația de fapt Reclamantul, domnul Serdal Apay, este cetățean turc, născut în 1964 şi domiciliat în Ankara. După finalizarea formării inițiale ca magistrat în sistemul judiciar, reclamantul a fost numit procuror la Parchetul Kursunlu. La o dată care nu a fost precizată, în fața Curții, a demisionat din sistemul judiciar din motive familiale. La 12 martie 2003 a… citeste