Nelegalităţi ale autorităţilor publice. Răspunsurile instituţionale în experienţa italiană

Nelegalităţi ale autorităţilor publice.

Răspunsurile instituţionale în experienţa italiană  

Vito Monetti,

Preşedinte MEDEL

Rezumat

Interceptările telefonice ale membrilor Serviciilor implicaţi în cazul Abu Omar au permis deschiderea paginilor a două afaceri ulterioare referitoare la nelegalităţi ale puterii.

Prima afacere a constituit-o un episod de deviere a competenţelor şi puterilor publice în interesul unui particular: descoperirea unor contacte între numărul doi din cadrul SISMI – Serviciul Militar de Inteligenţă şi Securitate – Servizio per le Informazioni e la Sicurezza Militare (şi alţii) cu serviciile de spionaj privat şi de securitate ale unui grup industrial, în urma cărora ofiţeri ai SISMI au furnizat o cantitate mare de date sensibile, dar utile Grupului economic vizat.

A doua afacere a fost crearea unui birou (de asemenea în cadrul intern al SISMI) a cărui sarcină, aproape exclusivă, o constituia de a identifica, a controla şi în perspectivă «de a demonta» persoanele, asociaţiile şi grupările pe care biroul din cadrul SISMI le identifica drept duşmani ai d-lui Berlusconi, pe atunci la cel de-al doilea mandat ca prim-ministru.

Ca întotdeauna, din nou, presa şi ziariştii consideraţi ostili au fost atenţionaţi, recurgându-se la strângerea de informaţii referitoare la ei. Din pricina altor ziarişti, ziarişti «prieteni», au fost create ştiri false, precum cazul unui articol care punea în sarcina d-lui Romano Prodi, pe atunci Preşedinte al Comisiei Europene, autorizarea zborurile ilegale referitoare la «extraordinary renditions»; s-a ajuns chiar şi la spionarea Medel.

Un funcţionar din cadrul SISMI a intrat ilegal pe site-ul mesajelor noastre electronice (care nu avea vreo parolă, dar în orice caz, nu era public ) şi conţinutul mesajelor noastre a fost introdus într-o bază de date (date «sensibile») în scopul de a se demonstra că în Europa există încă un fel de «Spectru 007», format din magistraţi care se dedică combaterii d-lui Berlusconi.

Referitor la aceste evenimente există în curs de desfăşurare, o procedură, la Roma; persoanele acuzate sunt de la directorul SISMI şi până la simpli funcţionari. Infracţiunile imputate pleacă de la deturnare de fonduri publice şi ajung la violarea corespundenţei şi crearea unei baze de date.

 

Les écoutes téléphoniques des membres des Services impliqués dans le cas Abu Omar à permit d’ouvrir la page, voire les page de deux ultérieures affaires de illégalisme du pouvoir.

Les contacts entre le n. 2 du Sismi (et d’autres) avec les services de espionnage privé et de sécurité d’un groupe industriel, auxquels les officiers du Sismi avaient remis des grandes quantités de données sensibles, mais utiles pour le Groupe économique concerné.

La deuxième affaire est la création d’un bureau (toujours interne au SISMI) avec la tâche presque exclusive de identifier, contrôler et en perspective «désarticuler» les personnes, les associations, les groupes que ce bureau du SISMI identifiait comme des ennemis de M. Berlusconi, alors à son deuxième mandat comme Premier Ministre.

Toujours et de nouveau, c’est la presse, les journalistes considérés hostiles qui sont attentionnés, on fait la collecte de informations les concernant ; grace à d’autres journalistes, journalistes « amis », on crée des fausses nouvelles (c’est le cas d’un article qui attribuait à M- Prodi, alors Président de la Commission européenne) d’avoir autorisé les vols illégaux des « extraordinary renditions » ; on est arrivé même à espionner MEDEL.

Une fonctionnaire du Sismi est entrée illégalement dans le site de notre mailing-list (qui n’avait pas de mos de protection, mais en tout cas n’était pas public) et les contenus de nos messages ont été insérés dans une base de données (données sensibles), à fin de démontrer que  en Europe existait une sorte de « Spectre de 007 », formée par des magistrats qui se dédiaient à combattre M. Berlusconi.

Par rapport à ces événements il y a une procédure en cours, à Rome; les personnes accusées vont du directeur du Sismi aux fonctionnaires ; les crimes contestés partent du péculat et arrivent au délit de violation de correspondance et création d’une base de données.

Forma integrală este disponibilă în numărul 2/2009 al revistei pe bază de comandă. 

Related posts:

  1. Independence of Magistrates as a Guarantee to Reduce Political Corruption.Specific Case of Prosecutors in Romania
  2. Интервью Ольга Кудешкина – свобода выражения мнений
  3. Conferinţa ”Libertatea de exprimare a magistraţilor. Limite şi vulnerabilităţi”. Scurtă relatare
  4. The Evolution of the Judicial System in Romania
  5. Perspective asupra Consiliilor magistraturii

Lasă un comentariu


8 − four =