Author page: Redacţia RFJ

(Română) Cererea de anulare a unui act al Parlamentului croat privind desemnarea unui judecător la Curtea Constituțională. Încălcarea principiului contradictorialității, prin imposibilitatea reclamantului, judecător al unei instanțe de contencios administrativ, de a combate informațiile furnizate Curții Constituționale de experți și diverse instituții, comunicate acestuia după pronunțarea deciziei definitive

Sorry, this entry is only available in… citeste

Read more

(Română) Obligația unui procuror de a nu afișa o apartenență politică și de a fi neutru, neavând dreptul de a se folosi de poziția sa oficială în interesul partidelor politice. Reclamantul, care ocupa funcția de adjunct al Procurorului General al Armeniei, a participat la un miting în cadrul căruia a prezentat un discurs public care sprijinea un candidat al opoziției la președinție, criticând autoritățile, în special în ceea ce privește desfășurarea alegerilor. Ingerința în dreptul libertății de exprimare a reclamantului, chiar și sub forma unei sancțiuni discplinare, a fost proporțională cu scopul legitim urmărit și, prin urmare, necesară într-o societate democratică

Sorry, this entry is only available in… citeste

Read more

(Română) Reclamantul s-a plâns de încălcarea dreptului la libera exprimare, întrucât a fost sancţionat cu revocarea numirii în funcţia de Preşedinte al Curţii Supreme, drept consecinţă a opiniilor exprimate asupra principiului separării puterilor în stat şi asupra garanţiilor independenţei sistemului judiciar din Slovacia. Lipsa incidenței art. 6 par. 1 din Convenție, întrucât funcţia de preşedinte al Curţii Supreme implică, prin natura sa, exercitarea puterii conferite prin norme de drept public şi presupune îndatoriri destinate să protejeze interesele generale ale statului

Sorry, this entry is only available in… citeste

Read more

(Română) Procedura disciplinară derulată împotriva președintelui Curții Supreme a Republicii Slovacia. Încălcarea dreptului la judecarea cauzei de o instanţă imparţială. Motivul invocat de Curtea Constituţională, şi anume nevoia de a-şi menţine competenţa de soluționare a cauzei, nu poate justifica participarea a doi judecători ale căror cereri de recuzare au fost admise în procedurile anterioare derulate împotriva reclamantului, pentru lipsă de imparţialitate

Sorry, this entry is only available in… citeste

Read more

(Română) Neîncălcarea art.7 par.1 din Convenţie. Condamnarea penală a fostului procuror general al Republicii Democrate Germane, pentru că, în anul 1978, a pus concluzii de condamnare a unui disident al regimului comunist, act arbitrar intolerabil, ce a avut scopul de a readuce la tăcere un critic al regimului. Este legitim pentru un stat de drept să angajeze urmărirea penală împotriva unor persoane care s-au făcut vinovate de săvârşirea unor infracţiuni sub un regim anterior

Sorry, this entry is only available in… citeste

Read more