Dan Grigore (n. 6 august 1943, Bucureşti) este un muzician român, pianist şi profesor de pian. Începe să studieze pianul şi teoria muzicală la vârsta de 6 ani, cu Eugenia Ionescu. Continua studiul cu Florica Musicescu (arta pianistică) şi academicianul Mihail Jora (armonie şi compoziţie), profesor al lui Dinu Lipatti şi prieten apropiat al lui George Enescu. În perioada 1962-1964 studiază la Conservatorul Rimski-Korsakov din Sankt Petersburg, la clasa profesoarei Tatiana Kravcenko. Între 1965-1967 îşi continuă studiile la Universitatea Natională de Muzică din Bucureşti, unde din 1966 studiază sub îndrumarea Cellei Delavrancea, cu care va colabora şi cu care va stabili o prietenie artistică de lungă durată. Între 1969-1970, la recomandarea lui Mihail Jora, primeşte Bursa Herder şi studiază la Academia de Muzica din Viena (clasa profesorului Richard Hauser). Din pricina refuzului său de a îl sprijini public pe Nicolae Ceauşescu, este marginalizat şi statul român îi interzice să mai călătorească în străinătate, respingându-i bursele de studii obţinute ulterior: bursa acordată de Nadia Boulanger la Conservatorul American de la Fontainebleau (1968), bursa de doi ani la Universitatea Madison – Wisconsin – SUA (1969-1971) şi bursa de un an la cursurile dirijorului Sergiu Celibidache (1979). De asemenea i se interzice să mai susţină concerte în străinătate. În 1987 primeşte o invitaţie din partea guvernului american pentru o călătorie de o lună în Statele Unite în cadrul programului International Visitor. Invitaţia este refuzata de Elena Ceauşescu personal. Cella Delavrancea, printr-o serie de articole entuziaste, îl face cunoscut într-o perioadă în care era ignorat de criticii oficiali. Reputaţia sa este în continuă creştere şi primeşte numeroase invitaţii, atât în Europa de Vest, cât şi în Est. Marginalizat de regimul Ceauşescu, i se interzice să mai concerteze în străinătate. În 1979 devine Solist al Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, ca urmare a unor emisiuni ale postului de radio Europa Liberă, în care era blamată marginalizarea sa de către regim. După căderea regimului Ceauşescu, are o bogată activitate concertistică, susţinând concerte la Tokio, Kyoto, Osaka, Anvers, Berlin, München, Budapesta, Birmingham, Cardiff, Paris, Roma, Ierusalim, Tel Aviv, Madrid, Barcelona, Copenhaga etc. În 1996 susţine trei concerte împreuna cu Orchestra Filarmonică din München, sub bagheta dirijorului Sergiu Celibidache, la München. Acestea au fost ultimele concerte ale marelui dirijor, care l-a apreciat foarte mult, Dan Grigore fiind singurul pianist român cu care acesta a colaborat[1].
1. Consideraţi că România de azi este diferită de cea anterioară anului 1989? Din această perspectivă, se poate vorbi, din perspectiva dumneavoastră, de o magistratură de dinainte de 1989 şi de una de după 1989?
Mai degrabă se poate vorbi de o magistratură de după ’89, marcată profund de tarele şi reflexele celei de dinainte. Momentul propice pentru reformă a fost lăsat să treacă, de o societate prea slabă şi prea puţin conştientă de ceea ce are de făcut.
2. Ar trebui trecută cu vederea colaborarea unor magistraţi cu serviciile Securităţii, dată fiind experienţa şi competenţa acumulată (ştiut fiind că un bun specialist se formează în mulţi ani) sau ar trebui ca aceste persoane să fie expuse şi îndepărtate din profesie? Soluţia din Germania de Est, unde, după căderea zidului şi reunificare, judecătorii din perioada comunistă au fost îndepărtaţi, este cea mai bună?
Poate nu e cea mai bună, dar e mai bună decât cea de la noi în care s-a ajuns ca turnători sau colaboratori dovediţi să fie aleşi în fruntea unor organisme emblematice pentru sistem.
3. Consideraţi că şi în prezent, în lume şi în România, puterea politică exercită influenţă sau control asupra magistraţilor? În ce modalitate? Prin ce pârghii?
Nu sunt un specialist în domeniu dar cred că de libertatea sistemului judiciar sau de influenţa sau controlul ce se pot exercita asupra lui, depinde în mod esenţial calitatea şi performanţa unei civilizaţii sau a unei societăţi date.
4. Dacă ar trebui să vă adresaţi unei instanţe din România, pentru a vă ocroti un drept, aţi avea încredere în sistem, în general, şi în judecător, în special? Există vreo diferenţă între ceea ce ar trebui să fie un judecător şi ceea ce el este, în realitate?
Am avut semnale contradictorii din partea sistemului. În orice caz, consider că intervenţiile (şi vorbesc în cunoştinţă de cauză, având informaţii din surse foarte credibile) se petrec în special la nivelele înalte. Răul se propagă de sus în jos.
5. Ce socotiţi că ar trebui să facă membrii acestui corp profesional pentru întărirea independenţei şi sporirea încrederii publicului în actul de dreptate? Cum ar trebui să se comporte un judecător? S-a născut oare judecătorul ideal?
Nu-mi permit să dau sfaturi. Oricum corpul magistraţilor este, ar trebui să fie, unul de mare elită, în care societatea să aibă maximum de încredere, de la respectul faţă de incinta unde se exercită actul de justiţie şi până la demnitatea şi autoritatea profesională şi morală pe care trebuie s-o aibă magistratul. Câtă apă trebuie să mai curgă pe Dunăre, cu sau fără PET-uri pe ea, cred că tot magistraţii trebuie să ştie. În orice caz, Justiţia nu face excepţie de la starea deplorabilă în care se află societatea românească. Ea nu e decât, cum spuneam în anii ’90, “un ciob din marea oglindă a patriei”.
[1] Citate despre Dan Grigore:
„Dan Grigore este un talent excepţional care nu suferă comparaţie cu tot ce trece drept mare talent în România. (Mihail Jora)”
„Talentul său pianistic este cu totul ieşit din comun, inteligenţa sa muzicală, gustul său şi simţul sensibil al sonorităţilor îi deschid calea către o carieră artistică internatională de prim rang. (Richard Hauser)”
„Excepţional! Tu nu eşti un al doilea Michelangeli. Tu eşti primul Dan Grigore! Eşti printre cei mai mari din lume! (Sergiu Celibidache)”
Related posts:
