Inspecția Judiciară (România) este organul judiciar responsabil de efectuarea cercetărilor disciplinare și de inițierea procedurilor disciplinare împotriva judecătorilor și a procurorilor din România. În conformitate cu normele care reglementează Inspecția Judiciară, inspectorul-șef îl desemnează, la latitudinea sa exclusivă, pe inspectorul-șef adjunct, mandatul acestuia din urmă depinde de cel al inspectorului-șef și coincide cu acesta, iar inspectorii judiciari se află toți în subordinea inspectorului-șef, de acesta depinzând evoluția carierei lor.
Curtea de Apel București (România) solicită să se stabilească dacă un organ precum Inspecția Judiciară trebuie să prezinte aceleași garanții de independență și de imparțialitate precum cele impuse instanțelor în temeiul dreptului Uniunii. Mai precis, aceasta solicită să se stabilească dacă dreptul Uniunii se opune unei legislații sau unor reglementări naționale în temeiul cărora inspectorul-șef adjunct al Inspecției Judiciare este responsabil de supravegherea examinării sesizărilor formulate împotriva inspectorului-șef, precum și a oricărei cercetări și proceduri disciplinare care ar putea rezulta din aceasta.
În concluziile prezentate la 26 ianuarie 2023, avocatul general Collins confirmă jurisprudența Curții potrivit căreia, deși organizarea justiției intră în competența statelor membre, exercitarea acestei competențe trebuie să respecte dreptul Uniunii. Prin urmare, regimul disciplinar aplicabil judecătorilor trebuie să prezinte garanțiile necesare pentru a evita orice risc ca el să fie utilizat ca sistem de control politic al activităților lor.
În Hotărârea Asociația „Forumul Judecătorilor din România”, Curtea a statuat că legislația românească privind numirea interimară în funcțiile de conducere ale Inspecției Judiciare trebuie să respecte cerințele dreptului Uniunii, în special statul de drept. Ținând seama de întinderea competențelor Inspecției Judiciare în materie de efectuare a cercetărilor disciplinare și de inițiere a procedurilor disciplinare împotriva judecătorilor și a procurorilor, aceste cerințe se aplică atât numirii cu titlu interimar a inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, cât și organizării și funcționării acestei instituții. Întrucât legea conferă competențe și prerogative extinse inspectorului-șef, el este de asemenea obligat să îndeplinească aceleași cerințe.
Avocatul general observă că rezoluțiile Inspecției Judiciare de respingere a unei sesizări formulate împotriva unui judecător sau a unui procuror pot fi contestate la Curtea de Apel București și ulterior în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. Disponibilitatea unor proceduri judiciare inițiate de persoana care a formulat sesizarea pentru a contesta deciziile unui organism disciplinar este esențială, însă poate fi totuși insuficientă pentru a aborda problemele sistemice invocate în legătură cu funcționarea regimului disciplinar respectiv.
Având în vedere competențele extinse ale inspectorului-șef, rolul său decisiv în cadrul Inspecției Judiciare și absența oricărui mecanism intern care să limiteze o utilizare necorespunzătoare a acestor competențe, Inspecția Judiciară trebuie să examineze sesizările disciplinare formulate împotriva acestei persoane cu cel mai mare grad de profesionalism și imparțialitate pentru a asigura încrederea publicului în acest organ și în întregul sistem judiciar. Faptul că inspectorul-șef al Inspecției Judiciare îl desemnează pe inspectorul-șef adjunct la latitudinea sa exclusivă poate constitui un motiv de îngrijorare, întrucât inspectorul-șef adjunct este cel însărcinat să decidă dacă examinează sesizările formulate împotriva inspectorului-șef și dacă inițiază o procedură disciplinară împotriva acestuia.
Avocatul general arată că, înainte de adoptarea legislației naționale din 2018, Consiliul Suprem al Magistraturii numea atât inspectorul-șef, cât și inspectorul-șef adjunct în urma unei proceduri similare, iar mandatul inspectorului-șef adjunct era independent de cel al inspectorului-șef. De atunci, se pare că inspectorul-șef adjunct este desemnat la latitudinea exclusivă a inspectorului-șef și că mandatul său depinde de cel al inspectorului-șef și coincide cu acesta. Legile și regulamentele care reglementează Inspecția Judiciară nu prevăd niciun mecanism intern de examinare a acuzațiilor de utilizare necorespunzătoare a competențelor extinse ale inspectorului-șef, altul decât procedurile disciplinare.
Avocatul general concluzionează că legislația adoptată în 2018 poate afecta considerabil percepția publică potrivit căreia inspectorul-șef adjunct poate supraveghea într-un mod obiectiv și imparțial cercetările și procedurile disciplinare privind sesizările formulate împotriva inspectorului-șef. Prin urmare, adoptarea ei reprezintă un regres în ceea ce privește protecția statului de drept în România.
În pofida obligației inspectorului-șef adjunct de a-și desfășura activitatea în mod independent și imparțial, el poate fi perceput ca având un interes personal în rezultatul oricăror cercetări și/sau proceduri disciplinare împotriva inspectorului-șef. Mai mult, este evident că toți inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare se află în subordinea inspectorului-șef și că evoluția carierei lor depinde de persoana care deține această funcție. Și acest aspect poate afecta percepția publică potrivit căreia inspectorii judiciari soluționează într-un mod profesionist și imparțial sesizările formulate împotriva inspectorului-șef.
Avocatul general Collins concluzionează că, având în vedere aceste împrejurări, dreptul Uniunii se opune unei legislații și unor reglementări naționale care prevăd, printre altele, supravegherea cercetărilor și a procedurilor disciplinare împotriva inspectorului-șef al Inspecției Judiciare de către inspectorul-șef adjunct al acestei instituții.
No related posts.